Tag Archives: radio romanesc londra

Nazca centrul navelor ale zeilor astronauti?

„Cu sute de ani înaintea incaşilor, pe coasta sud peruana fost înălţat un monument unic în întreaga, destinat cu siguranţă lumii viitoare. Dimensiunile sale uriaşe si precizia îl pot situa pe acelaşi loc cu piramidele egipte . Dar in loc  sa privim ca acolo la simplitatea monumental-tridimnesionala,  aici privim de sus în jos, asupra marilor întinderi de către un alfabet de semne secrete, încrustat, intr-o tara a  uriaşilor.”
Astfel îşi începe Maria Reiche cartea sa Această „misterioasă femeie a Pampasului“, cunoscuta matematiciană şi om de ştiinţă din Germania a calatorit în regiunea înaltă din sudul Perului, zeci de ani, pe suprafeţe întinse şi despădurite ale pustiului din Nazca, şi a cercetat imaginile pline de mister, încrustate în straturile de pământ depuse peste stânci.

Această pictură rupestră din Tassili (180 x 140 cm; pe un fond alb. Figura prezintă un costum foarte str antene pe cască şi alimentatori pe umeri.

Cel ce zboară din Lima spre Chile sau Arequipa, poate vedea, – când avionul străbate partea de vest a Anzilor şi nu urcă la mare înălţime – la jumătatea traseului dintre cele două oraşe, pe întinderile de pustiu, pe platourile înalte, pe povârnişurile triunghiulare şi pătrate uriaşe, trasate parcă cu o linie, desenele ce ies puternic în evidenţă datorită contrastului cu solul întunecos.
„Unele le poţi lua drept locuri de aterizare. De la mică înălţime, dintr-un avion de dimensiuni reduse, ne apare o privelişte surprinzătoare. Astfel se poate vedea că în jurul porţiunilor geometrice uriaşe, se formează un complicat sistem de linii inter¬sectate. Cele mai interesante sunt însă, între acele forme abstracte, figurile de animale, răspândite ici şi colo. Aceste figuri, având pe pământ dimensiuni foarte mari, pot fi văzute clar de la 500 m înălţime. Este vorba, cu siguranţă, de lucrări realizate de mâna omului, ce s-au păstrat de-a lungul secolelor chiar dacă sunt făcute numai din uşoare adâncituri în sol. Pustiul din Nazca aparţine uneia dintre cele mai uscate zone de pe glob, unde plouă o jumătate de oră o dată la doi ani. Stratul de aer cald ce se formează la sol protejează imaginile respective de curenţii atmos¬ferici ce le-ar putea distruge. Datorită vastei întinderi pe care o au, acestor figuri geometrice şi de animale nu li se poate identifica adevărata formă de la sol. De aceea ele au atras abia târziu interesul generaţiilor ulterioare, fiind redescoperite în 1939.
Când au fost observate pentru prima dată din avion, s-a crezut că era vorba de canale pentru irigaţii, şi nu li s-a dat importanţă, până când dr. Paul Kosok, specialist american în istoria civilizaţiilor, a sosit cu o expediţie de cercetare a sistemelor de irigaţii timpurii. Şi-a dat seama că este vorba despre cu totul altceva. El a început studiul formelor animale prin descoperirea şi măsurarea unei figuri ce reprezintă o pasăre”.
Cu aceasta, drumul a devenit cunoscut şi Maria Reiche a început clasarea desenelor de la sol în 1946, descoperind şi ea o a doua figură – un păianjen uriaş – iar apoi, de-a lungul anilor, multe alte desene uriaşe: zei, flori, păsări cu aripi mari, şerpi încolăciţi, vulpi cu coadă lungă şi o maimuţă uriaşă. Toate figurile sunt desenate dintr-o singură linie neîntreruptă. Ea porneşte dintr-un punct anume şi formează prin multe intersectări figura în sine, ca apoi să se oprească în apropierea locului de unde a pornit.

