Evitarea folosirii paşapoartelor temporare româneşti pentru călătorii în Emiratele Arabe Unite
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Emiratele Arabe Unite asupra faptului că au nevoie de viză de intrare, indiferent de scopul călătoriei şi de tipul paşaportului deţinut (paşaport simplu/simplu electronic/diplomatic/de serviciu).
Indiferent de tipul de viză solicitat (afaceri, angajare, turistic, vizită, studii etc.), se va evita utilizarea paşaportului temporar, întrucât poliţia de frontieră locală nu permite intrarea pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite a titularilor acestui tip de paşaport, chiar şi în condiţiile existenţei unei vize de intrare valabile.
De asemenea, toate tipurile de documente de călătorie folosite de cetăţenii români pentru deplasarea în această ţară trebuie să aibă o valabilitate de minim 6 luni.
Pentru mai multe informaţii cu privire la condiţiile de intrare în această ţară, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii web (www.mae.ro), «Sfaturi, alerte de călătorie», rubrica «Condiţii de călătorie».
Pingback: Ostatici romani in evenimentele de tip armat derulate in zona de est a Algeriei
Pingback: Promovarea reperelor culturale româneşti din Europa