O reteta atat de ieftina, de zici ca-i facuta din resturi mancarica asta. Ceea ce si e, de fapt. Niste carne ramasa prin congelator dupa ce-am umplut cu ceva vreme in urma niste ardei, gata preparata cu condimente si orez. Pentru o idee de prospetime mai mare, am amestecat in ea si o lingurita de patrunjel verde tocat, si un sfert de lingurita de cimbru. Restul, uitati-va si voi cat de simplu si cat de putine ingrediente (morcov, ceapa, patrunjel, bulion) pot face o mancare deosebita daca ii acordam o mica atentie. In plus, n-are ulei sau untura deloc, daca folositi o carne slaba e o reteta care nu ingrasa. Zic eu, voi puteti sa ma contraziceti…sau sa adaugati bacon prajit prin oala.
Asa ca punem la fiert cam 1 litru de apa, asta-i mancare doar de doua persoane, pentru mai multe ajustati voi cantitatile, ceapa (arpagica mica) se curata si se lasa intreaga, morcovul ii taiem bucati mai mari, patrunjelul rondele. Dovlecelul se curata (in totalitate sau “dungat” cum vreti) se taie in 6 bucati de cativa centimetri (vreo 8 asa) si cu atentie si un cutit ingust si ascutit se scobeste dintr-o parte in alta de miez, se lasa pulpa exterioara, cam 5-6mm grosime.
Se umplu cu carnea tocata, bine si indesati nu conteaza ca-s gauriti complect, nu iese carnea din ei la fiert. Apoi se pun direct in apa clocotita (cat sa-i acopere) si la foc incet, sa nu miste si sa danseze dovlecelul prin oala se fierb cam 40 de minute (depinde acum si cat sunt de mari). Apoi se adauga toate legumele sa fiarba si ele vreo 10-15 minute pana-s patrunse dar sa nu se farame.
Daca-s fierte se scot deoparte, zeama ramasa se sareaza, pipereaza se adauga bulionul si fierbe inca 5 minute. Apoi se face un amestec pentru ingrosat sosul, din apa si faina, sau din faina de amidon, si se ingroasa asa ca sosul pentru chiftelele marinate, sau daca vreti lasati mai lichid, si nu-i mai ziceti sos, ii ziceti ciorba de dovlecel umplut cu legume.
In imagine aveti o sugestie de servire, cu sosul pus primul apoi dovleceii pe mivloc inconjurati de amestecul de legume. Pe deasupra verdeata si ardei iute. Voi serviti cum va place mai mult, mai picat sau deloc, si daca chiar vreti pe deasupra puteti picura si putin ulei de masline. Sau nu. Smantana, care merde destul de bine cu mancarica asta, este optionala.
Ingrediente pentru doua portii:
150g amestec de carne tocata (porc sau vitel) ca pentru perisoare sau ardei umpluti (vezi reteta)
1,5 dovlecei verzi
1 morcov
1 patrunjel
4 arpagici
150ml bulion
sare, piper, faina
cimbru, patrunjle, ardei iute (optional)
Timp de preparare: 60 minute.
Informatii pentru UK: Nu prea sunt probleme in procurarea ingredientelor, dovleceii (courgettes) sunt la toate magazinele, pentru ingrosarea sosului am folosit faina alba normala de si se poate folosi “corn flour” (merge mult mai bine). Bulionul este doar pasta de rosii amestecata cu apa.
Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk
Pingback: Paste cu sos de leurda si creveti marinati la grill.
Pingback: Ciorba de varza timpurie.