Politichie

Important!-Sfaturi de călătorie în străinătate cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Published by:

sfaturi calatorie in strainatateSfaturi de călătorie în străinătate cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziţia cetăţenilor români câteva informaţii de călătorie utile privind principalele destinaţii de vacanţă pentru această perioadă (Austria, Bulgaria şi Elveţia).

Indiferent de destinaţie, cetăţenii români care decid să se deplaseze în afara graniţelor ţării pentru a-şi petrece vacanţa de iarnă sunt sfătuiţi să ţină cont de recomandările MAE şi să consulte periodic pagina oficială de internet (www.mae.ro)  pentru a obţine în permanenţă informaţii actualizate privind condiţiile de călătorie din statul de destinaţie.

În cazul apariţiei unor situaţii deosebite, misiunile diplomatice ale României în străinătate sunt pregătite să acorde asistenţă consulară cetăţenilor români, în conformitate cu legislaţia în vigoare, la cerere sau din oficiu, în funcţie de posibilităţile concrete de acţiune ale acestora.

Ministerul Afacerilor Externe vă urează Sărbători fericite!

 

SFATURI GENERALE

-Consultaţi periodic site-ul Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro), rubrica “Sfaturi de Călătorie”!

Consultaţi Ghidul Serviciilor Consulare – ediţia 2011 Acest material conţine informaţii utile care vă pot ajuta să fiţi în siguranţă atunci când vă aflaţi în străinătate şi să evitaţi o serie de situaţii nedorite şi neprevăzute care pot apărea pe parcursul călătoriei dumneavoastră!

Informaţi-vă asupra stării de securitate din statul de destinaţie! În acest sens, consultaţi rubrica „Alerte de călătorie”!

Respectaţi regimul de şedere, limitele de valabilitate ale vizelor, după caz. În acest sens, consultaţi rubrica „Vize şi servicii consulare”!

Dacă este cazul, procuraţi-vă din timp viză de intrare în ţara în care doriţi să mergeţi în vacanţă!

 

ESTE PREFERABIL CA VACANŢA DUMNEAVOASTRĂ SĂ FIE PLANIFICATĂ ŞI ORGANIZATĂ, PE CÂT POSIBIL, PRIN INTERMEDIUL AGENŢIILOR DE TURISM LICENŢIATE!

  •  Procuraţi-vă un ghid al ţării în care doriţi să mergeţi!
  • ü Înainte de plecarea în străinătate vă recomandăm să contactaţi ambasada statului în care urmează să vă deplasaţi, precum şi ambasadele ţărilor de tranzit, pentru obţinerea de informaţii suplimentare privind condiţiile particulare de intrare şi şedere prevăzute de legislaţia locală, care pot suferi modificări frecvente.

 

AVEŢI GRIJĂ CA DOCUMENTUL DE CĂLĂTORIE – PAŞAPORT SAU CARTE DE IDENTITATE, DUPĂ CAZ – SĂ FIE VALABIL ŞI ÎN BUNĂ STARE!

  •  Atenţie! Pe teritoriul statelor din cadrul Uniunii Europene puteţi călători în baza unei cărţi de identitate valabile!
  •  Este indicat să aveţi asupra dumneavoastră, în afara unui document de călătorie valabil şi un act de identitate valabil (preferabil cu fotografie – exemplu permisul de conducere)!
  •  Lăsaţi familiei dumneavoastră din România copii ale documentului dumneavoastră de călătorie şi ale poliţei de asigurare!
  •  Lăsaţi familiei dumneavoastră date privind itinerariul călătoriei dumneavoastră precum şi modalităţile în care puteţi fi contactat!

 

 

RESPECTAŢI LEGISLAŢIA LOCALĂ!

  • Atenţie! Dacă vă aflaţi pe teritoriul unui stat străin vă supuneţi jurisdicţiei locale şi sunteţi responsabil pentru orice încălcare a legilor statului în care sunteţi.
  • Respectaţi tradiţiile şi obiceiurile locale!
  •  Cereţi permisiunea localnicilor pentru a-i fotografia sau filma!

 

  • EVITAŢI IMPLICAREA ÎN DEMONSTRAŢII SAU MANIFESTĂRI DE STRADĂ!

 

ASIGURAŢI-VĂ CĂ AVEŢI LA DUMNEAVOASTRĂ MIJLOACE FINANCIARE SUFICIENTE PENTRU ÎNTREŢINEREA PROPRIE ŞI A MEMBRILOR DE FAMILIE, DUPĂ CAZ!

  • Verificaţi dacă există o sumă maximă de bani pe care o puteţi introduce în ţara de destinaţie şi, după caz, declaraţi la vamă fondurile care depăşesc această limită! Orice sumă care depăşeşte acest nivel poate fi confiscată de autorităţi, recuperarea fiind extrem de dificilă!

 

ADRESAŢI-VĂ MISIUNILOR DIPLOMATICE/CONSULARE ALE ROMÂNIEI DIN STRĂINĂTATE ŞI ANUNŢAŢI-VĂ PREZENŢA ÎN ZONĂ, COMUNICÂND ASTFEL PROPRIILE COORDONATE PENTRU A PUTEA FI CONTACTAT ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ!

ü În cazul în care vă confruntaţi cu o situaţie deosebită, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României sunt pregătite să vă acorde, în conformitate cu legislaţia în vigoare, la cerere sau din oficiu, atunci când situaţia o impune, consultanţă de specialitate şi asistenţă consulară şi posibilităţile concrete de acţiune ale acestora!

Coordonatele misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale României în străinătate se regăsesc pe pagina web a MAE (www.mae.ro), la rubrica „Misiuni ale României”!

  • În cazul pierderii paşaportului românesc, vă recomandăm contactarea biroului de poliţie din statul în care vă aflaţi precum şi a celei mai apropiate misiuni diplomatice/consulare a României.
  • În cazul furtului paşaportului, cetăţenii români trebuie să declare furtul la poliţia locală.

 

Pentru informaţii suplimentare privind asistenţa consulară de care puteţi beneficia din partea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României din străinătate în caz de necesitate, Consultaţi Ghidul Serviciilor Consulare ediţia 2011!

URMĂRIŢI PROGNOZA METEO ŞI NU PLECAŢI LA DRUM DACĂ SE ANUNŢĂ NINSORI ABUNDENTE, ÎNTRUCÂT RISCAŢI SĂ RĂMÂNEŢI ÎNZĂPEZIŢI!

  • În cazul unei călătorii cu avionul/trenul, pentru a evita situaţiile neprevăzute care pot interveni pe parcursul călătoriei dumneavoastră, contactaţi, în prealabil, compania aeriană/feroviară, pentru reconfirmarea orarului de drum!
  • Aveţi permanent grijă de bagajele dumneavoastră!
  • Nu vă angajaţi să transportaţi bagajele unor persoane necunoscute. Există riscul ca acestea să conţină produse interzise, iar dumneavoastră veţi suporta consecinţele legii!
  • Dacă vă deplasaţi cu avionul, informaţi-vă în legătură cu produsele şi cantităţile de lichide pe care le puteţi lua în bagajul de mână!
  •  Nu lăsaţi la cală obiecte valoroase (telefoane mobile, acte, documente importante, bijuterii, obiecte fragile, aparat fotografiat/filmat etc)!

