Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: telepatie

Top Secret

Puterea ascunsa a marelui CHEIRO

Published by:

celebrul Cheiro

Puterea ascunsa a marelui CHEIRO

CADAVRUL unui barbat în vârstă zăcea pe jos în faţa căminului. încăperea, ca şi cadavrul, era destul de rece. Celor de la Scotland Yard le era foarte limpede că victima fusese ucisă prin aplicarea mai multor lovituri cu grătarul pentru lemne al căminului. Şi totuşi în ceea ce priveşte persoana făptaşului aceştia se aflau încă într-o beznă totală.

Tâlhăria nu putea fi exclusă ca posibil motiv, deşi foarte puţin din eleganţa prăfuită a apartamentului indica vreun semn de bogăţie. Victima nu avea renumele unui certăreţ, neavând nici duşman; cunoscuţi.

Detectivii de la Scotland Yard se aflau într-un mare impas.

Chiar în momentul în care se pregăteau să pără­sească locul crimei, la uşa locuinţei s-a prezentat un tânăr îmbrăcat foarte elegant. Ar putea să le fie de vreun folos? Mă rog, în astfel de cazuri nu poţi şti niciodată şi e bine să nu ignori nici o posibilitate. în timp ce cadavrul era scos din casă, detectivii l-au condus în camera unde se produsese oribila crimă. Acesta s-a uitat nepăsător în jur, cerând apoi permisiunea de a examina mai de aproape una din numeroasele urme de sânge ce se aflau pe pereţi.

Cu capul în mâini, el a privit o clipă una din amprente.

Ucigaşul este un tânăr gentleman. Este un om înstărit şi poartă un mic ceas de aur în buzunarul stâng al pantalonului său… în plus, este rudă apropiată a dom­nului care a fost scos adineauri din această încăpere“.

Băieţii de la Scotland Yard au simţit nevoia să-i dea un şut undeva acestui filozof înfumurat drept “răsplată” pentru timpul pe care li-1 irosise cu prostii de genul ăsta. Dar prin preajmă se mai aflau şi doi corespondenţi ai unor ziare londoneze, care au mirosit un caz spectaculos. Cine era oare tipul acesta îmbrăcat ca de carnaval, care pretindea că dedusese atâtea lucruri dintr-o singură amprentă de sânge aflată pe un perete soios?

Cheiro, Marele Cheiro!” le-a răspuns el, întin- zându-le o carte de vizită.

Toate ziarele de luni relatară această întâmplare. A doua zi, numele extraordinarului chiromant apărea din nou în titlurile de-o şchioapă,-deoarece poliţia îl des­coperise pe făptaş. Acesta nu numai că se dovedise a fi într-adevăr tânăr şi înstărit, posesor al unui mic ceas de aur pe care îl purta în buzunarul stâng al pantalonilor, dar era şi fiul victimei – ruda apropiată de care vorbise Cheiro.

In numai câteva săptămâni, Cheiro deveni vedeta Londrei. Adulaţia publicului îi încălzea sufletul, şi în­cepu să depună regulat la bancă sume considerabile – onorariu pe care îl încasa de la clienţi pentru prezicerea viitorului.

In 1893 Cheiro a părăsit Anglia cu destinaţia New York, unde şi-a amenajat mai multe birouri luxoase în Park Avenue. Si aici s-a bucurat de acelaşi succes. Pe măsură ce o adevărată avere se acumula în contul fabulosului ghicitor al destinelor, presa a devenit în mod inevitabil interesată de protagonist şi de metodele acestuiae. O tânără ziaristă de la New York World l-a sunat într-o bună zi si s-a interesat dacă ar dori să se supună unei serii de teste la care se gândise redacţia ziarului.

Cheiro a acceptat provocarea fără nici o clipă de ezitare.

