Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: enigme ale Terrei

Diverse

O lume minunata! sfaturi pentru parinti

Published by:

iubire parinte0ra 9.00 Londra, 11.00 Romania o noua emisiune O lume minunata!
Buna dimineata dragi copii, parinti, bunici!
O emisiune plina de povesti, legende frumoase, sfauturi utile.
Mergem ca de obicei in calatoria noastra in jurul lumii. Noi curiozitati de pe Terra.
Legendele Florilor: azi vom povesti despre Maci. Toata lumea iubeste frumoasele si firave flori rosii care ne incanta privirea in lanurile aurii de grau.
Avem din nou Recreatia Mare  de Mircea Santimbreanu.
Multe ghicitori si Stiati ca….si va invitam copii sa ne jucam impreuna:)
Sa nu uitam parintii:)

Parintii doresc pentru copii lor tot ce este mai bun in aceasta viata. Ne zabetm, ne este frica, gresim, planegm odata cu ei, radem o data cu ei, suntem tristi atunci cand sufere din dragoste…

Sunt multe sfaturi pe care parintii le dau zilnic copiilor. Azi am gasit un blog scris de un parinte (barbat), este frumos cand citim astfel de ganduri scrise de tatici 🙂

Fiecare parinte stie instinctiv despre ce este vorba. Asa ca o sa discutam impreuna despre aceste sfaturi. Sunt mai multe de 100. Zilnic apar noi si noi situatii.

În această listă, vei descoperi 100 de idei și sfaturi despre ce ai putea ca parinte să-l înveți pe copilul tău de acum (sau cel nenăscut încă) și cum să te asiguri că va ajunge un adult responsabil și matur.

  • Învață-l să fie meru cel care este el, iar nu cine ești tu: de ex. nu-i cere să devină violonist, doar pentru că tu ai fi vrut să fii. La fel cu alte persoane din anturajul său. 
  • Spune-i cât te bucură reușitele sale și nu te concentra pe ceea ce nu a făcut bine.
  • Cere-i părerea despre lucruri care sunt importante pentru tine.
  • Încurajează-l să pună întrebări și să discute respectuos cu alți oameni – inclusiv doctorul, polițistul, profesorii sau orice altă poziție importantă. Cere-i să le respecte autoritatea, dar să nu se simtă inferior în fața ei.
  • Învață-l că uneori vei face greșeli. Când o faci, recunoaște-o. 
  • Când greșești față de el, cere-ți scuze. Cere-i să facă la fel când a greșit față de tine.

