Bucatarii amatori

Paste cu sos de leurda si creveti marinati la grill.

 

Reteta simpla si de sezon, arome de primavara. Sanatate curata in farfurie, si chiar protagonistele principale aici, adica pasta cu sos sau crevetii la grill se pot servi separat ca si doua feluri diferite, asa de bune si gustoase sunt. Niciodata nu m-asi da la o parte sa savurez o farfurie cu aceasta pasta fara nici o carne. In plus, se face rapid, in 15 minute maxim (nu mai punem si timpul in care crevetii se marineaza, oricum se poate face si direct fara marinare).

 Crevetii (cu cat mai mari cu atat mai bine) sunt proaspeti, adica nu-s gatiti in prealabil (de unde si culoarea care o au acum. Cand sunt pregatiti atunci ei au culoarea roz catre rosu, si necesita doar maxim 30 de secunde intr-o tigaie foarte-foarte fierbinte pe fiecare parte), si deci i-am pus la marinat. Am taiat ardeiul iute marunt (fara seminte, daca preferati sa fie foarte iute le lasati), usturoiul la fel (se poate pisa) si niste patrunjel verde. Am sarat si piperat. Le-am stropit cu ulei de masline si am masat toata compozitia peste creveti. NU am pus lamaie. Acidul prezent in sucul de lamaie in timp gateste crevetii (daca-s asa cum am descris mai devreme si nu sunt gatiti), deci schimba textura. I-am lasat o ora, se poate lasa si mai mult, se poate lasa si mai putin, se pot pune direct pe grill daca nu aveti vreme.

Intre timp am pus pasta la fiert, am folosit tagliatelle cu spanac in destula apa cu un praf de sare.

Pentru sos, am taiat leurda, si patrunjelul verde, cantitati egale, le-am sarat si piperat, am adaugat o lingura de zeama de lamaie, doua-trei linguri de ulei de masline si le-am facut pasta cu blenderul. Se pot desigur face si in mojar daca aveti vreme si vointa. Asta-i tot sosul. Este preferabil sa se prepare atunci pe loc pentru asi pastra culoarea verde proaspat. Asta-i toata prepararea.

Sosul se amesteca cu pastele, bineinteles se ajusteaza gustul de sare, piper, lamaie. Crevetii, trasi in tepuse de lemn ca in imagine, sau lasati “in voia lor” se prajesc la grill (foarte incins si fara ulei, avand destul ulei pe ei de la marinata) aproximativ 2 minute pe o parte intorcandu-se doar odata.

Serviti daca va place cu parmezan ras pe deasupra sau alta branza tare, eg manchego sau pecorino, excludeti branza total sau/si crevetii pentru ceva vegetarian, si hai sa zic…de post.

Daca nu aveti sau nu gasiti leurda (in padure, la magazin sau la piata, sau cultivata in gradina ca mine), se poate inlocuii cu usturoi verde in cantitate mai mica pentru a nu avea gustul foarte puternic.

Ingrediente pentru 2 persoane / Timp de preparare 15 minute

120g paste
12 creveti jumbo
1 ardei iute
10-12 frunze de leurda
2 catei usturoi
1/2 lamaie
50g parmezan ras (optional)
ulei masline
sare, piper
patrunjel verde

Informatii pentru UK.

Desii se pare ca aceasta planta miraculoasa, leurda sau usturoiul salbatic, (wild garlic, ramsons, bear’s garlic) este imposibil de gasit in UK, la momentul actual fiind in sezon se poate gasii pe la “farmer’s markets” cred ca sigur si la Borough Market, sau chiar cumparata online. Ca idee eu am cumparat luna trecuta de pe eBay (serios) peste 100 de fire de leurda cu radacina cu tot pe care le-am plantat in gradina. Cu doar £10. Dar o sa am deacum in fiecare an, in plus ca se extinde singura foarte bine.

mai multe retete in Bucatarii amatori

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk

1 comment

  1. Pingback: Picior de miel la gratar cu linte si salata. “Post-marinat

Leave a Reply