Ziarul a mediatizat pe larg evenimentul. Fantasticul subiect urma să fie confruntat cu treisprezece amprente aparţinând unor cetăţeni ai New York-ului. Amprentele nu aveau să fie însoţite de nici un semn de identitate, Cheiro urmând să spună câte ceva despre fiecare – dacă era într-adevăr capabil de aşa ceva.

Dacă ziarul şi-a propus să-l discrediteze pe Cheiro, atunci nu şi-a găsit omul potrivit. La ora stabilită, un comitet alcătuit din cetăteni de vază ai oraşului se afla  în sală pentru a acţiona ca juriu.

Cheiro nu şi-a pierdut prea multă vreme cu prima amprentă. S-a uitat la ea o secundă sau două, apoi a aruncat-o la loc pe masă.

–     Domnilor, a spus el, aceasta este amprenta unui irlandez. Odinioară el a muncit din greu, dar acum este bogat şi foarte influent.

Cuvintele lui Cheiro au provocat rumoare în rândul membrilor juriului. Amprenta la care se referea el aparţinea lui Richard Croker, imigrantul irlandez care îşi începuse cariera cărând targa cu moloz şi ajunsese în cele din urmă şef al organizaţiei Tammany Hali ( Tammany Hali: organizaţie centrală a partidului democrat cu sediul în New York (n.t.).”

Dar Cheiro nu terminase cu această amprentă.

–    Mai mult decât atât, domnilor, irlandezul în cauză a fost cândva un luptător. După părerea mea este un bun orator, având mari veleităţi pentru politică.

Unu la zero pentru chiromant.

Apoi Cheiroa extras o nouă amprentă, s-a uitat la ea, după care a aruncat-o pe masă lângă prima.

–    Tipul acesta este un artist genial, deşi nu este de fapt un geniu. El merită mai multe onoruri decât cele ce-i vor fi acordate în timpul vieţii.

Cea de-a doua amprentă aparţinea lui Reginald De Koven, compozitorul operetei Robin Hood – lucrare pe care nu a mai reuşit să o egaleze ulterior.

Fără ezitare, Cheiro a extras la rând amprentele pe care comitetul i le alesese pentru testare. Fără nici o eroare, el a reuşit să identifice fiecare probă, inclusiv pe aceea a unei femei, pe care a descris-o ca pe un copil al zeiţei Fortuna, dotat cu mult talent si ambiţie, dar si cu un suflet marcat de o profundă nefericire. Era amprenta lui Lillian Russel.

La mai puţin de zece minute după începerea expe­rimentului, Cheiro comentase corect toate amprentele, în afară de una, pe care o extrase de mai multe ori şi pe care de fiecare dată o pusese la loc pe masă, încruntându-se şi fără să spună nimic.

Acum nu mai rămăsese decât această amprentă. De ce oare până atunci nu reuşise să spună nimic despre ea? Oare nu putea s-o facă? Să fi fost oare tocmai proba care avea să-l pună în încurcătură în faţa publicului, demonstrând că nu era capabil să ghicească viitorul şi trecutul după orice fel de amprentă, aşa cum pretin- sese? Membrii comitetului abia se mai ţineau pe scaunele lor. Atmosfera devenise foarte tensionată când Cheiro se întorsese cu spatele la masă şi-şi tamponase sprânceana cu o batistă. Avea de gând să renunţe la interpretarea acestei ultime probe? De ce?

Aveai impresia că acest ciudat bărbat se joacă de-a şoarecele şi pisica cu cei care îl torturau.

Ridică ultima amprentă şi, fără să o privească, o aşeză cu faţa în jos pe masă.

–      Imi pare rău, domnilor, dar refuz să identific această amprentă.

Apoi tăcu, şi în timpul acesta se auzi din nou un murmur pornit din rândul membrilor comitetului şi al ziariştilor. Dar Cheiro îşi ridică mâna pentru a face linişte.

–    Vă rog să mă lăsaţi să termin ce am de spus! Refuz să identific această amprentă oricui în afara celuia căruia îi aparţine… pentru că e vorba de un criminal. El se va preda autorităţilor din proprie convingere, după care va muri în închisoare, pradă suferinţei sale sufleteşti.

