Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: viata in UK

Romani in lume Viata in UK. Londra

Welcome to UK. Primii pasi ai mei in Londra

Published by:

romani in UKPrimesc foarte multe intrebari legate de viata in UK, gasirea unui job, conditii de viata, scoala, cum se pot obtine actele, daca sunt sanse de obtinerea unui job, de a avea o viata decenta.

Intrebarile acestea sunt normale, sunt firesti.

Eu personal incurajez pe toti cei care vor sa-si schimbe viata sa o faca.

Dar sa fie determinati sa munceasca din greu, sa nu renunte indiferent cat de greu o sa fie.

Nu este deloc usor si nici simplu sa o iei de la zero intr-o alta tara, total necunoscuta, cu obiceiuri, reguli, legi straine.

Eu nu pot lua decizia asta in numele nimanui. Fiecare se cunoaste, stie ce poate, stie ce doreste.

Dar daca fiecare in sinea lui simte ca trebuie sa plece atunci sa o faca.

“Casa”  nu este locul unde te nasti, ci locul in care te simti bine, esti fericit, esti calm.

Am spus adeseori ca orasul meu este Londra, desi sunt nascuta in Targoviste Romania.

Desi rudele mele, parintii pe care ii iubesc foarte mult, fratele meu, nepotii mei sunt in Romania, orasul in care eu ma simt acasa este Londra.

Si azi o sa va povestesc cum am ajuns in Londra, cum am muncit, cum mi-am castigat drepturile aici.

Dar decizia legata de cautarea unui loc de munca in UK sau oriunde in lumea asta depinde doar de TINE.

Pentru unii este mai usor, pentru altii mai greu.

Vietile sunt diferite, situatiile in parte sunt diferite, ceea ce merge pentru cineva nu este obligatoriu sa functioneze pentru toata lumea.

In 2009 iulie am ajuns in Londra.

Veneam la o fosta clienta de a mea, nu ne cunoasteam foarte bine, dar am discutat deschis, ne stiam din oras si i-am cerut sa-mi spuna daca ma poate caza pana imi gasesc ceva si ma pun pe picioare.

Intre timp am devenit cele mai bune prietene: suntem alaturi una de cealalta atat la bine dar mai ales cand ne este greu.

Dar pana sa-mi cumpar biletul, sfatuiesc pe fiecare sa studieze foarte bine unde vine, ce are de gand sa faca. Nu te arunca cu capul inainte, este foarte greu sa te intorci inapoi. Iar eu stiu destul de multi romani care au ajuns pe aeroport la Luton si nu au stiut in ce directie sa o ia, pentru ca nimeni nu-i astepta.

Prietena mea mi-a spus ca a vorbit cu un englez care avea o companie de cleaning si ca deja o sa ma ajute cu cateva joburi.

Sa spunem ca era un punct “rezolvat”, in realitatea nu am lucrat niciodata pentru firma respectiva.

Hotararea de a ma muta in Londra a fost brusca, nu stiam mai nimic despre emigrare, drepturi de munca etc (eu avand o situatie buna in Romania).

Dar am inceput sa ma documentez si atunci am aflat ca romanii au inca restrictii pe piata muncii britanice.

Mi-am spus atunci ca trebuie sa-mi iau acte si drepturi in UK.

Asa ca am gasit cea mai buna solutie pentru MINE (si pe care o recomand tuturor celor care ma intreaba), cea mai grea dar si cea mai sigura.

Am hotarat ca voi obtine actele necesare ca si student.

Am cautat pe net, am gasit o scoala acreditata de Home Office, m-am documentat si am stiut ca asta e calea pe care o voi urma.

Avand acte este mult mai simplu sa-ti gasesti de munca.

I-am spus prietenei mele de scoala respectiva si de varianta mea (ea desi era in UK de 1 an de zile nu stia varianta asta) mi-a spus ca scoala este in partea opusa unde sta ea.

Mi-am luat biletul de avion, bagajul, banii (cred ca la vremea respectiva 3500 de lire), un telefon necodat, laptop, actele, diplomele mele traduse, CV-uri etc, mult curaj si determinare.

Prietena mea m-a asteptat la aeroport si m-a sfatuit intotdeauna de bine legat de ce trebuie sa fac.

Era cu baietelul ei. Asa ca am dormit o luna de zile la ea in casa, pe o  o saltea pusa in bucatarie, pe care o ridicam dimineata pentru ca nu aveam loc sa trecem (am lasat in tara un apartament mare si foarte frumos).

A doua zi prietena mea m-a dus la banca HSBC sa-mi deschid un cont.

La vremea accea era singura banca care dechidea fara prea multe intrebari conturi pentru romani.

Deschiderea contului este primul lucru care trebuie facut, este dovada de proof address. Oriunde te duci, lumea te intreaba de “dovada de adresa”.

Mi-am cumparat cartela Lebara pentru a putea da telefoane, a-mi cauta de munca.

Am inceput sa ma obisnuiesc cu tot ce era strain si mai ales circulatia ciudata pentru noi.

Mi-am pus chiar de a doua zi anunturi pe Gumtree si Vivastreet  in care imi ofeream serviciile pentru curatenie sau baby sitter.

Ce altceava as fi putut cauta? Eram o persoana fara nici un drept, nu aveam nici un fel de identitate.

E adevarat, aveam un CV stufos din tara, o gramada de diplome traduse care NICIODATA (in cazul meu) nu mi-au folosit sau nu acolo unde as fi vrut.

La cateva ore dupa ce mi-am postat anuntul de cleaning pe Gumtree mi-am gasit primul si de altfel unicul meu client, la cleaning. Dar am fost tare norocoasa. Primul meu job era platit cu 10 lire pe ora.

Am fost, am vazut casa, englezul a fost tare incantat de mine, sunt un om care inspira incredere, si dupa ce am avut minim interviu am inceput munca chiar de a doua zi.

Englezii sunt destul de suspiciosi, asa ca este foarte important, in cazul in care nu cunoasteti pe nimeni care sa va ia cu ei la munca si trebuie sa va descurcati pe cont propriu, trebuie sa prezentati incredere. Majoritatea cer recomandari.

Deci primul meu job a fost un job gasit online pe baza unui anunt pus pe Gumtree, chiar a doua zi dupa ce am ajuns in Londra.

