Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: comunitatea romaneasca

Politichie

Participarea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe

Published by:

Ministerul Afacerilor ExterneParticiparea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe

Ministrul afacerilor externe Titus Corlăţean a participat, astăzi 15 octombrie 2012, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), care s-a desfăşurat la Luxemburg. Miniştrii de externe din statele membre ale UE au abordat subiecte legate de Vecinătatea sudică a Uniunii (cu accent pe evoluţiile recente din Siria şi Egipt), Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, Iran, Mali, Vecinătatea estică a Uniunii (cu accent pe Belarus şi Georgia, inclusiv evaluarea desfăşurării alegerilor parlamentare) şi au analizat rezultatele recentului summit UE-China, în perspectiva discuţiilor privind China de la Consiliul European.

În cadrul discuţiilor referitoare la Siria, şeful diplomatiei române a reafirmat sprijinul pentru eforturile noului trimis special ONU – Liga Statelor Arabe, Lakhdar Brahimi, în vederea găsirii unei soluţii politice pentru soluţionarea crizei din Siria şi a subliniat necesitatea unui rol sporit al ONU. În context, a arătat că România va sprijini în continuare eforturile comunităţii internaţionale privind asistenţa umanitară. A atras atenţia asupra crizei refugiaţilor cu care se confruntă statele vecine Siriei, în special Iordania, şi a subliniat necesitatea ca UE să sprijine eforturile de gestionare a situaţiei umanitare. Ministrul Titus Corlatean a reiterat solidaritatea cu Turcia şi a solicitat încetarea imediată a oricăror acţiuni agresive împotriva unui aliat.

Miniştrii au avut un schimb de opinii asupra perspectivelor Procesului de Pace în Orientul Mijlociu. A fost reiterată importanţa reluării negocierilor directe şi a identificării şi aplicării unor măsuri de creştere a încrederii între părţi. Discuţia privind Iranul a relevat consensul în ceea ce priveşte necesitatea susţinerii în continuare a abordării duale în dosarul  nuclear (negocieri şi sancţiuni), pentru a încuraja autorităţile de la Teheran să-şi îndeplinească angajamentele internaţionale şi să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.

În cadrul reuniunii, ministrul Titus Corlăţean a avut o intervenţie despre relaţia dintre UE şi statele Parteneriatului Estic. A menţionat scrisoarea comună iniţiata de România, co-semnata de miniştrii afacerilor externe ai Bulgariei, Republicii Cehe, Estoniei, Letoniei,  Lituaniei, Slovaciei şi Ungariei, adresata miniştrilor de externe UE,  Înaltului Reprezentant pentru Politica Externa şi comisarilor pentru extindereşi politica de vecinătate, respectiv afaceri interne, prin  care se solicită statelor membre UE şi instituţiilor europene impulsionarea procesului de negociere privind liberalizarea vizelor pentru cetăţenii din Republica Moldova. Ministrul  Titus Corlăţean a pledat pentru o decizie a miniştrilor de externe în acest sens în viitorul apropiat. Intervenţia ministrului român a fost secondată de mai mulţi omologi. Cu ocazia discuţiilor, comisarul european pentru extindere a exprimat sprijin pentru trecerea la faza a doua a Planului de acţiune pentru liberalizarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni.

Partea română a salutat desfăşurarea în acord cu standardele internaţionale a alegerilor parlamentare din Georgia, de la 1 octombrie 2012, şi a arătat că susţine, în continuare, implementarea obiectivelor Foii de parcurs a Parteneriatului Estic, în vederea avansăriişi chiar finalizării negocierilor pentru Acordul de Asociere şi Zona Cuprinzătoare de Liber Comerţ până la Summit-ul de la Vilnius (noiembrie 2013). Discuţia a prilejuit părţii române ocazia de a accentua rezultatele pozitive ale vizitei comune a miniştrilor afacerilor externe din Bulgaria, Republica Cehă, Letonia, Lituania şi România în Georgia (17 septembrie 2012) şi de a reitera sprijinul pentru acţiunile UE menite să încurajeze angajarea autorităţilor de la Tbilisi pe calea europeană. În ceea ce priveşte situaţia din Belarus, pe fondul deteriorării constante a situaţiei politice interne şi a modalităţii de desfăşurare a scrutinului electoral din 23 septembrie 2012, oficialul român a  arătat că susţine menţinerea politicii de angajare critică a UE în relaţia cu autorităţile de la Minsk şi canalizarea eforturilor pe relaţionarea cu societatea civilă.Totodată, a fost subliniată importanţa majoră a menţinerii credibilităţii UE prin păstrarea canalelor de comunicare, fără a aduce atingere valorilor şi normelor Uniunii.