Cheiro răspunsese sută la sută corect pe tot parcursul testului. Ultima amprentă la care se referise într-o manieră atât de dramatică aparţinea doctorului Henry Meyer, care, în momentul acela, se afla la închisoarea Tombs, unde ispăşea o pedeapsă pentru omor. Acesta fusese condamnat, apoi fusese declarat alienat mintal, murind după câteva luni într-o instituţie de îngrijire a criminalilor cu suferinţe psihice.

Ziarele fură cât se poate de generoase în a face publicitate uluitoarelor preziceri ale lui Cheiro. Oameni din toate colturile lumii au venit să-l consulte, în schimbul unor onorarii substanţiale. Nu se poate spune care era procentul de eroare în toate aceste cazuri, întrucât acestea aveau un caracter strict confidenţial, nici unul din rezultatele lor ne fiind date publicităţii.

Au existat însă unele situaţii când profeţiile lui au redevenit publice, ca aceea în care excentricul Oscar Wilde, aflat pe atunci la apogeul gloriei sale, l-a provocat pe Cheiro să-i prezică şi lui viitorul. Cheiro l-a informat pe vestitul scriitor că în mai puţin de cinci ani va fi dezonorat în public, fiind nevoit să se autoexileze. Wilde i-a râs în faţă. Şi totuşi timpul a fost de partea magi­cianului: notorietatea procesului pe care l-a avut Wilde i-a distrus cariera, care a început să alunece încet spre dezonoarea pe care Cheiro i-o prezisese scriitorului.

Deducerile făcute pe baza amprentelor digitale constituiau numai o parte a programului lui Cheiro, el folosindu-se, de asemenea, şi de aşa-zisele “numere magice”. Sistemul se baza pe data naşterii subiectului şi pe cifra pe care magicianul o alegea, pe care el o numea “numărul fatal”.

Indiferent de procesul care a generat această metodă, ea părea a da rezultate. Cheiro a prezis luna şi anul morţii regelui Edward VII cu unsprezece ani înainte de producerea evenimentului. Regele a păstrat această proorocire, încuiată în sertârul mesei sale de lucru. în iunie 1902 regele fusese aclamat cu prilejul proclamării, dar nu fusese încă încoronat. Brusc, el s-a îmbolnăvit, şi starea sa a devenit atât de critică, încât a trimis de urgenţă după Cheiro, pentru a afla ce-1 aştepta. Chiromantul i-a spus să nu-şi facă griji, pentru că va fi încoronat la 9 august, după care va mai trăi încă nouă ani. încă o dată prezicerile sale au fost din plin confir­mate de evenimentele ulterioare.

Faima bărbatului ieşit din comun s-a răspândit în toată Europa, iarCheiro s-a trezit în scurt timp foarte solicitat, în special de către casele regale. în cursul uneia dintre călătoriile sale, pe când se afla la Moscova, i s-a cerut să interpreteze nişte amprente, iar el a prezis: bărbatul căruia îi aparţin aceste amprente va fi nefericit şi bântuit, toată viaţa sa de teama războiului. In jurul anului 1917 va pierde totul, inclusiv viaţa.

Prezicerea a fost făcută în 1897, cu exact 20 de ani înainte ca cel căruia îi aparţinuseră amprentele, ţarul Nicolae II, să-şi piardă atât coroana, cât şi viaţa în timpul Revoluţiei din 1917.

Uluitoarea capacitate a lui Cheiro a permis prevestirea viitorului a mii de persoane. Nu însă şi a propriei sorţi. în toamna lui 1906, Cheiro s-a trezit brusc că nu mai poate citi atât de uşor amprentele. Nu mai era sigur pe sine, iar procentul de eroare a început să crească. Poate că avea nevoie de un moment de repaus, s-a gândit el, aşa că şi-a închis luxoasele birouri, şi-a anulat numeroasele programări şi a dispărut pentru câteva săptămâni în Bermude.