Intre timp englezul (un tip extraordinar si de mare incredere) cu firma de cleaning a venit sa ma cunoasca, sa-mi faca dosarul pentru a-mi da de munca.

L-am vazut o singura data,  la scurt timp el a plecat in concediu iar eu datorita scolii m-am mutat din partea de west a Londrei in sudul Londrei.

Deci

1. am depus actele pentru a-mi deschide cont la banca

2. mi-am facut conturi si pus anunturi pe www.gumtree.com

si www.vivastreet.co.uk

3. M-am dus la scoala sa ma inscriu. Mi-am platit taxa de scolarizare, mi-am facut dosarul pentru Home Office si l-am depus.

4. Incepusem sa-mi caut casa sau un apartament. Realitatea a fost tare dura. In Romania eram obisnuita sa stau singura, avand un apartament foarte mare si modern. Aici am avut un soc cand am vazut ca trebuie sa impart bucataria, baie cu inca 5-6 persoane. Pentru asta recunosc ca nu am fost pregatita. Asa ca zeci de ore de cautat pe net camere pentru chirie, vizite, ma uitam la zona, la vecini, la cine urma sa impart WC-ul si bucataria.

Toate astea inseamna bani: telefon, transport.

5. Aveam un job de cleaning foarte aproape de casa in care locuiam. Am inceput si scoala. Faceam 3 ore dus intors drumul spre scoala, plus 3 ore scoala. 6 ore. Cand sa mai muncesc? Era absolut clar ca eu trebuie sa ma mut cat mai aproape de scoala. Ca sa-mi permit sa ma duc la scoala si sa am si un job.

Asa ca am renuntat la ideea de a cauta o camera in zona unde locuia (locuieste)prietena mea si m-am reorientat spre zona unde era scoala. Alte telefoane, ale emailuri si alte vizite. Toate astea asa cum am spus inseama bani.

Am gasit in sfarsit o camera foarte draguta in casa unui indian. Era ce-mi doream. Curata, zona fantastica si aproape de scoala (10 minute cu trenul sau 20 de minute cu busul, de la o ora si jumate dus, 1 ora si jumate intors).

Camera si conditiile m-au costat 400 de lire pe luna.

Legat de chirii, pentru ca sunt adesea intrebata.

Cand vii de unul singur, fara sa cunosti pe nimeni, este evident ca trebuie sa ai bani la tine.

Foarte greu (pentru cei care nu se duc in zonele unde sunt romani, desi nici acolo nu e usor sa negociezi, dar poate mai gasesti sa te intelegi), foarte greu sa-ti iei chiar si o camera.

Proprietarul daca locuieste cu tine este in aceeasi situatie ca si tine. Si lui ii este teama sa te ia in casa si are nevoie de garantii. Daca nu-i place, poti sta cu banii in buzunar ca nu te primeste in casa.

In general se ia chiria pe o luna si depozitul ptr inca o luna sau 2 saptamani sau in fctie de casa, apartament, in cazul in care doresti sa locuiesti singur, iti cere depozit pentru 6 luni.

Chiria plus depozit.

Trebuie verificat, intrebat daca in chirie sunt incluse si bill-urile (apa, curent, gaz, internet, council tax- impozitul) ptr ca daca ele nu sunt incluse pe langa chirie trebuie sa le platestii separat si pe celelalte. In general sunt incluse, dar eu am stat intr-o flat si pe langa chirie, plateam curentul separat, pentru ca era “cu cheie”. Adica cat plateai atat consumai.

Sa recapitulam: chirie +depozit (garantia, pe care la sfarsit proprietarul ti da sau nu inapoi, in functie de ce contract, de cum arata camera etc).

Intr-un an de zile m-am mutat de 3 ori. Stau acum intr-un apartament intr-o zona curata si frumoasa.

Bun. M-am mutat in sudul Londrei. Ma duceam la scoala. Era momentul sa-mi caut de munca. Inca nu primisem yellow card-ul. Toatea astea le-am facut intr-o luna. Aveam jobul in westul Londrei la cleaning la care am renuntat dupa 1 an si jumate cred.

In fiecare sambata mergeam cu trenul+schimbam doua metrouri pentru a ma duce la primul job gasit. Merita? Da. Pentru mine merita, imi plateam din jobul respectiv travel cardul pentru scoala. Orice lira castigata aici este valoroasa.

Intre timp cautam zilnic de munca. Unele joburi erau mici, departe si prost platite asa ca nu se merita.

Pana intr-o zi cand am fost chemata la un interviu in orasul in care locuiam de o familie de englezi get beget si care aveau nevoie de o persoana de incredere pentru copiii lor.

M-am dus cu CV-urile si experienta mea din Romania cu lucrul cu copiii, acte doveditoare si recomandare de la prietena mea. Englezoaica a sunat-o pentru referinte.

M-a placut, asa ca am luat jobul, bine platit.

Aveam un job permanent, dupa amiaza, un job de sambata, in cursul saptamanii ma duceam la scoala.

Intre timp mi-au venit actele de la Home Office. Goana dupa un alt job a inceput din nou. Pentru ca aveam nevoie de pay slip (fluturascu salariul si orele de munca) sa pot demonstra la Home Office ca am muncit si invatat timp de 12 luni.

Mi-am facut programarea pentru Insurance Number. Pe care l-am obtinut imediat.

Alte anunturi. Alte telefoane. Aveam nevoie de un job de maxim doua ore pe zi, pentru ca ma duceam la scoala si aveam job de dupa amiaza.

Intr-o zi am gasit si jobul cautat. La o firma de curatenie, care avea contract chiar in orasul meu la un pub. M-am dus si m-am apucat de treaba.

Primul meu job, angajat cu acte?

Strangeam mucuri de tigari din fata pubului in fiecare dimineata de la 5-6, era iarna si eu trebuia sa strang mucurile inghetate din fata pub-ului.

Strangeam mucurile de tigari si ma gandeam amuzata ca eu am reprezentat Romania in SUA si aveam mai multa pregatire decat jumate din orasul in care traiesc.

Dar pentru mine a fost perioada cea mai misto. O experienta de viata pe care nu o voi uita niciodata:)))

Am spalat geamuri, cu scara in carca si cu barbatii care se uitau la fundul meu cand ma cocotam peste tot sa spal geamurile.