Spune-i că este OK să facă greșeli, toată lumea greșește. Cere-i să și le asume și să le repare, cu ajutorul tău dacă e cazul. Ajută-l să repare ce a greșit.
Învață-l să dea mâna ferm.
Cere-i să privească lumea în ochi atunci când salută sau vorbește cu cineva. Obișnuiește-te să-l privești când îi vorbești.
Ești părintele său, nu prietenul său. Dacă nu înțelegi care este diferența dintre cele două, gîndește-te ce debusolat se va simți când prietenul său îl va disciplina.
Ești părintele său și prietenul său. Pare că ar contrazice precedenta, dar nu o face. Uneori ești tătic, alteori ești tată. Uneori ești mămică, alteori mamă. Copilul are nevoie de amândouă. Eu nu am înțeles lecția asta până când mi-a deschis ochii o prietenă.
Respectă-ți partenerul de cuplu, în prezența copilului și în afara ei. Învață-l că într-un cuplu respectul reciproc este esențial. Poate mai important ca dragostea.
Învață-l că ora de somn este importantă. Respectă-i-o și cere-i să o respecte și el.
Învață-l cum să te sune la lucru. Răspunde-i întotdeauna la telefoane. Dacă e prea mic ca să sune, învață-l să ceară adulților cu care stă (bunica, îngrijitoarea, mama, etc) să te sune. Răspunde-le la telefoane.
Cere-i să curețe după el. Dacă este prea mic, curățați împreună dezordinea pe care a făcut-o. Învață-l că el trebuie să-și curețe. Sau măcar să ajute.
Dacă a stricat ceva, cere-i să te ajute când repari. Chiar dacă asta înseamnă doar să-ți dea o șurubelniță, învață-l că este responsabil pentru faptele sale. Spune-i că el a stricat și trebuie să participe la reparare. Mi se pare ciudat să aud de situații în care copii distrug întreaga casă, iar în timp ce părinții pun totul la punct, copii se uită la televizor. Părinții devin astfel sclavii copiilor.
Învață-l să dea înapoi lucrurile împrumutate de la alții. Și să-și ceară înapoi lucrurile pe care alți copii i le-au luat cu împrumut. Explică-i că nu trebuie să-i fie rușine pentru asta.
Explică-i că jucăriile, dulciurile și orice alt lucru costă bani. Explică-i că mergi la lucru ca să câștigi bani (dacă ai o afacere, adaptează). Nu îl lăsa să creadă că banii îi primești în mod magic de la bancomat. Fiu-meu ajunsese la un moment dat să creadă că bancomatul este o mașină magică care produce bani.
Când mergi să plătești facturi ia-l cu tine. Explică-i că ai plătit curentul, gazul, rata la mașină, etc – cu cuvinte potrivite vârstei sale. O carte foarte bună despre educația financiară a copiilor este Copil Bogat, Copil Isteț, scrisă de Robert Kiyosaki. Citește-o.
Nu îi cumpăra tot ce îți cere, chiar dacă ți-o permiți. Uneori spune-i că nu aveți bani. Este bine să învețe că nu primește 100% tot ce își dorește.
Învață-l că nu există nimic gratuit. Totul are un preț, nu neapărat în bani.
Învață-l să nu fie risipitor: să stingă lumina când iese din cameră, să nu arunce la gunoi lucruri bune. Sunt fapte mici, care vor constitui fundația viziunii sale de adult legat de gestiunea banilor și a resurselor în general.
Încurajează-l să economisească: ia-i o pușculiță și încurajează-l să pună bani deoparte pentru o excursie, o bicicletă sau ceva important. Pentru fiecare leu pus deoparte, promite-i că îi vei da încă un leu, ca să-și poată plăti excursia. Respectă-ți promisiunea.
Nu îi da voie să lovească alți copii, dacă nu a fost lovit.
Învață-l să se apere și cere-i să o facă, dacă a fost lovit. Un sfat controversat, dar rămân la părerea că dacă un alt copil îl lovește, trebuie să se apere, iar nu să stea și să ia bătaie.
Povestește-i de eroii noștri naționali. De la Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Regele Ferdinand, Avram Iancu, Regina Maria, artiști, oameni de știință, sportivi, inventatori, etc. Învață-l că românii au avut și au personalități deosebite. Oricum va fi mai atras de Superman, dar cel puțin seamănă-i ideea eroilor noștri naționali.
Arată afecțiune partenerului de viață, de față cu el. Chiar dacă va spune că e scârbos, o să-i placă.
Lasă-l să se murdărească. Hainele pot fi spălate.