 

ÎN CAZUL UNEI CĂLĂTORII CU AUTOTURISMUL, ECHIPAŢI-VĂ MAŞINA CORESPUNZĂTOR SEZONULUI RECE!

  •  Atenţie! În unele ţări, folosirea cauciucurilor de iarnă este obligatorie!
  •  Informaţi-vă asupra regulilor de circulaţie din statul de destinaţie!
  • Respectaţi regulile de circulaţie şi limitele de viteză legale, inclusiv prevederile referitoare la obligativitatea purtării centurii de siguranţă, a neutilizării telefonului mobil în timp ce conduceţi!
  • Nu conduceţi autoturismul sub influenţa alcoolului!
  • Încheiaţi o asigurare auto care să acopere inclusiv daunele provocate de eventualele accidente rutiere din străinătate!
  • Nu plecaţi la drum fără cartea de identitate a maşinii. În ţările UE aceasta trebuie prezentată împreună cu permisul de conducere!
  •  Verificaţi dacă este nevoie să achiziţionaţi vignete necesare pentru circulaţia drumurile publice sau autostrăzi!

 

 

  •  Verificaţi dacă permisul de conducere românesc este recunoscut atât în ţara de destinaţie, cât şi în ţările pe care le tranzitaţi! În anumite ţări aveţi nevoie de un permis de conducere internaţional!
  •  Asiguraţi-vă că deţinerea/folosirea dispozitivelor anti-radar şi de detectare radar nu sunt interzise în ţara în care vă deplasaţi şi nici în ţările de tranzit!
  •  Reţineţi că în majoritatea ţărilor europene este interzisă folosirea aparatelor de detectare a radarelor şi a aparatelor antiradar. Amenzile aplicate sunt consistente şi vă pot afecta serios bugetul de vacanţă!
  •  Atunci când plecaţi la drum cu autoturismul, vă recomandăm să faceţi opririle obligatorii pentru odihnă! În măsura posibilităţilor, evitaţi deplasările pe timp de noapte!
  •  Păstraţi în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil în autovehicule!

 

ÎN CAZUL PRODUCERII UNUI ACCIDENT RUTIER SUNTEŢI SFĂTUIT SĂ CONTACTAŢI AUTORITĂŢILE LOCALE DE POLIŢIE!

  •  Contactaţi cea mai apropiată misiune diplomatică/ consulară a României, pentru a solicita asistenţă consulară!
  •  Nu părăsiţi locul accidentului şi colaboraţi cu autorităţile locale!
  •  Solicitaţi autorităţilor de poliţie emiterea unui document constatator al accidentului!
  •  Fiecare poliţă de asigurare emisă de o societate de asigurare autorizată din România are înscrisă pe ea un număr de telefon la care se răspunde în regim de permanenţă!
  •  Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare!

 

ÎNCHEIAŢI O ASIGURARE MEDICALĂ DE CĂLĂTORIE!

  •  Dacă veţi călători pe teritoriul statelor membre UE/SEE procuraţi-vă, înainte de deplasare, Cardul european de asigurări sociale de sănătate!
  •  Asigurarea privată nu substituie Cardul European, ci reprezintă doar un mijloc complementar de asigurare a accesului mai facil la anumite servicii medicale!
  •  Asiguraţi-vă că pentru zona în care urmează să călătoriţi nu este obligatoriu să faceţi, în prealabil, un vaccin!

 

Pentru informaţii cu privire la tipurile de vaccin care trebuie efectuate, vă recomandăm să vă adresaţi Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile!

  •  Fiecare cetăţean român este direct responsabil pentru plata eventualelor îngrijiri medicale!
  •  Atenţie! Misiunile diplomatice/oficiile consulare nu asigură facilităţi de natură financiară!

ÎN CAZUL ÎN CARE URMAŢI UN TRATAMENT MEDICAMENTOS, ŢINEŢI CONT DE URMĂTOARELE RECOMANDĂRI:

  •  Luaţi cu dumneavoastră reţeta prescrisă de medic!
  •  Interesaţi-vă dacă medicamentele prescrise de medic nu sunt interzise în ţara în care vă deplasaţi!
  •  Nu luaţi decât cantităţile necesare pentru uzul personal!
  •  În unele state este recomandat ca medicamentele sau alte produse farmaceutice să fie declarate la intrarea în ţara de destinaţie sau de tranzit!
  •  Pentru accesul pe teritoriul unui stat cu anumite produse medicinale poate fi necesară aprobarea autorităţilor locale!
  •  Luaţi în calcul faptul că antibioticele se eliberează pe bază de prescripţie medicală!

 

ÎN CAZUL ÎN CARE VĂ AFLAŢI ÎN SPAŢIUL UNIUNII EUROPENE ŞI VĂ CONFRUNTAŢI CU O SITUAŢIE DE URGENŢĂ, SUNAŢI LA 112!

  •  Dacă sunaţi din greşeală la 112, nu închideţi! În caz contrar, vi se poate trimite o maşină în locul în care vă aflaţi, pentru a vedea dacă totul este în regulă!

 

ÎN CAZUL ÎN CARE CĂLĂTORIŢI ÎN STRĂINĂTATE ÎMPREUNĂ CU UN COPIL MINOR, VĂ RECOMANDĂM URMĂTOARELE:

  •  Încheiaţi, înainte de efectuarea deplasării, o asigurare de călătorie pentru copil, care să includă acoperirea cheltuielilor medicale în caz de îmbolnăvire sau accident (inclusiv transportul în România)!
  •  Nu lăsaţi copilul nesupravegheat în nicio situaţie, mai ales în aeroporturi sau în zone aglomerate (gări, autogări, pieţe, magazine)!
  •  Nu lăsaţi copilul în compania unor persoane necunoscute!

 

Pentru mai multe informaţii despre condiţiile de călătorie în străinătate ale copiilor minori, recomandăm consultarea informaţiilor oferite de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române (www.politiadefrontiera.ro)!

