Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: ganduri pozitive

Arta de a fi TU

Furia zilei de Luni

Published by:

viata ca un carusel

Furia zilei de Luni

Eu iubesc ziua de luni. Intotdeauna am spus asta.

In dimineata asta eram extrem de fericita pentru ca tanarul meu site www.radiocatch22.com in mai putin de 9 luni a ajuns sa fie vizualizat de peste 100000 de ori.

Multumesc inca o data pe aceasta cale tuturor care ma citesc, care  ma motiveaza sa merg mai departe.

Ar fi trebuit sa fie o zi de luni frumoasa, asa cum sunt aproape toate zilele mele de luni si nu numai.

Ei bine nu a fost sa fie asa.

Viata este grea, dar din pacate cei din jurul nostru au placerea fantastica sa ne-o faca si mai grea.

Azi am plans ca un copil mic cu sughituri. Un copil pedepsit pentru ceva ce nu a facut, dar a fost pedepsit pentru ca cineva oricum trebuia sa fie pedepsit.

De ce? Nu conteaza. Asa trebuia sa fie, cineva trebuie sa fie la un moment dat si sac de box si cine poate fi sac de box????? decat cel mai apropiat om, cel care stii sigur ca nu o sa riposteze inapoi.

Din nefericire sunt si oameni care se bat cu pumnii in piept in semn de” admiratie” dar in acelasi timp isi vad de propriile lor interese  si daca interesele tale nu coincid cu ale lor atunci se duce naibii si “sprijinul”, “admiratia” “suportul”.

Doamne ce mult iubesc cuvintele, dar vorbele goale nu fac parte din scopul meu in viata. Am obosit sa aud vorbe fara acoperire.

Eu iubesc diversitatea si orice lectie, este o foarte buna lectie.

Daca totul ar fi simplu, usor, moale si pufos, daca nu am fi testati in fiecare zi, daca nu am fi aruncati zilnic in focul vietii, cu siguranta ca nu am putea sa invatam, sa ne dezvoltam, sa crestem, sa capatam noi experiente..

Dupa zile frumoase si calduroase  este intotdeauna bine venita si o ploaie care sa mai spele atmosfera.

Daca totul ar fi foarte usor nu am invata sa devenim puternici.

Asa ca azi pentru mine a fost o lectie de viata in care am vazut ca sunt un om puternic , demn si luptator.

Am invins! Sunt un invingator!

Fiecare in viata noastra are parte de furtuni, ciudatenii. Cand apar nu prea avem ce sa facem, trebuie sa le infruntam , sa “inotam”curajosi mai departe sau sa ne “scufundam” in ele.

Orice pas inainte  prin “furtuna” ne face si mai puternici.

Imi amintesc de o discutie care o auzeam cand eram ceva ai mica.

Am inteles acum ca exista si statistici.

Si este vorba de ” oamenii care se predau in fata vietii”.

Foarte curios dar adevarat este ,ca,  foarte multi barbati dupa ce se pensioneaza si-si pierd motivatia zilnica, la scurt timp se lasa dominati de lipsa activitatii fizice, intelectuale, nu-si mai gasesc un scop pentru ziua de maine.. si mor.

Renunta prematur sa  “inoate” in noua viata si atunci efectiv se “scufunda”.

Azi asa am simtit.. ca ma scufund,..si culmea impotriva vointei mele.

Am analizat cu calm situatia si mi-am dat seama ca viata mi-a pus in fata o noua provocare, care a avut rolul  sa ma faca mai puternica, nu sa ma doboare.

Asa ca  in viata fiecaruia apar  motive si momente in care trebuie sa meditam de ce trece prin ce trecem. Care este scopul acelor evenimente sauce rol au acei  oameni in viata noastra.

Sunt oameni care intra in viata noastra pentru a lasa in urma lor o raza de lumina, altii care sa ne dea o lectie despre “asa nu”. Unii sunt valorosi, altii sunt inutili. Dar chiar si cei inutili ne dau o lectie. Lectia de  a: “Nu face asa”.

