Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: avocat online

Viata in UK. Londra

Avocat online

Published by:

AVOCAT ONLINE LONDRAPrimele noastre raspunsuri vor fi directionate solicitarilor primite de la doi domni, Cristi si respectiv Dragos. Cei doi ne-au adresat acelasi gen de cerere, in legatura cu gasirea unui loc de munca si ne-au scris:
1. Salut, eu sunt deja in Londra si imi caut ceva de munca urgent. Am venit din Cipru si am lucrat in fabrica, sunt sudor lacatus si te rog daca imi poti gasi ceva. Multumesc, Cristi.


2. Buna ziua. Ma puteti ajuta cu numele unei agentii de munca romaneasca pt ca nu vb engleza bine, sunt sofer profesionist, dar pot lucra in orice domeniu. Va multumesc, Dragos.
Stimati domni, va multumim pentru faptul de a ne fi contactat si tocmai pentru acest lucru incercam sa va oferim o informatie folositoare, insa cu mentiunea ca specificul rubricii noastre este cu totul altul. In consecinta, va rugam sa consultati site-uri de mai jos, cu speranta ca o sa gasiti un loc de munca.
http://www.monster.co.uk/
http://www.totaljobs.com/
http://jobseekers.direct.gov.uk/homepage.aspx?sessionid=6ff554c6-f1a1-4827-8445-5484a79bb34a&pid=2

 

A treia speta primita in ultima perioada este de la domnul Vlad Dumitru si suna in felul urmator: „Buna ziua, numele meu este Vlad Dumitru.Vreau sa va intreb daca diploma mea de facultate este recunoscuta sau pot face ceva in privinta asta! Facultatea (la zi) pe care am urmat-o este Fac de Ec si Adm Afacerilor Al.I.Cuza din Iasi, specializare Marketing. Diploma o am tradusa si legalizata in RO.
Alta intrebare: nu am Nino, am pasaport si card bancar, am 3 sapt de cand sunt in Anglia, am fost la un interviu, m-au acceptat, dar imi trebuie Nino. Mi-au spus ca ma pot ajuta cu o scrisoare de recomandare ca si cum compania doreste sa ma angajeze, dar nu poate deoarece nu am acest insurance number. Pot face ceva in aceasta privinta? Sa nu mai parcurg demersurile cu self employed? Sau poate parcurg aceste demersuri, dar sa fac in asa fel incat sa fie ok din prima. Ca si self employed as dori sa aplic ca si painter, dar firma care doreste sa ma angajeze este in domeniul fast-food! Multumesc mult!”.
Stimate domn, in legatura cu diploma dvs de studii, va recomandam sa consultati website-ul agentiei guvernamentale NARIC UK, https://www.naric.org.uk/. Aici veti gasi o gama larga de informatii, toate legate strict de domeniul studiilor efectuate in afara Regatului Unit si de echivalarea lor in UK.
Fata de celelalte intrebari privind National Insurance Number, ne pare noua aceea ca sunteti pe punctul de a incepe munca in UK in mod nelegal. Asa cum bine stiti sau daca nu, aflati acum, romanii si bulgarii nu au drept de munca in Marea Britanie. Singura cale deschisa categoriilor de persoane mentionate mai sus, pentru a lucra legal, este aceea de a urma varianta „self-employed” si pasii aferenti acestui mod de castigare a existentei. Va trebui sa parcurgeti toti pasii necesari, inclusiv obtinerea NIN si va puteti inregistra apoi ca zugrav/vopsitor. De asemenea, puteti sa prestati si un alt serviciu in afara celui ales la inregistrare, nu va afecteaza cu nimic, e chiar foarte bine daca aveti cunostinte variate, din mai multe domenii.