ÎN CAZUL ÎN CARE DORIŢI SĂ MERGETI ÎN ZONA MONTANĂ:

  •  Informaţi-vă în prealabil în legătură cu prognoza meteo din zonă!
  •  Documentaţi-vă, cu atenţie, asupra itinerarului montan pe care doriţi să îl parcurgeţi!
  •  Mergeţi numai pe trasee marcate!
  •  În cazul în care doriţi să parcurgeţi trasee mai lungi, apelaţi la serviciile unui ghid local!
  •  Echipaţi-vă corespunzător sezonului rece! Luaţi cu dumneavoastră echipamentul necesar pentru întreaga durată a călătoriei şi mai ales un telefon mobil cu bateria încărcată!
  •  Nu porniţi la drum în zone montane dacă experienţa dvs. de conducere în condiţii de iarnă este insuficientă;
  •  Întrucât există riscul unor blocaje în trafic pentru perioade mai lungi datorită căderilor masive de zăpadă, este recomandabil să aveţi în maşină haine groase, hrană şi apă;

ÎN CAZUL ÎN CARE DORIŢI SĂ CĂLĂTORIŢI CU ANIMALE DE COMPANIE, VĂ RECOMANDĂM SĂ VĂ INFORMAŢI ASUPRA DOCUMENTELOR DE CĂLĂTORIE NECESARE PENTRU ACESTEA!

 

AUSTRIA

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI

…CÂND CĂLĂTORIŢI CU AUTOTURISMUL

Starea generală a infrastructurii (autostrăzi, drumuri rapide şi drumuri naţionale) este foarte bună. Dacă vă deplasaţi în landurile Tirol si Kärnten, informaţi-vă din timp referitor la condiţiile de trafic (condiţiile meteo nefavorabile conduc deseori la impunerea unor restricţii de circulaţie).

În Austria este obligatoriu să circulaţi cu farurile aprinse în timpul deplasării.

Dotarea autoturismului cu pneuri de iarnă

 

În perioada 1 noiembrie – 15 aprilie este obligatoriu ca autoturismele să fie echipate cu pneuri de iarnă.

Taxele pentru autostrăzi

 

Accesul pe autostradă se face în baza unei vignete (“Autobahn-Vignette”), care poate fi achiziţionată de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinării sau de la magazinele de difuzare a presei.

Vigneta se lipeste în mod obligatoriu pe parbrizul maşinii. Dacă nu respectaţi această obligaţie, riscaţi o amendă în cuantum de 120 euro care trebuie achitată pe loc.

Informaţii suplimentare despre circulaţia rutieră se pot obţine de pe site-ul Clubului automobilistic austriac (http://www.oeamtc.at/).

Limitele de viteză admise

 

– 50 km/h în localităţi

– 100 km/h pe şoselele rapide şi pe drumurile naţionale.

– 130 km/h pe autostrăzi.

Există şi porţiuni de drum cu restricţii speciale, marcate corespunzător.

Depăşirea limitelor de viteză se pedepseşte cu amendă şi suspendarea permisului de conducere.

În general, plata amenzilor se efectuează în numerar.

Detectoare radar sau aparatură anti-radar

 

Folosirea aparatelor anti-radar este interzisă în Austria. Folosirea dispozitivelor de detectare a aparatelor

radar constituie contravenţie, iar sancţiunea prevăzută constă în amendă contravenţională şi confiscarea aparatului. De asemenea, există posibilitatea reţinerii temporare a autoturismului.

Alte recomandări

 

Atragem atenţia asupra stării tehnice a autovehiculului cu care vă deplasaţi pe drumurile din Austria. Poliţia de circulaţie austriacă a sporit numărul controalelor în ceea ce priveşte verificarea tehnică a autovehiculelor rutiere, iar dacă se constată că acestea nu corespund din punct de vedere tehnic, se

 

aplică amenda contravenţională cu reţinerea numărului de înmatriculare şi, după caz, a permisului de conducere.

De asemenea, vă rugăm să acordaţi o atenţie sporită asupra bunurilor personale, întrucât se constată o rată crescută a furturilor, în special în această perioadă.

…DACĂ VĂ CONFRUNTAŢI CU O SITUAŢIE DEOSEBITĂ:

În cazul producerii unui accident

 

În situaţia unui accident uşor, se completează împreună cu cealaltă parte implicată formularul-tip privind producerea accidentului, pus la dispoziţie de societăţile de asigurări. Se vor reţine elementele de dentificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii sale de asigurare.

În caz de accident grav, la faţa locului se prezintă atât echipaje atât ale poliţiei, cât şi ale pompierilor şi serviciului de ambulanţă, iar persoanele accidentate sunt transportate cu elicopterul la cea mai performantă unitate medicală din apropiere.

Atragem atenţia că deţinerea unei asigurări medicale europene tip card european sau asigurare medicală privată reprezintă o necesitate!

Numerele de urgenţă la care pot fi apelate autorităţile locale (poliţie, spital, pompieri)

– 112 – numărul general de urgenţă

– 133 – serviciul de urgenţe poliţie

– 144 – serviciul de urgenţe salvare

– 122 – Pompieri

– 120 – ÖAMTC – serviciul tehnic de urgenta (pentru depanare si accidente auto)

Numărul de urgenţă/permanenţă al misiuniiunde pot suna cetăţenii români aflaţi în situaţii deosebite – 0043-699-117-26-027 – Ambasada României la Viena

 

Pentru informaţii de călătorie suplimentare consultaţi condiţiile de călătorie pentru acest stat postate pe pagina web a MAE, rubrica Sfaturi de călătorie (http://www.mae.ro/travelconditions#801) precum si site-urile locale: unităţi medicale în Viena (http://www.wienkav.at/kav/spital.asp) si informaţii despre starea pârtiilor şi sezonul avalanselor (www.avalanches.org).

Întrucât Austria reprezintă o destinaţie turistică atractivă pentru sezonul de iarnă (schi) atragem în mod deosebit atenţia asupra informării în prealabil în legătură cu condiţiile meteo şi cu starea drumurilor în zonele cele mai frecventate de către turişti şi anume staţiunile Kitzbuhel, Ischgl, în general cele din zona Alpli şi Tirol unde autorităţile de resort instituie adesea măsuri speciale de protecţie (cu blocarea totală a rutelor) dat fiind pericolul iminent de avalansă. În acest context atragem atenţia asupra posibilităţilor limitate de intervenţie (asistenţă şi protecţie consulară) ale oficiului consular pentru situaţiile de acest gen!

 

BULGARIA

CE TREBUIE SĂ STIŢI…

…CÂND CĂLĂTORIŢI CU AUTOTURISMUL

Dotarea autoturismului cu pneuri de iarnă

 

Vă recomandăm ca autoturismele să fie dotate cu cauciucuri de iarnă. Utilizarea pneurilor cu nituri este interzisă. Lanţurile pentru zăpadă sunt obligatorii în anumite condiţii şi pe anumite drumuri (unde există indicatoare rutiere în acest sens).

Taxele pentru autostrăzi

 

Plata utilizării drumurilor publice se efectuează la intrarea pe teritoriul Bulgariei, existând un sistem similar vignetei româneşti. Vigneta se poate achiziţiona de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinării sau de la postă. Preţul vignetei, valabil în 2012 pentru autoturisme este:

– 10 leva (5,12 euro) pentru o săptămână;

– 25 leva (12,80 euro) pentru o lună;

– 67 leva (34,30 euro) pentru un an.

Limitele de viteză admise

 

În condiţii normale de trafic, limitele de viteză sunt:

– 50 km/h în localităţi;

– 90 km/h în afara localităţilor;

– 130 km/h pe autostrăzi.

