Top Secret

Trecutul viitorului

ozn 1871

aparitie_1871

 Trecutul viitorului – fantasme ale progresului?

Cucerirea spaţiului aerian de către om a debutat în mod oficial într-o zi din luna septembrie a anului 1903, când doi fabricanţi de biciclete, fraţii Orville şi Wolbur Wriglil au zburat cu fragilul lor biplan pe o distanţă de câţiva metri deasupra dunelor de nisip de la Kitty Hawks. Totuşi, în 1896, cu şapte ani înainte de acest zbor scurt dar memo­rabil, pe cerul oraşului San Francisco a fost zărit ceva care părea fabricat de om. în luna aprilie a anului următor, a început să fie semnalată prezenţa unei mari aeronave din vestul până în estul Statelor Unite şi de la Chicago până în T exas.

Puţine au fost locurile în care nimeni nu a pretins că ar fi văzut-o. Numai că această poveste cu aeronava care avea darul să fie aproape peste tot nu a primit niciodată o explicaţie satisfăcătoare. Istoricii aviaţiei „oficiale“ nici nu vor să audă de aşa ceva. Cu toate astea, aparatul zburător misterios a făcut să se vorbească despre el pe prima pagină a ziarelor din acea perioadă, exprimându-se în termeni care seamănă în mod ciudat cu cei pe care îi folosim pentru a descrie azi OZN-urile.

De fapt, există două tipuri de mărturii. Unele descriu doar lumini zărite în noapte şi raze care produceau o lu­mină foarte puternică. Altele descriau o maşină zburătoare nemaipomenită, manevrată de indivizi ciudaţi. Ba unii chiar au pretins că au văzut-o la ţară, pe câmp, efectuându-se la ea reparaţii, înainte de a-şi relua periplul.

Aparatul zburător a făcut atâta vâlvă, încât inventatori celebri din vremea aceea, precum Thomas Edison, trebu­iau să acorde tot timpul conferinţe de presă pentru a de­clara că nu ei erau autorii obiectului misterios. Alţi inven­tatori, mai puţin cinstiţi, pretindeau că aparatul era creaţia lor. Se înţelege de la sine că nu erau în stare să arate nici lin fel de machetă. Apoi, în toamna lui 1897, aeronava nu a mai fost semnalată şi la sfârşitul secolului deja nu se mai vorbea despre ea.

Charles Fort, cel mai mare colecţionar american de fapte ciudate şi extraordinare, crede că maşina zburătoare nu a fost decât o idee care plutea în aer în acea epocă. Alţii nu ezită să afirme că aeronava din 1897 a stimulat dezvoltarea ulterioară a aeronauticii.

mai multe articole in Top Secret