Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: minunile Universului

Medicină naturistă Romani in lume

Sanatate si arta. Arta de a trai

Published by:

Sanatate si arta. Arta de a trai este o noua rubrica  sustinuta de dl.Nicusor Plosnita.

In fiecare seara de luni incepand cu ora 19.00 Londra, 21.00 Romania rubrica Sanatate si artaemisune radio este sustinuta si de emisiunea Sanatatea si Arta realizata de dl l.Nicusor Plosnita.

Cat de frumoasa este viata atunci cand toate functioneaza corect.

Ce bucurie in fiecare zi sa deschizi ochii si sa poti admira minunile Universului, cu pasiune si curiozitate, ca un copil care descopera in fiece lucru marunt,o taina a existentei.
Daca simti aceasta armonie in suflet,cu mare precizie esti o fiinta inteleapta,care stie sa valorizeze tot ce ii ofera destinul.Daca exista regrete,durere,nemultumire,boala si suferinta,atunci viata trebuie transformata intr-o directie benefica . Informatia de calitate va ajuta la aceasta schimbare majora.
Daca exista un diagnostic formulat de un medic sau o echipa medicala si daca se doreste abordarea unei cai alternative de vindecare,impreuna cu metodele si procedurile prescrise de medici, atunci exista o mare sansa de a ne vindeca.

De la Bacau,dl.Nicusor Plosnita, tehnician nutritionist, va propune o  incursiune fascinanta in universul terapiilor alternative. Absolvent al unei facultati de litere in Bacau ,in cadrul Universitatii “Dimitrie Cantemir” in anul  1995, ulterior absolvent al cursurilor organizate de ASOCIATIA NATIONALA DE TERAPII COMPLEMENTARE  din ROMANIA,  in anul 2010 , s-a implicat in activitati care tin de sanatatea  umana : prelegeri publice,conferinte si simpozioane,prezentari multimedia ale efectelor unor terapii neconventionale naturale.  Din 2004 acesta administreaza un magazin specializat pe comercializarea produselor naturale, a cartilor si materialelor audio ,destinate ameliorarii starii de  sanatate  si revenirii la echilibru. In ultimii doi ani s-a ocupat foarte intens de promovarea sanatatii prin mijloacele cele mai moderne: internet si  radio.

Pasionat de medicina naturala sub toate aspectele ei , in special de cea orientala, in forma Ayurvedei dar si a medicinii taoiste, dl. Nicusor Plosnita a  explorat in maniera autodidacta, vreme de multi ani,potentialul acestor cai de vindecare. A pornit la drum , ca un adevarat experimentator, hotarat sa aplice invataturile pe  propriul sau corp ,  in  propria sa viata , hotarat sa nu faca rabat de la principii si idealuri. A devenit lacto-ovo-vegetarian in urma cu multi ani,iar  transformarile care au putut  fi observate au influentat pe multi  din cei care l-au cunoscut  de atunci incoace, sa isi schimbe modul de gandire si  chiar dieta. Criza economica l-a gasit la fel de hotarat sa continue sub  aceleasi idealuri si  sa nu  renunte la experientele dobandite de-a lungul anilor.Convins ca in spatele aparentelor exista planuri si strategii bine gandite si stabilite,el  este decis sa-si pastreze coloana vertebrala si  sa prezinte lumii tot  ceea ce  el considera  a  fi  ” o gigantica conspiratie” impotriva  omului obisnuit, din partea elitelor globaliste, a trusturilor multinationale, a corporatiilor reunite generic sub denumirea de Big Pharma. Este hotarat ca , impreuna cu  dv., ascultatorii emisiunii sale de la acest post de radio, sa facem  totul  pentru a deveni mai constienti de  uriasul potential zagazuit in fiinta umana, de sansele reale de a trai in armonie si fericire pe  aceasta minunata  planeta.