Detectoare radar sau aparatură anti-radar

 

Nu este permisă folosirea aparatelor sau dispozitivelor anti-radar, folosirea acestora constituie contravenţie

si se pedepseşte cu amendă.

Utilizarea detectoarelor de radar nu este interzisă legal, însă poliţia rutieră bulgară recomandă, în interesul participanţilor la trafic, să se renunţe la acestea.

Permisul auto

 

Vă atenţionăm că poliţia locală suspendă cu uşurinţă permisele de conducere. Vă recomandăm să conduceţi prudent.

În cazul în care vă este reţinut permisul de conducere, aveţi obligaţia să vă deplasaţi la secţie împreună cu ofiţerul de poliţie, unde veţi lua la cunoştinţă despre condiţiile în care permisul vă va reveni în posesie, precum şi cuantumul amenzii. Amenda se plăteşte numai la bancă.

Permisul va fi transmis Ambasadei României la Sofia numai după expirarea perioadei de suspendare şi plata amenzii contravenţionale.

 

Atenţie! Poliţia locală are obligaţia asigurării unui translator de limbă română/limbă de circulaţie internaţională pentru a uşura comunicarea.

În cazul în care consideraţi că sunteţi victima unui abuz comis de poliţie, potrivit legislaţiei locale, puteţi contesta procesul verbal de contravenţie în termen de 7 zile lucrătoare.

Alte recomandări

 

Este interzisă utilizarea telefoanelor mobile de către şofer în timpul deplasării cu autoturismul.

Este obligatorie folosirea centurii de siguranţă (atât pentru ocupanţii locurilor din faţă, cât şi cele din spate).

Este obligatorie dotarea autoturismului cu triunghi reflectorizant, extinctor, trusă de prim ajutor, vestă

reflectorizantă.

Este obligatorie folosirea în permanenţă a fazei scurte pe drumurile publice.

Evitaţi călătoriile si staţionarea pe drumurile publice din Bulgaria pe timpul nopţii.

Rata furturilor auto este ridicată, ca atare vă recomandăm să încheiaţi o asigurare CASCO pentru autoturism.

Circulaţi cu viteză adecvată condiţiilor de drum, astfel încât să puteţi opri în siguranţă în caz de necesitate.

Înainte de fiecare călătorie pe timp de iarnă informaţi-vă în legătură cu starea meteo şi condiţiile de trafic.

Întrucât există riscul unor blocaje în trafic pentru perioade mai lungi datorită căderilor masive de zăpadă, este recomandabil să aveţi în maşină haine groase, hrană şi apă;

…DACĂ VĂ CONFRUNTAŢI CU O SITUAŢIE DEOSEBITĂ

În cazul producerii unui accident

 

În caz de accident uşor, notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia. Completaţi formularul pus la dispoziţie de societatea de asigurări.

Dacă în urma accidentului sunt răniţi, chemaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii de asigurări din Bulgaria.

Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.

Dacă sunteţi membru al ACR (Automobil Clubul Român), puteţi beneficia de asistenţă apelând telefonul de permanenţă al acestei asociaţii (0040 21 222 22 22).

Telefoane utile pentru informaţii privind traficul sau conduita în caz de accident:

– Serviciul de urgenţe – 112

– Poliţia – 166

 

 

– Salvarea – 150

În cazul pierderii/furtului banilor sau documentelor de călătorie

 

În cazul în care cetăţenii români devin victime ale furturilor de bunuri sau documente de identitate, aceştia se prezenta la secţia de poliţie competentă pentru a declara incidentul şi a obţine un proces verbal justificativ.

Cetăţenii români care şi-au pierdut sau cărora li s-au furat documentele de călătorie pe teritoriul Bulgariei se pot prezenta direct în punctele de trecere a frontierei, iar în urma unei verificări prealabile efectuate de către Poliţia de Frontieră li se va permite intrarea în România.

Numerele de urgenţă la care pot fi apelate autorităţile locale (poliţie, spital, pompieri):

– 112 – număr telefon urgenţe

– 166 – poliţie

– 160 – pompieri

– 150 – salvarea

Numărul de urgenţă/permanenţă al misiunii unde pot suna cetăţenii români aflaţi în situaţii deosebite 00359 879 440 758

 

Ambasada României la Sofia – Secţia Consulară Adresa: Str. Shipchenski Prohod nr.1, Sofia Telefon: 00359-2-973.35.10; 00359-2-971-28-58 Fax: 00359-2-973.34.12 E-mail: [email protected]

Pentru informaţii de călătorie suplimentare consultaţi condiţiile de călătorie pentru acest stat postate pe pagina web a MAE, rubrica Sfaturi de călătorie (http://www.mae.ro/travel-conditions/3677#806), precum si site-urile locale: Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei (http://www.mfa.bg), informaţii vamale suplimentare (http://www.customs.bg/bg/page/130), serviciul Salvamont bulgar (http://www.pss.bg).

ELVEŢIA

CE TREBUIE SĂ STIŢI…

…CÂND CĂLĂTORIŢI CU AUTOTURISMUL

 La intrarea în Elveţia şi pe teritoriul cantoanelor, autorităţile de frontieră pot verifica documentele care justifică scopul declarat al călătoriei.

 

După caz, acestea pot solicita:

– Prezentarea biletelor de călătorie;

– Dovada rezervării cazării la hotel;

– Dovada deţinerii unei sume suficiente de bani – în cash şi cărţi de credit – pentru întreţinerea pe perioada şederii în Elveţia;

– Alte documente doveditoare ale scopului declarat al călătoriei.

 

Echipaţi-vă maşina corespunzător sezonului rece!

La intrarea în Elveţia este posibilă verificarea stării autoturismului, astfel încât, acesta sa corespundă normelor tehnice conform reglementarilor legale elveţiene. De asemenea, se vor prezenta, la cererea autorităţilor de frontieră, documentele autoturismului, dovada proprietăţii, talonul de înmatriculare şi asigurarea (cartea verde).

Este indicat să folosiţi cauciucurile de iarnă!

Taxele pentru autostrăzi

 

Accesul pe autostrăzi se face în baza unor vignete, care se procură contra cost (40 CHF) de la punctele de trecere a frontierei. Vigneta se lipeşte în mod obligatoriu pe parbrizul maşinii.

Detectoare radar sau aparatură anti-radar

 

Pe teritoriul Elveţiei deţinerea sau utilizarea aparatelor de detectare a radarului, precum şi a celor anti-radar este interzisă, constituind infracţiune şi se pedepseşte conform legislaţiei fiecărui canton.

Limitele de viteză admise

– 50 km/h în localităţi;

– 80 km/h în afara localităţii;

– 120 km/h pe autostrăzi.

Alte recomandări

 

Încheiaţi o asigurare auto care să acopere inclusiv eventualele accidente rutiere din Elveţia!

Nu plecaţi la drum fără cartea de identitate a maşinii.