Care o fi fost sensul şi scopul iniţial al acestor desene, aşa-numitele linii de la Nazca?
„în nici un caz nu pot fi de acord cu teoria lui Erich von Dăniken, potrivit căreia triunghiurile şi pătratele uriaşe ar fi terenuri de aterizare pentru călători din spaţiu41, declara Maria Reiche în Comentariul din Nazca, din 1970, apărut în urma colaborării cu alţi oameni de ştiinţă în deja amintita carte Erau zeii astronauţi?
„Navele spaţiale sau chiar taxiurile spaţiale nu aveau nevoie de piste de aterizare. în afară de aceasta, terenul este inadecvat, în loc să fie nivelat, au fost îndepărtate pietrele din straturile superioare, astfel încât chiar şi o maşină de dimensiuni mici ar putea rămâne înţepenită. Aparatele de zbor ar fi ridicat la aterizare o cantitate mare de praf, care ar fi acoperit urmele desenelor până la dispariţia lor. Ar fi fost ca şi când pe o tablă scrisă s-ar fi presărat praf alb de cretă.
Pentru liniile lungi şi drepte ce acoperă ca o reţea regiunea  Pampasului, Dăniken foloseşte cuvântul «coordonate». Este un termen al ştiinţelor occidentale. Pentru a studia Nazca este imperios necesar să se elimine termenii occidentali, lucru care mi-a devenit clar chiar în prima fază a cercetărilor. Mulţi vor să interpreteze armonia formelor din Nazca folosind cunoscuta secţiune de aur.

In ciuda aplecării cu atenţie, timp de zeci de ani, asupra desenelor de pe solul din Nazca, chiar şi Maria Reiche este încă nelămurită. Multe din desene indică direcţia către soare, precum % ciocul unei păsări sau un animal felin cu coadă de peşte. Multe linii par a fi direcţionate după stele. Conţinutul documentelor, pe care le formează desenele din Nazca, este de domeniul ştiinţei calendarelor. Sub liniile şi marginile triunghiurilor şi pătratelor din panorama oferită în zborul cu elicopterul, se pot descoperi cinci orientări ale soarelui, iar dedesubt un mic triunghi asemănător unei săgeţi. O parte a acesteia indică răsăritul soarelui la 21 iunie, pe când cealaltă, apusul la 21 decembrie. în întreaga lume, aceste două date ce poziţionează soarele la orizont, au servit ca semne calendaristice precise. Peste tot soarele a fost venerat.
Preoţii şi regii s-au autodenumit «fii ai soarelui». Figurile de pe povârnişurile din Nazca, ce au în jurul capului o coroană stră¬lucitoare, sunt probabil reprezentări ale zeului soarelui.11
Dacă se încearcă explicarea desenelor din Nazca, nu trebuie pierdut din vedere următorul fapt: constructorul a vrut să învăluie înţelesul lor în mister, asemeni monumentelor şi manuscriselor antice. Informaţii vitale, oferite de gânditori supradotaţi, au fost ţinute în secret faţă de popor şi folosite ca instrumente ale puterii. Ştiinţa calendarului este informaţia cea mai importantă de când a apărut agricultura, ştiinţă păzită şi practicată la vechii germani de către femei. Cunoştinţele despre anotimpuri, dobândite în urma observării soarelui, despre timpul de semănat şi recoltat, stabilirea datelor diferitelor festivităţi, se aflau în mâinile acelora ce clădeau în jurul originii cunoştinţelor lor o aură misterioasă, bazată pe rugăciuni adresate soarelui. Ei susţineau că informaţiile vin direct de la soare. Aceştia erau marii eroi, mult mai impunători decât soarele. Ei puteau să lege soarele sau să îl facă să dispară, ca pedeapsă pentru nesupunere, când ştiau că va urma o eclipsă de soare.
Cu alte cuvinte: enigmaticele imagini lungi de aproximativ 250 m şi sistemele geometrice liniare în care cercetătorul solarian Erich von Dăniken vedea un imens aeroport cu o desfăşurare radiară a pistelor de aterizare ale zeilor-astronauţi, sunt parte componentă a înţelepciunii astronomico-calendaristice a preoţilor, „cea mai mare carte de astronomie din lume“, aşa cum s-a exprimat odată dr. Kosok. Ce creaţie tehnică deosebită s-a făcut acolo pentru realizarea fiecărei figuri de animal. Şi ca să luăm un exemplu, maimuţa este schiţată numai din curbe. A fost atât de bine fixată în sol, încât procesul de construcţie a rămas mărturie pentru posteritate. Curbele sunt o îmbinare de arcuri, ale căror centre sunt marcate cu pietre speciale, ce se găsesc şi astăzi în acelaşi loc în care au fost fixate atunci. Acelaşi procedeu este folosit şi în cazul curbelor mai mici, de la degete. O vergea subţire şi dură ca oţelul din lemn de Algarrobo (specie înrudită cu pomul de pâine) a servit probabil ca punct de sprijin pentru firul compasului. După terminarea figurilor şi îndepărtarea beţelor ce marcau centrul cercurilor, nu ar mai fi fost necesar să marcheze centrele, dacă construcţiile nu ar fi fost destinate posterităţii. Cu siguranţă, această muncă de detaliu nu era destinată observatorilor extrapământeni.