Reasigură-l că nu o să moară dacă a sângerat puțin.
Ia-l cu tine la lucru din când în când. Du-l cu tine când ai de rezolvat diverse probleme – la piață, cumpărături, croitor, ședința de bloc, întâlniri cu prietenii. Explică-i ce s-a întâmplat acolo. Când se poate, lasă-l să te ajute, chiar dacă o să dureze mai mult astfel. De exemplu la piață să pună el în cântar fructele. Am testat și te asigur că va fi încântat.
Dacă îi ceri ceva, trebuie să faci tu însuți la fel. Exemplul personal este mai puternic.
Dacă ai făcut ceva ce i-ai cerut lui să nu facă, recunoaște-o. Dacă îi ceri să nu înjure, nu înjura nici tu. Dacă în trafic mai scapi 1-2 cuvinte nepotrivite și îți spune că ai vorbit urât, recunoaște-o și spune-i că ai greșit. Încearcă să te abții pe viitor.
Asigură-te că știe că acasă este mereu în siguranță.
Nu îi acorda acces nelimitat la televizor și calculator.
Nu îi cumpăra un animal decât atunci când va fi pregătit să devină responsabil pentru el.
Laudă-l când a realizat ceva. Pot fi lucruri mici, nu e nevoie să realizeze ceva fantastic.
Nu tolera crize de isterie și ieșiri nervoase. Nici la 3 ani, nici la 18. Când va fi adult nimeni nu i le va tolera.
Nu-l lăsa să abandoneze când este desurajat. Ajută-l dacă e nevoie (dar nu îi rezolva tu problema). Insistă mereu că el trebuie să rezolvă, iar tu doar îl ajuți puțin.
Încurajează-l să umble desculț, când se poate.
Învață-l să nu-i fie frică de animale, ci să le respecte.
Nu accepta să rănească animalele. Chiar dacă pare o biată pisică, acceptând să o lovească, îl înveți că este în regulă să lovească fără motiv pe altcineva. Învață-l în schimb că fiecare viață este valoroasă.
Discută cu copilul despre ce vrea să devină când va fi mare. Nu de descuraja de răspunsurile sale.
Explică-i că un cuvînt dat este un agajament luat. Și nu uita, el va urma exemplul tău.
Băieții sunt precum puii de leu – își arată afecțiunea și prin luptă. Cînd te provoacă, acceptă-i provocarea.
Când animalul său moare, ajută-l să-l îngroape. Oferă-i o explicație legat de asta. Vorbiți despre moarte.
Cu precauție, spune-i despre oamenii răi și ce ar trebui să facă atunci când este abordat de cineva străin. Învață-l să fie puțin precaut. Explică-i că sunt atingeri care nu sunt în regulă și să-ți spună imediat dacă s-ar întâmpla.
Nu purta luptele lui.
Încurajează-l să citească multe cărți. Acestea îi vor forma o vastă cultură generală, un vocabular bogat, o viziune diverse și complexă asupra lumii.
Ai grijă să te vadă citind.
Nu-i spune să nu plângă niciodată. Întreabă-l în schimb de ce plânge și discutați subiectul.
Lasă-l să termine ce are de spus. Știu că e greu, mie însumi mi se pare dificil, mai ales că fiul meu ar putea vorbi ore întregi fără întrerupere. Ideea este să arăți că este ascultat și că părerile sale sunt importante pentru tine. Pune-i întrebări care să-i arate că-l asculți.
Încurajează-l să înceapă o colecție – timbre, monede, abțibilduri, mașinuțe, etc.
Insistă să se spele pe mâini înainte de masă.
Cere-i să stea pe scaun la masă când mănâncă. De preferat cu televizorul oprit.
Du-l cu mașina la evenimente speciale. Fii disponibil pentru el în astfel de momente, inclusiv să-l iei cu mașina la ora stabilită. Du-i și pe prietenii lui, astfel vei avea ocazia să-i cunoști.
Încurajează-l să vorbească despre visele sale, despre ce își dorește să facă în viitor. Povestește-i despre ale tale.
Prezintă-l altor oameni pe care îi respecți. Descrie-i calitățile pe care le respecți la aceștia, astfel încât el să le poată modela.
Nu îl critica ca și ființă, fă observații doar asupra comportamentelor sale sau a lipsei de efort: “Ai făcut/este dezordine la tine în cameră“, iar nu “Ești mereu dezordonat” sau și mai rău “Ești nesimțit“.
Lasă-l să aleaga el bradul de Crăciun din piață. Chiar dacă nu va fi cel mai frumos brad, va fi cel ales de el.
Implică-l în hobby-urile tale.
Încurajează-l să creadă în Moș Crăciun. În iepurașul de Paște. În zâne și magi. Îi va dezvolta admirația față de complexitatea lumii.