Atunci când plecaţi la drum cu autoturismul, vă recomandăm să efectuaţi opriri obligatorii pentru odihnă! În măsura posibilităţilor, evitaţi deplasările pe timp de noapte!

Respectaţi regulile de circulaţie şi limitele de viteză legale, inclusiv prevederile referitoare la obligativitatea purtării centurii de siguranţă!

 

… DACĂ VEŢI CĂLĂTORI CU AVIONUL informaţi-vă în legătură cu produsele şi cantităţile de lichide pe care le puteţi lua în bagajul de mână! În acest sens puteţi consulta pagina web a companiei aeriene SWISS Airlines http://www.swiss.com/web/FR/services/baggage/carryon_baggage/Pages/faq.aspx

 

Dacă doriţi sa luaţi cu dumneavoastră în Elveţia echipamentul de sport (schi, snowboard etc.) consultaţi compania de transport pentru a vă asigura care sunt condiţiile generale de transport. În funcţie de dimensiunile/greutatea echipamentului transportul acestui poate presupune plata unor cheltuieli suplimentare de transport.

Nu lăsaţi la cală obiecte valoroase (telefoane mobile, acte, documente importante, bijuterii, obiecte fragile, aparat fotografiat/filmat etc.)!

…PENTRU INFORMAŢII PRIVIND CĂLĂTORIA CU TRENUL este recomandată consultarea pagini de internet a Căilor Ferate Federale Elveţiene http://www.cff.ch/home.html

 

…URMĂRIŢI PROGNOZA METEO ŞI NU PLECAŢI LA DRUM DACĂ SE ANUNŢĂ NINSORI ABUNDENTE, ÎNTRUCÂT RISCAŢI SĂ RĂMÂNEŢI ÎNZĂPEZIŢI!

 

ALARME-MÉTÉO este un serviciu gratuit care are ca scop atenţionarea din timp a propriilor abonaţi cu privire la schimbările nefavorabile ale vremii în Elveţia prin Smartphone App (iPhone/Android), SMS, e-mail sau prin fax. Serviciul Alarme-Météo permite o mai bună informare pentru toţi turiştii care îşi planifică o vacanţă în următoarea perioadă.

Astfel puteţi afla din timp dacă riscaţi să fiţi prins de o furtună. http://www.alarmemeteo.ch/

…DACĂ VEŢI CĂLĂTORI CU ANIMALE DE COMPANIE, vă recomandăm să vă informaţi asupra documentelor de călătorie necesare pentru acestea!

 

Pentru mai multe informaţii vă recomandăm sa accesaţi pagina web a Oficiului veterinar federal http://bvet.bytix.com/plus/dbr/default.aspx?lang=fr Pe aceasta pagina de internet veţi obţine informaţii particulare în funcţie de animalul de companie pe care îl deţineţi.

REGLEMENTĂRI VAMALE

 

Regulamentul vamal elveţian conţine prevederi similare cu cele ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Limitele cantitative pentru anumite produse sunt: ţigări 200 bucăţi; băuturi alcoolice: 2 litri până la 15 % vol. şi 1 litru peste 15 % vol.

…DACĂ VĂ CONFRUNTAŢI CU O SITUAŢIE DEOSEBITĂ

În cazul producerii unui accident

 

Atenţie! Indiferent de gravitatea accidentului trebuie anunţată poliţia locală.

În caz de accident uşor, completaţi, împreună cu cealaltă parte implicată, formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat şi ale societăţii de asigurare a acestuia.

În caz de accident soldat cu victime, toate persoanele implicate, inclusiv pasagerii, nu trebuie sa părăsească locul unde s-a produs accidentul fără autorizaţia politiei, exceptând cazurile când acestea au nevoie de ajutor medical sau daca trebuie sa sune la politie.

Telefoane utile pentru informaţii privind traficul sau conduita în caz de accident:

– 133 – Serviciul de urgenţe poliţie

– 144 – Serviciul de urgenţe salvare

– 120 – Serviciul de urgenţe trafic

 

Atenţie! Pentru a solicita asistenţă consulară, anunţaţi Ambasada României la Berna.

În cazul pierderii/furtului documentelor de călătorie

 

În condiţiile în care nu mai sunteţi în posesia unui document de călătorie puteţi solicita sprijinul Ambasadei României în Elveţia care vă poate elibera un titlu de călătorie în baza căruia vă puteţi întoarce în România.

În cazul în care documentul de călătorie vă este furat, trebuie să declaraţi furtul la poliţia locală.

În cazul în care nu mai deţineţi un document de călătorie şi sunteţi nevoit să vă continuaţi călătoria în străinătate, Ambasada României în Elveţia vă poate elibera un paşaport temporar în condiţiile prevăzute de lege.

Ambasada României la Berna – Secţia Consulară

Adresa: Brunnadernstrasse 20, 3006 Bern

Telefon: 00-41-31-352 35 21; 00-41- 31-351 48 90

Fax: 00-41-31-352 35 51

E-mail: [email protected]

Pentru informaţii de călătorie suplimentare

 

Pentru a obţine informaţii utile privind posibilităţile de cazare în diferite cantoane sau mijloace de transport locale puteţi accesa pagina de internet http://www.myswitzerland.com/fr/accueil.html

De asemenea, accesând acest site, puteţi obţine şi sugestii de vacanţă în funcţie de interesul dumneavoastră (de excursii montane, manifestări tradiţionale sau sporturi extreme).

http://www.stations-de-ski.ch/ este un site care promovează staţiunile de schi din vestul Elveţiei .

 

Medicină naturistă

Medicul de garda

Published by:

consultatie onlineRadiocatch22 Londra si Societatea Medicala Romana din UK (SMR-UK) au inceput un proiect pe care il speram util pentru cei care au nevoie de un sfat pe o problema medicala.
Nu de putine ori am primit telefoane, mail-uri de la romanii stabiliti in afara granitelor tarii, oameni care doreau sfaturi medicale de la un doctor roman.

asteptam intrebarile dvs
email [email protected]
sau [email protected]
sau le puteti lasa pe site la rubrica Medicul de garda
pe pagina de face book

Dr Mihaela Carmaciu
General Practitioner, Chelmsford, Essex
Mihaela a terminat facultatea in Bucuresti in 1986 si practica medicina in UK din 1994. Ea are Diploma in Laringologie si Otologie a Colegiului Regal de Chirurgie din Londra din anul 1996. De asemenea este medic de familie din anul 2000. Mihaela are diploma de specializare in Diabetul de tip 2 de la Universitatea din Warwick, UK.
Raspunsurile acestei saptamani:

 Buna , ma numesc Nina si am o problema …. medicala . Mana dreapta imi amorteste in timpul noptii, iar acum , de 2 zile , si pe timpul zilei o mai simt amortita si degetul mare de la mana dreapta este acum mereu amortit…. Ati putea sa ma ajutati cu un sfat? Va multumesc foarte mult, sarbatori fericite!!!!

