Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: mistere neelucidate

Top Secret

Lucrari titanice-Misterele lumii

Published by:

orase subteraneLucrari titanice-Misterele lumii

UNESCO înştiinţa în 1972 despre descoperirile senzaţionale făcute de arheologul american Manşon Valentine şi scufundătorul Dimitri Rebikoff în imediata apropiere a ţărmurilor insulelor Bimini şi Andros, două insule din arhipelagul Bahamas.

Cei doi au putut să exploreze acolo locuinţe submarine cu ziduri având o lungime cuprinsă între şaptezeci şi două sute cincizeci de metri! Construcţiile, ale căror culmi ajung la vreo şase metri de suprafaţa apei, se întind pe vreo sută de kilometri pătraţi! Pietrele zidurile cântăresc fiecare în medie douăzeci şi cinci de tone!

Specialişti de la universitatea din Miami au evaluat vârsta acestor oraşe între şapte şi zece mii de ani. Asta înseamnă că aceste oraşe au văzut lumina zilei cu mult înainte de a fi construite piramidele de la Gizeh, cu mult înainte de epopeea sumeriană a lui Ghilgameş!

Cu ocazia lucrărilor de exploatare a aluviunilor aurifere, efectuate cu ajutorul unor pompe de mare presiune şi a dragoarelor, în nordul localităţii Fairbanks din Alaska şi în valea râului Yukon, s-au extras din sol mamuţi cu părul lung perfect congelaţi. Stomacul animalelor conţinea frunzele şi iarba pe care acestea le mâncaseră exact înaintea morţii. Puii erau culcaţi alături de părinţi, claie peste grămadă.

Părerea arheologului Frank C. Hibben, de la universitatea din New Mexico: „este absolut imposibil ca un număr atât de mare de animale să moară împreună de moarte naturală!”

Cercetătorii au descoperit că toate animalele au murit de la un minut la altul, înţepenite pe loc şi congelate simultan. Nici unul dintre animale nu prezenta nici cea mai mică urmă de început de descompunere. Lângă Fairbanks au fost găsite 1766 de maxilare dintr-o singură rasă de bizon preistoric.

Cine a putut să organizeze o astfel de vânătoare? Care a fost cauza schimbării bruşte de climat care a congelat ca să spunem aşa pe loc o turmă de mamuţi care păşteau în linişte?

grote IndiaCând am vizitat cele optzeci şi trei de grote stâncoase, din apropiere de Bombay, numite  „temple” în ghidurile turistice, am înţeles foarte clar că aceste grote săpate în stâncă (e vorba în special de granit) cu ajutorul unor materiale explozive, etajân du-se unele peste altele, fiecare având o înălţime de cincisprezece metri, nu puteau să fi servit numai la ceremonii religioase. Nu e neapărat nevoie să te vâri sub pământ ca să te rogi zeilor, nici să ridici altare în grote adânci.

Aceste construcţii seamănă mai mult cu nişte adăposturi fortificate decât cu nişte temple.

Pe pereţii acestor „grote” sunt reprezentate scene din viaţa lui Shiva. Shiva înseamnă în sanscrită „credinciosul”. Simbol al distrugerii precum şi al mântuirii, Shiva formează împreună cu Brahma – Forţa care creează lumile – şi cu Vişnu (reprezentat în Vede ca cel care trece pe oriunde) trinitatea hinduşilor, Trimurti.

In trecere prin sălile mari, am admirat tavanele înalte susţinute de coloane de granit şi acoperite cu reliefuri splendide. Am aflat că vârsta acestor construcţii săpate în stâncă este foarte controversată, dar că diferiţi specialişti cred că au fost realizate cam cu o jumătate de mileniu î.e.n. de vechii reprezentanţi ai jainismului, o religie mai veche decât budismul şi care se mai practică şi acum.

Ce i-a putut împinge pe jaini să realizeze nişte lucrări atât de titanice?

Ca de obicei, la întrebările noastre nu pot răspunde decât miturile şi legendele. Şi, în acest caz legenda ne spune că nişte fii de zei învinşi de aşa numiţii Kuru, poporul cel mai vechi din vestul Indiei, s-au retras în aceste fortificaţii după înfrângere. Jain înseamnă învingător în sanscrită. Oare învinşii dintr-o bătălie au câştigat până la urmă războiul pentru că şi-au construit fortăreţe sigure? Eu sunt înclinat să cred că mitologia indiană insistă asupra faptului că grotele au fost săpate în stâncă pentru a-i adăposti pe cei în viaţă de puterile cereşti care îi ameninţau.

In cartea „Gând zeii erau încă numeroşi”, doctorul Bernhardt Jacobi face inventarul acestor fortificaţii preistorice indiene. El semnalează în special un grup de o sută cincizeci de grote aflate lângă Junnar, pe platoul Dekkan, un alt grup de douăzeci şi şapte de grote la Adjanta şi un altul de treizeci şi trei de grote la Ellora.