CENTRUL NATURIST DIO din Bacau s-a nascut dintr-o pasiune pentru plante , pentru valoarea pe care ele o reprezinta pentru sanatatea umana . Indicate din cele mai vechi timpuri ca fiind cele mai bune leacuri pentru intretinerea si vindecarea oamenilor, plantele medicinale au fost mentionate in vechi tratate de medicina sau au fost mentionate de invatatii din antichitate. Omenirea are astazi o baza de date foarte vasta care include medicina indiana Ayurveda , medicina chineza , medicina araba , medicina samanica din diferite zone ale globului , medicina vechilor geto-daci etc.

Cunoscand rolul major in dezvoltarea spiritului uman a acestor stravechi stiinte , am cautat sa creem un spatiu armonios in care acestea sa se imbine cu geniul stiintific al occidentului , care a folosit multe din informatii si a realizat diverse suplimente nutritive cunoscute si apreciate de iubitorii medicinii alternative .
Veti gasi intotdeauna la noi , pe langa o ambianta placuta si relaxanta , un sfat bun si o atentie sincera pentru problemele dumneavoastra de sanatate. Din multitudinea de remedii naturale cunoscute vom selecta pe cele mai faimoase si mai utilizate de cei pasionati de natural.

 

 

editor si realizator emisiune  Sanatate si Arta. Arta de a trai 

Nicusor Plosnita.

 

ne puteti asculta

Winamp: http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.pls
Windows Media Player: http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.asx
Real Player: http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.ram
QuickTime: http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.qtl

Top Secret

A opta mare enigma a Universului

Published by:

a opta minune a lumiiA opta mare enigma a Universului.
Toate aceste incursiuni în trecutul umanităţii constituie o fascinantă călătorie ontologică spre izvoarele primordiale, o călătorie iniţiatică la capătul căreia încep să se destrame ceţurile dense ce au învăluit, o vreme, timpii ignoraţi.
Admirăm – cum s-ar putea altfel – giganticele construcţii din Valea Regilor, Coloşii Memnon, marile temple din Teotihuacan, Monte Albân, Tuia şi Yucatân, dar trebuie să înserăm aceste realităţi în cadrul generic al civilizaţiilor terestre.
„Mările de nisip“ africane, nesfârşitele deserturi de loess ale Asiei aduc mărturii care ne invită la o mai profundă, mai neinhibată investigaţie a începuturilor. Asemenea mărturii modifică sensibil cronologiile acceptate până mai ieri. Ele dau o nouă rânduială nu numai reperelor în timp; ele modifică imaginea pe care ne-am format-o despre opera constructivă a vremurilor revolute şi spiritul diriguitor care a animat-o.
Sahara – depozitara vestigiilor a zece milenii de civilizaţie – ne-a păstrat o uimitoare operă care ar merita să fie incluşii printre „minunile” lumilor apuse: o construcţie subpământeană, care măsoară, în lungimi însumate, aproape cât inegalabilul „zid chinezesc
Această lucrare colosală o constituie foggarele, sistem de canale subterane de colectare a apelor freatice, care se aseamăna ca sistem de construcţie cu khattarele marocane, cu gamaturile afgane şi iraniene şi, într-o măsură, cu apeductele subterane proprii regiunilor aride ale Asiei. Ele însumează – considerând laolaltă atât sistemele de aprovizionare în funcţiune, cât şi reţelele „moarte” – dimensiuni impresionante: 10.000 kilometri, dintre care mai bine de o treime sunt exploatate azi în regiunile algeriene şi marocane ale Saharei. Asemenea lucrări realizate cu mijloace rudimentare au implicat folosirea, mulţi ani de-a rândul, a zeci de mii de oameni. Canalele, puţurile au fost săpate mai cu seamă de sclavi originari de prin ţinuturile Nigerului şi ale Senegalului, capturaţi în fulgerătoare expediţii de jaf întreprinse de „călăreţii indigo”, tuaregii. Foggarele constituie, dat fiind coordonatele vremurilor în care au fost realizate, un monument de inventivitate şi forţă ce poate egala, prin efortul încorporat, piramidele Egiptului antic.
Acest ingenios sistem de captare a apelor a fost încetăţenit în regiunile sahariene în împrejurări şi într-un timp care ne îndrumă până în veacul fabulosului Harun al-Raşid.
Cu Harun al-Raşid, sultanul cel înţelept dar iute la mânie, ne-am întâlnit încă din anii copilăriei, în lumea poveştilor ticluite de Şeherezada, în acele de neuitat „O mie şi una de nopţi“. Dar dacă Simbad marinarul, Ali Baba sau imprudentul Aladin nu sunt decât făpturi închipuite pentru a însufleţi pildele Şeherezadei, Harun al-Raşid nu este o ficţiune. El a trăit aievea şi a stăpânit Bagdadul şi Persia către sfârşitul veacului al optulea, cu mai puţină cumpănire, se pare, decât ni—l înfăţişează povestea.
Să zăbovim puţin în această epocă în care Persia cunoaşte mari frământări interne, provocate de aprige lupte religioase între „drept credincioşi” şi grupurile de schismatici care dădeau alte înţelesuri Coranului. In acele împrejurări tulburi, au părăsit ţara- sau au fost nevoiţi să plece – o seamă de oameni printre care se aflau şi boramiki, urmaşii unui clan de budişti iranieni. După multe peregrinări, ei au ajuns în Africa de nord; de aici, unii dintre boramiki, alăturându-se oştilor islamice care năvălesc în Nuliara, pătrund adânc în deşert, unde se vor statornici definitiv.Barmaka, urmaşii lor, formează o comunitate musulmană oarecum închisă, cantonată în special în oaza algeriană Touat. Sunt multe indicii care conduc la concluzia că boramikii sunt cei care au construit în Sahara primele foggare, după modelul kanatelor, apeductele subterane specifice reţelelor de irigaţie iraniene. Un element în plus: în ţinuturile Touatului se află o ramificată reţea de foggare, excelent întreţinute de iscusiţii cultivatori barmaka.
Astăzi, în Sahara funcţionează mai bine de o mie de foggare care înglobează, un sistem de canale subterane zidite ce însumează peste 3000 de kilometri. Cele mai vechi foggare au fost construite In Sahara algeriană, în raza oazelor Saoura, Gourara, Tidikelt, I ouat – patria tribului barmaka – şi în preajma multor altor localităţi înşirate de-a lungul celor 1200 de kilometri ce jalonează celebra „cale a palmierilor”, care începe în vecinătatea frontierei marocane şi se sfârşeşte la oaza In-Salah.