1. Draga Nina, acest simptom poate fi cauzat de mai multi factori:
– carpal tunnel syndrome. Iti atasez un link despre aceasta conditie. Este mai frecventa in sarcina, la persoanele cu afectiuni de tiroida sau cei cu artroza a incheieturii pumnului.
– spondiloza cervicala sau artroze la nivelul urmarului sau cotului
– pozitia incheieturii mainii in timpul noptii, adica indoita pentru mai mult timp care blocheaza temporar circulatia sangelui prin vasele de sange catre degete.
Daca ti se intampla des, aproape in fiecare noapte, si nu pare sa se linisteasca in mod natural in cateva saptamani, iti poti cumpara un wrist splint de la farmacie si o poti purta noaptea. Acest splint va opri practic incheietura pumnului sa se indoaie noaptea.
Te poti prezenta si la medicul de familie care iti poate examina masa musculara a palmei si iti poate recomanda cateva analize de sange si te poate trimite sa faci o electromiograma pentru a vedea exact nivelul la care exista iritatia asupra nervului.
Tratamentul consta in: tratament conservativ, adica observare pentru o perioada pentru ca se poate ameliora in timp; tratament cu ibuprofen pentru una sau doua saptamani; atentie la pozitia mainii daca folosesti mult computerul; splint noaptea; injectie cu corticosteroid si fizioterapie; operatie pentru decompresia nervului la nivelul incheieturii.
Multa sanatate ca-i mai buna decat toate!

2. am navoie urgenta de medic generalist sau gp cum i se spune in uk,pt a ma indruma spre specialisti. am mai multe probleme de sanatate pe care gp-ul meu le ignora,se comporta de parca as merge de placere la clinica.probleme vechi,care sau agravat exact in cel mai prost moment.de 1 an nu pot avea job stabil pt ca nu imi permite starea de sanatate si sunt”blocata” aici practic.deci am nevoie de gp roman aici in londra in speranta ca va fi mai intelegator

e simplu,am nevoie de gp.daca exista in londra medic roman gp,vreau sa merg sa ma inscriu.nu pot sa scriu public ca ma” doare aici,ca ma doare acolo”.am probleme cu coloana,probleme ginecologice…,probleme pe care gp-ul unde sunt inscrisa le ignora.spre exemplu a trebuit sa merg de 5 ori la el pt a obtine o trimitere la ecograf si papanicolau.am asteptat 5 saptamani programarea ecografiei,iar rezultatul nu l-am primit nici pana azi,ecografia fiind facuta in luna mai.rezultatul testului papanicolau suna cam asa”nu aveti cancer,reveniti peste 3 ani”.cand mi-au recoltat sange aveam febra si gripa,dar analizele au iesit”perfect”.inteleg ca nu sunt cetatean britanic,dar la servicii spitalicesti,la naiba am dreptul.consider ca asta e rea vointa.asta e motivul pt care vreau medic roman.nu mai risc sa merg la alt gp britanic.probabil voi intampina aceeasi situatie starea de sanatate nu imi permite.multumesc.

Draga Mihaela,
Iti inteleg nedumerirea si disperarea in fata sistemului medical britanic. Nu este usor de inteles si mai ales de navigat prin el dupa ce ai avut de a face cu sistemul medical romanesc. Nu vreau sa spun ca unul dintre cele doua sisteme este mai bun sau mai rau, dar trebuie sa acceptam ca ele functioneaza diferit.
NHSul (National Health Service) este de fapt un sistem de admirat din foarte multe puncte de vedere. Orice locuitor al UK are dreptul si chiar primeste asistenta medicala gratuita indiferent de origine, rasa, varsta, statut social, sex, etc. Bugetul alocat sistemului este urias dar este totusi limitat si banii trebuie sa ajunga pentru toti cei care au nevoie de ingrijire medicala. Sistemul functioneaza foarte bine in cazurile de urgenta majora si boli severe cronice. Din pacate, datorita numarului fix de personal medical si mai ales datorita lipsei de timp, pacientii trebuie prioritizati. In acest fel unii pacienti se pot simti nedreptatiti sau ca nu li s-a dat destula atentie.
Medicii care lucreaza in UK sunt foarte bine antrenati si mai ales verificati in mod constant. Aici nu poti practica daca faci prostii. Esti usor reclamat si investigat si iti poti pierde slujba sau dreptul de a mai practica medicina in UK.
In general pacientul britanic intelege ca i se respecta dreptul sau la ingrijire medicala gratuita dar stie si ca trebuie sa isi aduca contributia sa prin a fi rabdator sa isi astepte randul in functie gradul de urgenta a nevoilor sale. Aici nu exista spaga sau favoritisme la doctor.
Referitor la testul Papanicolau, acesta se face in UK la toate femeile dupa varsta de 25 de ani si este oferit de medicul de familie. O femeie cu varsta intre 25 si 50 de ani si care are rezultat Papanicolau normal trebuie sa repete testul dupa fiecare 3 ani iar daca este mai in varsta de 50 de ani trebuie sa il repete dupa fiecare 5 ani.
Referitor la ecografia pe care ai facut-o la cererea medicului tau de familie, tu trebuie sa suni la cabinet sa intrebi de rezultat la una sau doua saptamani dupa ce ai avut investigatia. De obicei doctorul are obligatia sa te informeze imediat daca rezultatul a fost anormal, dar nu are obligatia sa te contacteze pentru rezultate normale. Ar fi si imposibil, avand in vedere ca fiecare GP are cam 2000 de pacienti si vede pacientii la fiecare 10 minute. GPul are si multe alte indatoriri inafara de a consulta pacienti face to face, dar nu voi detalia cu aceasta ocazie.
Consultatiile de medicina privata in UK sunt foarte scumpe. O consultatie cu un GP costa 50-75 lire pentru 15 minute, iar pentru 30 de minute costa 100-150 lire. Reteta se plateste separat, iar medicamentele se platesc integral la farmacie. Exista deci si aceasta solutie pentru pacientii care doresc sa vada un anumit doctor si nu sunt multumiti cu sistemul NHS.
Eu te-as incuraja sa ai incredere in acest sistem si sa apelezi la doctorul tau oricand ai nevoie, dar sa nu uiti ca fiecare dintre noi are dreptul la o bucata egala din acest mare tort care se numeste NHS.
Cu cele mai bune urari,
Ella

3. sunt venita de 3 luni de zile in Londra, inca nu am acte. ce trebuie facut sa ma inscriu la un GP?care este modalitatea de inscriere la un GP?pot apela de serviciile de urgenta daca ma imbolnavesc? trebuie sa platesc pentru ele?
Multumesc  Alexandra