Pana cand intr-o zi am fost ” avansata”:)), adica am intrat in pub. Si am primit un aspirator, carpa de praf si solutii pentru geamuri. Cel putin nu-mi mai ingheta fundul de frig.

In doua luni aveam 3 joburi, ma ducem la scoala, aveam acte.

Schimbam de 5 ori autobuzul pe zi si de 6 ori trenul.

Munceam de luni pana duminica. Duminica munceam doar doua ore.

Ziua mea incepea la 5 dimineata si se termina  in jur de 9 sau 10 seara.

Sambata ma duceam la jobul de la pub, dupa ce terminam munca acolo, luam trenul, metroul sa ma duc la jobul meu de cleaning din westul Londrei.

Mi s-a intampla adesea sa ajung acasa imbracata in hainele de munca si sa-mi spun: “ma intind 10 minute si dupa ma scol, ma spal si manac ceva”. Ma trezeam a doua zi la 5 dimineata, gata imbracata de o noua zi de munca.

Ziua mea era asa: 5 dimineata dus la pub 2 ore, ma intorceam acasa sa am schimb sa ma duc la scoala, dupa care ma intorceam de la scoala, in orasul meu si luam trenul sa ma duc in alt oras pentru a lua copiii englezi de la scoala, si ma intorceam cu ei de la scoala in orasul in care locuiam.

Nu-mi mai cautam si alt job pentru ca nu mai avem timp sa mai muncesc, dar daca as mai fi avut 8 ore libere sigur as fi avut si al 4 lea job.

Dar pentru ca nu am mai avut timp si pentru un al patrulea job m-am intors la pasiunea mea pentru scris si fotografie.

In putinul timp liber vizitam Londra care este fantastica si scriam.

Dar printre multe telefoane primite si atentie!!!! la anunturile puse pe net si aici ca peste tot sunt tot felul de “tepe”

Primeam telefoane de la tot felul de barbati care ma intrebau daca pot face curat topless, daca vreau sa castig bani mai usor.

La inceput eram socata pana am inteles ca multe din anunturile postate pe net erau anunturi care ofereau oficial cleaning, dar in realitate era anunturi care camuflau oferte sexuale.

Imi amintesc perfect ca imediat dupa ce am pus anuntul meu pe gumtree si m-a sunat englezul pentru curatenie, la mai putin de 30 de minute am primit un alt telefon.

Asa cum am spus era a doua zi a mea in Londra.

Am raspuns. S-a prezentat ca fiind de la spitalul din Ealing si ca face un sondaj. Eu curioasa si vrand sa invat cat mai multe am spus da.

Intrebari legate de varsta, sanatate etc.

La un moment dat imi spune ca vor fi niste intrebari mai delicate legate de sex si protectie.

Am spus. ok

Pana cand m-am prins ce urmareste. A inceput sa vorbeasca despre sexul anal, oral si ma intreba cum imi place.

“I beg your pardon?”

Omul incepuse sa gafaie in telefon asa ca am inchis conversatia.

Acum sunt convinsa ca nu era din partea nici unui spital, dar atunci nu stiam nimic,  probabil ca el s-a prins repede din conversatie ca sunt straina si naiva.

Am invatat multe, recunosc ca nu am avut experienta de viata. In Romania am avut o alta meseria, nu am avut de a face niciodata cu anumite lucruri. Pot spune ca eram ca un copil de nestiutoare, dar pentru ca sunt inteligenta m-am prins repede de cum sta treaba si am reusit sa scap de multe tepe.

Dar chiar si eu de la primul meu indian nu am reusit sa-mi mai scot depozitul. Deci 200 de lire practic furati de indian.

Peste tot sunt oameni care vaneaza oameni naivi, care nu au experienta, care sunt straini, care au nevoie de ajutor.

Toata lumea stie ca in SOHO este plin de romance care fac prostitutie, femei care alearga dupa clienti in piele goala.

Sunt femei care se ofera si ptr 5 lire pentru ca au nevoie de bani ptr droguri.

Evident ca nu doar in Soho. Londra este plina de femei care fac prostitutie.

Dupa un an si jumate de muncit nebuneste, mi-am luat blue cardul, adica rezidenta britanica.

Recunosc ca profit din plin de acest card albatru. Am muncit mult prea mult pentru el.

Realitatea este ca lucrurile s-au schimbat foarte mult si de cand am venit eu in Londra.

Am vorbit cu romani care sunt aici de 30 -20 de ani si care au o situatie foarte buna.

Toti mi-au spus ca niciodata nu ar fi crezut ca lucrurile se vor strica atat de mult in UK.

Dar tot se merita sa incerci.

Multa lume ma intreaba de acte.

Eu cunosc romani care nu au reusit sa-si ia NINO, dar muncesc. Aduna fier, vand, lucreaza prin diferite locuri, fac gradinarit. E adevarat ca avand acte este mult mai simplu sa-ti gasesti de munca.

Self Employed este PFA persoana fizica autorizata.

Aici nu este ca in Romania.

Adica intai trebuie sa te apuci de munca, sa-ti gasesti de munca si trebuie sa anunti ca ti-ai gasit de munca in timp de o luna de la data inceperii muncii.

Daca demonstrezi asta, atunci obtii si actele.

Important este sa te apuci de munca, actele le faci dupa ce incepi munca, nu inainte de incepe munca.

Concluzie.

Eu incurajez pe fiecare sa vina in UK sau sa plece oriunde simte ca poate fi mai bine.

Dar sa fie hotarat sa munceasca. Evident sunt si romani care fura, inseala, fac prostitutie. Nu cunosc cum se descurca ei.

Eu stiu situatia mea si prietenilor mei care au muncit si muncesc aici.

Trebuie sa ai un minim de cunostinte de engleza. Pentru ca este concurenta foarte mare si nu ai cum sa razbesti daca nu te descurci cat de cat.

Daca ai pe cineva care te ia la munca este altceva, dar daca vii pe cont propriu ca mine si traiesti printre englezi nu ai ce face.

Iar lucrurile va spun din experienta, s-au schimbat dramatic si fata de acum 3 ani cand am venit eu aici.

