Mai demult, pe cînd pe unde e Iaşul acuma, erau numai codri şi cîmpuri şi nici zare de caste, trăia un cioban vestit pe locurile acelea şi-l chema Dediu. Dediu Ciobanul avea douăsprezece stîni ; fiecare stînă era cu cite două mii de oi. Intr-o zi, iaca vine pe aColo şi domnul Ţării Moldovei, călare, cu oameni de-ai săi. Vede domnul atîtea stine şi întreabă pe un cioban : ale cui sînt ? Ciobanul răspunse că sînt ale lui Dediu. Văzînd domnul atîtea dealuri frumoase, s-a gîndit că ar fi un minunat loc: perntru vreun tîrg domnesc. Şi porunceşte ciobanului ca să cheme pe Dediu pînă la dînsul. Se duce ciobanul şi-l spune porunca. Dar Dediu face :
— Du-te şi-i spune Domnului să vie el la mine, daca are treabă ! Ciobanul a adus acest răspuns. Domnul il mai trimite odată, să vie numaidecît. Dediu răspunde tot aşa, că, dacă are treabă, n-are decît să vie la coliba lui! Aşa şi a treia oară. Ce să facă domnul ?Vine călare pana la Dediu. îi zice de departe :
— De ce n-asculţi porunca domnului tău, căci el stapîneşte Ţara Moldovei şi trebuie să i te supui ? !…
— Apoi de ce nu mi-au spus aşa şi cei pe care i-ai trimes către mine ! răspunse Dediu din colibă.
— Ieşi pînă afară, să vorbim ceva ! strigă domnul.
— Nu ies ! strigă şi Dediu.
— Ieşi !
— Nu ies !
— Să vezi tu că ai să ieşi strigă doimnul, supă si gata să scoată sabia…
— Ba de-acuma am să ies !… strigă Dediu, care era odată voinic, nu de două ori ; şi aşa erau toţi ciobanii lui.
— Apoi „Ieşi’” să se numească tîrgul pe care vreau sa-l întemeiez aici ! strigă domnitorul. Şi „Ieşi” a ramas numele lui pînă azi.
Acuma, domnul s-a dus acasă şi l-a chemat pe Dediu. Vine el. Domnul îl întrebă :
— Bine, Dediule, cum se face că toţi ai tăi sînt aşa de zdraveni şi voinici şi tari la virtute ?
— Indată ai să vezi, Măria-ta ! zise Dediu. La masă, domnitorului i-au adus douăsprezece feluri de mîncare. Dediu mîncă numai mămăligă caldă cu brînză grasă si bună.
— Mănîncă împreună cu mine, zise domnul.
— Nu, măria-ta ! strigă Dediu.
— De ce ?
— Ca să fiu voinic…
— Ce fel ?
— Iaca, zise Dediu, — eu oi lua douăsprezece linguri din astea, douăsprezece feluri de mîncare de-a Măriei-tale sl lo-oi pune într-o sticlă ; pe urmă oi lua şi o bucată de mămăligă fierbinte, de a mea, şi oi pune într-însa oleacă de brînză… Trei zile să lăsăm şi mîncarea Măriei-tale şi mancarea mea ici, după sobă… Şi om vedea…
Pune el aşa douăsprezece linguri din cele douăsprezece feluri de mîncare într-o sticlă; astupă sticla şi o pune după sobă. Apoi ia puţină brînză de oi şi o pune intr-un dărab de mămăligă fierbinte şi face un urs zdravăn si zvîrle după sobă… Cînd la trei zile, ce să vezi ! în sticla mîncările miroseau, de trebuia să fugi cit colo ; ursul lui Dediu era cum mai bun, căci înlauntru brînză se facuse unt. — Ei, măria-ta, acuma vezi, de ce sîntem mai voinici ? Că pe noi nu ne borfăieşte în pîntece nici un fel de mîncare de felul acestora !…
– Să trăieşti, Dediule ! strigă domnul. Te văd că esti un om cuminte… Haide te prinzi cu mine cumătru ?
– Mă prind, şi cu noroc să-i dea Dumnezeu! Zise Dediu.
La cumătrie, Dediu a adus o poală de galbeni şi a dăruit cincisute de mioare oacheşe de-un ochi şi cincisute mioare oacheşe de amîndoi ochii, şi cincizeci de berbeci frumosi, ciuţi de amîndouă coarnele. Aşa au botezat ei targul Iesului Ieşului !…
(D. Furtună, Izvodiri din bătrîni, Cuvinte scumpe, Ed. Minerva, 1973, p. 218—220.)
tehnoredactare Maddie Ancuta
Legende populare romanesti
mai multe legende romanesti
In judeţul Făgăraşului, în partea de răsărit a lui, este un munte numit „Piatra Craiului“. Pe muntele acesta, îşi avea casele o zană cu fiica ei. De la el spre miazănoapte- răsărit, în judeţul Braşovului, e un deal numit „Măgura Codlei“, iar pe vîrful acestui deal se afla cetatea împărătesei Negre. Aceasta avea un singur fecior, pe care l-ar fi însurat bucuros cu zana cea tînără, cu toate că omul muritor nu e bine să-şi ridice ochii la o zană, căci se prăpădeşte. El văzuse pe zana cea tînără şi o dorea mult de soţie, dar ea nu voia să ştie de el. Atunci se îmbolnăvi rău de dorul fetei.
DEALUL [PEŞTEREA] ZMEILOR