Draga Alexandra, fiind cetatean al Comunitatii Europene ai dreptul la ingrijire medicala gratuita (NHS) in UK indiferent de cat intentionezi sa locuiesti aici.
Ella
4. Buna ziua,
baietelul meu in varsta de 1 an de zile, a avut febra mare, M-am dus cu el la GP, s-a uitat superficial la el, si mi-a spus ca trebuie sa-i dau paracetamol. pana la urma am ajuns in spital la urgenta as vrea sa stiu pe viitor ce trebuie sa fac, pentru ca nu reusesc sa ma inelegt cu nimeni pe aici. Sotia mea plange si este foarte stresata din cauza asta
Multumesc Nicu
Draga Nicu, in UK marea majoritate a bolilor facute de copii sunt virale. Copiii pot face febra mare in timpul in care se produc anticorpii care vor ajuta la procesul de vindecare. Din pacate febra poate cauza stare de somnolenta, dureri de cap, stare generala proasta. De aceea este extrem de important sa tratam febra cand copiii febrili nu se simt bine. Paracetamolul (cunoscut cel mai bine sub numele de Calpol pentru copii) este foarte eficient. Este foarte important sa citesti instructiunile pe pachet si sa folosesti o doza adecvata (nici mai mare, dar nici mai mica decat trebuie), altfel nu are efectul dorit. Se poate folosi in mod alternativ si ibuprofen la copiii de peste 6 luni. Se pot folosi ambele medicamente la fiecare 3 ore pe rand, o data calpol si alta data ibuprofen. Se pot folosi patru doze calpol si patru doze ibuprofen pe parcursul a 24 de ore.
E bine sa ai un termometru in casa. O temperatura peste 38 grade celsius la un copil care nu se simte bine trebuie tratata imediat. Nu astepta pana cand febra devine foarte mare pentru ca unii copii pot face chiar convulsii Intr-o astfel de situatie. Este bine de folosit un ventilator in camera, iar copilul trebuie dezbracat pana la maieu si chilotei pentru a ajuta scaderea temperaturii.In UK nu prea se prescriu antibiotice pentru ca ele nu ajuta vindecarea virozelor. In ultimii ani bacteriile au devenit tot mai rezistente la antibiotice si a crescut pericolul infectiilor netratabile din aceasta cauza.
Copiii trebuie sa treaca prin infectiile copilariei pentru a isi dezvolta propria imunitate. Asa se explica de ce noi adultii facem mult mai putine raceli decat copiii. Noi am avut aceste infectii in copilarie, iar acum corpul nostru le recunoaste si isi foloseste anticorpii formati deja pentru protectie.
Multa sanatate.

 

 

Relatii si sex

Amanta sau relatia cu un barbat insurat

Published by:

pozitia de amanta

Amanta sau relatia cu un barbat insurat

Unul din mesajele primite ieri: ” Numele meu este A. Am 31 de ani, am cunoscut un barbat  foarte dragut, mai mare  decat mine. Nu am stiut de la inceput ca el este casatorit. Este atent cu mine si ma simt bine cu el. Suntem impreuna de 6 luni. Nu ne intalnim foarte des pentru  ca nu-i permite timpul. Acum vine Craciunul si el pleaca cu sotia si copilul in vacanta. Mi-a promis ca-mi scrie. Dar sunt singura . Voi face sarbatorile singura daca nu ma voi duce la prietenii mei. Dar ei sunt casatoriti, au copii. Tocmai am realizat socul relatiei mele .Nu stiu cum am lasat sa ma implic intr-o astfele de relatie. El imi spune ca se gandeste la mine si ca tine foarte mult la mine. Dar el o sa fie cu familia la munte si va schia, se vor distra.. iar eu sunt singura. Simt ca ma scufund

Azi e luni.

De obicei luni, scriu articole pozitive, motivationale, de dezvoltare personala.

M-am gandit bine si consider ca si acest articol este un articol motivational.

Cred in destin dar, in acelasi timp cred ca destinul sta in mainile noastre,   noi suntem cei care scriem fiecare fila din cartea vietii noastre.

Sunt un om care crede in dragoste, am valori morale, ajut pe cei din jurul meu, sunt un om de incredere.

Primesc multe mesaje si vorbesc cu foarte multa luma.

Unele mesaje ma intristeaza, vreau sa raspund si raspund evident.

Raspunsurile mele nu sunt nici bune, nici gresite, sunt doar sugestii. Nimeni nu poate trai cu adevarat sentimentele, viata altcuiva.

Un punct de vedere obiectiv este binevenit.

Deciziile noastre: bune sau rele sunt influentate de situatia respectiva.

Dar inainte de a te arunca cu capul inainte indiferent ca este vorba de o relatie, afacere sau un nou job cantareste cu atentie situatia, avantaje , dezavantaje, cum te face sa te simti.

Este cel mai important sa-ti asculti intuitia.

Poate ca speri multe de la o posibila relatie, dar intuitia ce spune? iti da semnale ca este o decizie proasta?

pai atunci daca simti asta.. cu siguranta ca este o decizie proasta.

Hai sa discutam concret.

Traim vremuri absolut haotice.

Daca vorbim de viata calugaritelor nu s-au schimbat foarte multe in ultimii 100 de ani, desi au invatat si ele sa foloseasca telefonul mobil si sa conduca o masina.

Spiritual, moral, sufletesc sunt in aceeasi pozitie.

Pentru noi cei  care suntem in valtoarea vietii, cu dorinte, sperante, nazuinte, inimi frante nu mai este atat de simplu.

Lucrurile s-au schimbat dramatic.

Ieri vorbeam despre lipsa de comunicare si despre indiferenta care ucide incet.

Toata lumea face sex.

Toata lumea doreste o relatie fantastica care sa-i faca sa zboara, sa viseze , sa-i faca din plin sa traiasca.

Cand esti adolescent viata este absolut superba, desi se intampla sa plangi din dragoste, ai emotii la primul sarut, sufleteste esti pur, esti nevinovat, crezi in ceea ce simti.

Iesirea din adolescenta vine cu incredere in sexualitate,  incredere persoanala.

Daca  fizicul, atitudinea ,vorba cantecului “te ajuta”:) atunci  te bucuri din plin de tot ce-ti scoate viata in cale(  barbat sau femeie)

In jurul varstei de 25-30 de ani se intemeiaza familiile.

Un barbat si o femeie se cunosc, se indragostesc, au incredere unul in celalalt si atunci pornesc curajosi in viata. Cateodata drumul este neted si fara probleme, cateodata apar gropi, copaci, lupi, scufite rosii in cale.

Daca esti intelept mergi si infrunti greutatile , piedicile pana ajungi din nou la luminis.

Important este ce-i uneste pe cei doi: iubirea, sentimentele sincere, increderea unul in celalalt.

Dupa o anumita varsta lucrurile se complica sau din contra sunt foarte clare.

Nu dragostea (aia nabadaioasa de la 30 de ani) este cea care mai poate unii un barbat si o femeie.

Respectul, intelepciunea varstei, dorinta de a nu fii singur.

Dar ce poate unii un barbat de 50 de ani sa spunem si o femeie de 30 de ani?