Miniştrii au făcut o scurtă trecere în revistă a rezultatelor Summit-ului UE-China de la 20 septembrie 2012, discuţia având loc în contextul pregătirii dezbaterilor din cadrul Consiliului European  (18-19 octombrie 2012).

În marja CAE a avut loc un mic-dejun de lucru pentru dezbaterea raportului “Grupului de la Berlin referitor la viitorul Europei” (Grupul Westerwelle). Cu acest prilej, partea română a arătat că, în contextul crizei economice actuale, este necesară aprofundarea integrării europene şi a salutat includerea în raport a necesităţii de a acorda prioritate măsurilor de redresare economică. De asemenea, oficialul român a reiterat importanţa identificării unor măsuri pentru maximizarea eficienţei actualului cadru instituţional şi a subliniat necesitatea derulării discuţiilor privind aprofundarea integrării europene, în format UE 27.

La 14 octombrie 2012, miniştrii afacerilor externe din statele membre ale UE au participat la un dineu de lucru cu omologul rus, Serghei Lavrov. Ministrul român de externe a accentuat importanţa cooperării consolidate a UE cu Rusia, atât instituţional, cât şi operaţional, pe baza unei relaţii de parteneriat cu valori comune şi potenţial de construcţie în toate domeniile (în special dialogul privind vizele, energia şi vecinătatea comună – soluţionarea conflictelor îngheţate)şi a avut o intervenţie privind Republica Moldova.

 

 

 

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu Štefan Füle, Comisarul european pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate

 

  Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut astăzi, 15 octombrie 2012, în contextul participării la Consiliul Afaceri Externe de la Luxemburg, o întrevedere cu Štefan Füle, Comisarul european pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate.

In contextul recentei publicări a Pachetului privind Extinderea Uniunii Europene 2012, discuţiile s-au concentrat pe evoluţiile din ultimul an în planul politicii de extindere, pe progresele înregistrate şi domeniile care necesită eforturi suplimentare din partea statelor candidate şi a potenţialilor candidaţi. Au fost abordate, totodată, şi aspecte privind dimensiunea estică a Politicii Europene de Vecinătate.

Şeful diplomaţiei române a subliniat că progresele înregistrate în procesul de aderare a Croaţiei, acordarea statutului de candidat pentru Serbiaşi deschiderea negocierilor de aderare cu Muntenegru reprezintăpaşi importanţi, care ilustrează puterea transformatoare a procesului de extindere şi reconfirmă capacitatea Uniunii de a continua acest proiect ambiţios.

 

 

 

În cadrul discuţiilor, ministrul Titus Corlăţean a reiterat susţinerea României pentru perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest şi a subliniat importanţa pe care ţara noastră o acordă respectării, de către statele candidateşi potenţialii candidaţi,  a angajamentelor asumate în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, ca parte a criteriului politic de aderare la UE.

 

 

 

Şeful diplomaţiei române a reiterat sprijinul constant acordat statelor din vecinătatea estică în aprofundarea relaţiei cu Uniunea Europeană şi susţinerea fermă pentru obiectivele ambiţioase cuprinse în Foaia de parcurs a Parteneriatului Estic pânăla Summit-ul de la Vilnius, a căror implementare va contribui la avansarea procesului de asociere politică şi integrare economică a statelor partenere.

 

 

 

În acest context, ministrul Titus Corlăţean a evidenţiat progresele înregistrate de statele partenere în procesul de negociere a Acordurilor de Asociere şi a Acordurilor Cuprinzătoare de Comerţ Liber, precumşi pe linia mobilităţii, reliefând, cu precădere, avansul important realizat de autorităţile de la Chişinău în cadrul Parteneriatului Estic.

 

 

 

  comunicat de presa sursa MAE

Diverse

Radio Grafii by Alexandru Gheorghias

Published by:

top muzicalBun gasit!  Sunt  Alexandru Gheorghias

In aceasta seara incepand cu ora 19.00 Londra, 21.00 Romania timp de 55 de minute  Alexandru Gheorghias ne invita la Radio Grafii

In aceasta seara vom asculta impreuna cu  Alexandru  ne intoarcem in timp si anume in   octombrie 1994.