Bani. Depinde foarte mult unde vei locui si la cine te duci. Daca stai la prieteni este altceva. Eu la prietena mea am platit totul. Am fost multumita ca am avut unde sa pun capul jos noaptea. Nici ea nu avea o situatie grozava.

Bani: chirie (minim 300 de lire camera single, depinde de zona, de cati sunt in casa etc), depozit (2 sapt sau o luna sau chiar doua), transport, telefon, mancare, pentru cine fumeaza tigari, daca nu ai laptop atunci tb sa te duci la internet si platesti si acolo.

Foarte greu sa-ti gasesti imediat de munca. Poate ca da, poate ca nu.  Ai nevoie de bani pentru cel putin inca o luna, altii chiar mai mult. Dar sigur eu spun bani de supravietuire pentru trei luni.

Depinde foarte mult de determinarea si indemanarea ta, de zona in care ajungi, de viata din zona respectiva.

Sunt foarte multe aspecte de care trebui sa tii cont, asta daca nu te arunci cu capul inainte.

Fiecare face cum vrea.

Sunt si foarte multe avantaje, oferte in tara asta si o sa scriu si despre ele.

Am continuat sa invat, sa ma adaptez tarii, orasului in care stau. Am ajuns la capatul unui drum, dar sunt acum pe un alt drum, calatoria nu se termina aici.

Povestea mea continua.

Ca mine sunt foarte multi alti romani.

Inca o data eu incurajez pe fiecare sa-si urmeze visul. O viata noua, sa-si ajute familia, sa incerce alte experiente. Motivul nu are importanta.

Legat de munca. SFAT!

Nu va limitati sa va cautati de munca printre romani. De munca se gaseste, dar trebuie avut un minim de cunostinte a limbii engleze.

Gasiti pe site Engleza. Copiati cursurile, listati-le si invatati engleza. Au trecut vremurile cand gaseai de munca si fara sa stii engleza.

Cand lucram la firma de curatenie, angajatorul avea conditii clare de cunostinte minime de citit si vorbit engleza. Erau solutii care trebuiau folosite si trebuia sa stii sa citesti si sa urmezi instructiunile lasate.

Doar privat mai gasesti munca in cleaning si fara sa stii prea multa engleza, dar repet daca esti pe cont propiru este greu sa te intelegi cu proprietarul. Recunosc eu am cautat sa muncesc doar pentru englezi. Sunt seriosi si nu te pacalesc, in ce la mai rau caz te da afara, dar nu profita de tine.

Concurenta este mare.

Pune anunturi peste tot online, fa oferte, scrie fluturasi si pune-le pe la casele oamenilor, du-te in pub-uri, restaurante, tot timpul au nevoie de oameni la munca. De aia ai nevoie de bani pentru telefon si transport. Daca stai in casa nu vine nici un job la tine.

La agentii este aproape inutil sa te duci, daca sunt englezesti si nu ai acte. Cele romanesti nu stiu deci nu pot spune nimic.

Dar iti poti gasi de munca si fara acte si asa se si face. Dupa ce ai jobul te duci si aplici pentru acte.

Mai mult informatii gasiti aici. Site-ul oficial pentru joburi, drepturi, benefituri, scoli, educatie etc

https://www.gov.uk/

daca ai acte poti cauta aici munca

https://www.gov.uk/browse/working/finding-job

 

Munca voluntara este foarte importanta aici si te ajuta enorm, dar este destul de greu si sa muncesti voluntar.

Dar pentru mine este o alta experinta importanta de viata pe care am trait-o. Am muncit si voluntar si am invatat foarte multe lucruri importante.

Diplomele din tara si studiile din tara nu folosesc foarte mult decat ca si experienta personala. Toti angajatorii cauta sa ai studii aici.

 

Maddie Ancuta

pentru cine vrea sa stie de ce am plecat si de unde am plecat din Romania.

De ce am plecat? O sa va spun cate ceva despre mine ca fiecare sa inteleaga ca atunci cand doresti ceva nu conteaza pozitia, scoala educatia pe care o ai, ci doar motivatia.

In cazul meu este putin mai straniu.

Pana in 2008 am avut doua firme o firma de curatenie si un afterschool, plus ca eram presedintele unui ONG care se ocupa cu promovara tinerilor si copiilor talentati si ii sprijineam pe cei defavorizati.

Prin acest ONG si promovarea pe care eu o faceam Romaniei la nivel international, am fost invitata in SUA sa discut despre problemele dar si solutiile  pe care le puteam implementa in invatamantul romanesc, promovarea si sustinerea copiilor talentati dar si sprijinirea copiilor care proveneau din familii sarace.

Am primit invitatia pe banii americanilor, mi-am platit singura drumul in SUA, pentru ca cei din tara nu erau interesati in promovarea acestor proiecte, desi  sustineau alte “proiecte”  .

La intoarcere din SUA, cand au aparut in 2007 primele fonduri POSDRU stiam ca este sansa noastra unica de a schimba viata unor copii, o orasului etc.

Asa ca am scris un proiect pe fonduri POSDRU dedicat pentru 3 gradinite din orasul meu. Proiectul ar fi sustinut peste 50 de copii care proveneau din familii defavorizate, copii cu diferite probleme medicale, copii abuzati emotional si sexual. Inclusiv modernizarea gradinitelor.

In proiect am implicat pe cei din cadrul prefecturii , inspectoratul scolar, cele trei gradinte, psihologi etc.

Din pacate partenerul nostru oficial primaria avea alte treburi (campanie electorala) asa ca nu au sustinut acest proiect care avea 99% sanse sa primeasca fonduri. Era vorba de 1.5 mil de euro la aceea vreme.

Mult mai tarziu am aflat ca de fapt a fost un conflict politic: inspectorul scolar si primarul erau din tabere opuse politice, desi proiectul era scris si propus de mine.

Am incercat si in zona rurala sa atragem primariile. Dar ptr fiecare in parte partea de educatie, scolarizare era ultima lor grija.

Atunci EU atragea atentia ca Romania pierde foarte multi bani si multe oportunitati pentru ca nu atrage prin proiecte fondurile necesare sa rezolve problemele sociale sau educationale.

Proiectul meu nu era atractiv pentru ca nu se puteau sustrage banii, controalele fiind minutioase.

