Ministerul Afacerilor Externe salută hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, astăzi, în cauza Catan şi alţii împotriva Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse.
Curtea a apreciat că reclamanţilor, un număr de 170 de persoane – elevi (şi părinţi ai acestora) care studiază la şcolile cu grafie latină din regiunea transnistreanăa Republicii Moldova –, li s-a încălcat dreptul la educaţie, respectiv dreptul de a asigura copiilor educaţie conform propriilor convingeri filozofice, prin acţiunile de presiune şi intimidare ale autorităţilor transnistrene. Aceste acţiuni au culminat în 2004 cu închiderea celor opt şcoli cu grafie latină, care au fost nevoite să funcţioneze, ulterior, în condiţii dificile şi în spaţii improprii, neadecvate desfăşurării procesului de instruire.
Instanţa europeană a apreciat că reclamanţii, părinţi şi copii, s-au găsit în situaţia ingrată de a alege între, pe de o parte, un învăţământ secundar care nu este recunoscut în vreun alt stat şi care utilizează metode învechite şi, pe de altăparte, a depune eforturi, inclusiv fizice, exorbitante pentru a avea acces la o formă de educaţie a statului lor, pe care o susţin.
Hotărârea Curţii este definitivă.
Decizia CEDO readuce în atenţia publică situaţia problematică a şcolilor cu grafie latină din regiunea transnistreană, în condiţiile în care în răstimpul scurs de la evenimentele din 2004 nu au fost consemnate ameliorări semnificative. De altfel, recunoscând gravitatea situaţiei, Consiliul UE a impus în august 2004, cu referire directă la „conceperea şi punerea în practică a campaniei de intimidare şi închidere a şcolilor cu grafie latină din regiunea Transnistria din Republica Moldova”,sancţiuni la adresa unor oficiali ai regimului de la Tiraspol (prin PC 622/2004/PESC). Aceste sancţiuni au fost prelungite în septembrie 2012, pentru o nouă perioadă de 12 luni.
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă speranţa că hotărârea Curţii Europene va contribui la revenirea la normalitate a funcţionării şcolilor cu scriere latinădin regiunea transnistreană.
Informaţii de background
Cauza priveşte plângerea pe care 170 de cetăţeni ai Republicii Moldova, elevi ai şcolilor din Rîbniţa, Tighina şi Grigoriopol şi părinţii acestora, au introdus-o pe rolul Curţii la data de 25 octombrie 2004şi prin care aceştia au invocat încălcarea articolului 2 al Protocolului nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la educaţie, a articolului 8 din Convenţie, care protejează viaţa privată şi de familie, şi a articolului 14 din Convenţie, care interzice discriminarea.
La data de 9 iunie 2009, a avut loc o primă audiere publicăîn cauză, în urma căreia, la data de 15 iunie 2010, Camera de şapte judecători a declarat cauza parţial admisibilă. La data de 14 decembrie 2010, Camera pe rolul căreia a fost repartizată cauza s-a desesizat în favoarea Marii Camere. O a doua audiere publică a avut loc în faţa Marii Camere la data de 25 ianuarie 2012.
Prin hotărârea sa din 19 octombrie 2012, Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului, reiterând contextul istoric descris în hotărârea Ilaşcu şi alţii împotriva Republicii Moldova şi Federaţia Rusă, a constatat, cu majoritate (şaisprezece voturi pentru şi unul împotrivă), încălcarea articolului 2 din Protocolul nr. 1.
Totodată, Curtea a hotărât, cu unanimitate, că Republica Moldova nu a violat articolul 2 din Protocolul nr.1 la Convenţie.
Raportat la invocarea de către reclamanţi a încălcării articolelor 8 şi 14 din Convenţie, Curtea nu a mai considerat necesară o analiză separată a acestor articole, raţionamentul fiind absorbit în examinarea articolului 2 din Protocolul 1 la Convenţie.
Hotărârea este disponibilă pe site-ul CEDO la adresa:
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-114082
comunicat MAE
Pingback: Lansarea serviciului de alertă SMS al MAE pentru cetăţenii români care călătoresc în străinătate
Pingback: Conflict privind ridicarea imunităţii pentru diplomatul rus care a accidentat grav o româncă.
Pingback: Marcarea Zilei Naţiunilor Unite 2012 la Ministerul Afacerilor Externe