Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: Ministerul Afacerilor Externe

Politichie

Atenţionare de călătorie Belgia si Brazilia

Published by:

Atenţionare de călătorie Belgia

 Ministerul-Afacerilor-Externe-al-Romaniei

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Belgia ca în data de 21 iulie 2013, pe aeroportul din Bruxelles, între orele 17.00 si 18.00, nu va avea loc nicio aterizare din cauza defilării militare aeriene cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale a Belgiei.

Datorita repetiţiilor pentru defilare este posibil ca şi în data de 18 iulie 2013, să nu aibă loc aterizări pe aeroportul din Bruxelles, între orele 15.00 şi 16.00. Se estimează că decolările nu vor fi perturbate de defilarea aeriană şi de repetiţii.

MAE recomandă cetăţenilor români care urmează să aterizeze pe acest aeroport, să se informeze la compania aeriană cu care călătoresc, iar persoanele care aşteaptă călători pe acest aeroport pot găsi informaţii pe site-ul  www.brusselsairport.be

Atenţionare de călătorie Brazilia

 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Brazilia sau se află pe teritoriul acestui stat asupra faptului că oraşul Rio de Janeiro găzduieşte în perioada 22 – 29 iulie 2013, Ziua Mondială a Tineretului, la care participă şi Suveranul Pontif, Papa Francisc.

Datorită manifestaţiilor populare care au avut loc în ultima perioadă în Brazilia, precum şi a problemelor de securitate din oraşul Rio de Janeiro, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care doresc să participe la acest eveniment să nu se implice în eventuale manifestaţii.

 

Diverse

Acţiunea de repatriere a unui grup de cetăţeni români din Siria

Published by:

repatriere romaniAcţiunea de repatriere a unui grup de cetăţeni români din Siria

 

Ministerul Afacerilor Externe informează că, la data de 29 iunie 2013, a fost realizată o nouă acţiune de repatriere, la cerere, a unui grup de 16 cetăţeni români din Siria, pe ruta Damasc – Beirut.

Reprezentanţii Ambasadelor României la Beirut şi Damasc au întocmit documentele de călătorie necesare, au îndeplinit procedurile de ieşire din Siria pentru toate persoanele repatriate, au sprijinit logistic prin închirierea unui autocar care a facilitat transportul până la aeroportul Rafic Hariri din Beirut şi au însoţit grupul la aeroportul internaţional din Beirut.

Cei 16 cetăţeni români vor ajunge în România în cursul acestei zile.

De la începutul conflictelor din Siria, Ambasada României la Damasc a repatriat prin proceduri proprii 311 de cetăţeni români.

Totodată, în perioada 21 august 2012 – 15 ianuarie 2013, misiunea diplomatică, împreună cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (O.I.M.), a sprijinit, prin zborurile de linie disponibile până în acest moment, evacuarea/repatrierea unui număr de 127 cetăţeni români, membri de familie ai acestora, precum şi 49 cetăţeni ai Republicii Moldova.

 

Diverse

Proteste violente- Brazilia

Published by:

Atentionare calatorieAtenţionare de călătorie

Proteste violente- Brazilia

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Brazilia sau se află pe teritoriul acestui stat asupra faptului că în marile oraşe braziliene (Sao Paulo, Rio de Janiero, Brasilia, Belo Horizonte, Recife, Curitiba, Victoria şi Salvador de Bahia) au avut loc în ultimele zile proteste violente. De asemenea, au avut loc demonstraţii şi în preajma unora dintre stadioanele unde au loc meciurile din cadrul Cupei Confederaţiilor la fotbal.

Recomandăm cetăţenilor români care doresc să asiste la aceste meciuri să evite zonele unde îşi au sediile principalele instituţii guvernamentale, unde au avut loc proteste şi să evite implicarea în orice fel de manifestanţii.