Totul a fost însă în zadar. Harul îl părăsise. în 1907 a anunţat că se retrage. De ce nu? Muncise din greu atâţia ani, dobândind o avere considerabilă de pe urma intros- pecţiunii în viitorul altora. Revista, ziarul şi banca particulară pe care le înfiinţase păreau suficiente pentru a-i ocupa timpul şi a-i menţine prosperitatea.

Pentru o vreme, lucrurile au decurs bine. Clienţii, înstăriţi care îl plătiseră pentru a le îndruma afacerile se înghesuiau acum să-şi depună banii în instituţia lui financiară. Dar în iarna lui 1909 doi dintre investitori l-au acuzat că a dispărut, luând cu el acţiuni în valoare de o jumătate de milion de dolari pe care le cumpărase pentru ei. Cheiro a reapărut în viaţa publică pentru a se apăra şi pentru a pune capăt acestui caz. Câteva luni mai târziu a fost tinta unei alte acuzaţii de acelaşi fel.

Juriul l-a declarat vinovat şi l-a pedepsit cu 13 luni de închisoare.

Sfătuitorul regilor şi al oamenilor de rând şi-a pierdut puterea, iar lumea din jur l-a dat uitării în scurt timp. într-o dimineaţă a anului 1936, poliţia din Hollywood l-a descoperit zăcând pe trotuar şi bolbo­rosind ceva ca pentru sine. Când au ajuns cu el la spital, murise deja.

Biografia acestui bărbat care se numise singur Cheironu este secretă, dar talentul său, trucurile prin care şi-a dobândit faima rămân un mare mister. El precizase mereu că nu ştiuse cum putea face uluitoarele preziceri, şi este posibil să fi spus adevărul din moment ce, în cele din urmă, Marele Cheiro a ajuns un neajutorat, un magician care şi-a pierdut puterea de vrajă.

http://en.wikipedia.org/wiki/Cheiro

Mai multe in Top Secret

 

Top Secret

De la telepatie la undele electrice ale creierului

Published by:

De la telepatie la undele electrice ale creierului

Hans Berger este cunoscut azi mai ales ca părinte encefalografiei, ştiinţa undelor emise de creier. Se uita totuşi prea des că Hans Berger a ajuns să se intereseze de undele electrice emise de creier din cauza dorinţei care îl obseda de a elucida fenomenul transmiterii gândurilor.

Hans Berger începuse să se intereseze de fenomenele para­normale în urma unei experienţe pe care o trăise la vârsta de nouăsprezece ani. In acel an îşi făcea serviciul miliuai la Wurzburg când calul pe care se afla s-a împiedicat Fusese gata să fie călcat de o şaretă ai cărei cai fusesera opriţi în ultimul moment.

In aceeaşi seară, Hans Berger primise o telegramă de la tata lui în care acesta îl întreba dacă totul era în regulă. Tată său nu-şi mai manifestase niciodată până atunci o astfel de îngrijorare dar, chiar în momentul accidentului, sora lui avusese brusc presentimentul că i se întâmplă ceva fratelu ei şi insistase ca părinţii să-i trimită o telegramă.

Hans Berger scria: „Acest incident a fost pentru mine un exemplu cât se poate de clar al transmiterii instantanee a gândurilor. In momentul primejdiei mă comportasem ca un fel de transmiţător şi sora mea îmi primise mesajul “.

