Autonomia sufletului. In cautarea absolutului
Sunt fascinata de creierul uman. Oamenii ma fascineaza: prin varietate, culori, sentimente, trairi, personalitati, gandire.
As vrea sa pot intelege legatura dintre suflet si creier. Studiez, invat, privesc cu atentie in jurul meu. Sunt convinsa ca la un moment dat voi vedea pe mine insumi asta. Voi fi propriul meu martor.
Creierul este cel mai important muschi si cu toate astea nu-l folosim la adevarata lui capacitate. Se spune ca folosim cam 10% din puterea lui.
Cum ar fi daca am folosii 50% au 100% din puterea lui. Probabil ca am putea ridica noi piramide 🙂
Ne ducem la gym pentru a ne antrena, a fi aratosi, frumosi, sanatosi. Suntem atenti la ce mancam. Avem grija foarte multa de corpul nostru.
Oare suntem la fel de atenti la sufletul nostru? La mintea noastra? La creierul nostru?
Nu prea. Ne lasam poluati si violati cu tot felul de mesaje negative, imagini violente, unii chiar sunt dependenti de violenta.
Este uimitor cum reactioneaza creierul in fata distrugerii sale.
Ne este permis să revendicăm mai multe dovezi de supravieţuire, care decurg din observaţii ştiinţifice, asemănătoare chiar cu multe date ale credinţei intuitive. Şi aceasta impune datoria de a te arăta îngăduitor faţă de credincioşi şi de a respecta motivele lor sau chiar lipsa lor de motive. Nesiguranţa noastră ar face aproape criminală încercarea de a lipsi pe cei fericiţi, care speră, de credinţa lor, ideală din clipa cînd ştiinţa tinde să justifice ipoteze de supravieţuire. Cum a spus Arago : „…fizicienii, care nu vor să admită decît fapte a căror explicaţie o întrevăd, aduc pagubă, desigur, progresului ştiinţei, o pagubă mai mare chiar decît aceea pe care o fac cei cărora li se poate imputa o prea mare credulitate”.
Ar fi cu atît mai grav de a te purta astfel în privinţa vieţii de dincolo de moarte fiindcă probele se înmulţesc pentru spiritele imparţiale, care evoluează într-un chip independent, în afara dogmelor şi a bisericii.
Să ne bucurăm că ne-am lepădat de două mari greşeli, care paralizau orice putinţă de a înainta în acest domeniu. Nu mai suntem sub stăpînirea paralelismului psiho-fiziologic, după cum ne-am emancipat şi de doctrina organică.
După prima, orice fenomen al sufletului trebuia să aibă geneza sa fiziologică. După a doua, organele noastre ar forma axa unică împrejurul căreia evoluează şi de care depinde intelectualitatea şi sensibilitatea noastră.
Subconştientul a intrat triumfător în domeniul psihologic. Mentalul întrece cu mult cerebralul. Fenomene numeroase se nasc şi se desfăşoară în subconştiinţa noastră, fără a avea nimic comun cu manifestările organice ale creierului nostru,
Se ajunge, astfel, în mod logic, la o nouă definiţie a rolului creierului şi aşa-zisei sale predominări în viaţa sufletească. Ar fi, fără îndoială, greu a se lega unele modificări cerebrale survenite în urma transformării vieţii noastre sufleteşti, dar e totuşi cu neputinţă a admite absolutismul vechii doctrine a paralelismului cerebral : sufletesc, din moment ce rănile cerebrale grave lasă aproape neatinse manifestările personalităţii, chiar în ceea ce priveşte fenomenele memoriei. Aducerea aminte constituie trăsătura esenţială a personalităţii şi putem, de aici, prevedea concluziile ce vor putea fi trase în favoarea supravieţuirii.