Top 10 SUA, iar pentru final 3 extrase de pe 3 albume aparute in  2012
Va astept si pe voi!

ne puteti asculta in urmatoarele playere
Winamp:  http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.pls

Windows Media Player:  http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.asx

Real Player:  http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.ram

QuickTime: http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.qtl

 

 

 

realizator emisiune Alexandru Gheorghias

Romani in lume

O comunitate de romani mai informata inseamna o comunitate mai puternica cu Nicolae Daniel Popescu

Published by:

comunitatea romaneascaO comunitate de romani mai informata inseamna o comunitate mai puternica (Nicolae Daniel Popescu)
Marea Britanie a fost prima tara in care a iesit din Romania ca student al Centrului de Studii Europene, prin intermediul unei burse “Leonardo da Vinci”. Recunoaste ca perioada petrecuta in Anglia ca student a fost prilejul unor experiente de exceptie ce i-au schimbat aproape complet viata.
Dupa finalizarea studiilor, in 2007, s-a intors in Anglia in postura de angajat al uneia din cele mai prestigioase organizatii de profil din lume – Centrul de Informare si Recunoastere Academica din Marea Britanie (UK NARIC). Dupa parcurgerea cursurilor de intruire si a perioadelor de adaptare, a lucrat timp de aproape un an ca Information Officer, ulterior ocupand un post de Research Officer in cadrul departamentului de cercetare al UK NARIC.
Acum si-a anuntat intentia de a candida in colegiul 1 din strainatate (Europa de Vest) pentru ca vrea ca romanii din strainatate sa se bucure de o mai buna reprezentare la nivelul Parlamentului Romaniei.

