Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: politica externa

Politichie

Atenţionare de călătorie Croatia si Organizarea unor proteste în Slovenia

Published by:

atentionare de calatorieMinisterul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români în legătură cu faptul că în data de 13 decembrie 2012, în capitala Sloveniei vor avea loc proteste la care vor participa mii de demonstranţi.

Conform informării Poliţiei slovene, intenţia protestatarilor este de a se reuni, cel mai probabil, în Piaţa Congresului (Kongresni trg) din Ljubljana, după orele 17:00.

În aceste condiţii vor fi impuse restricţii de trafic în vecinătatea imediată a acestor locaţii.

Cetăţenii români aflaţi în Ljubljana sunt sfătuiţi să evite zonele menţionate, inclusiv centrul Ljubljanei, pe parcursul demonstraţiilor de protest.

Atenţionare de călătorie – Croaţia

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români în legătură cu temperaturile  scăzute din Croaţia, urmare a ninsorilor abundente din data de 8 decembrie 2012 şi a furtunilor de zăpada. Traficul terestru, maritim şi cel aerian au fost perturbate, iar trenurile au înregistrat întârzieri cuprinse între 60-200 de minute, unele curse fiind anulate.

Mai multe linii de feribot au fost,de asemenea, anulate.

În Zagreb au fost raportate anulări sau întârzieri ale curselor de transport public. 

Au fost înregistrate întreruperi în furnizarea energiei electrice în unele zone ale capitalei.

La această oră, Republica Croaţia se află sub avertizare meteorologică de cod galben de ger, vânt puternic, ninsori şi polei, iar Serviciul Naţional de Meteorologie anunţă că temperaturile extreme vor continua şi în zilele următoare.

În prezent nu există drumuri, căi ferate, porturi sau aeroporturi închise, dar traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă.

În acest sens, cetăţenii români care doresc să se deplaseze sau să tranziteze Republica Croaţia sunt sfătuiţi ca, înainte de a pleca la drum să consulte paginile de internet ale Ministerului Afacerilor Externe (http://www.mae.ro), Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate (http://www.hznet.hr), Autorităţii Portuare Croate (http://www.portauthority.hr), Companiei Naţionale Croate de Autostrăzi (http://www.hak.hr)  şi aAgentiei Croate de Aviatie Civilă (http://www.ccaa.hr).

Cetăţenii români care călătoresc cu autoturismele sunt sfătuiţi să îşi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă şi să se informeze asupra stării drumurilor din ţările prin care se  deplasează.

Politichie

Reactii. Lansarea de către Republica Populară Democrată Coreeană a unui satelit folosind o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune

Published by:

Comunicat MAE privind lansarea de către Republica Populară Democrată Coreeană a unui satelit folosind o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune

racheta-coreena 

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă profunda îngrijorare şi condamnă cu fermitate acţiunea de lansare de către RPD Coreeană a unui satelit folosind o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune, la 12 decembrie a.c.

Prin această acţiune, RPD Coreeană a sfidat recomandările şi  apelul comunităţii internaţionale transmise anterior prin care s-a cerut cu fermitate autorităţilor de la Phenian să renunţe la comiterea unui act de provocare la adresa păcii, stabilităţii, securităţii în Peninsula Coreeană şi în lume.

RPD Coreeană a încălcat astfel, într-un mod grosolan, rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU prin care se interzice Phenianului să efectueze orice lansare care foloseşte tehnologia rachetelor balistice şi a ignorat moratoriului încheiat cu SUA la 29 februarie 2012.       

România, pe parcursul mandatului său de Reprezentare Locală a UE la Phenian în semestrul al II-lea 2012, a transmis în mod repetat autorităţilor RPD Coreene, inclusiv prin ambasadorul nord-coreean la Bucureşti, mesaje privind imperativul respectării stricte a angajamentelor internaţionale asumate pe linia neproliferării, cerând ca Phenianul să se abţină de la orice acţiune care afectează pacea şi securitatea în regiunea Asia de Nord-Est.

 

Politichie

Tensiunile din Damasc duc la reducerea personalului Ambasadei României la Damasc

Published by:

Reducerea personalului Ambasadei României la Damasc

 

Ministerul Afacerilor Externe analizează în permanenţă dinamica situaţiei de securitate din Republica Arabă Siriană, inclusiv din perspectiva evaluării riscurilor menţinerii Ambasadei României la Damasc funcţionale, la o capacitate care să-i permită să continue să acorde sprijin specific cetăţenilor români aflaţi încă pe teritoriul acestui stat.

reducere personalului in Damasc 

Deteriorarea semnificativă a situaţiei generale de securitate, inclusiv în zone centrale din capitala siriană, a condus la necesitatea restrângerii activităţii Ambasadei României la Damasc şi la reducerea personalului diplomatic.

 

Ministerul Afacerilor Externe doreşte să informeze că, începând cu data de 7 decembrie 2012, din raţiuni de securitate a redus la minimum personalul diplomatic din cadrul Ambasadei României la Damasc. Cea mai mare parte a personalului, inclusiv ambasadorul, a fost relocat la Beirut, în Republica Libaneză, de unde va continua monitorizarea situaţiei din Siria şi, în caz de necesitate, acordarea sprijinului consular necesar.

 

Până când situaţia de securitate o va permite, în cadrul Ambasadei României la Damasc va fi menţinut personal consular, al cărui obiectiv fundamental îl reprezintă asigurarea protecţiei şi asistenţei consulare pentru cetăţenii români aflaţi încă pe teritoriul R.A. Siriene.

 

Ministerul Afacerilor Externe reiterează apelul către cetăţenii români să părăsească cât mai curând posibil teritoriul sirian prin mijloacele comerciale de transport încă operaţionale. MAE reaminteşte că în cadrul Departamentului Consular funcţionează o linie telefonică +40.21.319.21.37 la care cetăţenii români afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24/24, pentru asistenţă şi informaţii consulare. De asemenea, Departamentul Consular răspunde solicitărilor de informaţii transmise prin Internet, la adresa de email: [email protected]

 

comunicat de presa MAE