Asa ca in ciuda plansetului meu cu sughituri de azi, apreciez si iubesc la fel de mult ziua de Luni.

Viata este  o serie  de incercari, oscilam  intre  bine si mai putin bine. Dupa furtuna apare soarele, ne odihnim putin, ne calmam si o luam de la capat.

Asta este cel mai important sa continuam sa mergem inainte.

Indiferent de cum este situatia acum, noi trebuie sa o schimbam sa ne fie favorabila noua.

Tu cum esti?

Intri in lupta sau te lasi purtat de valurile neprietenoase, care te trag la fund?

Ploua sau mergem la plaja?

Invatam?

Ne bucuram?

Pana la urma  chiar asta este viata ca un “montagne russe”

Te  incita noua experienta.

Urci usurel, pana in varf, uitandu-te  in dreapta si in stanga fericit. Ajuns sus, incepe o coborarea ametitoare. si singurul lucru pe care-l vrei este sa ajungi cat mai repede jos. Dupa care o iei la stanga, urci usor, dintr-o data prinzi viteza si te intrebi daca esti in siguranta spunandu-ti in sinea ta ca niciodata nu te vei mai urca in asa ceva.

La finalul calatoriei, iti tremura picioarele, poate ca iti este rau.. dar sigur doresti sa te imbarci pentru o noua calatorie.

Dupa “calatoria” de azi, sunt inca ametita si cu o durere incredibila de cap, dar mai determinata decat oricand sa merg inainte:)

Cum a fost ziua ta de  Luni?

O zi frumoasa de Luni in continuare.

pentru voi

Maddie Ancuta

Londra:)

mai multe articole in Arta de a Fi tu!

 

 

 

 

 

 

 

Arta de a fi TU

De vorba despre Dumnezeu!

Published by:

Dumnezeu si miracolele

De vorba despre Dumnezeu

Recent am avut niste discutii foarte interesante.

Noi ne ocupam de povestile supravietuitorilor, ajung la noi tot felul de apeluri, oameni care sufera, pe care  viata ii supune unor mari si grele incercari.

Imi amintesc ca atunci cand eram in Romania adesea auzeam intrebarea: ” De ce Dumnezeu pemite atata suferinta, atata nedreptate, atata umilinta? ”

Foarte grea intrebare.

Imi amintesc ca la un moment dat cand eram in Romania, sprijineam o gradinita din orasul meu natal, de fapt ii ajutam pe copiii de acolo.

In general erau copii care proveneau din familii sarace, o parte erau in grija bunicilor, unii erau abuzati fizic, altii sexual, unii sufereau de diferite boli cel mai grav un baietel cu sindrom Down.

Imi amintesc perfect o zi, cand mamica baietelului cu sindrom Down ajunsa la capatul puterilor, copilul chiar in fata mea avusese o criza si era foarte greu de controlat, s-a uitat la mine si m-a intrebat: “De ce Dumnezeu permite atata durere, atata suferinta. A mea, a copilului? Imi iubesc copilul dar nu stiu cum sa-l ajut.”

Sa fiu sincera, inca aflata sub socul crizei si intregii suferinte care era in acea grupa, nu doar a baietelului cu sindrom Down, era vorba de o clasa intreaga de copii ,aproape 25 de copii cu varsta intre 5-6 ani, nu am stiut ce sa spun, ce sa raspund.

Am ramas blocata, desi undeva in adancul meu exista un raspuns.

Am cunoscut la un moment dat  un calugar cu o experienta de viata fascinanta, cu un mod de gandi extraordinar. U n om cald, intelept si bland. Un adevarat vizionar. Mi-a dat multe carti pe care le-am citit. Erau niste puncte de vedere foarte interesante.

Un fel de arta de a fi TU,  dezvoltare personala dar, nu folosind limbajul modern al unui psiholog, ci cuvinte simple dar pline de intelepciune si greutate.

