Ne-am cunoscut intamplator. Incerca, prin anunturile ei, sa stranga bani pentru copii cu probleme medicale.
Initinial am vrut sa scriu despre asociatia la care este presedinte, “Salvand un suflet, salvam viitorul”. Habar nu aveam atunci ca in spatele unui “multumesc” se ascunde o poveste impresionata.
S-a nascut dintr-o familie de oameni simpli, din judetul Arges. La cateva minute dupa nasterea Mihaelei, a mai venit pe lume o fata, Gabriela. Pana la varsta de 6 ani, fetele s-au dezvoltat normal, atat fizic, cat si psihic. De la aceasta varsta, la Mihaela s-a observat ca mersul ei este nesigur si schiopatat.
Au urmat primele investigatii medicale, la spitalul din Campulung – Muscel. Medicii au decis sa i se puna piciorul stang in ghips, banuind un usor traumatism. Dupa sase saptamani, cand a fost scos ghipsul, mersul Mihaelei era la fel de nesigur si schiopatat. Au mai trecut cativa ani de chin si s-a observat o modificare a genunchiului stang. Parintii au plecat la Bucuresti cu fetita, sperand in vindecarea ei. A urmat prima interventie chirurgicala, la Spitalul de Pediatrie Grigore Alexandrescu.
Dupa interventie si luni de ghips, au urmat alte luni de recuperare, dar nu s-a observat nici o modificare in bine. Mai mult decat atat, piciorul stang a ramas mai scurt decat dreptul si odata cu trecerea timpului si cresterea in inaltime, destul de greoaie si aceasta, piciorul stang a ramas definitiv mai scurt decat celalalt picior si cu anumite modificari osoase.
Din pacate, la sora geamana s-a observat cu durere ca gandirea ei a ramas ca a unui copil de 5-6 ani, un handicap pentru o viata.
Parintii erau epuizati de durere si de drumurile continue prin spitale cu ambii copii.
Deoarece mersul era tot mai dificil, a urmat a doua interventie chirurgicala, la acelasi spital, la acelasi medic, d-l profesor Socolescu, om care a dorit din tot sufletul sa-i aduca o alinare Mihaelei. Din pacate, boala Mihaelei era una foarte putin cunoscuta, fiind atat de rara in tara, incat erau diagnosticate numai doua cazuri pana la Mihaela, in forme mult mai usoare si nimeni nu a reusit in acele vremuri sa inteleaga aceasta boala. Dupa a doua interventie, din pacate, nu a venit nici o ameliorare.
Aceleasi luni de zile de ghips si alte luni de recuperare. Mihaela isi aminteste de copilaria ei in cateva cuvinte: interventii chirurgicale, luni de stat in ghips si alte luni de recuperare, dar si chipul bunicii, care o transporta catre scoala intr-un carut de butelii. Bunica nu mai este. Jucarii sau bucurii nu prea au existat, dar chipul plans al parintilor, neputinciosi si indurerati, Mihaela nu-l va uita niciodata. Astfel, in cativa ani, Mihaela a ajuns la 7 (sapte) operatii, fara rezultate notabile.
Odata cu trecerea timpului, au intervenit modificari osoase ale degetelor de la maini si de la picioare, cat si ale oaselor antebratelor si ale bratelor. Totodata, osul piciorului stang s-a curbat si a devenit periculos sa calci cu fermitate pe el. In toti acesti ani, Mihaela a stat numai sub observatii medicale, prin spitale si au mai urmat alte interventii chirurgicale si la maini, dar cu rezultate nesatisfacatoare.
Din pacate, dupa fiecare interventie chirurgicala au urmat luni de imobilizare in ghips, apoi recuperari dureroase, dar fara efecte pozitive.
In jurul varstei de 20 – 26 de ani, au aparut modificari ale oaselor late ale organismului ( omoplati, piept, cap ) si alte dureri.
O ultima interventie chirurgicala a avut loc in anul 2007, in cadrul Centrului de Excelenta in Neurochirurgie Bagdasar – Arseni.
Se credea ca Mihaela are cancer. Operatia a inclus multe riscuri, riscuri din care au rezultat, din pacate, semipareza faciala stanga, nevralgie de trigemen, diplopie ( vedere dubla ) etc.
Diagnosticul Mihaelei este acum definitiv si irevocabil: ALBRECHT – OLLIER ( ENCONDROMATOZA – Formatiuni tumorale la niveluloaselor lungi si late din organism ).
Norocul, daca se poate numi asa, a fost ca aceasta tumora nu a fost maligna, dar urmarile operatiei sunt dramatice, de parca celelalte dureri nu erau de ajuns.
Mihaela este o luptatoare, in ciuda tuturor problemelor pe care viata I le-a dat.
A luptat sa invete si, mergand greu, cu resursele materiale mereu la limita, a ajuns asistenta medicala generalista, apoi specializata in chirurgie plastica. Desi a incercat, nu a fost angajata in nici o institutie sanitara. Ca sa se intretina, a muncit din greu, nu de putine ori in slujbe sub pregatirea ei, unde a fost apreciata.
Si-a ajutat si familia si pe sora ei, care, din pacate, nu si-a mai revenit. Tratamentele pe care trebuie sa le urmeze constant sunt foarte costisitoare si nu de putine ori renunta la acestea pentru ca sora ei sa poata beneficia de tratamentul adecvat afectiunii de care sufera. Din pacate, din cauza complicatiilor survenite de la interventia neurochirurgicala, Mihaela nu mai poate munci ca inainte, desi isi doreste.
Parintii, pensionati pe caz de boala, abia fac fata propriilor probleme, trebuind sa traiasca din cateva sute de lei. Ei sunt nevoiti sa aiba grija permanent de sora geamana a Mihaelei, care nu se poate descurca singura. Mihaela are nevoie de tratament, iar sora geamana la fel.
Dar, cu toate acestea, ea nu cere niciodata nimic nimanui, ci, dovedind o marinimie iesita din comun, a infiintat, prin eforturi proprii, Asociatia “Salvand un suflet, salvam viitorul – Romania – 2010”, O.N.G. prin care Mihaela a ajutat si ajuta alte personae napastuite de soarta.
Ea, care stie cel mai bine ce inseamna durerea fara margini, daruieste bucurie si alinaresufletelor aflate in suferinta.
redactor Oana Grigore