Încurajează-l să fie prieten cu copii români, cu cei maghiari, turci sau cu copii chinezi care nu rup o vorbă în românește. (Chiar s-a mutat o familie de chinezi lângă noi și mă gândeam că fiul meu va copilări împreună cu ei)
Dacă îți vei petrece timp cu el și prietenii săi atunci când este tânăr, nu va fii 100% reticent să iasă cu tine și prietenii săi când va deveni adult.
Dă-i o foaie mare de hârtie, pensulă și culori. Încurajează-l să mâzgălească. Explică-i că nu este Ok să facă același lucru pe pereți. O va face oricum. Acceptă asta.
Cere-i să își facă temele singur. Ajută-l, dar nu le fă tu.
Verifică-i temele, împreună cu el. Nu îl lăsa să fie complet independent la școală. Spune-i și arată-i cât de importante sunt pentru tine studiile sale.
Învață-l că doar pentru că nu este cel mai bun, nu înseamnă că nu se poate distra.
Povestește-i despre Dumnezeu, Isus, Fecioara Maria, Moise. Începe asta de cînd este mic. Îl va ajuta să-și dezvolte viața spirituală ca adult.
Învață-l să se roage la Dumnezeu. Încurajează-l să o facă. Chiar și atunci când Dumnezeu îi va răspunde la rugi cu un “Nu“ .
Învață-l să creadă că primește în măsura în care a dat. În orice domeniu al vieții.
Iartă-i greșelile. Învață-l că iertînd pe cineva nu ești slab, nici fraier.
Un copil își poate pierde lucrurile. Un copil care și le pierde și nu-i sunt cumpărate la loc, va învăța să nu le piardă.
Insistă să-și ia un job de vară cât mai repede. Probabil că nu va fi încântat de idee, insistă oricum să o facă. Dacă își dezvoltă de tânăr obiceiul de a lucra, va avea un avantaj ca și adult.
Învață-l să nu facă pariuri pe care nu-și permite să le plătească.
Învață-l un cântec pentru copii și cântați-l împreună. Chiar dacă veți exaspera vecinii.
Măsoară-ți limbajul. Cuvintele dure nu mai pot fi luate înapoi.
Du-l într-un loc unde a avut loc o bătălie. Explică-i că mulți oameni au murit pentru libertatea țării.
Dacă aveți drum în București, arată-i clădirea Senatului și a Camerei Deputaților. Explică-i pe scurt despre cum este condusă o țară. Folosește un limbaj adecvat, indiferent de părerea pe care ai putea-o avea față de senatori și deputați.
Învață-l că e mult mai ușor să piardă încrederea cuiva, decât să o câștige.
Ajută-l să facă o listă cu oamenii pe care îi admiră cel mai mult și vorbiți despre calitățile acestora. Nu te lăsa afectat dacă nu ești în listă.
Întotdeauna vorbește pozitiv despre profesorii săi, de față cu el. Cere-i să procedeze la fel.
Cere-i să pună înapoi lucrurile tale, atunci când ți le ia. Procedează la fel cu lucrurile lui.
Învață-l să nu se urce niciodată într-o mașină condusă de cineva care a băut.
Nu-i citi jurnalul personal. Niciodată!
Acceptă că nu îi vei putea repara inima rănită. O poți doar alina.
Învață-l să-și stabilească obiective și să lucreze pentru a și le realiza. Începe cu lucruri mici.
Pretinde ca respectul tău să fie câștigat, meritat. El nu este implicit.
Arată-i ce și cum poate învăța din eșecuri.
Nu uita că el te va urmări cum îți tratezi părinții. Și va proceda la fel cu tine, când va fi adult.
Povestește-i cine au fost bunicii lui (dacă nu mai trăiesc). Dacă da, încurajează-l să petreacă timp cu ei, trecând peste orice fricțiuni ai putea avea cu aceștia.
Nu-l acoperi când a făcut greșeli. Va învăța că poate scăpa. Cere-i imediat să-și asume responsabilitatea pentru faptele sale. Nu te procupa de sentimentele sale, confruntă-l. Iar după ce incidentul s-a rezolvat, treci peste el.
Nu-l critica în fața prietenilor săi.
Nu-i pune un televizor în cameră.
Învață-l să fie punctual și să anunțe dacă întârzie. Întotdeauna.
Niciodată să nu-i permiți să-ți răspundă obraznic. Nici ție, nici soțului/soției.
Învață-l să folosească un deodorant. Și întreaga casă îți va mirosi mai bine.
Învață-l că nu există obiect care să merite să fie furat.
Încurajează-l să-și asculte instinctul. Dacă ceva pare în neregulă, probabil așa este.
Învață-l că își poate depăși frica doar trecând prin ea.
Spune-i cât mai des “Te iubesc“.

