Mitica Orjan sau drumul greu al emigrantului roman in Spania

Astazi vom discuta despre viata dura a emigrantului roman in Spania.

Ieri am primit o scrisoare de la  Mitica Orjan care a simtit nevoia sa spuna povestea sa, tuturor romanilor. Eu ii multumesc pentru  increderea acordata.

Aceasta scrisoare ca multe altele trebuie sa fie citita si de catre politicieni, de cei care datorita guvernarii execrabile a Romaniei ne-au facut pe toti cei aproape 3.000.000 de romani din Diaspora sa parasim tara.

Sa ne putem sustine familiile din Romania. Cu banii “capsunarilor”,  Romaniei i-a fost tare bine. Eram in tara in perioada aceea si-mi amintesc cu tristete, de bucuria pe care mass media  romaneasca o afisa la reintoarcerea in preajma sarbatorilor Craciun si Paste in tara, a celor din Spania.

S-au reintors “capsunarii”, aparea cu litere mari in ziare si peste tot de altfel,  analistii economicii faceau calculele cu bucurie, a milionelor de euro bagati in tara de cei care erau plecati prin lume.

“Ma numesc Mitica Orjan, nascut in Romania, judetul Braila.

In 1997 am ramas fara munca. Am primit somaj si o indemnizatie de la FMI in functie de anii munciti. Am inceput sa-mi caut de munca prin intermediul fortelor de munca in afara tarii. Indiferent de tara. Dupa mai multe asteptari si zeci de telefoane date, am hotarat sa plec in afara tarii in 2000.

Impreuna cu un prieten am ajuns in Murcia-Spania, la niste cunostinte ale acestui baiat. Acestia nu m-au putut ajuta cu munca, dar mi-au dat niste sfaturi unde as putea gasi de munca (in agricultura). Timpul se scurgea nemilos in defavoarea mea. Baiatul care m-a insotit a decis sa se intoarca in Romania.

Eu am decis sa raman si sa caut pe cont propriu. Mi-am cumparat o harta a Spaniei si am inceput sa o studiez pe unde as putea gasi locuri de munca, urmand sfaturile unor alti romani.

Dupa mai multe plimbari cu autocarul si pe jos in cautarea muncii am ajuns in Madrid cu foarte putini bani care imi ajungeau pentru o zi sau doua.

Acolo am gasit si alti romani in aceeasi situatie ca si mine, fara bani, unii mai munceau in agricultura la negru o data pe saptamana. Dormeau in parc. Tot acolo am cunoscut si niste bulgari.

Prima noapte am dormit pe o banca, a doua zi o parte dintre romani mi-au spus sa vin cu ei sa dorm in parc.

Unii dintre ei m-au ajutat sa-mi fac un “abonament” la o cantina sociala unde mancam o mancare calda pe zi. A fost o adevarata binecuvantare.

Inte timp m-am imprietenit si cu niste bulgari ,impreuna mergeam la niste biserici care ne oferea cate un sandwich. Aceste drumuri deja incepusera sa fie o rutina.

Am ramas impresionat de povestea trista a celorlalti romani din parc.

De multe ori ziua o petreceam in statia de autobuz unde era mai bine pentru siguranta mea impreuna cu alti romanii.

Mai primeam cate o tigara de la ei ceea ce insemna foarte mult pentru mine.

Situatia era foarte proasta pentru fiecare din noi, dar traiam cu speranta ca a doua zi va fi ziua care ne va scoate din impas.

Timp de o luna nu am luat legatura cu familia mea pentru ca nu aveam bani sa sun.

Am fost martor la atrocitatile pe care le faceau romanii altor romani.

Acolo era o banda de romani care talhareau sau luat fetele de acolo.

Doi stateau in afara, erau corpolenti, solizi si pretindeau a fii politisiti si alti 2- 3 lucrau in interior.

Modul de operare era diferit dupa cum era cazul.

Daca cel care venea din Romania, nu era asteptat sau cel care ar fi trebuit sa-l astepte intarzia, acestia intreveneau si-l trageau de limba incercand sa afle cat mai multe informatii. Asta il informa pe un altul. Astaa trebuia sa-l scoata din sala de asteptare a statiei de autobuz si se dadea drept cunostinta cu persoana respectiva care ar fi trebuit sa-i astepte.

La un moment dat am avertizat o fata sa nu se duca cu ei, pentru ca sunt niste excrocii, dara fata nu m-a crezut si a iesit impreuna cu ei din statia de autobuz si nu a mai fost vazuta.

Rezultatul intreventiei mele a fost ca a venit un ins si mi-a spus ca daca nu-mi vad de treaba mea o sa-mi taia gatul.

Am vazut foarte multe cazuri.