Dureros, eu asa simt, inca sunt femei care cred ca pot avea o relatie de lunga durata cu un barbat care este insurat , sperand ca intr-o zi vor avansa din pozitia de amanta in pozitia de nevasta

E adevarat sunt si cazuri cand o relatie de genul s-a transformat intr-o casatorie.

Dar din toate discutiile pe care eu le port cu barbatii insurati si trecuti lejere de 40 de ani (dar acelasi lucru este si la 30 de ani) vorbim de barbatii insurati care vor o relatie pe langa cea oficiala. O relatie strict sexuala dar spun ei ca au nevoie si de relaxare sufleteasca si intelegerea pe care nu o mai au acasa..

Indiferent cat de mult se plang de nevasta, de relatie sexuala, de galagia copiilor, nici macar unul singur nu mi-a spus ca este dispusa sa divorteze si sa se insoare cu amanta.

Atunci draga mea prietena, frumoasa si inteligenta de ce tu crezi ca un barbat de 45 de ani intr-o zi va renunta la tot ce are pentru a se insura cu tine?

Nici nu trebuie sa facem foarte multa cercetare. Este simplu.

Orice barbat  ca si femeile de altfel, isi doresc putina revigorarea a vietii sexuale.

Nu este rau. Tu poti accepta sau nu.

Dar ca tu sa crezi ca un barbat insurat  te va iubi, proteja, sustine sufleteste, sustine financiar , tu fiind amanta lui ,este o mare amagire, care in timp iti va rupe sufletul, te va face sa treci pe langa barbatul care ar putea sa te iubeasca, sa te respecte, sa te ia de nevasta.

Orice barbat insurat, chiar daca are bani, o sa-i ofere familiei, copiilor, nepotilor, poate ca iti vor oferi si tie ceva  ca sa-ti mai stearga lacrimile.

Craciunul, Anul Nou, vacantele , sambetele, duminicile vor fi alaturi de familia lui.

Tu vei sta acasa si vei plange.

De ce draga mea te-ai implica intr-o relatie cu un barbat insurat, care este foarte insurat?

Stiu ca iti spune ca esti frumoasa, ca el este fericit cu tine, ca sexul este grozav, ca il implinesti ca barbat, ca iti promite lucruri frumoase…

dar .. stiu ca este dureros

analizeaza relatia la rece

ce iti ofera tie?

un parfum?

o cina?

poate din cand in cand bani

Asta este tot. Fii realista.

Nu-ti va oferi dragoste, nu va fi langa tine cand o sa-ti fie rau, cand vei avea nevoie de el, nu il vei putea suna, pentru ca stii ca nu ai voie sa ii trimiti mesaje dupa o anumita ora, vacantele nu le vei petrece cu el.

Majoritatea timpului vei fi singura.

Deci sa recapitulam: dragoste nu, comfort financiar il asigura sotiei si copiilor.

Poate ca nu o mai iubeste nici pe sotie, cu siguranta nu mai este atras sexual de ea.. dar nu o sa o paraseasca niciodata.

Foarte rare sunt cazurile cand se intampla asta, si doar in cazul unor casnicii dramatice si violente.

Dar daca el are o viata dulce si frumoasa ( in ciuda gurii mari a nevestei) nu se va rupe de ea.

Stii vorba aia: “Nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard”.

Intr-o zi o sa cunoasca o noua amanta si posibil ca nici amanta nu o sa mai fii.

Viata trece pe langa tine.

Personal imi este foare greu sa inteleg de ce o femeie tanara ar accepta o astfel de relatie.

Posibil ca ea sa se indragosteasca si mai ales sa spere ca tineretea si sexualitatea ei il vor face pe el sa renunte la ce are,  in favoarea ei.

Gresit!

Asa ceva nu o sa se intample niciodata.

Eu am o ruda care toata tineretea ei, timp de 15 ani a crezut ca intr-o zi va trece din postura de amanta in cea de sotie.

Nu s-a intanplat niciodata.

El a avut oarecum grija financiar de ea. Desi nu avea o casnicie foarte fericita, nu s-a despartit din cauza baiatului.

Intr-o zi el s-a imbolnavit, banii nu au mai fost, sex nici atat.

El a ramas cu familia lui, ea singura si batrana deja.

Una dintre prietenele mele foarte bune  a fost implicata intr-o relatie cu un barbat cu 15 ani mai mare decat ea. Nu era singura amanta si ea stia si de celelalte. Sfarsitul relatiei caruia el i-a pus punct, a adus-o in stadiul depresiei. Se simtea neiubita, urata, inutila. Daca ncii macar un barbat in varsta nu o vrea.

Barbatii de seama ei fiind deja casatoriti si avand copii.

Stiu sigur ca o femeie casatorita poate accepta o relatie cu un barbat insurat pentru sex, intelegerea pe care nu o mai are acasa.

Dar ambii stiu ca nu isi vor parasi familiile, iar relatia lor poate functiona chiar foarte bine.

Imi doresc sa nu mai primesc astfel de mesaje.

Este foarte greu sa fii amanta ocazionala, 2 zile pe saptamana, niciodata in weekend, doar daca sotia este plecata la parinti, atunci poti sa te joci 2 ore de-a nevasta.

Draga mea, deciziile sunt la tine.

Viata este doar a ta. Nici eu, nici el nu suntem responsabili pentru deciziile tale.

Dar un lucru este stiut sigur: foarte rar se intampla ca o amanta sa seduca un barbat familist si sa-l faca sa o ia de nevasta.

El doreste sa se distreze,  sa se simta bine. Barbatii dupa o anumita varsta doresc sa-si reconfirme sexualitatea, puterea de seductie.

Intim doresc sa traiasca ce nu au trait la 25 de ani sau 30 pentru ca insurati, cu copii care au venit, nu i-au dat timp sa-si implineasca fanteziile sexuale.

Acum este relaxat, are familie, copii, ce-si doreste.

Ce i-a ramas?

Sa-si implineasca, cat mai poate fanteziile si dorintele sexuale. Nu vorbim de dragoste ci doar de sex.

Categoric  ca  are multe povestit,  de spus, ca vrea sa te seduca, ca iti va da si sfaturi bune, ca are ganduri bune pentru tine.

Asta este motivatia lui.

Dar a ta?

Nu traim in filme , nu traim dupa povestile de dragoste ale Sandrei Brown , nici macar povestile mele de dragoste..

Printii sunt deja insurati, asa am citit in ziare, unii asteapta cu nerabdare bebelusi

Fii inteleapta si pune in balanta argumentele pro si contra.

Fa ce-ti spune intuitia.

Conteaza in primul rand ce vrei tu de la viata

Ce este bine pentru viata ta, nu a mea, nici a lui.

Dar nu lasa ca viata sa treaca pe langa tine.

Intr-o zi ai sa constati ca nu mai ai 30 de ani,ridurile au aparut, dorinta ta sexuala a scazut, nu mai esti atat de interesanta, iar amante tinere si sugubete tot apar.

 

 

 

Maddie Ancuta