Cine a făcut figurile din Nazca? Era vreo căpetenie din Tiahuanaco, „care a trăit cu mare curaj şi care nu a văzut în timpul domniei sale vreun om râzând?” în jurul său el a adunat oameni albi, astrologi.
Despre perioada în care au fost realizate importantele desene din regiunea râurilor Rio Grande de Nazca y Palpa, Maria Reiche face precizări exacte. Din traiectoriile liniilor desenate în sensul punctelor solare se calculează o perioadă între anii 350 şi 950 d.Ch., iar în alte locuri între anii 800 şi 1400 d.Ch. Cultura Nazca, de unde provin aceste desene, a avut o perioadă de înflorire între 300 î.Ch. şi 900 d.Ch. Aceste date sunt corecte. Deci, este vorba de desene făcute până la anul 1400 d.Ch., aproximativ în timpului evului mediu european.
Erich von Dăniken datează totuşi pistele sale cu 10 000 ani înainte de Christos şi susţine aceasta cu tărie (cu argumente de nezdruncinat): „Mie îmi par neîndoielnic un aeroport*’. în cartea înapoi la stele, el scrie: „în apropierea actualului orăşel Nazca, odată, au poposit pe acel tărâm nepopulat, inteligenţe străine, şi au improvizat un loc de aterizare pentru navele lor, ce trebuiau să opereze în spaţiul apropiat Pământului. Pe locurile ideale au fixat două piste sau poate au marcat traseele într-un mod pentru noi încă necunoscut? Cosmonauţii şi-au îndeplinit încă o dată misiunea şi au plecat înapoi pe planetele lor.
Triburile preincaşe, care au observat în timpul muncii impunătoarele şi misterioasele fiinţe, îşi doreau acum reîntoarcerea «zeilor». Ei au aşteptat ani mulţi, şi când au văzut că dorinţa nu li se îndeplineşte, au început să traseze noii linii, aşa cum au văzut că au făcut «zeii»? Aşa au apărut legăturile dintre cele două piste iniţiale.
Dar «zeii» tot nu au apărut. Cu ce au greşit? Cu ce i-au supărat pe cei din cer? Un preot şi-a amintit că zeii vin din stele, şi i-a sfătuit să îndrepte liniile către stele. Munca a reînceput. Astfel au apărut desenele îndreptate către astre.
«Zeii» au rămas însă acolo, afară. Generaţii s-au născut şi au murit între timp. Pistele originale ale inteligenţelor străine erau de mult dale uitării. Generaţiile noi ştiau numai din povestiri despre «zeii» care au coborât cândva din cer. Preoţii au transformat povestirile în tradiţii sfinte şi au pretins să se realizeze mereu desene noi pentru zei, pentru ca ei să vină într-o zi înapoi.
Dacă nu au avut succes cu trasarea liniilor, au început să deseneze animale. La început au reprezentat păsări de toate felurile, ce simbolizau zborul. Mai târziu, imaginaţia i-a îndemnat spre păianjeni, maimuţe, peşti.“
Acestea au fost explicaţiile ipotetice pe care le-a dat Dăniken despre încrustările din Nazca.