 

Alt caz ne-a parvenit de la domnul Radu si a fost prezentat sub urmatoarea forma: „Buna ziua. Am viza de student care a fost valida pe perioada 2010-2011. Vreau sa ma inscriu la Universitate, la un curs postuniversitar la distanta. Afecteaza validitatea vizei de student, faptul ca este un curs la distanta? De cand este valida viza din nou, de la incriere sau de la inceperea efectiva a cursului? Am contract de munca incepand cu luna septembrie, iar scoala incepe abia in octombrie. Oare sa fie vreo problema? Daca are cineva informatii referitoare la astfel de situatii va rog mult sa ma lamuriti si pe mine. Va mulumesc! Radu”.
Domnule Radu, sugestia noastra este sa reveniti cu mai multe detalii legate de situatia dvs actuala. Prezentarea facuta este neclara si ne este greu sa apreciem asupra situatiei de fapt descrise mai sus. Ati sustinut in descrierea spetei ca ati avut viza de student corespunzatoare anului 2010-2011. Este evident ca aceea viza este expirata acum, suntem in Noiembrie 2012. Intrebarea noastra este urmatoarea: Care e nationalitatea dvs? De obicei, o viza e valabila de la data inscriptionata in cuprinsul acesteia. Reiteram cererea de a ne da informatii utile daca doriti un sfat pertinent de la noi. Va multumim pentru intelegere.

Cazul numarul cinci a fost trimis de Ana Maria si descris astfel: „Am procura facuta la Consulatul din Edinburg, are doar stampila consulatului si semnatura consului. Fara a fi verificata inca la notar, in tara am fost intrebata de ce nu are timbru? Imi poate explica cineva despre ce e vorba, ce fel de timbru trebuie? Cine a facut procuri in Uk, au avut probleme de genul asta? Va multumesc, Ana Maria”.
Draga Ana Maria, nu este necesar sa mergeti la notar sa efectuati verificari. Va trebui sa le mentionati celor ce v-au intrebat de timbru ca imputernicirea respectiva a fost data intr-un Consulat al Romaniei. Intuim noi ca ei s-au referit la un timbru fiscal si speram ca aceasta presupunere sa fie corecta. Tot ce va trebui sa faceti este sa le atrageti atentia asupra listei taxelor consulare stabilite in baza Legii nr. 198/2008, cu modificarile şi completarile ulterioare.

 

Alta solicitare ne-a fost adresata de Irina, astfel: „Buna ziua, ma numesc Irina si am un set de intrebari sa va pun. In primul rand, sotul meu este aici in londra de 6 luni, lucreaza, are acte in afara de blue card, are tot si as vrea sa stiu cum pot aplica pt beneficii. Eu nu lucrez si am 2 copii, de 2 ani si respectiv 8 ani. Baietelul cel mare va intra acum la scoala. Multumesc”.
Stimata doamna, ati putea fi eligibila pentru obtinerea de beneficii si ati putea aplica completand formularele corespunzatoare, insa va rugam sa retineti ca fiecare aplicatie efectuata pentru a obtine un anume ajutor social va fi raportata la indeplinirea conditiilor specifice acelui tip de beneficiu.