Faptul este de netăgăduit, în fiecare an se descoperă ici şi colo pe glob noi şi deseori gigantice complexe de locuinţe subterane. Se cuvine să subliniem că aceste construcţii nu sunt deloc identice cu reţelele subterane din Ecuador şi din Peru. Este vorba de cetăţi construite dc nenumărate mâini şi fără mijloace tehnice perfecţionate precum maşina de forat la temperatură înaltă. In multe locuri se află astfel de adăposturi „antiaeriene” construite de oamenii preocupaţi să se apere de mânia zeilor. Voi cita din memorie numai trei locuri:

orase subterane Derinkuyu-Underground-City San-Agustin-ColombiaSari Auguscin, Columbia: sanctuare subterane legate prin galerii.

Cholula, Mexic, temple subterane legate prin galerii (să nu se confunde cu galeriile săpate de arheologi în acelaşi loc).

Derinkuyu, Anatolia: oraşe subterane cu case având mai multe etaje şi mari săli de reuniune (imaginile alaturate)

 

  1. Dacă nişte oameni, anume strămoşii noştri îndepărtaţi, au construit adăposturile subterane, cu siguranţă că nu au făcut-o din plăcere, pentru că acest soi de lucrări probabil că au necesitat multe osteneli şi multe griji – fără a mai pune la socoteală timpul de care ar fi avut nevoie pentru a duce la bun sfârşit nişte sarcini de o asemenea amploare. Aceste fortăreţe nu au fost săpate în stâncă şi în pământ nici pentru a-i apăra pe oameni de animalele sălbatice, nici dintr-un ideal religios. După cum e neverosimil ca aceste lucrări să fi fost concepute şi realizate pentru a servi drept refugiu în caz de agresiune străină. Era suficient ca invadatorii să blocheze intrările subterane pentru a-i înfometa pe refugiaţi şi a-i constrânge să se predea. Atunci?
  2. Singurul motiv care a putut să-i împingă pe strămoşii noştri să construiască astfel de fortăreţe subterane este teama de a nu fi ţinta unor agresiuni aeriene! Dar cine îi putea ataca pe oameni din aer? Zeii, natural! Aceiaşi zei care îi mai vizitaseră în timpurile vechi…

 

Provocarea Zeilor Erich von Daniken

mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Teorema lui Pitagora cu 1000 de ani înainte de Pitagora

Published by:

teorema lui Pitagora

Teorema lui Pitagora cu 1000 de ani înainte de Pitagora

„Teorema lui Pitagora“ – formulată acum 26 de secole – este o sintagmă perfect marcată în cunoaşterea noastră. Ea are drept de cetate în universul raţional al geometriei. Timp de milenii, nimeni nu i-a contestat prioritatea în istoria gândirii matematice. Şi iată că într-o zi arheologii descoperă o seamă de tăbliţe de lut ars, din ale căror inscripţii reiese că akkadienii utilizau formula respectivă în calculele lor pragmatice cu mai mult de 1000 de ani înainte ca gânditorul ionic să-şi înveţe discipolii esenţa vestitei teoreme. în urmă cu 3500 de ani, aşadar, socotitorii din Ţara-celor-două-fluvii îşi faceau calculele folosind Ingenioasa teoremă izvodită, de bună seamă, dintr-o îndelungată experienţă în mânuirea cifrelor. Dar nu numai scribii o utilizau in metodă de calcul, ci şi învăţăceii anticei Mesopotamii.

In „casa tăbliţelor de lut“, în şcoala sumeriană, şi apoi în cea akkadiană, elevii învăţau nu numai să efectueze cele patru operaţiuni – adunarea, scăderea, înmulţirea şi împărţirea – ci şi in rezolve o mare diversitate de probleme din câmpul aritmeticii si geometriei. Ei se ajutau de tabele cu rezultate gata calculate pentru înmulţiri cu 10, 30 şi 50 de unităţi; de asemenea, foloseau tabele de rădăcini pătrate şi de grad mai înalt. Din tell-urile (tell-colina, movila inalta) Akkadiei şi ale Elamului, precum şi în Ţara Urartu au fost aduse la lumină mii de tăbliţe cu inscripţii alcătuite din semne socotite, întru început, doar simboluri magice. Prin strădania de o viaţă a unor orientalişti, ca Franşois Thureau-Dangin, Arthur Deimel, Andre Parrot, L. Lipin, O. Neugebauer, au fost însă descifrate enunţurile şi rezolvările a sute de probleme cu aplicaţii practice. S-a vădit astfel că şcolarii de acum 3500 de ani ştiau să rezolve ecuaţii cu două sau chiar cu mai multe necunoscute. Ucenicii-socotitori erau temeinic pregătiţi pentru viaţa practică: ei învăţau să măsoare terenurile şi să le împartă în loturi, în raport cu suprafeţele pe care le deţineau proprietarii, să calculeze exact volumul de pământ ce trebuia dislocat pentru înălţarea piramide- lor-templu şi a clădirilor de tot felul, să stabilească numărul de cărămizi şi de blocuri de piatră pentru zidirile proiectate, să socotească forţele de muncă necesare şi câte altele. Toate aceste obiective determinau profilul învăţământului predat în „casa tăbliţelor”. Scrierea pe tăbliţe, socotelile nu erau doar apanajul sacerdoţilor, cum s-ar putea crede. La rândul lor, îşi însemnau tranzacţiile şi valoarea mărfurilor vândute sau cumpărate neguţătorii şi bancherii, care percepeau dobânzi – cam 20% din capitalul investit în afacerea respectivă – şi trebuiau deci să ştie să le calculeze.