Asa ca.. mi-am spus ca e momentul sa-mi vad de drumul meu(povestea este mult mai lunga si mai complicata dar nu are sens sa o detaliez acum)

Una dintre colaboratoarele si coautoarele din partea Prefecturii dupa asta a plecat si ea in Lituania.

Eram un grup de oameni care ne uitam uimiti la foile in care erau ore de munca, cercetare, sperante. Iar autoritatile ne-au dat cu “flit”

Romania este foarte complicata si agresiva ca legislatie pentru firmele care vor sa se dezvolte si absolut inumana in ceea ce priveste partea sociala.

O sa trec peste abuzurile fiscale si problemele legislative pe care toata lumea le cunoaste.

Sunt fost realizator de emisiuni radio. Am facut practica in Antena 1. Am inca foarte multi fosti colegi care lucreaza in diferite televiziuni si mai multi plecati in lumea intreaga.

Am lucrat ca inginer de sistem in Biblioteca Judeteana Targoviste, am fost “pionierul” (aveam 25 de ani) care a adus primele calculatoare in biblioteca, a facut prima retea de calculatoare, a instruit oamenii si a tinut legatura strans cu Ministerul Culturii si Prefectura.

Manager de proiect pe Fonduri Europene.

Diferenta dintre mine si multi alti “manageri” a fost ca eu ca si fost jurnalist nu am vrut sa pup niste “cururi nesimtite de politicieni” si am vrut sa fac schimbari concrete.

Dar in Romania doar pupatorii de funduri  reusesc sa fure.. ca altceva nu se vede in Romania.

Sunt mandra.. dar sunt mandra si ca am adunat mucurile de tigari din fata pubului:) pentru mine a fost o alta experienta

Daca am un regret? Regret ca m-am intors din SUA sperand ca voi putea ajuta Romania sa creasca in ochii ei si in ochii lumii.

Nu a meritat. Iubesc Romania.

Din pacate mizeria si prostitutia politica ne arata ca politicianul roman nu ne merita.

Este doar parerea mea. Am stat destul de mult in preajma lor si le stiu obiceiurile. Nu-i iubesc si nici nu vreau sa fiu iubita de ei.

Prefer calmul si corectitudinea britanica.

 

 

 

 

 

Medicină naturistă

Medicul de garda

Published by:

medicul de gardaRadiocatch22 Londra si Societatea Medicala Romana din UK (SMR-UK) au inceput un proiect pe care il speram util pentru cei care au nevoie de un sfat pe o problema medicala.
Nu de putine ori am primit telefoane, mail-uri de la romanii stabiliti in afara granitelor tarii, oameni care doreau sfaturi medicale de la un doctor roman.

Buna ziua!De aproximativ 5 ani de zile lupt cu depresia.Am incercat multe scheme de tratament,din care mi-a folosit doar primul,si anume paroxetina,dar numai pentru 2 luni,apoi am recazut.De atunci am impresia ca nimic nu imi foloseste,am fost chiar si la psiholog si preoti dar nimic nu pare sa ma ajute.Tin sa mentionez ca aceste stari au aparut in urma unui efort intelectual in urma caruia mi s-a intensificat anxietatea sociala,apoi s-a instalat oboseala(fizica si psihica) iar apoi depresia,desi nu aveam motive de a ma simti trista,obosita si fara chef de viata.In momentul acesta sunt din nou in depresie,aceste stari de tristete alternand cu starile de ‘gol sufletesc’.Am consultat multi medici specialisti,majoritatea zicand ca e depresie majora,pe cand cativa au zis ca ar fi vorba de tulburare psihotica cu simptome negative(asta in perioada in care nu ma simteam trista,simteam doar un asa-zis ‘gol’).As dori sa stiu daca exista si alte tipuri de tratamente deoarece am impresia ca nimic nu imi foloseste. 

Va multumesc pentru timpul si interesul acordat !

Ca de obicei, incep prin a spune ceea ce e valabil pt toate raspunsurile mele din rubrica “Medicul de garda”, si anume ca nu e usor de dat sfaturi bine tintite prin internet, fara un consult psihiatric prealabil amanuntit, iar in cazul dvs. m-ar fi interesat nu doar sa va consult, ci sa vad si rapoartele medicilor psihiatri si psihologilor care au incercat sa va ajute peste ani si bineinteles, sa vad in amanunt ce tratamente v-au administrat deja, in ce doze si pe ce durata de timp. Cu putinul pe care il stiu insa despre situatia dvs., pot totusi spune ca e foarte rar sa nu fie decelata o cauza care sa declanseze si uneori sa perpetueze depresia si in mod logic, inlaturarea unor probleme triste din viata pacientilor ajuta la refacere mai mult decat orice alt tratament. Daca totusi nu se gaseste niciun motiv pt starea depresiva si pt anxietatea dumneavoastra, daca motivul care perpetueaza depresia nu poate fi indepartat, sau daca depresia e de natura psihotica, atunci o combinatie de tratament medicamentos si tratament psihologic e calea care ar trebui urmata. Deseori se ajunge la concluzia ca un anumit medicament nu are efect, cand de fapt trebuie tinut minte ca antideprimantele nu schimba situatia din jurul pacientului, ci ajuta pacientul sa suporte mai usor situatia respectiva, de asemenea deseori nu sunt administrate dozele necesare, sau nu se continua tratamentul pt destul de mult timp sau chiar pacientul e cel care nu ia in mod regulat tratamentul…bineinteles nu ma refer la dvs. aici, ci vorbesc in linii generale. Ca sa ma refer totusi la cazul dvs., Paroxetina (Seroxat) a capatat o faima proasta la un moment dat, dar in experienta mea ramane un antideprimant valoros si daca e singurul care v-a ajutat cu adevarat, atunci merita sa il incercati din nou, doza trebuie sa fie cel putin 20mg pe zi, uneori e nevoie de mai mult, dar nu mai mult de 60mg pe zi. Eu am incredere in a adauga Quetiapine langa un antideprimant, mai ales daca exista si fenomene psihotice si antideprimantul nu rezolva problema de unul singur. Doza de Quetiapine e de obicei in jur de 300mg seara la culcare, preferabil in forma slow-release, dar se incepe cu o doza mai mica, de doar 50mg si se creste doza treptat. Doua antideprimante care le folosesc “second line”, cand un inhibitor selectiv al recaptarii serotoninei nu isi face efectul scontat, sunt venlafaxina si duloxetina, care actioneaza nu doar asupra serotoninei, ci si noradrenalinei, dar s-ar putea sa fi incercat dvs. deja aceste antideprimante, nu stiu. In cazuri extreme, rezistente la terapia medicamentoasa, de obicei la bolnavii internati in spital, se foloseste terapia elecro-convulsiva, cu efecte remarcabile. Inchei prin a spune ca nu e suficient sa primiti tratament psihologic, ci trebuie sa fie un tratament psihologic cu baza teoretica solida, de exemplu terapie cognitiv-comportamentala, sau psihoanaliza sau terapie interpersonala etc. si trebuie administrata aceasta terapie de un profesionist care nu numai isi cunoaste meseria bine, dar e capabil de a forma o alianta terapeutica cu dvs., pt ca terapia sa aiba succesul scontat. Multa sanatate!
Buna ziua
Am o intrebare legata de sotia mea. Nu avem copii, dar la un an dupa casatorie ea a nascut un copil mort. Pentru ca era foarte tanara si sensibila, nu i-a fost aratat bebelusul (se intampla in urma cu 25 de ani), am inmormnatat bebelusul.
Am crezut ca o sa fie bine, dar nu a fost asa
are tot felul de comportamnete ciudate.
Este obsedata de alb. Bucataria noastra este alba.