Fiindcă o concluzie fundamentală se impune ; dacă creierul ar putea încarna personalitatea noastră sufletească, aceasta ar dispărea, odată cu -moartea lui. Din contră, dacă creierul nu oglindeşte decît o parte a constiinţei noastre sau a vieţii noastre sufleteşti, acestea sunt chiar, prin forţa lucrurilor, dezrobite de dominarea lui. Devenită aproape autonomă, viaţa sufletească îşi poate păstra funcţionalitatea şi beneficia de supravieţuire, natural, sub forme modificate, cand organul principal, de care a fost considerată legată timp de secole, apare din ce în ce mai lipsit de suveranitatea sa. Conştiinţa noastră, iau dacă se preferă, sufletul nostru, devenind astfel independent faţă de corp, şi probele ştiinţifice şi materiale cresc sub acest raport zilnic, noi nu mai putem să vorbim de dispariţia sa definitivă, în urma distrugerii învelişului nostru corporal. Noua ştiinţă, care dă aceste date consolatoare şi de netăgăduit, nu este încă decît la începuturile sale. Dar inaugurată într-un chip tot aşa de strălucitor, pe cat de sigur, ea îndreptăţeşte speranţe pline de lumină într-un viitor apropiat.
Un imperiu de fenomene noi se arată observaţiei noastre. Bogăţia şi diversitatea lor sunt aşa de mari, încît avem dreptul să nădăjduim în cuceriri din ce în ce mai neprevăzute.
Christy Brown (pictor şi poet cu paralizie cerebrală)
Christy Brown pictor şi poet irlandez care a suferit de paralizie cerebrală. Ani de zile nu fost capabil să se mişte sau să vorbească. Doctorii l-ai considerat ca fiind înapoiat mintal. Intr-o zi, a reuşit să-şi mişte piciorul. Tinând o cretă în piciorul stâng, a reuşit să comunice cu ceilalţi. Rezultatul este o autobiografie celebră, “Piciorul meu cel stâng”, considerată a fi cea mai bună operă literară irlandeză.
John Nash
(matematician cu schizofrenie)
John Nash laureat al premiului Nobel pentru Economie. Recunoscut pentru teoriile privind teoria jocului, geometria diferenţială şi ecuaţiile diferenţiale. Începând din 1959, John a început să aibă semne severe de paranoia (căci credea că este urmărit de o organizaţie malefică). A fost diagnosticat de schizofrenie paranoidă. 9 ani a făcut terapie cu şoc, dar in timp început să-şi revină . După viaţa sa, a fost realizat un filmul , “A Beautiful Mind” care a fost nominalizat la Oscar.
Jean-Dominique Bauby (jurnalist – paralizat complet)
Jean-Do binecunoscut ziarist, editor al revistei Elle. În 1995, el a suferit un atac de cord masiv, fiind în comă timp de 20 de zile. După ieşirea din comă, el a avut parte de o boală neurologică foarte rară. Deşi era perfect conştient, corpul său era paralizat din cap până în picioare. El nu-şi putea mişca decât pleoapa stângă. Ziaristul a fost capabilă să scrie cartea “Scafandrul şi fluturele”. Cartea a fost scrisă clipind din ochi pentru fiecare literă a alfabetului.
Stephen Hawking (fizician cu paralizie aproape completă)
Stephen Hawking fizician englez, teoretician al originii universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani. În 1963, la vârsta de 21 de ani, Hawking observă pentru prima dată o slăbiciune a muşchilor. Se descopera o boală progresivă de neuron motor- Scleroză laterală amiotrofică. I se spune ca mai are maximum 3 ani de trăit. Hawking nu cedează, continuă să lucreze, în ciuda agravării continue a invalidităţii. Paralizia progresează . Devine complet imobilizat, îşi pierde vocea şi comunica doar prin intermediu unui computer sofisticat (conceput specialde un prieten). Computerul putea fi controlat cu mişcări ale capului şi globilor oculari.
Maddie Ancuta
mai multe articole in Arta de a fi tu
asta seara va recomand un film de exceptie, nominalizat la premiul Oscar.