Pe unii dintre noi veniti i-am ajutat cu informatii despre cantinele sociale sau cu cei de la firmele de transport romana sau spaniole.

O alta poveste, o familie din Osturia se pregateau sa plece in tara sa-si imbrace copii pentru scoala au fost talhariti.

Un alt baiat mai tanar decat mine, se pregatea sa plece in Portugalia singur la munca. Avea biletul cumparat pentru Portugalia. Dar vrand sa-si vada fratele din Madrid inainte de a pleca, a ajuns in statia de autobuz pentru ca metroul era inchis a fost talharit si el.

L-am ajutat totusi sa plece in Portugalia.

Cum am reusit sa plec din statia de autobuz.

Bulgarii aveau bani de o tigara si paine. Cum ii faceau? Luau carutul pentru bagaje dar mai faceau o smecherie cu telefonul fix. Claputa de la telefonul fix unde se dadea restul de la convorbire. Lipeam guma de mestecat, claputa se bloca si restul nu se mai putea scoate. Cand gaseam oportunitatea ne duceam si luam banutii de acolo.

Asa am facut banii de plecare pentru 4 persoane sa plecam la cules de struguri in Toledo.

Am ajuns in minunatul orasel Villacanas unde ne-am cazat.

Dupa o saptamana am gasit de munca toti patru.

Familia (un impresar) avea casa mare, noua undeva in camp. Munca la cules de struguri incepea la ora 8.00 pana la ora 16.00

Era foarte bine.

Imi amintesc de mos Alexandru, pensionar de la caile ferate spaniole.

La ora 10.00 se facea un mic gratarel, se manca chorizo, pescado si se bea vin.

La ora 14.00 mancam mancare spaniola paella, orez cu multa carne sau alte mancaruri calde care se putea manca in camp. Toate astea ni le aducea mos Alexandru, fratele celui care ne-a contractat.

Daca ploua, nu munceam dar ne plateau.

Cat am stat la aceasta familie nu am cheltit nimic (ei ne ofereau mancare si tot ce ne era necesar). Dupa o luna de zile am primit primii banii in plic.

Am fost foarte fericit. Mi-am putut cumpara un telefon mobil, sa-mi sun familia in tara,sa vorbesc cu ei si cu ceilalti cunsocuti din Spania si sa trimit si niste bani acasa.

Toti si-au sunat familiile si au luat legatura cu acestia. Era pentru mine un lucru aproape maret sa am telefonul meu.

S-a terminta munca si a trebuit sa plec sigur la drum spre Granada unde am cules castraveti si rosii din sere.

Aici am gasit oameni calzi si saritori care mi-au dat de munca si un loc de dormit pentru o perioada.

Se apropiau sarbatorile de iarna iar munca in sere se oprea, productivitatea mai mica. Deci  iar am ramas fara munca.

Mi s-a propus sa ma duc la cules de maslini in Nord de Malaga.

 

Aici a dormit la un satan pe durata de 3 luni si mancam pe camp unde culegeam maslinii. Nu prea erau romanii, iar cei care erau cereau bani pentru un loc de munca asa ca i-am evitat.

In primavara am plecat prin intermediul unui cunoscut din parc, in Salamanca la o ferma de tauri pentru corrida. Se platea prost si nu erau seriosi.

Cu ajutorul unui spaniol am plecat la o alta ferma unde mi-am facut si actele. Dar ca oricare altcineva imi doream si eu un salariu mai bun.

Dupa o mica discutie cu proprietarul fermei , am plecat in Andalucia. Acolo sotia mea si-a gasit de munca cu ora la curatenie iar eu m-am anagajat la o firma de constructii.

Dupa 3 ani de la plecarea din tara mi-am adus si copilul de 11 ani, reusind astfel sa reunim familia.

La putin timp in familia noastra a aparut un nou membru.

Viata merge ianinte cu bune si rele, dar niciodata nu m-am indoit de increderea bunului Dumnezeu.

Cu putin timp in urma datorita crizei am ramas din nou fara munca, doar sotia munceste. Copii sunt bine, se duc la scoala.

Sunt optimist si increzator ca voi trece si peste acest obsatcol al vietii.

Va multumesc tuturor celor care au citit si celor care au facut acest radio catch22 Londra.

Aceasta este scrisoarea emotionanta, scrisoare prin care domnul Mitica Orjan a ales sa-si descarce sufletul.

Aceasta poveste este doar una dintre cele 3.000.000 de povesti a romanilor plecati in strainatatea sa munceasca.

Pentru ca Romania, politicienii romani nu sunt capabili sa guverneze tara, nu sunt capabili sa sprijine micii intreprinzatori. De fapt capabili sunt, dar nu ii intereseaza de romani si Romania.

 

redactare Maddie Ancuta