totul in casa este alb,
daca ating sau murdaresc ceva incepe scandalul
a avut probleme si la munca
a inceput sa vorbeasca singura pe strada si sa se lege de oameni

Are 55 de ani.
ce-mi recomandati?
Cu stima Toma Cornel

Domnule Toma, din pacate nu am nici pe departe destule informatii sa va pot spune precis ce diagnostic are sotia. Ce e insa foarte clar e ca pierderea unui bebelus este un eveniment traumatic major si ar merita sa primeasca consiliere psihologica pt astfel de pierdere toti cei care au acest mare ghinion. E pacat ca nu ati mai avut copii dupa aceasta pierdere, durerea sufleteasca ar fi fost mai mica. Este trista sotia, adica deprimata, lipsita de energie, plange des? Are ganduri de suicid? Cand vorbeste singura, vorbeste unor persoane imaginare, oare aude voci? Obsesia cu culoarea alba este neobisnuita in experienta mea, mi se pare ca e de fapt o obsesie cu curatenia in casa din cate inteleg si nu ar fi exclus sa aiba o tulburare obsesiv-compulsiva cu ritualuri legate de curatenie, pe langa o posibila tulburare depresiva, poate chiar de natura psihotica…mi-e foarte greu sa ma pronunt cu ceea ce stiu pana acum de la dvs. Ar trebui intai pus un diagnostic mai precis, deci un consult psihiatric e clar justificat, iar daca e intr-adevar vorba de o depresie complicata de o tulburare obsesiv-compulsiva, atunci medicatie antideprimanta de genul sertralinei plus terapie cognitiv-comportamentala ar fi tratamentele recomandate. Daca vorbim de o psihoza depresiva, atunci as adauga si medicatie antipsihotica de genul Quetiapinei, dar zau nu vreau sa va sperii, sper sa nu fie situatia atat de grava. Multa sanatate si rugati sotia sa vada medicul de familie cat mai curand ca sa fie trimisa pt un consult psihiatric.

Buna ziua
am o fetita de 10 ani. cu dyslexia.
dar problema este ca are foarte multe crize de nervi dupa care se potoleste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
pe strada o urmaresc si vorbeste singura tot timpul.
are probleme cu invatare si mai ales cu concentrarea
ce-mi recomnadati?
Mihaela

Imi pare foarte rau ca nu va pot ajuta cum trebuie cu un sfat de specialitate, fiindca sunt psihiatru pt adulti, nu pt copii. In orice caz, una din greselile care este facuta inca des, desi nu asa de frecvent ca in trecut, este sa fie considerati mai putin inteligenti copiii dislexici, care de fapt au inteligenta normala dar prezinta dificultati cu cititul si scrisul. Oare e hiperactiva fetita si are tulburari de concentrare din cauza unei Attention Deficit Hyperactivity Disorder? Oare comportamentul ei e rezultatul unor tensiuni in familie? In orice caz, un consult de specialitate obtinut prin intermediul medicului de familie ar fi urmatorul pas pe care vi l-as sugera. Multa sanatate!

 

Buna ziua. Am mai pus aceasta intrebare si pe un alt site
Va rog mult sa ma ajutati nu stiu ce se intampla cu mine va explic pe scurt am 23 de ani in urma unui conflct cu o cersetoare (care cand traia bunica mea venea la noi in casa )am ramas cu teama de a o intalni pur si simplu imi tot cerea bani si mie si mamei mele ca ea a mers la biserici si s-a rugat pt noi etc i-am tot dat si ultima data acum un an i-am dat 100 lei Acum nu ma ma mai opreste asa des dar pur si simplu am o teama am unele zile cand am gandesc zI si noapte adac ma opreste daca o opreste pe mamA daca ne intalnim in magazin iar cand o vad incep sa tremur si de multe ori cand ies din acas parca imi e frica ma uit peste tot sa vad daca e si daca nu e, am un sentiment de linistite va rog mult sa ma ajutati cu un sfat de aproape 3 ani traiesc acest cosmar i-am zis frumos te rog nu ma mai opri iar e imi raspunde vai ce rea esti vai si chestii de genu dar nu inteleg de ce am aceasta teama
Daria

Domnisoara Daria, se pare ca suferiti de o tulburare de anxietate, o fobie provocata de intalnirile cu aceasta cersetoare, intalniri pe care aveti tendinta sa le evitati. Nu stiu alte amanunte despre dvs., care m-ar putea orienta catre un diagnostic mai precis, dar in mod clar reactia care o aratati fata de acea persoana nu e normala, fiindca e, pana la urma, la latitudinea dvs. sa-i dati sau nu un banut sa se roage la biserica pt familia dvs. Nu stiu daca nu cumva v-a si amenintat, caz in care ar trebui anuntata politia. Pt anxietate recomandam in primul rand terapie cognitiv-comportamentala dar antideprimantele au si ele actiune benefica, in cazuri mai serioase. Trebuie sa incercati sa fiti mai increzatoare in fortele proprii si sa aveti convingerea ca nimeni nu are dreptul sa va ceara sa va despartiti de banii din buzunarul dvs. fara voia dvs. Multa sanatate!

