Horatiu Malaele si Niculae Urs au adus in Londra, teatrul de calitate romanesc. Horatiu Malaele a pus in scena si interpretat “Mascariciul” o adaptare dupa “Cantecul Lebedei”, scena dramatica intr-un singur act, scrisa de Cehov. Anton Cehov, medic, prozator si dramaturg rus.
Intr-o Londra aglomerata, ticsita de oameni, masini, trenuri, puburi si tot ce un om modern isi poate dori, Horatiu Malaele impreuna cu Niculae Urs, ne-au purtat in timp, intr-un teatru rusesc undeva in anul 1887.
Piesa vorbeşte despre frământările unui actor. Relaţia dintre cele două personaje: Vasili Vasilici Svetlovidov şi Nikita Ivanici este una delicată şi constituie un important punct de plecare în descoperirea unei lumi pe care puţini o cunoaştem cu adevărat.
Vasili Vasilici Svetlovidov, (Horatiu Malaele) actor comic, bătrân; 68 de ani. Nikita Ivanici ( Niculae Urs), sufleor; bătrân şi el. Acţiunea se petrece pe o scenă, într-un teatru de provincie, noaptea, după spectacol. Scena goală a unui teatru de mâna a doua, din provincie. La dreapta, un şir de uşi făcute de mântuială, din scânduri nevopsite: uşile de la cabine. Partea stângă şi fundul scenei sunt pline cu tot felul de troace.
Asa incepe povestea unui actor si a unui barbat. Horatiu Malaele ne trece prin diferite faze emotionale: de la ras la plans, de la ironie la autoironie, de la impacare cu viata si imbratisarea mortii. In timpul piesei, jocul actorilor, costumele, decorul mi-au reamintit de teatrul adevarat pe care l-am descoperit adolescenta fiind. Teatrul care aduce la viata opere celebre, scriitori care reusesc sa patrunde adanc in sufletul si psihicul cititorului.
Am urmarit cu atentie framantarile unui actor, Vasili Vasilici Svetlovidov, simteam gandurile sale sinucigase, sperand in sinea mea ca va gasi puterea si intelepciunea sa nu apese pe tragaci. Desi asteptam zgomotul facut de arma, tot am tresarit la auzul impuscaturii.
Legatura dintre viata si moarte. Cantecul lebedei. Se spune ca inainte de moarte in loc sa tipe, lebada..canta. Platon confirma aceasta credinta a vechilor greci. In pragul sfarsitului, lebedele cantau fericite, pentru ca se duceau la Apollom,
O piesa de teatru pe care o asteptam de mult timp. Imi este dor de teatrul de calitate, de scartatitul podelelor, de mirosul de lemn si respiratia actorilor pe scena.
Multumesc Claudia Carlig pentru entuziasmul pe care il ai si iubirea ta pentru teatru si film.
Multumesc pentru Povești spuse-n românește! Astept cu nerabdare sa aflu ce surpriza teatrala ne mai pregatesti.
Invit pe aceasta cale, romanii din Londra sa vina la teatru. Este un moment de liniste, regasire, iubire, tristete, raset si aplauze!
Sa bata gongul!
Sa ne traiti iubiti actori!
Maddie Ancuta