Este menţionat aici şi uriaşul „Candelabru din Paracos”, acoperind 250 m, în formă de trident. Această încrustare, numită şi „Tridentul din Paracas”, Dăniken a explicat-o ca fiind un semnal pentru zei, unde în mod special privirile îţi sunt atrase de coloanele de 3,80 m lăţime ale acestuia, „ce se îndreptau semnalizator spre cer. Există arheologi care consideră tridentul de pe versantul golfului din Pisco, un marcaj special pentru navigaţie. împotriva acestei teze se ridică faptul că tridentul fiind aşezat intr-un golf, nu poate fi în nici un caz semnal pentru vase, pentru că nu poate fi văzut din toate părţile.”
Maria Reiche susţine contrariul, spunând că „vasele aflate pe drumul dintre Lima şi Chile îl pot observa foarte bine. Căpitanii îl cunosc perfect şi îi informează pe pasageri despre acesta, la fel cum mi s-a întâmplat şi mie.“
împotriva ipotezei, că uriaşul trident ar fi un semn pentru navigaţie, Dăniken aduce aceste argumente: „în vremurile vechi era puţin probabil un trafic naval dezvoltat. Mai credibil este că realizatorii tridentului construiau pe o direcţie verticală… Şi apoi, în afară de un pustiu de nisip, neexistând altceva de văzut la bordul unei nave, şi faptul că apele cu stâncile ei ascuţite creau imposibilitatea ancorării vaselor, demonstrează pe deplin cauzele existenţei tridentului.”
„Problema este că în această regiune s-a dezvoltat prima cultură din Peru, care s-a bazat pe pescuitul de balene”, susţine cu argumente ştiinţifice, Maria Reiche.
„Cultura Paracas reprezintă, după părerea arheologilor, un salt cultural, o introducere a unor elemente noi în rândurile unei populaţii primitive de pescari şi vânători. Mai departe, spre sud s-a descoperit în nisip, în apropiere de Ica, modelul unei plute de dimensiuni mici. Probabil că vânătorii de balene şi lei de mare, în căutare de noi locuri, au descoperit golful din Paracas şi s-au stabilit acolo.”
în anii 50 încă se vânau anual 10000 de balene, care erau prelucrate industrial. în acest context, nu va mai surprinde presu¬punerea conform căreia „Tridentul din Paracas” ar fi reprezentat unul din instrumentele asemănătoare harpoanelor.
„Din Paracas probabil s-a extins cultura până în Nazca… în orice caz, persistă din ce în ce mai mult convingerea că peruanii au avut în timpurile străvechi un trafic naval dezvoltat. Desenatorii de la Nazca se aflau în continuu contact cu marea, aşa cum o dovedise resturile de scoici, aflate în taberele antice din Pampas.
La aproximativ 6 km nord de Nazca s-a descoperit figura unei balene lungi de 60 m ucisă cu un harpon înfipt în ochi. Direcţia liniei cu o lungime de aproape 6 m, ce intersectează figura, indică o dată apropiată solstiţiului de iarnă.“
Un important semn al trecutului este şi o uriaşă coastă de balenă, ce servea cu câţiva ani în urmă drept indicator într-o intersecţie a unei autostrăzi panamericane, care ducea către o plantaţie de bumbac aflată la marginea terenului pe care este reprezentată balena.
Aceste oase încrustate cu forme circulare, datând probabil dinaintea dominaţiei spaniole, trebuie să fi fost găsite în apropiere.

Mai multe articole in Top Secret