Buna ma numesc Marian si de 7 ani sufar de depresie si nu reusesc sa-mi revin deja stau cat mai izotat nu-mi vine sa ies din casa am stari de frica de oameni nu mai stiu comunica nu mai pot percepe lucrurile merg la serviu nu inteleg nimic am avut mai multe tentative de sinucidere dar cu esec acuma trec si prin divort nu mai rezist si nu stiu ce sa fac ……inca nu ma am nici un tratatment,ma simt asa de slabit nu ma mai pot bucura de nimic …….ce doamne sa fac .
De doi ani m-am mutat in Londra, nu ma pot adapta, traiesc cu impresia ca toata lumea ma uraste, atmosfera este apasatoare.
Totul este impotriva mea. Ma simt inutil

Domnule Marian, e destul de clar din simptomele descrise ca suferiti de depresie si trebuie sa primiti ajutor psihiatric cat de curand, mai ales daca aveti ganduri de suicid si ati avut deja tentative de suicid. Nu ma mira cand depresia apare in situatii de divort, e un eveniment foarte traumatic in viata unui cuplu. Mergeti imediat la medicul de familie, sa va prescrie medicatie antideprimanta si sa va trimita pt tratament psihologic, eu nu stiu toate amanuntele cazului dvs., dar ar fi bine daca v-ar lua in evidenta si serviciile psihiatrice locale, pe langa medicul de familie, pt ca sa monitorizeze evolutia starii dvs. depresive si riscurile aferente. Multa sanatate!

 

Claudiu Carmaciu, medic psihiatru.
CEO al firmei Consult Medical UK Ltd, lucreaza ca medic psihiatru privat in Chelmsord, Essex (Priory Hospital) si in Londra (Harley Street).
asteptam intrebarile dvs
email [email protected]
sau [email protected]
sau le puteti lasa pe site la rubrica Medicul de garda
pe pagina de face book

Incepand de saptamana viitoare vom discuta despre problemele care se pot rezolva cu ajutorul fizioterapiei

Adela Munteanu este fizioterapist roman care a absolvit cu ‘Honours Degree’ Facultatea de Fizioterapie din cadrul prestigioasei Universitati Brunel din vestul Londrei.

 

Romani in lume

Medicul artist.

Published by:

Vlad SchlezakMintea umana l-a fascinat mereu iar pictura si talentul artistic le-a vazut dintotdeauna ca pe un dar de la Dumnezeu. Medicul si artistul Vlad Schlezak ne vorbeste astazi despre pasiunea pentru psihiatrie si pictura.

Oana Grigore: Cum ati ajuns sa profesati in UK?

Vlad Schlezak: Am auzit raspunsuri cu spectru foarte larg la aceasta intrebare din partea altor medici si succint pot sa va dau perceptia personala. Consider ca au fost motivatii profesionale si financiare deopotriva. Deasemenea posibilitatea de studiu si specializare in psihiatrie in UK a reprezentat un ideal. Se stie ca medicii psihiatrii din UK sunt expusi la o gama extrem de larga de patologii existente si astfel experienta profesionala are de castigat semnificativ.

Oana Grigore: Putem vorbi despre un sistem medical bine pus la punct in UK, cel putin in domeniul psihiatriei?

Vlad Schlezak: Sistemul medical britanic este totalmente diferit de cel romanesc. Nu stiu daca aici este locul unde sa facem o comparatie de sisteme medicale dar personal consider ca ingloband si plusurile si minusurile sale este mai perfectionat decat altele. In domeniul psihiatriei lucrurile stau la fel desi este singura specialitate medicala care are asociata o binecunoscuta stigma indiferent de tara unde ai profesa.

Desi bolile psihice sunt identice oriunde in lume abordarea si managementul bolnavului este facuta intr-un mod diferit. De aceea turnoverul este mai mare, depistarea mai incipienta iar ratele de remisie si reabilitare sunt mai mari decat mediile statistice din alte tari. La aceasta se adauga si cercetarea care este incurajata activ si facilitata. Deasemenea psihiatria este sectorizata in foarte multe subspecialitati si echipe de specialisti iar o diferenta majora fata de alte tari est europene este psihiatria in comunitate.

Oana Grigore: Desi activati aici, stiu ca participati si la diverse congrese de specialitate din tara. Ne puteti spune mai multe?

Vlad Schlezak: Desigur ca in cariera de medic suntem adesea implicati in participarea la evenimente stiintifice. Recent am fost invitat sa tin o conferinta de psihiatrie la congresul Medicalis. Am povestit cu colegii atat mai seniori cat si mai juniori despre cercetarea ce am facut-o aici cat si despre anumite abordari ale unor patologii psihiatrice. A fost in principiu o impartasire a experientei acumulate aici cat si un prilej deosebit de a vedea cum in Romania sunt studenti medicinisti foarte interesati si pasionati de psihiatrie.

Oana Grigore: Sunteti fondatorul Departamentului de Arta si Medicina al SMR-UK. Va rog sa ne spuneti mai multe despre aceasta initiativa.

Vlad Schlezak: In 2009 am fondat departamentul de Arta si Medicina din cadrul Societatii Medicale Romane din UK. Am fost ales vicepresedinte al societatii responsabil de acest departament. Am dorit mereu sa promovez imaginea noastra a romanilor in lume pentru ca avem multe de aratat iar putin este cunoscut. Personal am avut 22 de expozitii de pictura atat in tara cat si in strainatate. Pictez de aproape toata viata mea si am considerat ca prin acest department pot crea un plus de imaginea atat SMRUK cat si profesiei noastre. Societatea medicala Romana din UK mi-a oferit un sprijin substantial de fiecare data iar impreuna cu Ambasada Romaniei in UK care a primit foarte bine acest proiect am reusit sa avem in fiecare an parte de o expozitie de arta a medicilor. Nu sunt multi doctori romani in UK care sa fie artisti, desi majoritatea apreciaza si iubesc artele. Cei care sunt activi sunt cei pe care ii incurajam sa expuna, iar identificarea lor nu a fost intocmai usoara.