Nivelul gândirii matematice a învăţaţilor mesopotamieni este remarcabil: în practica socotelilor geometrice, ei aplicau adesea metoda algebrică pentru rezolvarea unor ecuaţii de gradul patru, cinci şi şase (s-au găsit tăbliţe ce atestă faptul că au fost perfect rezolvate chiar şi ecuaţii de gradul 8). Unele înscrisuri cuneiforme, descoperite prin anii ’50, relevă că babilonienii calculau cifra n la o valoare de 3,125, ceea ce reprezintă un summum de exactitate pentru acel îndepărtat segment de timp.

Top Secret

Misterioasa Doamnă din Elche

Published by:

Dama de Elche Misterioasa „Doamnă din Elche“

In câmpurile funerare şi în alte perimetre arheologice din Andaluzia, Granada şi Marcia, au fost descoperite o seamă de obiecte ce provin din orizonturile regatelor tartesiene. Bronzuri desăvârşit turnate, cratere metalice pentru libaţii şi ritualuri re­ligioase, ceramică fină, în parte de origine miceniană, precum şi sculpturi realizate din piatră albă şi cretă roşie (să fi fost acea „piatră roşie“ evocată în Timaios?). Printre sculpturi, câteva înfăţişează femei înveşmântate în robe drapate cu falduri somp­tuoase, amintind frescele din Knossos şi Thera. Pe multe vase se află incizate elemente decorative care sugerează înrudiri cu motivele geometrice cretane, vădind în această privinţă asimilarea, în forme noi, tartesiene, a influenţelor arealului cultural al Mediteranei. Se decelează, totodată, şi influenţe ale vetrelor culturale autohtone ce s-au exercitat în spaţiul iberic de către populaţiile aborigene: iberii şi iberocelţii. Cât de intens s-au afirmat aceste determinante, cât de rafinat s-a săvârşit sinteza multiplelor şi originalelor influenţe, ne oferă prilejul de a medita o sculptură descoperită în Câmpurile de la Elche, un loc însingurat aflat la distanţă de 12 kilometri de ţărmul mării, nu departe de Alicante.

Statueta, cunoscută azi sub numele de Doamna din Elche impresionează nu numai prin puritatea trăsăturilor şi armonia întruchipării ei, ci şi prin expresia sa aparte, ce ascunde parca un surâs, o întrebare: „ştiţi voi de unde vin, ştiţi voi cine sunt?”, Unii istorici o înscriu ca pe una dintre cele mai reprezentative figuri feminine din orizonturile vechimii: Venus din Wilendoil, Venus din Laspugne, Venus Danubiana… Doamna din Elche, Venus Iberica, cum mai este numită de criticii de artă, are un plus de farmec, o strălucită grandoare. Ea are întipărită pe chipul senin – odinioară fardat cu ocru roşietic, asemenea zeiţelot helladice – o lumină umană şi în acelaşi timp o superbă detaşare de contingent, proprie divinităţii. O asemenea realizare confirma cu elocvenţă opinia exprimată de reputaţi cercetători – printre care Conception Blanca de Torrecillo, Jose Malaguer şi profesorul Antonio Blanco -, părere potrivit căreia Tartesos constituia în urmă cu 2500…3000 de ani un activ focar de civilizaţie. O civilizaţie care a topit, la foc înalt, în creuzetul devenirii ei, preţioasele „grăunţe de aur“ ale inteligenţei stirpelor iberice şi celtice, esenţele unor culturi avansate.

Consună această concluzie cu frumuseţea şi măsura cumpănită a desăvârşitei opere sculpturale, sinteză a unor varii culturi; în această viziune ne poartă gândul la pertinentele reflecţii ale lui Jacques Gemet referitoare la alte spaţii planetare: „Amintirea artei sculpturale greceşti ce se păstrează în faldurile, atitudinile şi chipurile unor statui din China şi Japonia este una dintre cele mai frumoase dovezi ale unităţii lumii noastre“.

Venus Iberica, regină pământeană sau zeiţă, nemurită în piatră albă de sculptorii măiestri ai regelui Arganthonios, ori poate ai lui Geron şi Pheron, vădeşte forţa de creaţie, capacitatea de a zămisli frumosul ale oamenilor din spaţiile tartesiene care au făurit cel mai vechi stat al Apusului european. Ea susţine, implicit, opiniile unor istorici, ca Richard Hennig sau Ivar Lissner, care afirmă că în anii impetuoşi ai apogeului său, Tartesos a reprezentat un pol al civilizaţiei atlanto-europene, „cea mai înaltă cultură din Occidentul antic“.

Poate fi admirata la Muzeul National de Arheologie din Madrid Spania.

mai multe articole in Top Secret