Divina Comedie a lui Dante este considerată pe bună dreptate cea mai mare capodoperă a literaturii universale. Ea este pe deasupra şi o lucrare mistică. După moartea tatălui său, Jacopo, fiul poetului, a avut un vis a cărei re­latare scrisă probabil că s-a pierdut pentru totdeauna.

La moartea lui Dante, în 1321, Jacopo şi fratele lui, Pietro, erau disperaţi. Nu numai pentru că-şi pierduseră tatăl, dar şi pentru că acesta lăsase neterminat manuscrisul celebrei lucrări. Băieţii au scotocit toată casa tatălui lor în căutarea paginilor lipsă şi au examinat toate hârtiile fară să găsească ceea ce căutau.

Jacopo a avut atunci un vis. Dante intra în camera lui îmbrăcat în veşminte de un alb strălucitor. Intrebat de Ja­copo dacă îşi terminase marea lui operă,.Dante a făcut semn că da şi i-a indicat locul unde se aflau părţile lipsă, însoţit de un martor – un magistrat prieten al tatălui său Jacopo a intrat în camera poetului.

In spatele unui para­van fixat discret pe perete, cei doi au descoperit o mică deschizătură. Acolo, într-un mic compartiment, au fost gă­site ultimele pagini ale lucrării acoperite dc mucegai.

Da­torită visului pe care l-a avut fiul lui Dante, Divina Co­medie a ajuns până la noi în întregime

Divina Comedie descrie coborîrea lui Dante în Infern, trecerea prin Purgatoriu și, în fine, ascensiunea în Paradis, pentru a termina cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea. Deși continuă modul caracteristic al literaturii și stilului medieval (inspirație religioasă, tendință moralizatoare, limbaj bazat pe percepția vizuală și imediată a faptelor), poemul lui Dante tinde către o reprezentare amplă și dramatică a realității, departe de spiritualitatea tipică a epocii sale.

Pe calea vieții-ajuns la jumătate, 

mă regăsii într-o pădure obscură, 

căci drumul drept lăsasem a-l străbate

Nu-i lesne, vai, a spune-n ce măsură 

era de cruntă, deasă și-ncâlcită

că și-azi tresar când gândul ei mă fură!

Cu prea puțin e moartea mai cumplită;

dar până-a spune cum am dat de bine,

voi depăna pățită cu pățită.