Am fost, din nou, ajutat de SMR-UK care a avut o misiune de scouting al doctorilor artisti. Suntem imprastiati pe tot teritoriul Marii Britanii si aceste evenimente ne aduna si solidifica ca si entitate si apartenenta. Sper sa continuam la nivel de asociatie sa avem posibilitatea sa le oferim si mai mult medicilor romani din UK, dar si celor din Romania interesati de arta. Incepand cu anul trecut am realizat o colaborare internationala UK-Romania dand sansa medicilor romani din Romania care au talent artistic sa vina in centrul Londrei sa isi expuna lucrarile in cadrul SMR-UK Art Gallery.

Asociatia medicilor artisti din Romania a trimis, asadar, medici de acasa cu lucrarile lor aici, expozitia fiind vernisata de Ambasada Romaniei la Londra. La vernisaj am inregistrat peste 100 de oaspeti iar Excelenta sa Ambasadorul Romaniei la Londra a vernisat in fiecare an expozitiile de arta SMRUK Art&Medicine Mai multe detalii, galerii foto si lucrari puteti gasi pe www.vlads.co.uk sau www.facebook.com/dr.vlads.art iar forumul si evenimentele noastre sunt pe siteul www.smruk.org

Oana Grigore: Reusiti sa lasati la cabinet problemele pacientilor sau uneori le duceti si acasa?

Vlad Schlezak: Cred ca in psihiatrie este deosebit de important sa cunoastem fenomenele de “transference”si “counter transference’ asa cum le descria si C.G.Jung. Deasemenea analitic vorbind este important sa cunostem spusele lui J.Bowlby despre teoria atasamentului si limita acestuia in relatia medic-pacient-medic.Trebuie sa stii sa stabilesti bine granite aceastea si sa ramai empatic in fiecare secunda. Desigur nu este mereu facil sa lucrezi cu cazuri aflate la extremele umane dar e deosebit sa vezi ca de multe ori aici se face diferenta.

In clinica totusi cazurile cat ar fi de complexe nu sunt in general acute dar daca doriti in garzi sau pe sectiile acute sau in urgente avem parte de pacientii care se prezinta in situatii de criza. Un lucru remarcabil este ca psihiatrii beneficiaza in UK de asa numitul Balint grup unde discutam in mod confidential si intr-o oarecare masura therapeutic despre cum ne-am simtit si cum am reactionat si ce mecanisme si strategii de a face fata am utilizat in anumite situatii provocate de cazuri exceptionale.

Oana Grigore: Cand vorbim de psihiatrie, vorbim de un domeniu in care se cere 100% responsabilitate. Cat de constient este un medic psihiatru de acest lucru?

Vlad Schlezak: In orice ramura medicala responsabilitatea trebuie sa fie 100%. In schimb in psihiatrie exista multi piloni care sa te ajute sa te incadrezi in mod structurat in acea marja maxima de responsabilitate. Deasemenea riscul este foarte bine cuantificat pentru ca in aceasta specialitate in orice secunda pacientul poate sa se sinucida sau sa omoare pe altii. Niciunui doctor nu ii place sa piarda tineri cu potential si viitor, sanatosi si frumosi prin suicid. De altfel carui medic i-ar placea sa fie responsabil pentru omorarea unui sau mai multor oameni nevinovati de catre un pacient al sau?

Oana Grigore: Nu de putine ori, atunci cand privesti un tablou, ai senzatia ca descoperi cu fiecare secunda alte lucruri. Vi se intampla acelasi lucru si cu pacientii? Mintea umana este pana la urma cel mai mare necunoscut?

Vlad Schlezak: Mintea umana m-a fascinat mereu si prin urmare bolile si afectiunile psihice au reprezentat mereu o noua provocare pentru mine din punct de vedere profesional. Pictura si talentul artistic l-am vazut mereu ca pe un dar de la Dumnezeu si am considerat cu tarie ca poti exprima cu o imagine ceea ce o mie de cuvinte nu ar reusi. Ei bine, in psihiatrie trebuie sa reusesti prin cuvinte iar imaginea este un adjunct. Personal consider ca am ajuns la maturitatea artistica doar cand am inceput sa lucrez cu bolnavii psihici. Spun asta pentru ca mi s-a spus in repetate randuri la ultimele expozitii ca mesajul tablourilor mele a ajuns sa fie foarte profund si este mai aproape de sufletul omului. Am dezvoltat o tehnica picturala avand ca si concept de baza notiuni de psihiatrie care m-au ajutat sa inteleg mult mai mult afectul uman si modul in care acesta reactioneaza la diversi stimuli, fie ei si vizuali.

Oana Grigore: Unde se afla acum in sufletul dumneavoastra Romania? Ea are inca un loc aparte in sufletul dumneavoastra?
Va ganditi sa va intoarceti vreodata definitiv in tara?

Vlad Schlezak: Este o intrebare extrem de dificila iar prin profesia mea tind sa nu ma hazardez la prognoze cu tinta asa de lunga. Desigur ca mi-as dori sa continui in UK si sa ma implic ca si pana acum in promovarea imaginii tarii noastre prin valorile sale, cu predilectie pe partea medical artistica. Romania mereu va fi in sufletul meu ca si tara materna unde am crescut si copilarit. Desi nu este locul potrivit aici dar anumite cercetari arata ca unul din pilonii importanti in starea psihica stabila este reprezentat la nivel individual de catre sentimentul de apartenenta.
Ajungand la o varsta matura si formandu-ma profesional in UK este normal sa spun ca aici am realizat cele mai multe dar aceasta nu face decat sa adauge la valoarea individuala. Desi nu vreau sa emit judecati dar consider ca este o greseala sa doresti cu intentie sa negi apartenenta identitara cel putin pana la un anumit nivel pentru ca din punct de vedere cognitiv si subconstient mereu vei ramane roman oricat de British ai reusit sa devii sau sa aditionezi la personalitatea si cultura ta.

Oana Grigore: Unde si cand va avea loc urmatoarea expozitie a lui Vlad Schlezak?

Vlad Schlezak: Planuiesc o noua expozitie cu ocazia intalnirii oficiale anuale a sociatetii medicale romane din UK. Speram sa veniti si dvs la vernisaj.

[cincopa AoNA6-a72Xrg]

 

editor Oana Grigore