Mi-a raspuns el la intrebarea mamicii.

-“Dumnezeu sufera o data cu tine” a spus el.

“Cum?”, am intrebat

– “El este in durerea ta, a copilului, a mamici, el este ranit atunci cand tu sau oricine altcineva este ranit”.

L-am privit profund nedumerita, dar am stat si m-am gandit mai bine.

Nu sunt credincioasa sau nu in modul habotnic.

Dar stiu ca in, momentele mele mai dificile  din viata,  gandurile si rugaciunile se indreapta spre Dumnezeu.

Avem nevoie de credinta, cineva sau ceva sa ne  dea curaj, putere,incredere. Din pacate resursele noastre interne adesea sunt limitate, oamenii nu sunt intotdeauna dispusi sa ne asculte, sa ne ajute, sa ne inteleaga.

Este foarta simplu in viata sa fim furiosi.

Cu noi, cu cei din jurul nostru. Sa fim furiosi pe Dumnezeu.

Avem nevoie sa vedem miracole, sa credem in miracole.

In fiecare zi asteptam ca un miracol sa ni se intample.

Stiu sigur, ca Dumnezeu nu ne-a indus suferinta. Daca citim cu adevarat randurile si semnificatiile Bibliei vedem acolo ca Dumnezeu a venit cu  pace, cu intelepciune, cu generozitate, cu vindecare, cu miracole, intotdeauna a fost alaturi de cei bolnavi, de cei tristi, de cei suferinzi.

Cum il vad eu pe Dumnezeu?

Il vad ca pe un initiat.

Este foarte greu sa fii langa cei dragi, pe care-i iubesti si sa le vezi suferinta.

Uneori nu putem face nimic altceva decat sa ne rugam.

Si este bine sa o facem pentru noi, pentru cei dragi.

Energiile si gandurile pozitive ajuta.

Intr-o zi am auzit o poveste, spusa de cineva care lucra intr-un centru care oferea adapost si mancare copiilor strazii dintr-o tara sud americana.

El a vazut un baietel de varsta baietelului lui, 6 ani. Copilul dormea  pe podea, infasurat in sine insusi.

Vazandu-l s-a aplecat si l-a imbratisat parinteste.

In acel moment copilul a deschis ochii si a zambit.copii si Dumnezeu

De cat timp esti pe strazi” a intrebat cunostinta mea.

– De cand aveam 4 ani, a raspuns baietelul.

– “Unde sunt parintii tai?” a continuat el

– “Nu am parinti” a raspuns baietelul

“Si cine are grija de tine?”

– “Dumnezeu are grija de mine”, a raspuns copilul.

– “Cum are grija de tine?“, a continuat mirat neintelegand raspunsul copilului.

– “Noaptea trecuta inainte sa ma duc la culcare m-am rugat daca se poate sa fiu imbratisat“,a spus baiatelul

– “Iar in dimineata asta cand m-am trezit  m-am trezit in bratele tale” a raspuns zambind copilasul.

Intrebari multe, intrebari grele, intrebari care par fara raspuns.

Este foarte greu sa dai un raspuns bun unei persoane care sufera, este greu sa-i spui de ce el (ea)  sufera atat de mult.

Dar se pare ca Dumnezeu este alaturi de noi daca il lasam sa fie.

Miracole chiar se intampla daca noi credem in ele.

Important este sa fim ” mainile care imbratiseaza”  persoana care are nevoie de imbratisarea si zambetul nostru.

Maddie Ancuta

mai multe articole in Arta de a fi TU!

 

 

 

 

 

 

Arta de a fi TU

Normalitatea emotiilor puternice

Published by:

emotii care ne controleaza

Normalitatea emotiilor puternice

Vorbeam in emisiunea de aseara despre gelozie.

Gelozia este un sentiment coplesitor. Linia subtire dintre dragoste si ura. Un sentiment care te poate distruge si distruge pe cei din jur daca, devine extrem, necontrolat.