Hans Berger-a apucat să studieze creierul în speranţa că va descoperi o explicaţie fiziologică fenomenului de telepatie. Nu a reuşit, dar cercetările lui au permis ştiinţei sa înţeleagă mai bine undele electrice ale creierului.

http://en.wikipedia.org/wiki/Hans_Berger

mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Misterele neexplicate ale lumii

Published by:

Misterele neexplicate ale lumii. Fascinatia pe care o exercita misterul asupra mintii omenesti se afla la originea imbogatirii cunostintelor noastre despre lumea care ne inconjoara si a dezvoltarii stiintei moderne. Dorinta constanta de a rezolva misterele spatiului nostru ne-a impins la explorarea sistemului solar, a stelelor si a planetelor din universul nostru, precum si a altor  universuri care se intind dincolo de acesta.

universIn cursul ultimelor cinci secole aproape ca am epuizat misterele geografice ale lumii. Am cartografiat si am fotografiat cea mai mare parte a suprafetei terestre, iar din anii patruzeci suntem in masura sa inregistram pozitia aproximativa a muntilor, golfurilor, campiilor si prapastiilor solului marin. Vanatorii si zoologii au exterminat sau catalogat majoritatea reprezentantilor regnului animal, totusi adancurile oceanelor s-ar putea sa ne mai rezerve surprize. Am studiat in mod exhaustiv omul modern si omul din trecut. Cu totii am avut ocazia sa facem cunostinta chiar la noi acasa cu populatiile cele mai vechi si cele mai primitive, iar asta datorita televiziunii, care cu un secol in urma ar fi fost considerata produsul unor interventii magice.

Intr-o lume a computerelor, a robotilor, a rachetelor teleghidate, a calatoriilor spatiale, a manipularilor genetice, intr-o lume in care facem primii pasi spre crearea artificiala a vietii, este permis sa ne intrebam daca inca mai exista mistere nerezolvate, sau — tinand cont de peicolele erei atomice si de amploarea razboiului stiintific — daca omenirea va avea timp sa descopere noi secrete inaintea holocaustului final.

Fireste, multe lucruri vor ramane invaluite in mister. Azi, cand expertiza stiintifica se apropie de apogeul ei, suntem inca dezorientati in fata misterelor pe care ni le rezerva spatiul, timpul, coincidentele, manifestarile paranormale si exceptiile de la ceea ce noi consideram a fi legile naturii. Progresand in studierea necunoscutului, conceptele – altadata distincte – de stiinta si de paranormal incep sa se confunde. Am reusit sa recenzam o intreaga serie de potentialitati paranormale.

Puterea mintii omenesti se dovedeste mult mai mare decat ne inchipuiam. Cateva manifestari aproape fizice ale mintii – telepatie, teleportare, telekinezie, aptitudinea de a vedea ceea ce se petrece in alt loc sau in alt timp – fac obiectul unor studii aprofundate.

Fantomele sunt fenomene paranormale care au depasit stadiul de fictiune, ele facand azi obiectul unor studii stiintifice foarte serioase. Ce sunt fantomele? indienii dinAmazonia si bastinasii din Noua Guinee accepta fara nici o  greutate realitatea vizuala a fantomelor cand li se proiecteaza filme in care apar membri ai tribului lor pe care ii stiu decedati. Nu e usor sa le explici ca aparatul de filmat reproduce niste scene trecute. Pentru ei realitatea este mult mai simpla. Aparatul de filmat a capturat spiritul defunctului. Noi in schimb suntem in stare sa intelegem notiunea de film. Dar ce explicatie am putea propune pentru a justifica multimea de locuri ,,bantuite — case, castele, campuri de batalie si vapoare – despre care este atat de des vorba in lumea noastra stiintifica moderna? Sa existe niste resturi de personaliti si de evenimente susceptibile de a fi capturate si reconstruite?

Transmiterea gandurilor prin telepatie este pe punctul de a deveni o teorie acceptata. Se crede ca animalele care traiesc in grupuri recurg la aceasta aptitudine pentru a vana si a preveni eventualele primejdii. Este foarte probabil ca fiintele omenesti sa fi facut si ele uz de aceasta facilitate inainte de a deveni niste fiinte civilizate. Chiar si azi, protejati de spoiala civilizatiei, avem deseori momente neasteptate de previziune care par sa indice faptul ca posedam puteri telepatice. Asta nu inseamna ca aptitudinea de a prevedea evenimentele viitoare nu ramane in continuare un mister, care poate ca este legat de ultimele secrete ale spatiului si timpului.