A saptea speta a fost trimisa de Marian si prezentata in felul urmator:
Buna, ma numesc Marian si am si eu un caz ciudat despre o agentie de inchiriere.
Acum o saptamana m-am decis sa inchiriez o casa cu 2 dormitoare in zona Streatham Londra, am gasit o casa prin agentia James Wilson care este situata in Streatham. Am vorbit cu agentul, un om amabil, Steve, si ne-am inteles si cu proprietarul. Am vazut casa ne-a placut si dupa ce am mai vorbit cu proprietarul inca odata, ne-am decis sa platim avansul si o taxa ca sa fim verificati (dovada ca intradevar ne permitem). Avansul ca sa timem casa a fost de 300 de Lire si taxa a fost de 150 de lire. Dupa 2 zile am fost contactati de domnul Steve, care ne-a anuntat ca verificarea a fost buna, dar proprietarul nu mai vrea sa inchirieza casa, pentru ca sotia lui are o problema medicala si vor locui ei acolo. In sfarsit, atunci am cerut domnului Steve bani inapoi, acum el a inceput sa ne spuna ca verificarea a fost facuta de o alta firma si ca el nu ne poate da banii de taxa, ci doar cei 300 de lire pentru depozit. Acum intrebarea mea este:
Noi nu am renuntat sa inchiriem casa, de ce trebuie sa fim noi cei care trebuie sa piarda bani? Si mai vreau sa mentionez ca banii pentru depozit ni va da dupa 10 zile lucratoare.
As dori un sfat, unde ma pot duce sa reclam agentia in primul rand pentru neprofesionalism si apoi ne simtim inselati si nici nu mai suntem siguri daca proprietarul intr-adevar putea sa inchirieze casa, acum incepem sa ne intrebam daca nu a fost un fel de inselatorie ca noi sa dam banii si apoi sa ii asteptam pana ne descurajam sa-i mai cerem.
Ei ne-au zis sa mergem unde vrem ca nu avem ce face. Chiar asa este? Nu mai e nimic de facut?”
Domnule Marian, raspunsul la prima intrebare se gaseste chiar in actele preliminare semnate cu agentia respectiva si suntem convinsi ca vi s-au inmanat in momentul cand ati efectuat plata celor £450. Va trebui sa studiati cu atentie termenii stipulati in acel precontrat. Se pare ca situatia dvs este similara zecilor de cazuri de acelasi gen si toate se intampla mai mult dintr-un sigur motiv, respectiv ca actele ce vi s-au dat la semnat nu au fost citite cu atentie sau daca au fost citite, nu au fost percepute in mod corespunzator. Aveam nevoie de o analiza a acelor documente pentru a ne face o parere conforma cu conditiile precontractului si cu cele ale acordului de verificare a datelor personale.
Privind returnarea banilor retinuti de agentie cu titlu de avans, aceasta este practica pe piata imobiliara, anume ca rambursarea sa se faca in termen de 10 zile, prin fila CEC.
Pentru plangeri impotriva proprietarilor de case si agentilor imobiliari va rugam sa consultati website-urile de mai jos.
http://www.landlords.org.uk/
http://www.tpos.co.uk/

Radiocatch22 London a lansat rubrica de consultatie juridica Avocat online in parteneriat cu avocatul Gheorghe Virtopeanu, senior partner la Chambers of Gheorghe Virtopeanu.

Saptamanal va alege un caz mai deosebit si va oferi o ora de consultanta juridica gratuita.

Domeniile acoperite de rubrica noastra sunt strans legate de dreptul penal, dreptul civil, dreptul familiei, legea imigratiei, relatiile locative dintre chirias si proprietar/agentii de inchiriere si legea muncii si securitatii sociale.

Raspunsurile la intrebarile venita pe adresa postului de radio email:

[email protected]

[email protected]

FACE BOOK

 

Gheorghe Virtopeanu
Registered European Lawyer
Head of Chambers

 

Viata in UK. Londra

Avocat online

Published by:

avocat onlineIn aceasta saptamana, primele intrebari ne-au adresate de d-nul Marius Tutasi. Iata ce ne-a scris distinsul domn:
Ma numesc Tuta Marius, iar in momentul de fata sunt inscris intr-un program work & skills la Crest Schools of English, muncesc de 10 luni ca ajutor de bucatar intr-un hotel in Felixstowe Suffolk, iar la sfarsitul acestui an, in decembrie, fac anul de munca necesar pentru a aplica la blue card. As dori, daca se poate, sa imi spuneti si mie toate actele necesare pentru aplicatie si daca se mai fac programari la Croydon in urma carora se obtine blue card in aceeasi zi, acesta fiind modul in care am primit yellow card in urma cu 1 an. Sau daca se face doar prin posta, care e termentul de solutionare in acest caz?
1) Daca voi reusi sa iau dreptul la munca, as dori sa ma reorientez spre domeniu paza si protectie. Imi puteti spune va rog care sunt actele necesare obtinerii legitimatiei SIA (atestatul de paza), care am inteles ca este obligatoriu sau poate chiar sa imi recomandati o persoana sau o firma de paza in Londra care ar putea sa ma ajute. Va multumesc pentru timpul acordat. Tuta Marius
La prima intrebare legata de obtinerea cardului albastru, va indrumam sa pregatiti un numar de 12 payslip-uri, corespondente unei perioade de 12 luni lucrate in mod neintrerupt. De precizat este faptul ca, legea solicita ca pe intreaga perioada de 1 an sa fi lucrat in mod legal. De asemenea, va trebui sa anexati extrasele de cont bancar pentru a arata ca sumele indicate pe payslip-uri sunt intrate in mod real in cont si de asemenea scrisori de la colegiu si de la angajator.
In ceea ce priveste programarile la UKBA Croydon, va invederam ca nu detim date certe din care sa rezulte faptul ca nu se mai fac programari, insa e posibil ca sistemul tehnic folosit in procesul de programare sa fie suprasolicitat din cauza numarului foarte mare de cereri de programare. In schimb, varianta trimiterii documentelor prin Royal Mail pare mai flexibila, iar timpul alocat procesarii unei aplicatii este estimat intre 6-9 luni.
2) Pentru a doua intrebare adresata, va rugam sa consultati link-ul de mai jos si sa urmati instructiunile aferente. Va multumim pentru intelegere.
http://www.sia.homeoffice.gov.uk/Pages/licensing-applying.aspx