din Londra pentru voi

Maddie Ancuta

Cristian 9 ani Londra

 

 

Top Secret

Mutilari de animale provocate de extraterestrii

Published by:

OZN

Mutilari de animale provocate de extraterestrii

OKLAHOMA, KANSAS Şl ARKANSAS
In ziua de 25 ianuarie 1992, în apropierea localităţii Okemah, Oklahoma, a fost găsită o vacă ucisă. Ugerul era îndepărtat printr-o tăietură fără sângerare şi zăcea pe pământ. Partea dreaptă a pieptului fusese despicată. Un adjunct aL şerifului din ţinutul Okfuscee, prezent la locul faptei, presupune că i s-a scos şI inima. Nu a fost invitat nici un veterinar pentru autopsie. In lipsa unor dovezi formale, raportul şerifului menţioneză: „Cauza: rit satanic“. Dar el  însuşi era mirat de precizia cu care fuseseră operate tăieturile, fără nici o urmă de sânge.
Sâmbătă 2 februarie, cercetătorul Chunck Pine, din cadrul organizaţiei MUFON Oklahoma, s-a deplasat succesiv la birourile şerifilor din Garfield, Kingfisher si Grand ca să adune mai multe detalii privind mutilările de animale din luna ianuarie. Şeriful din Grand County, Archie Yearick, l-a informat că în dimineaţa aceea primise o comunicare telefonică de la poliţia din Caldwell, Kansas, referitoare la mutilarea recentă a unui taur. Chunk s-a deplasat mai departe, spre nord, trecând frontiera statului, şi s-a dus la locul incidentului, împreună cu un ofiţer de poliţie. A preluat probe de ţesuturi tăiate şi de ţesuturi neafectate, pentru comparaţie, le-a introdus în soluţie de formol, pentru conservare, şi le-a trimis, cu expresul federal, doctorului John Altshuler, un specialist în patologie şi hematologie din Denver, Colorado.
Doctorul Altshuler lucrează, împreună cu mine, încă din anul 1989, la munca de colectare a unui număr cât mai mare de mostre de ţesuturi mutilate pentru examen microscopic. Până acum, cercetările microscopice au arătat că ţesuturile animalelor (iepuri, căprioare, cai şi bovine) au fost tăiate la temperaturi înalte, de sute de grade Fahrenheit, fapt demonstrat de hemoglobina „coaptă” şi de alte modificări histologice. în cazul petrecut în Oregon, în anul 1990, ţesutul era zimţuit ca şi cum ar fi fost tăiat cu o foarfecă cu vibrator.
Dr. Altshuler, precum şi Laboratorul de diagnoză al statului Oregon, au confirmat că temperatura înaltă a fost mijlocul folosit in incizii. Dr. Altshuler a identificat aceleaşi modificări celulare, cauzate de căldură, şi la mutilarea taurului din Caldwell, Kansas.
In marţea următoare, 11 februarie 1992, au sosit alte două comunicări despre mutilări de animale, în localitatea Calumet, Oklahoma, la 10 mile vest de El Reno. Prima a fost decoperită de Robert Jakobs şi fiul său, Travis Dean, în dimineaţa zilei de 6 februarie. Taurul ucis avea jumătate de limbă tăiată; organele genitale fuseseră îndepărtate printr-o incizie ovală, fără sângerare, iar rectul fusese eliminat printr-o scobitură . Nu se vedea nici un pic de sânge şi nici urme prin jur.
in seara aceea, Travis şi-a luat prietena, Julie Hamil ton, şi au pornit amândoi pe câmp, ca să-i arate ce s-a întâmplat. Era ora 20,15 când zăriră o lumină pe câmp. Era de zece ori mai strălucitoare ca o stea — povestesc ei. Când ne-am apropiat, puteam să distingem, pe margini,, nişte lumini roşii, galbene şi albe. Pâlpâiau dezordonat, nu după o succesiune anume“.
Apropiindu-se cam la vreo trei sferturi de milă faţă de obiectul luminos, Julie a fost cuprinsă de spaimă, aşa că au făcut cale întoarsă. Obiectul s-a ridicat în aer şi i-a ur¬mărit. „Goneam cu 80 mile pe oră, iar când am ajuns în oraş trecuse demult de noi“ afirmă ei. După ce a lăsat-o pe Julie la locuinţa ei, Travis s-a întors la câmp, de data asta împreună cu tatăl său. Lumina era din nou pe câmp. Robert spunea că putea să distingă cu uşurinţă luminile colorate care clipeau pe acel obiect. Când s-au apropiat cu furgoneta, lumina s-a îndepărtat şi a dispărut. După câteva minute a reapărut, deplasându-se spre sud-est şi apoi a dispărut din nou.
Lunea următoare, 10 februarie, după-amiază, a fost găsit la Hereford un alt taur mort şi mutilat, pe aceeaşi păşune. Ca şi în cazul taurului mutilat în ziua de 6 februarie, avea jumătate de limbă tăiată, ochiul stâng scos, organele genitale extirpate, printr-o tăietură curată, şi rectul îndepărtat (vezi fotografiile).
In noaptea de 3 martie, în Okemah, Oklahoma, după miezul nopţii, trei oameni au zărit un obiect de culoare gri, ca un diamant cu „ferestre”, care a aterizat şi după aceea a plecat. Martorii apreciază că avea un diametru de peste 30 picioare.
La 9 martie, tot în Okemah, s-a găsit o vacă ucisă, cu ugerul extirpat, printr-o tăietură curată, fără sângerare. Vaca mai avea o gaură mare în partea stângă. „Ca o gaură de proiectil” spunea cineva. Dar nu se vedea nici gaura de ieşire, nici proiectilul. Lângă capul vacii, pe pământ, erau urme de sânge, fapt neobişnuit.
La 4 martie, Danny Varner, adjunctul şerifului din ţinutul Benton, s-a dus să-l întâlnească pe Bill Cowger, la ferma Tyson’s Hog, lângă Hiwasse, Arkansas. Acesta i-a arătat o vacă de opt ani, moartă, culcată pe partea dreaptă. Ii lipsea ochiul stâng şi limba, iar pielea dintre picioarele din spate fusese extirpată pe o suprafaţă de 20 pe 30 ţoli împreună cu ugerul (vezi fotografiile). Tăietura nu depăşea adâncimea pielii. Ţesuturile musculare de sub piele erau neatinse.