Oare toate profetiile sa nu fie in realitate decat niste „nimereli norocoase“? Jules Verne, vorbind de rachete care calatoreau spre Luna, cu o suta cincizeci de ani inainte de inceputul cuceririi spatiale, a imaginat si a descris in mod precis forma si lungimea rachetei. Racheta lui fictiva si-a atins obiectivul cu o diferenta de numai patruspezece minute fata de racheta reala.

Prezicerea lui Jules Verne-poate ca nu e decat o nimereala norocoasa, dar ar fi greu sa spunem acelasi lucru despre prezicerile lui Nostradamus. Acesta a prezis cu precizie — in secolul al XVI-lea – durata imperiului britanic (care inca nici nu se nascuse); a dat detalii despre Revolutia francea cu doua sute de ani inainte ca ea sa aiba loc); a evocat  cele doua razboaie mondiale ale timpurilor moderne (mentionand raidurile aeriene, evacuarea unor intregi orase si un fuhrer german pe nume „Hister”); a anuntat cutremurele de pamant de pe coasta de vest a Lumii Noi si unele din evenimentele cele mai recente din istoria Libiei si ale Iranului.

Suntem total incapabili sa explicam precizia unor profetii atat de detaliate, facute intr-un trecut atat de indeparcraniu cristaltat. Timpul, asa cum il percepem noi, este un drum mergand din trecut spre viitor via prezent. Dar poate ca e vorba de o artera pe care circulatia se efectueaza in ambele sensuri — o teorie propusa de unii cercetatori care cred ca timpul, ca si spatiul, ar fi circular.

Cel mai frapant exemplu de profetie ne vine fara indoiala din India antica. O gasim in niste descrieri extrase din Mahabharata si alte povestiri scrise in urma cu mii de ani. Aceste carti descriu niste proiectile care explodeaza emitand o energie si o caldura egala cu cea a „zece mii de sori“, anihiland armata adversa, prinzand elefantii de razboi, carele si oamenii intr-un vartej ucigas, distrugand orasele, otravind alimentele si constrangandu-i chiar si pe soldatii victoriosi sa se spele cu grija, sa-si spele hainele si echipamentul pentru a se proteja de caderile contaminante. Aceste bombe a caror explozie ar provoca nori mari avand forma unei „umbrele“ au fost deseori numite „Tunetul de Foc“.

Este interesant de observat ca daca comparam aceste precizari cu datele modeme, apare clar faptul ca Tunetul de Foc era un proiectil avand aproape aceeasi forma si marime cu bomba atomica aruncata asupra Hirosimei, care a marcat inceputul sfarsitului celui de-al doilea razboi mondial.

Descrierile din Mahabharata au fost considerate niste simple fantasme pana la explozia primei bombe atomice din 1945. Azi, cand privim aceste texte cu toata seriozitatea, ar trebui sa ne intrebam daca nu cumva corespund mai curand cu niste viziuni ale trecutului decat cu ale viitorului, daca nu cumva relatarile se refera in realitate la incidente razboinice petrecute poate in urma cu peste zece mii de ani, in care s-au infruntat civilizatii azi disparute.

Incidentele cele mai inexplicable si cele mai misterioase la ora actuala se produc noaptea, in spatiul de deasupra pamantului. Numai in Statele Unite se estimeaza la peste douazeci de milioane numarul persoanelor care au vazut obiecte zburatoare neidentificate (OVNI, OZN sau UFO). Jumatate din populatia americana crede in reali­tatea acestor fenomene.