 

A doua speta ne-a fost prezentata de o persona ce nu ne-a dezvaluit niciun element al identitatii sale si suna in felul urmator:
Lucrez la o companie in catering de 10 luni. Nu am nici un fel de act care sa imi dea dreptul de a lucra in UK, sunt platit prin banca si primesc payslips. Managerul stie de situatia mea ca roman si de conditiile ce trebuiesc indeplinite pentru a putea lucra cu acte in regula si mi-a zis ca daca o sa fie control de la home office eu trebuie sa spun ca nu lucrez acolo si sunt doar pentru “trial shift”. De asemenea, mi-a spus sa nu aplic pentru acte in calitate de angajat al acestei companii pentru ca o sa fie probleme si o sa fie nevoit sa ma concedieze, pentru ca nu am actele necesare de a lucra ca employee si de asemenea, ca home office o sa aplice o amenda de £1000 mie ca angajat, iar companiei £5000 ca angajator. Acum, intrebarea mea este daca dupa un an neintrerupt de munca in care am primit payslips pot aplica pentru blue card.
Stimate domn, in ideea de a nu va expune si mai mult decat ati facut-o pana acum, sfatul nostru este sa iesiti din aceasta starea cenusie ce invaluie statutul dvs profesional. Ca raspuns la intrebare, teoretic nu puteti aplica pentru obtinerea documentelor ce v-ar conferi un drept legal de munca.

 

Al treilea caz al saptamanii ne-a parvenit de la un alt anonim. Continutul mesajului este urmatorul:
Am inceput munca acum 3 luni printr-o agentie si saptamana trecuta am aplicat pt NIN si am prezentat CSCS card, cont bancar, adresa si 9 payslipuri de la agentie (payslipuri saptamanale cu retinere de 30% taxe in loc de 20% pentru ca nu am UTR care se obtine cu NIN si platesc emergency tax momentan). Intrebarea mea este cum e posibil sa primesc un refuz de la JOB CENTER si spune in scrisoare ca eu nu mucesc ca self employed cand pe payslipurile mele se trage 30% taxe la statul UK? De asemenea postul de munca il am pe aproape 1 sau 2 ani si ma surprinde ca eu mucesc contractat de agentie ca self employed dar job center spune ca nu.
Ne intrebati cum este posibil sa nu va fie aprobata aplicatia pentru obtinerea NIN, insa nu ne furnizati date concrete din care sa putem trage o concluzie. In consecinta, tindem sa credem ca decizia luata in cauza este corecta si raspunsul nostru este urmatorul: Este Posibil Pentru Ca Inainte De A Face Aplicatia Aveti Nevoie De Indrumare Corespunzatoare, Specializata. Pentru o analiza amanuntita a documentelor dvs si a raspunsului primit, va rugam sa ne contactati prin intermediul unui canal privat de comunicare.

