Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: Ministerul Afacerilor Externe

Politichie

Conflict privind ridicarea imunităţii pentru diplomatul rus care a accidentat grav o româncă.

Published by:

Ministerul Afacerilor ExterneComunicat de presă

Întrevederea secretarului de stat Bogdan Aurescu cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Sergeevici Malghinov

 

Secretarul de stat Bogdan Aurescu  l-a primit astăzi, 24 octombrie, pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Sergeevici Malghinov, la solicitarea acestuia, pentru comunicarea deciziei autorităţilor ruse în răspuns la demersul întreprins la 23 octombrie de ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, de a solicita ridicarea imunităţii de jurisdicţie pentru diplomatul rus care a accidentat grav o tânără româncă.

Ambasadorul Oleg Malghinov a comunicat faptul că autorităţile ruse nu sunt în măsură să dea un răspuns pozitiv solicitării formulate de Ministerul Afacerilor Externe al României. Ambasadorul rus a reiterat regretul sincer al părţii ruse pentru consecinţele grave ale accidentului şi profunda compasiune faţă de victima accidentului, rudele şi cei apropiaţi. A arătat că autorităţile ruse de resort vor efectua o investigaţie minuţioasă şi detaliată în speţă, în acest scop fiind luată decizia de încetare a mandatului la Bucureşti al diplomatului în cauză şi rechemarea lui imediată în Rusia. Ambasadorul rus a exprimat speranţa că relaţiile bilaterale nu vor fi afectate.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu  a reacţionat exprimând regretul puternic al autorităţilor române pentru faptul că partea rusă nu a acceptat solicitarea părţii române, mai ales având în vedere că renunţarea la imunitatea de jurisdicţie este o posibilitate prevăzută de Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961.

A adresat solicitarea ca Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti şi diplomatul în cauză să coopereze pe deplin cu autorităţile competente pentru derularea în cele mai bune condiţii a procedurilor legale prevăzute de legislaţia română în vederea stabilirii circumstanţelor accidentului. Totodată,a adresat solicitarea părţii române ca autorităţile judiciare ruse să adopte măsurile necesare pentru  judecarea diplomatului în cauză în cel mai scurt timp, în aplicarea prevederilor relevante ale Convenţiei de la Viena din1961, pe baza elementelor de probăexistente şi a constatărilor organelor de anchetă române.

Secretarul de stat a reiterat sensibilitatea deosebită a subiectului, subliniind inclusiv declaraţiile cele mai recente, din cursul zilei de 24 octombrie, pe această temă ale Prim-ministrului României, dl Victor Ponta. Astfel, secretarul de stat a menţionat că România respectă convenţiile internaţionale la care este parte, dar pretinde să fie respectată ca stat în relaţiile internaţionale. De asemenea, a arătat că autorităţile române vor acorda toată atenţia, în mod activ, evoluţiilor legate de acest caz.

***

Din informaţiile parvenite MAE ulterior audienţei, a rezultat cădiplomatul rus implicat urmează să părăseascăteritoriul României în scurt timp. MAE a făcut de urgenţă un demers pe lângă ambasadorul rus, subliniind că nu se justifică o plecare imediată a diplomatului, acesta beneficiind oricum de imunitate diplomatică.

 

În opinia MAE, transmisă părţii ruse, un astfel de gest intempestiv este de natură să afecteze negativ percepţia publică asupra modului de abordare şi disponibilităţii părţii ruse faţă de acest caz. MAE a subliniat că, în condiţiile în care Convenţia de la Viena garantează libera circulaţie a tuturor diplomaţilor, inclusiv ieşirea de pe teritoriu statului de reşedinţă, iar România trebuie să respecte pe deplin această normă juridică, responsabilitatea pentru efectele generate revine integral şi exclusiv părţii ruse.

 

Informaţii suplimentare

 

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Malghinov  a fost convocat la data de 23 octombrie 2012 de către ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, în legătură cu  accidentul de circulaţie produs la 21 octombrie de un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

 

Ministrul român al afacerilor externe a exprimat profunda preocupare a autorităţilor române faţă de accidentul in care a fost grav rănit un cetăţean român şi a subliniat necesitatea ca agenţii diplomatici acreditaţi în România, în conformitate cu dreptul internaţional în materie, să respecte legislaţia şi regulamentele în vigoare din statul de reşedinţă.  De asemenea, ministrul a remis o Notă Verbală prin care se solicităautorităţilor Federaţiei Ruse retragerea imunităţii de jurisdicţie a diplomatului în cauză, subliniind aşteptările părţii române ca Ambasada să coopereze pe deplin cu autorităţile române pentru investigarea circumstanţelor accidentului. Totodată, a subliniat necesitatea ca justiţia săse pronunţe asupra responsabilităţilor care decurg din accidentul menţionat.

Conform Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961, diplomaţii aflaţi la post în străinătate „se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a statului acreditar” (articolul 31 alineatul (1)). În conformitate cu acelaşi articol al Convenţiei, personalul diplomatic se bucură, de asemenea, de imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă […] ”.

