La multi ani tuturor celor care isi serbeaza astazi ziua numelui sau ziua aniversara.
La multi ani Floriilor si Florilor!
La multi ani Floriilor
Author Archives: Maddie Ancuta
Casatorie sau parteneriat
Casatorie sau parteneriat
Cand l-am cunoscut, m-a privit direct in ochi extrem de serios. Privirea lui avea sclipiri oscilante intre: zambete si tristete.
Mi-a intins mana hotarat, salutandu-ma. Ochii sai se plimbau de la mine la femeia care zacea sub cearceafurile albe ale spitalului
Inainte ca vorbele sa tasneasca din mine, el mi-a spus: ” Jeanne este partenera mea, nu sotia mea.” Informatie pe care a continuat sa mi-o repete de cateva ori. “Nu am fost casatoriti niciodata si nici nu ne-am dorit asta”. Ne cunoasteam de o viata. Privirea lui aluneca de la mine la ea. In momentele cand partenera sa, incepea sa se vaite de durerile care ii chinuiau trupul, incerca sa o incurajeze spunandu-i: “Nu te mai vaita. Esti puternica si o sa te faci bine”.
Dupa care, intorcandu-se spre mine imi spunea: “Asa a fost toata viata ea. Tot timpul s-a vaitat, desi este puternica. Este o femeie grozava. I-am spus sa nu se mai vaite, ca altfel nu se face bine.”
Tonul vocii sale era profund ingrijorat si temator pentru soarta partenerei sale, nu era nicio urma de repros, asa cum parea sa reiasa din cuvintele rostite.
A venit zi de zi la ea, sa o incurajeze, sa o vada, sa-i dea sa manance, sa o priveasca.
Nu intotdeauna stia ce sa-i spuna, nu intotdeauna stia cum sa-i spuna, dar de fiecare data, la plecare, o saruta si ii spunea: Te iubesc! Fii cuminte si fa-te bine”.
Fiecare viata este misterioasa si secreta.
Fiecare viata este unica. Niciodata nu suntem pregatiti pentru ce asteptam.
Spitalul este locul unde lupta pentru viata adesea este dramatica, unde lacrimile sunt adevarate. Locul unde pentru unii moartea, vine fara sa o bage nimeni in seama. Locul in care ne asezam pe scaun, privim in jur si ne privim. Analizam binele si mai putin binele. Lucrurile frumoase traite…in general uitam de lucrurile mai putin placute. Ne vizualizam viitorul, incercand sa analizam gresile facute.
Am vazut si oameni in jurul carora nu venea nimeni. Am dat si telefoane la care voci indiferent imi raspundea sec, fara nicio lipsa de interes. Femei sau barbati, care in dreptul situatiei civile aveau scris: “singur”.
Nimeni nu-i suna, nimeni nu-i cauta, nimeni nu se ingrijora pentru ei. Unii avea copii, altii erau pur si simplu singuri.
Discutia cu sotul lui Jeanne, m-a impresionat prin aceste doua cuvinte: parteneri si casatorie.
Mult timp mi-a bantuit gandurile scurtul nostru dialog.
Ce este cu adevarat important intr-o relatie?
Casatoria? Oare un certificat ne poate proteja de eventualele esecuri? Oare acest certificat este o permanenta declaratie de dragoste si constanta in viata?
Un barbat casatorit isi iubeste mai mult sotia decat unul care este doar partenerul ei?
Un barbat casatorit are mai multa grija de sotia si familia lui, decat unul care nu si-a dus partenera de mana la Starea Civila?
Iubirea trebuie neaparat inregistrata la Starea Civila?
Vad si cupluri cu acte in regula, absolut nefericite. Vad soti care isi uita sotiile bolnave sau isi neglijeaza proprii copii.
Casatorie sau parteneriat?
Iubirea adevarata nu are nevoie de hartii.
Hartiile nu pot demonstra intelegerea, compasiunea, tandretea, imbratisarile sincere sau gandurile pline de ingrijorarea pentru soarta celui de langa tine.
Casatoria poate ca este supraestimata.
Mult mai importanta este intelegerea, respectul, libertatea nemijlocita si iubirea lipsita de constrangeri.
Sot sau partener?