“M-am nascut in Campulung Moldovenesc, judetul Suceava, in 1981. Vin dintr-o familie simpla, modesta dar iubitoare de munca si de natura. Mi-am petrecut copilaria si adolescenta in sanul naturii, intr-un oras montan pitoresc, Campulung Moldovenesc, judetul Suceava. Sunt imprimat de spiritul bucovinean, traditiile, datinile si obiceiurile strabune.
Din Bucovina, dupa absolvirea liceului, am plecat la Iasi pentru a urma Facultatea de Stiinte Juridice la Universitatea „Petre Andrei” si un program de studii postuniversitare in Politica si Integrare Europeana (studii eurpene) la Centrul de Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
Pana in 2006 nu am avut planuri serioase la o cariera departe de familie, prieteni si o tara care nu a incetat sa ma surprinda in mod placut.
Marturisesc ca desi sunt departe de tara de aproape 6 ani, legatura mea cu Romania a devenit mai puternica, capatand o semnificatie tot mai profunda de la un an la altul. Ar fi si imposibil sa nu fie asa pentru cineva care a trecut prin Bucovina sau Iasi. Ca sa folosesc cuvintele marelui actor Radu Beligan, “am o boala, sunt legat ombilical de Romania”, chiar daca sunt la mai bine de 3000 de km de casa.
Procesul de revizuire si actualizare a nivelurilor de echivalare pentru cele peste 190 de tari din lume este unul foarte complex si de durata, fiind stabilit in baza unor proceduri si criterii de evaluare academica clar si bine precizate. Acest proces presupune implicarea intregii echipe de specialisti in cercetari ample asupra unor sisteme de invatamant diferite, in vederea stabilirii gradului de comparabilitate intre acestea. Scopul final al activitatii noastre este unul cat se poate de practic: recunoasterea in Marea Britanie a tilturilor de studii din strainatate.
Totusi in toata activitatea de pana acum nu am uitat nici o clipa ca in spatele fiecarui titlu de studii se afla o persoana ale carei planuri, vise si sperante pot fi profund influentate de rezultatul evaluarii noastre. De aceea, pe langa cunostintele temeinice despre diverse sisteme de educatie din lume, specialistii in echivalarea studiilor se disting si prin prezentarea unor informatii si opinii corecte, obiective si nepartinitoare, cu respect fata de diversitatea culturilor si sistemelor de invatamant”.
Reteaua Profesionistilor din Strainatate
Reteaua Profesionistilor Romani din Strainatate este un proiect la care a inceput sa lucreze inca din anul 2009 insa si-a gasit finalitatea abia in primavara acestui an.
“Ideea mi-a venit la sfarsitul anului 2008, dupa mai bine de un an si jumatate de interactiune cu romanii care au apelat la serviciile de echivalare a studiilor, furnizate de organizatia pentru care lucrez. Am decis sa demarez proiectul in aceasta forma deoarece ce am observat ca exista o nevoie crescanda de informatii specializate, practice si relevante, menite sa ajute romanii din strainatate sa aleaga cele mai potrivite trasee de dezvoltare profesionala sau academica.
Intr-o Europa plina de provocari economice din ce in ce mai complexe, cred ca si romanii sunt din ce in ce mai constienti ca obtinerea permisului de munca si echivalarea studiilor sunt doar primii pasi spre reintegrarea socio-profesionala in Marea Britanie. Sunt necesari, dar nu garanteaza obtinerea unui loc de munca. Majoritatea migrantilor romani sunt oameni calificati, cu o buna experienta Romania in domeniile lor de pregatire, insa procedurile de reintegrare profesionala din tara gazda fac uneori pana si cele mai simple demersuri sa para extrem de complicate. De pilda, procedura de inscriere intr-o anume asociatie profesionala nu este foarte clara celor care au muncit in domenii care i-au indepartat de ocupatia lor de baza, dar mai ales celor care nu stapanesc foarte bine limba statului gazda.
Mobilizarea oamenilor de calitate in jurul platofrmei RPRS a fost si este pe masura asteptarilor: pana in acest moment s-au implicat tineri specialisti din mai multe domenii de activitate, cu totii fiind oameni dedicati si cu un puternic simt civic. Incercam sa imbinam informatiile oficiale cu experienta profesionala sau diverse circumstante personale in care se poate gasi aproape orice roman din strainatate. Cu alte cuvinte, prin materialele noastre incercam sa transmitem celorlalti cat mai mult din experienta noastra personala, tocmai pentru a se vedea ca fiecare dintre noi a inceput din acelasi punct.
LondraPlatforma este in continua crestere, de la o luna la alta aparand noi idei si perspective de dezvoltare. Pe termen scurt si mediu planul este sa marim echipa cu profesionisti din domenii precum inginerie, instalatii, electric, contabilitate tocmai pentru a facilita integrarea profesionala a celor cu studii si experienta in aceste domenii. De asemenea, intentionam sa lansam foarte curand si sectiunea ‘Romani de Succes’ tocmai din dorinta de a prezenta modele de reusita profesionala de natura sa-i inspire pe romanii din strainatate sa-si urmeze vocatia.
Pe termen lung, dorim sa orientam platforma si in ajutorul celor care intentioneaza sa revina in Romania.
RPRS este oportunitate foarte buna prin oamenii pot darui ceva inapoi comunitatii din care au pornit la drum. Consider ca un asemenea exercitiu nu este doar foarte util celor aflati in dificultate, dar si necesar intrucat dezvolta constiinta si sentimentul de solidaritate a membrilor comunitatilor din care facem parte”.
Romanii din strainatate trebuie sa aiba o voce autentica, solidara, reformatoare si puternica.
“Dincolo de succesul unor proiecte promitatoare ale romanilor din diaspora, majoritatea conationalilor care se stabilesc in strainatate se afla intr-o situatie socio-profesionala foarte delicata. Desi tara noastra a aderat la Uniunea Europeana inca din 2007, romanii din strainatate inca nu se bucura de toate privilegiile calitatii de cetatean al acestei familii. De pilda, inca avem restrictii pe piata muncii in state precum Marea Britanie, Olanda, Spania, Belgia, Franta, Irlanda, Luxemburg, Austria, Malta sau Germania. Procedurile de obtinere a permisului de munca sunt foarte complexe (cazul UK), costisitoare, cetatenii romani fiind supusi in mod inutil la momente de disperare si umilinta. Trebuie subliniat ca pe toata durata asteptarii raspunsului de la autoritatile competente, chiria trebuie platita, facturile trebuie achitate, mancarea trebuie cumparata, copiii trebuie inscrisi la scoala etc.
Mi-am anuntat intentia de a candida in colegiul 1 din strainatate (Europa de Vest) din doua motive: unu, inca de la alegerile din 2000 m-am saturat sa ies la vot pentru a ‘alege raul cel mai mic’ si doi, vreau ca romanii din strainatate sa se bucure de o mai buna reprezentare la nivelul Parlamentului Romaniei.
Principiul ‘alegem intre raul cel mai mic’ s-a aplicat nu doar la alegerile prezidentiale, dar si la cele locale sau parlamentare. Aceiasi politicieni, in carne si oase, schimba de zeci de ani pozitii de conducere intre ei, migrand de la un fotoliu la altul, de la un partid la altul, fara pic de consideratie fata de cei care i-au ales. Prezenta tot mai scazuta la vot a romanilor dovedeste esecul elitei politice actuale. Situatia paradoxala pentru romanii din strainatate este ca aceiasi politicieni care ne-au ‘expediat’ peste granite, cauta sa isi pastreze privilegiile pe baza voturilor noastre.
Romanii din strainatate trebuie sa aiba o voce autentica, solidara, reformatoare si puternica. Solidarizarea romanilor din strainatate in jurul acelorasi valori si obiective va crea premisele unui nou inceput, nu doar pentru diaspora romaneasca, dar si pentru Romania”.

 

editor Oana Grigore