Enfandurile – canalele subpământene ale foggarelor, săpate la câţiva metri sub nisipurile şi argilele roşii – pot fi totuşi uşor identificate, datorită muşuroaielor ce apar la anumite distanţe de-a lungul traseului lor. Acoperite cu pietre plate şi mărăcinişuri, moviliţele ascund gurile unor puţuri verticale intermediare. Prin ele coboară din când în când cei care au în grijă buna funcţionare a foggarelor pentru a curăţa enfandurile de nisipul infiltrat Canalele subterane au înălţimea unui stat de om, permiţând deplasarea cu destulă uşurinţă între puţurile de aerisire.

Foggarele sahariene constituie lucrări impresionante prin insolitul lor şi, mai ales, prin extraordinarul efort ce l-au necesitat; în aceste construcţii de mare anvergură sunt încorporate milioane de ore-muncă, efortul a nenumărate generaţii de cultivatori. Ele vădesc, prin ingeniozitatea şi amploarea construcţiei, un deosebit simţ al organizării şi o cunoaştere temeinică a tehnicii de captare a apelor freatice. Constructorii de foggare şi-au săpat fântânile în punctele „mai înalte” ale pânzei freatice, îndrumând apoi apa prin canale uşor înclinate, într-o progresie bine chibzuită, pe un traseu rectiliniu prestabilit, până la bazinul de colectare din centrul oazei.
Colosala lucrare ne aduce în minte cuvintele savantului francez H. P. Eydoux: „Efortul saharianului are o esenţă eroică, paradoxală; el reprezintă un protest constant împotriva imposibilului, o sfidare faţă de dificultăţile generate de mediul potrivnic”.

Mai multe articole in Top secret