Povestea de mai sus, a fost povestea unui barbat, care si-a iubit partenera intreaga lui viata. Un barbat care i-a fost alaturi la bine si la greu, de la inceput si pana la sfarsit. Un barbat care probabil a gresit, asa cum probabil ca si partenera sa a gresit de-a lungul intregii lor vieti.
Stim deja… greselile sunt omenesti.
Povestea unui barbat care a ramas pana in ultima clipa alaturi langa femeia iubita, un barbat care atunci cand nu stia ce sa-i spuna rostea simplu:
“Te iubesc!”
Vad barbatii in jur de 30-35 de ani care nu stiu ce vor.. sau mai bine zis vor doar niste femei cu forme dar fara fond.
Vad barbati in jur de 40 de ani..care sunt singuri..pentru ca formele fara fond si-au pierdut formele.
Este bine sa ne gandim si la astfel de momente. Nu ramanem intreaga viata frumosi si sexosi. Vine o vreme cand ..ne asezam pe un scaun si privim in trecut, prezent si viitor.
“Casatorie sau parteneriat?”. Tu ce alegi?
Maddie Ancuta
mai multe articole in Arta de fi TU
Mascariciul lui Cehov in Londra
Horatiu Malaele si Niculae Urs au adus in Londra, teatrul de calitate romanesc. Horatiu Malaele a pus in scena si interpretat “Mascariciul” o adaptare dupa “Cantecul Lebedei”, scena dramatica intr-un singur act, scrisa de Cehov. Anton Cehov, medic, prozator si dramaturg rus.
Intr-o Londra aglomerata, ticsita de oameni, masini, trenuri, puburi si tot ce un om modern isi poate dori, Horatiu Malaele impreuna cu Niculae Urs, ne-au purtat in timp, intr-un teatru rusesc undeva in anul 1887.
Piesa vorbeşte despre frământările unui actor. Relaţia dintre cele două personaje: Vasili Vasilici Svetlovidov şi Nikita Ivanici este una delicată şi constituie un important punct de plecare în descoperirea unei lumi pe care puţini o cunoaştem cu adevărat.
Vasili Vasilici Svetlovidov, (Horatiu Malaele) actor comic, bătrân; 68 de ani. Nikita Ivanici ( Niculae Urs), sufleor; bătrân şi el. Acţiunea se petrece pe o scenă, într-un teatru de provincie, noaptea, după spectacol. Scena goală a unui teatru de mâna a doua, din provincie. La dreapta, un şir de uşi făcute de mântuială, din scânduri nevopsite: uşile de la cabine. Partea stângă şi fundul scenei sunt pline cu tot felul de troace.
Asa incepe povestea unui actor si a unui barbat. Horatiu Malaele ne trece prin diferite faze emotionale: de la ras la plans, de la ironie la autoironie, de la impacare cu viata si imbratisarea mortii. In timpul piesei, jocul actorilor, costumele, decorul mi-au reamintit de teatrul adevarat pe care l-am descoperit adolescenta fiind. Teatrul care aduce la viata opere celebre, scriitori care reusesc sa patrunde adanc in sufletul si psihicul cititorului. 
Am urmarit cu atentie framantarile unui actor, Vasili Vasilici Svetlovidov, simteam gandurile sale sinucigase, sperand in sinea mea ca va gasi puterea si intelepciunea sa nu apese pe tragaci. Desi asteptam zgomotul facut de arma, tot am tresarit la auzul impuscaturii.
Legatura dintre viata si moarte. Cantecul lebedei. Se spune ca inainte de moarte in loc sa tipe, lebada..canta. Platon confirma aceasta credinta a vechilor greci. In pragul sfarsitului, lebedele cantau fericite, pentru ca se duceau la Apollom,
O piesa de teatru pe care o asteptam de mult timp. Imi este dor de teatrul de calitate, de scartatitul podelelor, de mirosul de lemn si respiratia actorilor pe scena.
Multumesc Claudia Carlig pentru entuziasmul pe care il ai si iubirea ta pentru teatru si film.
Multumesc pentru Povești spuse-n românește! Astept cu nerabdare sa aflu ce surpriza teatrala ne mai pregatesti.
Invit pe aceasta cale, romanii din Londra sa vina la teatru. Este un moment de liniste, regasire, iubire, tristete, raset si aplauze!
Sa bata gongul!
Sa ne traiti iubiti actori!
Maddie Ancuta