Este adevarat ca avem relatari despre prezenta unor obiecte evoluind in aer inca din Antichitate, acestea fiind interpretate drept niste lectii divine, semne prevestitoare. Totusi aparitia OZN-urilor nu a retinut atentia generala a publicului decat din 1947, cand pilotul Kenneth Arnold a zarit si a urmarit un grup de obiecte neidentificate care se micau deasupra muntilor Cascade din Washington si a declarat ca semanau cu niste „farfurii zburatoare”. Este pe deplin stabilit faptul ca acesti vizitatori neasteptati, inca de la primele lor  manifestari, au fost remarcati deasupra partii de sud-vest a Statelor Unite, in special in Arizona, intr-o perioada in care guvernul ceruse efectuarea unor experiente asupra fortelor elementare ale universului – de parca ocupantii acelor nave spatiale, indiferent ca erau originari de pe pamant sau din alta parte, ar fi fost in mod deosebit interesati de aceste experiente.

Azi OZN-urile captiveaza lumea intreaga si presa le consacra articole ale caror titluri sunt scrise cu litere de-o schioapa. Sunt observate pe tot globul pamantesc si deseori deasupra Triunghiului Bermudelor pe care unii il considera un port cosmic pentru vizitatorii din spatiu, din  anomaliilor sale magnetice si a brustelor aberatii climaterice.

Cunoastem OZNuri de diferite forme, desi cel mai mai adesea sunt rotunde. Au fost vazute si fotografiate din avioane, de pe nave comerciale si nave de razboi. Ele produc interferente  in functionarea aparatelor de la bordul avioanelor si perturba radarele. Par de asemenea sa se deplaseze cu viteze inimaginabile si sa dispara dupa dorinta.

Sa presupunem ca sunt reale. Ce-ar cauta pe cerul nostrum? Vin sa caute materiale noi sau apa? Au intentii de explorare sau de cucerire? Oare n-au venit manati de sentimente altruiste, pentru a ne pune in garda impotriva tendintei noastre de a distruge planeta? Daca aceasta ul­tima eventualitate ar fi si cea adevarata, atunci ar trebui sa admitem ca nu prea gasim deseori sentimente asa de nobile despre invadatorii din rasa noastra ale caror ispravi an ramas in istorie.

Omenirea se apropie de maturitate si se pregateste sa infrunte mistere avand legatura nu numai cu explorarea pamantului, ci si cu descoperirea sistemului solar, a stelelor (si a planetelor?) galaxiei, a universurilor care se

disparitiiintind dincolo de universul nostru si de asemenea cu eventualele entitati pe care s-ar putea sa le intalnim acolo, precum si cu cele care, calatorind in spatiul nostru aerian, par ca ne studiaza.

Marile mistere ale timpului nostru, cele cate ne afecteaza cel mai profund, nu se refera, ca altadata, la regiunile necunoscute ale Pamantului, ci la cosmos, la sistemul nostru planetar, la galaxie si la universul care se intinde dincolo de ea.
Misterele actuale privesc mintea umana, puterile ei de comunicare si chiar puterile ei fizice, de care abia incepem sa fim constienti. In sfarsit, adoptam o atitudine serioasa fata de subiecte precum prezicerea, coincidentele, visele, reincarnarea, amintirile ancestrale, manifestarile fizice si OZN-urile. Vrajitoria de altadata face azi obiectul unor cercetari stiintifice.

Studiem de multa vreme viata si mijloacele de a o prelungi, dar azi elaboram forme functionale de viata inventata (in cadrul roboticii) si poate ca in curand vom fi in masura sa cream viata propriu-zisa – incercare ratata de toti magicienii de altadata. Suntem in stare sa controlam sau sa distrugem vaste regiuni ale Pamantului. Nici macar vechilor magicieni nu le trecuse vreodata prin cap even­tualitatea distrugerii Pamantului de catre om.

Pentru a ne proteja cunostintele dobandite si a ne dezvolta potentialitatile, ne ramane totusi un scut extraordinar: potentialul aproape neexploatat si puterea pozitiva a mintii omenesti, care se straduieste in mod activ sa gaseasca solutia misterelor ce ne inconjoara.

mai multe articole in Top Secret

tehnoredactare Maddie Ancuta