 

O a patra situatie, foarte delicata si cu un grad extrem de risc ce s-ar putea manifesta prin violenta deosebita, ne obliga sa nu facem cunoscute publicului numele si prenumele persoanei ce ne-a trimis informatia. O succinta descriere a cazului ar fi cam asa:
“Buna ziua. Numele meu este M. S. Sunt casatorita, am […] copii, locuiesc impreuna cu sotul meu. Nu ne mai intelegem, ma acuza de infidelitate, ma urmareste, ma terorizeaza, face scandal in fata copiilor incercand sa le arate ca sunt o mama rea si imorala si nu mai pot suport acest chin. Nu vreau sa ma duc sa-l reclam la politie pt ca nu vreau sa-i fac rau, dar vreau sa ma despart de el […]. Desi ma acuza […]. Toata ziua sunt la munca sau impreuna cu copii mei pe care vreau sa-i protejez, sa fie liniste pentru mine si pt ei. Nu ma intereseaza cum ma face pe mine sau ce crede despre mine, vreau doar protectie si liniste ptr copii mei. Stiu ca nu-l mai vreau, nu vreau sa ma culc cu el si incearca sa ma oblige sa fac asta. Stiu ca sunt legi aici care ma pot proteja. Cineva mi-a sugerat sa ma duc si la Advice bureau, o sa incerc sa ma programez si acolo. Multumesc ptr rabdare si intelegere.
Stimata doamna, cum situatia descrisa este una de natura conflictuala ce v-ar putea pune in pericol integritatea fizica, atat a dvs cat si a copiilor, ne rezervam dreptul de a nu discuta public despre cele descrise de dvs. Va atragem atentia ca o parte din detaliile furnizate de dvs au fost scoase din prezentare tocmai in ideea de nu fi individualizate (situatia per ansamblu si/sau persoana dvs) de catre un tert, fapt ce ar putea ridica si mai mult nivelul tensiunilor in care traiti.
In consecinta, declaram speta dvs ca fiind cazul saptamanii, ocazie cu care va anuntam ca sunteti beneficiara unei ore de consultanta gratuita. Va rugam sa contactati echipa Radio Catch22 London pentru a afla detaliile aferente.

 

Radiocatch22 London a lansat rubrica de consultatie juridica Avocat online in parteneriat cu avocatul Gheorghe Virtopeanu, senior partner la Chambers of Gheorghe Virtopeanu.

Saptamanal va alege un caz mai deosebit si va oferi o ora de consultanta juridica gratuita.

Domeniile acoperite de rubrica noastra sunt strans legate de dreptul penal, dreptul civil, dreptul familiei, legea imigratiei, relatiile locative dintre chirias si proprietar/agentii de inchiriere si legea muncii si securitatii sociale.

Raspunsurile la intrebarile venita pe adresa postului de radio email:

[email protected]

[email protected]

FACE BOOK

 

Gheorghe Virtopeanu
Registered European Lawyer
Head of Chambers

 

Viata in UK. Londra

Avocat online

Published by:

avocat LondraPrimul caz al saptamanii a fost descris de Corina sub urmatoarea forma:

„Buna ziua. Ce trebuie sa fac in cazul in care la reinoirea contractului de inchiriere landlordul specifica ca depozitul meu este zero, desi eu am platit depozit in urma cu 3 ani cand m-am mutat?

Mentionez ca  proprietatea a fost preluata de un nou landlord care sustine ca nu a preluat depozitul de la vechiul landlord. Eu am chitanta cu vechiul landlord. Noul contract este la mine, nesemnat, in care se specifica depozit zero. Locuiesc in Londra, sunt mama singura si am doi copii: unul de 22 de ani si un minor de 10 ani. Corina.

Buna Corina! Din ce ne-ai povestit tu in mesaj, intelegem ca situatia este una ce vizeaza un transfer de proprietate, insa fara a ti se solicita sa parasesti locuinta. In alte cuvinte, acea casa este destinata tot spre inchiriere si este normal sa ti se ofere tie, cu prioritate, un nou contract, intrucat la momentul transferului de proprietate contractul tau de locatiune era in desfasurare. Daca tu ai platit deja o suma de bani cu titlul de depozit si ai o proba in acest sens, nimeni nu-ti poate solicita sa mai platesti inca o data. Eventual, in cazul in care s-a marit pretul chiriei, atunci ar trebui sa mai achiti doar o diferenta in plus de suma platita de tine la momentul contractarii, acum 3 ani. Problema depozitului este a celor doi proprietari, in sensul ca ei trebuie sa-si clarifice situatia legata de depozitul aferent imobilului in care locuiesti. De mentionat este faptul ca, suma inaintata cu titlu de depozit ar fi trebuit depusa intr-o schema guvernamentala de catre fostul proprietar/agentia de inchiriere si nu ar fi putut fi ridicata de acolo fara a fi si tu intrebata. Te rugam sa pastrezi in vedere un singur aspect si anume ca, noi te sfatuim in functie de detaliile furnizate de tine. In ceea ce priveste noul contract, va trebui sa discuti situatia depozitului inainte de semnarea lui si sa soliciti agentiei/proprietarului sa stipuleze in contract suma platita de tine ca depozit, conform dovezii ce pretinzi ca o ai.

