Scriu. Scriu cum nu am mai scris de luni.  Am  apucat cu hotarare cuvintele  si le-am raspandit pe albul colii. Fiecare cuvant este o piesa din puzzle-ul vietii mele.

M-am simtit ca un alergator in desert care ajuns in fata apei, o arunca cu disperare si fericire pe el, razand isteric ca a gasit salvarea in mod absolut miraculos .

Dupa luni de zile in care mi-am lasat uitat penelul pe un colt prafuit de masa, ma asez, privind hipnotizata foile raspandite. M-am apropiat cu frica la gandul ca trebuie sa  infrunt fantomele care imi bantuie viata de doi ani de zile.

L-am  luat in mana si l-am studiat, asteptand momentul revelatiei.

Apartine unui trecut care se lateste sumbru in spatele meu. Ii simt apasarea amenintatoare cu miros amar.

Da, am mintit.

Am luat adevarul  si l-am ambalat fumos in minciuna, am spus o vraja sperand ca el sa dispara ca prin magie.

Nu e atat de usor sa recunosti ca fugi de adevar si te scalzi in minciuni doar ca sa uiti.

Nu mi-am pierdut inspiratia, nu mi-am pierdut inima, nu m-am pierdut nici pe mine.

Am vrut doar sa uit. Am dorit cu disperare  sa ma desprind de tine. Sa rup lanturile gandurilor tale puternice, care ma inlantuie, sangerandu-mi mintea.

Cum as fi putut sa te scot din mintea mea? Am incercat tot ce este posibil omeneste. Dar ceea ce ma controleaza este departe de a fi uman.

Lanturile care ma leaga de tine sunt grele si nu se pot rupe doar prin simpla mea vointa.

Legatura dintre noi  este destinul. Destinul nostru care ne aduce de fiecare data impreuna. Este ultima mea sansa,  odata implinit ma va elibera de tine.

Implinirea si eliberarea.. sau moartea mea.

Oricum o sa fie… eu ma voi elibera.

Inchid ochii pregatita pentru intalnirea cu tine.

mai multe capitole in Saruti asa cum scrii

coyright 2013 by Maddie Ancuta