Daca devin acut are nevoie de ajutor specializat. Am vazut ca gelozia  poate duce la crime sau sinucideri.

Majoritatea dintre  noi suntem ocupati sa avem o viata demna, linistita. Ar fi minunat sa ne putem detasa de sentimentele care ne tulbura viata.

Dar viata ne arata ca asa ceva nu se poate.

Nu trebuie sa ne speriem de sentimentele care dau navala in viata noastra atata timp cat nu se exacerbeaza, cat nu incep sa ne controleze viata.

Este absolut normal sa  simtim emotii mari.

Sa fim tristi si sa suferim atunci cand pierdem pe cineva drag sau o mare iubire.

Este absolut normal sa fim coplesiti de veselie si bucurie.

Este normal sa te simti la un moment dat: speriat, suparat, entuziasmat, intelegator, furios si asa mai departe.

Toate aceste sentimente sunt in noi. Nu le putem nega. Asa ca este absolut firesc sa traim si sa simtim mari emotii.

Asa cum este normal sa le aratam.

Este absolut gresit sa ne invatam baietii: “Barbatul nu plange niciodata”.

De ce nu?

Barbatul este si el om, are sentimente, sufera, iubeste, rade.  De ce sa interzicem, cine a spus asta?

Barbatii plang cateodata sau chiar des.

Pentru ca sunt oameni si aceste sentimente nu le sunt straine.

Plansul este normal si firesc pentru toata lumea.

Nu este normal in schimb sa ne ignoram aceste sentimtente. Sa le lasam sa dospeasca in noi, sa creasca si la un moment dat sa nu le mai putem controla.

Daca ai trecut printr-o drama, suparare, tragedie, timpuri dificile, cu siguranta ca nu ajuta ca tot timpul sa ti le reamintesti, sa le lasi sa te invadeze , sa-ti controleze viata.

Emotiile  puternice, extreme  sunt in contradictie cu dorinta noastra de stare de liniste si pace.

Dar… oricum am face sau orice am zice, ele exista in noi.

A fi nervos din cauza unei anumite situatii este  normal  atata timp cat ramane sub control si nu facem nimic din ce  am putea regreta mai tarziu.

Aratand celor din jur ca suntem suparati, nervosi este mesajul nostru ca am fost raniti, ofensati si ca ei chiar ne-au cauzat o mare durere.

Evident ca nu trebuie sa ne enervam sau sa ne suparam pentru situatii sau lucruri prostesti.

Asa cum nu este indicat sa te enervezi si sa-ti intorci nervii impotriva persoanelor de langa tine care nu sunt vinovate, desi adesea chiar asa se intampla.

Ne descarcam nervii pe cele mai apropiate si dragi persoane de langa noi.

Una peste alta,  trebuie sa le lasam sa izbucneasca controlat.

Indiferent ca vorbim despre sentimente pozitive( bucurie, fericire, dragoste etc) sau negative (frica, anxietate, dezgust, teama etc)  nu inseamna ca  esti depasit de situatie.

Putem fi destul de emotionali si totusi sa putem controla felul in care  le traim si ne traim viata.

Dar trebuie sa fim atenti cum le lasam sa iasa din  noi. Este vorba de timp, cei din jurul nostru si evident sa le tinem sub control.

Dar  daca totusi ai raspuns la un moment dat destul de rau, pana la urma si asta este normal, nu trebuie sa te simti tot timpul vinovat.

Depaseste momentul.

Asa cum am spus: sa fim coplesiti de  emotii mari este normal.

Doar daca  reactiile si sentimentele la un moment dat vor incepe sa ne controleze viata atunci trebuie sa luam masuri pentru a nu le lasa sa escaledeze si a produce daune  care vor afecta viata noastra si a celor din jur.

Vorbiti deschis.

Nu va temeti sa va exteriorizati.

Cereti ajutor atunci cand este nevoie.

O saptamana excelenta!

pentru voi

Maddie Ancuta

mai multe articole in Arta de  FI TU