 

A doua speta a fost trimisa de Irina, ocazie cu care ii multumim. Situatia ei este una mai delicata si suna in felul urmator:

„Hi, am 25 de ani ma numesc Irina si sunt studenta aici in Londra. Toamna trecuta am fost talharita in Croydon, intr-o seara cand ma duceam la o prietena. Mi-a pus cutitul la gat si mi-a luat tot ce aveam inclusiv cardurile banii si Iphone. Am facut reclamatie la politie si pe baza declaratiilor mele si a descrierii mele, a probelor de ADN prelevate de pe hainele mele l-au prins pe faptas. Il cautau de ani buni. Mi-au spus ca am scapat usor omul fiind cunoscut pentru talharii cu violenta. La recunoastere nu am fost decat eu si o sau un filipineza. Acum insa am ramas singurul martor, iar talharul risca un minim de 8 ani mi-au zis politistii. Acum problema e in felul urmator mie mi-e frica sa ma prezint la Curte ca ala o sa iasa si o sa-mi ia gatul intr-o zi! Politia insa a venit de doua ori la mine acasa si mi-au spar usa, mi-au speriat parintii care stau cu mine spunand ca au un fel de mandat de aducere si ca trebuie sa ma prezint luni 15 octombrie la instanta. Nu stiu ce sa fac? E normal sa ma aduca fortat? E normal sa-mi sparga usa? In fond eu am fost victima eu am trauma eu nu mi-am recuperat paguba de ce trebuie sa trec prin asta? Am nevoie de un sfat urgent va rog! Multumesc, Irina.

Buna Irina! Fata de mesajul tau, ceea ce am dori noi sa-ti precizam este ca situatia descrisa se incadreaza in grupa actelor civice, mai exact a indatoririlor civice. Este datoria ta sa depui marturie in caz, mai ales ca tu ai fost victima. Mai mult, daca exista temeri ca vei fi agresata ca urmare a declaratiilor date/viitoare, ar fi bine sa faci cunoscut acest lucru organelor de politie. Acestia au toate posibilitatile si parghiile legale necesare inscrierii tale in programe specializate de protectie a martorilor sau a victimelor, inclusiv videolink-uri cu ajutorul carora poti depune marturie fara a fi in aceeasi incapere cu agresorul sau fara ca acesta sa-ti observe fata. Solutia cazului consta in disponibilitatea ta de a colabora cu politia si a le face cunoscute temerile ce te-au coplesit.

In legatura cu a doua situatie, cea a spargerii usii, ai posibilitatea efectuarii unei plangeri impotriva ofiterilor ce ti-au fortat usa sau a promovarii unei actiuni civile in despagubire.

Pentru o discutie detaliata, te rog sa ne contactezi prin intermediul unui canal privat de comunicare. Fac precizarea ca, datorita complexitatii cauzei tale, te-am desemnat ca beneficiara unei ore de consultanta juridica specializata. Pentru detalii, contacteaza echipa Radio Catch22 London.

 

 

A treia situatie delicata, insa fara a fi o noutate, este sesizata de domnul Szucs Ioan de 55 ani din jud. Salaj, Romania. Iata detaliile:

Ma numesc Szucs Ioan, am 55 ani, tata a 2 fetite, una de 7 ani si cealalta de 10 ani. Am meseria de conducatori auto cu 24 ani vechime, dar nu ma pot incadra in munca, motivul nu pot sa-mi scot actele necesare adica atestat 60 lei, card tahograf 250 lei, vizita medicala 80 lei. Traim din 600 lei, salariul sotiei, din care 80 lei curent, 80 lei asociatia, 40 internet si cablu tv. La scoala lunar da banii si raminem cu 300 lei din care nu am posibilitatea sa-mi fac actele, sa ma incadrez in munca. Locuiesc in Simleu Silvaniei, jud Salaj. Va rog, nu este o lege unde statul roman sa-mi acorde un ajutor financiar ca sa ma pot incadra in munca? Adica sa-mi scot actele necesare? Astept raspunsul dumneavoastra. Multumesc!

