Moartea sufletului meu

M-am asezat pe pietrele reci. Ceata din mine ma inconjura. Vantul caldut imi imbratisa corpul cu mangaieri lungi si pretentioase. Dintr-o data, am uitat sa respir.

Te-ai asezat langa mine.

– Esti atat de frumos, ti-am spus, urmarindu-te fascinata. Te stiu, vii din copilaria mea. Printul in haine de argint.

Mi-ai luat capul in maini si te-ai uitat la mine. Ochii tai sticlosi mi-au sagetat gandurile.

Am intins mainile sa prind valul de spuma albastruie din care era facut trupul tau. Nu stiam ca te iubesc atat de mult. Mantia ti-a alunecat si mainile mele speriate s-au retras.

Rani mari, sangerande iti biciuiesc trupul firav. Ochii tai negrii ma privesc cu dragoste. Desi nu spui nimic stiu ca eu sunt vinovata de ranile tale.

–Te iubesc! iti soptesc timid

-Si eu te iubesc! Mi-ai luat palma si ai pus-o in dreptul inimi tale sau cel putin acolo unde eu cred ca e inima ta.

-De ce m-ai lasat sa-ti faca asta? te-am intrebat in timp, ce mana mea simtea ritmul nebun al inimi tale.

– Te iubesc!

– Te poti lasa ranit din prea multa dragoste? De ce ai venit acum?  durerea din inima ta navaleste in mine ca o hoarda de cai salbatici. Mainile mele sunt pline de sange.  Respir doar prin tine.

-Am venit pentru ca te iubesc! Imi plimbi mana pe trupul tau brazdat de rani adanci. Ca prin minune incep sa dispara una cate una. Si atunci am inteles. Fiecare rana a fost facuta de gandurile mele. De fiecare data cand am uitat de mine, eu te-am ranit.

-Ai stiut de la inceput ca sunt  frumos si fragil. Eu te-am iertat! trebuie sa te ierti si tu. Ce-ti doresti?

-Nimic!  Dintr-o data ranile ti s-au redeschis si mainile mele s-au umplut de sange. Atunci am inteles ca viata ta este in mainile mele.

-Vreau sa nu mori! ti-am strigat disperata

– Te iubesc! Nu voi muri decat daca tu ma vei lasa sa mor. Ajuta-ma sa nu mor. Suntem ca doua umbre, inlantuite care incep sa se topeasca impreuna.

– Este prea tarziu sa-mi mai doresc ceva! iti spun cu glas tremurand.

–Te iubesc si sa nu uiti asta niciodata! Te privesc impietrita cum incepi sa dispari.

Nu mai simt decat frigul. Nu stiam ca iti poate fi atat de frig.  Ultimul tau sarut ma ingheata. Stiam ca ai murit. Te privesc cu ochi reci,  poti sa ucizi ceva ce iubesti atat de mult dar nu am stiut cat de simplu este sa o faci.

Mintea mea cauta solutii nebunesti.

– Te vreau inapoi, am nevoie de tine, nu ma poti parasi!. Cu miscari disperate iti ating corpul aproape transparent, gandindu-ma ca-ti voi vindeca ranile. Ma prabusesc peste tine.Vom muri impreuna. Asa cum ne-am nascut, impreuna.

-As vrea sa rechem in mine starea aceea de fericire netarmuita, de euforie pura, de entuziasm deznadajduit care preludeaza o mare iubire. O iubire nemotivata. Fara obiect sau avand drept tel viata in sine, setea nepotolita de trairi, nostalgia fiorului aventurii. Vreau sa iubesc!

Simt cum incepi sa respiri si eu o data cu tine.

–Te iubesc! ranile tale incep sa dispara.

– Te iubesc sufletul meu, te-am iubit din prima clipa, dar nu am stiut ca te ranesc atat de mult.

-Stiu ca ma iubesti, dar nepasarea ta fata de tine m-a ranit cum nu m-a ranit nimeni altcineva. Este vremea sa ma iubesti pe mine pentru tine.

– Invata-ma! pentru ca eu nu mai stiu. Stiu multe, dar nu stiu sa iubesc! Nu mai stiu sa iubesc, soptesc pierduta.

– Trebuie doar sa ma urmezi.

In gandurile mele se aude ecoul cuvintelor tale. Te voi urma! Vreau sa iubesc, mintea mea repeta frenetic gandurile tale.

Si incep din nou sa respir. Iti simt respiratia fierbinte pe buzele mele, ranile tale se vindeca. Sarutul tau prelung si dulce imi infioara mintea si sufletul.

Stiu ca voi trai! Stiu ca voi iubi! Stiu ca te voi iubi! Stiu ca ma voi iubi!

M-ai invatat sa respir din nou! Ne contopim. Simt cum ma patrunzi si ma cuprinzi. Ma uit din nou la mainile mele.Sunt pline de petale de trandafiri rosii.

Ma trezesc pe aceleasi pietre reci.

Te iubesc dragul meu suflet albastrui !

Maddie Ancuta

copierea sau preluarea  articolelor sub aceasta semnatura este interzisa

mai multe povesti in Mesaje de dragoste