Convenţia de la Viena prevede posibilitatea renunţării de către statul trimiţător (acreditant) la imunitatea agentului diplomatic, care reprezintă o facultate, iar nu o obligaţie a statului trimiţător.În acest sens, articolul 32 alineatul (1) dispune că Statul acreditant poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a agenţilor diplomatici  […]” .

Imunitatea de jurisdicţie nu înseamnă impunitatea (înlăturarea răspunderii) persoanei în cauză. În cazul în care statul trimiţător (acreditant) optează să nu renunţe la imunitatea diplomatului său, acest stat are obligaţia de a judeca persoana respectivă, în instanţele sale, în conformitate cu propria legislaţie penală şi civilă. În acest sens, articolul 31 alineatul (4) din Convenţia de la Viena precizează că Imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicţia statului acreditant

 

comunicat de presa MAE

Politichie

Comunicat de presă-accidentul de circulaţie produs de un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Published by:

Comunicat de presă

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Malghinov  a fost  convocat la data de 23 octombrie 2012 de către ministrul afacerilor externe,  Titus Corlăţean, în legătură cu  accidentul de circulaţie produs la 21  octombrie de un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la  Bucureşti.

 

Ministrul român al afacerilor externe a exprimat profunda preocupare a  autorităţilor române faţă de accidentul in care a fost grav rănit un cetăţean  român şi a subliniat necesitatea ca agenţii diplomatici acreditaţi în România,  în conformitate cu dreptul internaţional în materie, să respecte legislaţia şi  regulamentele în vigoare din statul de reşedinţă. 

 

Ministrul Afacerilor Externe a remis o Notă Verbală prin care se  solicită autorităţilor Federaţiei Ruse retragerea imunităţii de jurisdicţie a  diplomatului în cauză. Ministrul Corlăţean a subliniat aşteptările părţii române  ca Ambasada să coopereze pe deplin cu autorităţile române pentru investigarea  circumstanţelor accidentului. A subliniat, în acest context, necesitatea ca  justiţia să se pronunţe asupra responsabilităţilor care decurg din accidentul  menţionat.

 

sursa MAE

Politichie

Marcarea Zilei Naţiunilor Unite 2012 la Ministerul Afacerilor Externe

Published by:

ministerul de afaceri externeMinisterul Afacerilor Externe organizează marţi, 23 octombrie 2012, cu începere de la orele 13.00, în Sala Gafencu, „Ziua ONU”, un eveniment de marcare a Zilei Naţiunilor Unite.

Ministrul afacerilor externe a invitat la eveniment diplomaţi de rang înalt, foşti reprezentanţi ai României la Organizaţia Naţiunilor Unite şi reprezentanţi ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe care au contribuit sau continuă să îşi aducă aportul la crearea şi dezvoltarea ansamblului de relaţii de cooperare dintre România şi organizaţie. Printre invitaţi se numără academician Mircea Maliţa, preşedinţii celor două Comisii pentru politică externă din Parlamentul României – Mircea Geoană şi László Borbély – şefii reprezentanţelor instituţiilor specializate din Sistemul ONU la Bucureşti, foşti diplomaţi români de marcă, cu contribuţii substanţiale la activitatea României în cadrul ONU, personalităţi din mediul academic, reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret din România la reuniunile tematice organizate sub egida Naţiunilor Unite.

Evenimentul va prilejui o serie de alocuţiuni, prezentări şi schimburi de opinii pe marginea principalelor repere ale participării României la activităţile ONU, cu accent atât pe dimensiunea istorică a colaborării dintre cele două părţi, cât şi pe contextul actual şi perspectivele acesteia. De asemenea, reprezentanţii instituţiilor specializate din Sistemul Naţiunilor Unite vor evoca principalele activităţi desfăşurate în România, de-a lungul celor 42 de ani de prezenţă instituţională a ONU în ţara noastră.

Informaţii de presă

Ziua Naţiunilor Unite este sărbătorită, anual, la 24 octombrie, organizaţia globală şi statele membre marcând astfel intrarea în vigoare, în 1945, a Cartei Naţiunilor Unite.

Carta reprezintă instrumentul pe baza căruia a fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Este o convenţie internaţională, care stabileşte drepturile şi obligaţiile statelor membre, precum şi procedurile care reglementează funcţionarea organizaţiei. Enumeră prevederile pe baza cărora au fost create organele ONU şi cuprinde principiile majore ale relaţiilor internaţionale, cum ar fi egalitatea suverană între State, sau interzicerea recurgerii la forţă.

Preambulul Cartei Naţiunilor Unite evocă idealurile şi obiectivele comune ale naţiunilor ale căror guverne s-au reunit pentru a forma Organizaţia Naţiunilor Unite. Carta a fost semnată la 26 iunie 1945 de reprezentanţii a 50 de state participante la Conferinţa de la San Francisco (SUA) şi a intrat în vigoare la 24 octombrie, în acelaşi an.

Informaţiile au fost preluate de pe pagina web a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Ministerul Afacerilor Externe organizează marţi, 23 octombrie 2012, ora 13.00, în Sala Gafencu, „Ziua ONU”, un eveniment de marcare a Zilei Naţiunilor Unite.

Jurnaliştii care doresc să participe la eveniment sunt rugaţi să confirme la adresa [email protected].

 

comunicat MAE