Am 55 ani, tata a 2 copii minori, de 7 si 10 ani. Nu avem din ce trai ca salarul sotiei este de 600 lei din care 200 curent, cablu si asociatie, ramin 400 de lei. Eu am meseria de sofer, nu ma incadreaza nicaierea ca nu am atestate, card tahograf si vizita medicala ce m-ar costa 500 lei, dar nu am acesti bani domnule avocat. Va intreb, nu este o lege unde statul ar putea sa-mi acorde un ajutor financiar ca sa-mi fac actele necesare sau dati-mi un raspuns ca ce-i de facut ca copii mei sa nu sufere. Am vechime de 24 ani, in campul muncii, dar este si o lege ca limita de varsta 50 ani si atunci ce sa fac? Va rog dati-mi un raspuns ce sa fac sam pot creste copii in aceasta tara care se numeste romania saraca.

Stimate domnule Szucs, cu toata bunavointa in gasirea unei solutii, va comunicam ca nu va putem ajuta prea mult. Ca o sugestie, cel mai indicat ar fi sa va cautati o sluja temporara in alt domeniu de activitate. In acest fel, o sa aveti posibilitatea de a castiga niste bani in plus cu ajutorul carora sa va achitati taxele aferente dobandirii actelor necesare unui sofer profesionist. Ar mai exista si varianta de a proceda la intocmirea documentelor mentionate de dvs in mod treptat si nu toate dintr-o data. In plus, pentru a va edifica daca statul roman va poate oferi un ajutor, va rugam sa consultati un avocat din localitatea dvs sau sa aplicati pentru a dobandi ajutorul de somaj. Va multumim pentru intelegere.

 

Al patrulea mesaj al saptamanii ne-a fost trimis de catre Andreea si adresat in felul urmator:

„Buna. Ma numesc Andreea sunt in UK de un an si jumatate lucrez pt o firma de curatenie. Sunt insarcinata si as dori si eu sa aflu ce acte imi trebue sa pot aplica pt benefit. Va multumesc anticipat.”

Stimata doamna, va multumim pentru randurile scrise. Dumneavoastra doriti sa aflati ce acte va sunt necesare pentru a aplica pentru un ajutor social si in acelasi timp, noi dorim sa va intrebam care este ajutorul social vizat de dumneavoastra si daca este in legatura cu starea de graviditate. De asemenea, va trebui sa ne precizati exact sub ce forma va desfasurati activitatea (self-employed sau employee). In consecinta, va rugam sa reveniti cu detalii suplimentare.

 

Mesajul numarul cinci ne-a parvenit de la domnul C-tin Gravil, avand urmatorul continut:

„Buna ziua. Ma numesc Constantin Gavril, sunt casatorit si am 3 copii. Sotia si copii sunt in tara si vreau sa va intreb daca as putea obtine o casa ca sa pot sa-i aduc si pe ei aici. Multumesc.”

Stimate domn, desigur ca puteti obtine o casa, fie prin inchiriere, fie prin vanzare-cumparare, depinde de varianta ce va este mai apropiata.

 

Radiocatch22 London  a lansat rubrica de consultatie juridica Avocat online in parteneriat cu avocatul Gheorghe Virtopeanu, senior partner la Chambers of Gheorghe Virtopeanu.

Saptamanal va alege un caz mai deosebit si va oferi o ora de consultanta juridica gratuita.

Domeniile acoperite de rubrica noastra sunt strans legate de dreptul penal, dreptul civil, dreptul familiei, legea imigratiei, relatiile locative dintre chirias si proprietar/agentii de inchiriere si legea muncii si securitatii sociale.

Raspunsurile la intrebarile venita pe adresa postului de radio email:

[email protected]

[email protected]

FACE BOOK

 

Gheorghe Virtopeanu
Registered European Lawyer
Head of Chambers