Raportul sergentului Varner precizează:
„Am constatat că limba vacii fusese tăiată cu un instrument foarte ascuţit. Tăietura era pe diagonală, dintr-o parte în cealaltă, la aproximativ 6 până la 8 ţoli faţă de dinţii din faţă. Ochiul stâng era scos. Ugerul fusese îndepărtat împreună cu pielea, folosindu-se un instrument foarte ascuţit, peretele abdominal nu era atins, iar tăieturile păreau făcute de un chirurg. Vaginul vacii era lărgit şi smuls în afară. Terenul înconjurător nu prezenta urme de luptă şi nu am putut vedea nici un fel de urme de paşi, în jur. S-a găsit o mică cantitate de sânge pe vacă şi în jurul ei.

In ziua de luni, 9 martie 1992, am luat legătura cu Dr. Marion Harris, un medic veterinar din Gravette, Arkansas. L-am întrebat pe Dr. Harris dacă organele interne ale unei vaci pot fi extirpate pe cale vaginală. Mi-a precizat că organele pot fi scoase prin vagin numai dacă vaca a fătat recent, cu maximum 6 săptămâni înaintea morţii. L-am întrebat dacă e de acord să execute o autopsie a vacii şi mi-a răspuns afirmativ.
in ziua de joi, 12 martie 1992, la ora 14,00 eu, împreună cu sergentul Sam Blankenship şi Bill Cowger ne-am întâlnit cu Dr. Harris, la proprietatea unde fusese găsită vaca. Dr. Harris nu a putut stabili dacă lipseau anumite organe, din cauză că se aşteptase prea mult timp (8 zile) înaintea practicării autopsiei.

MiSSOURI

Perioada februarie-martie 1992 mai cuprinde unsprezece rapoarte referitoare la mutilări de vaci,în ţinutul Webster, Missouri, la est de Springfield. In aceeaşi perioadă, s-au primit comunicări despre apariţia unor lumini stranii pe cer, deasupra localităţii Northview. Patrula de circulaţie s-a plâns că pe şoseaua interstatală nr. 44, Northview, ieşire, parchează atâtea maşini cu persoane care vor să vadă OZN-urile, încât s-a creat un risc de accidente.

Au fost expediate doctorului Altshuler eşantioane de ţesuturi de la nouă vaci mutilate; acesta a constatat că liniile inciziilor prezintă efectele unei temperaturi ridicate şi margini întărite „plasticizate”, care nu pot fi obţinute prin folosirea laserelor obişnuite. Dar chiar şi un laser portabil are dimensiunile unui congeletor mare şi necesită un generator electric puternic.
„Dacă îţi poţi permite să dispui de un asemenea agregat, de ce să-l târăşti în miez de noapte pe un câmp, unde fermierul ţi-ar putea trage un glonţ pentru că îi omori vitele”, se întreabă Duane Bedell, coodirector al diviziunii MUFON, din ţinutul Webster. „Şi cum pot fi omorâte vitele fără o luptă, fără urme de jur-împrejur şi fără sânge?”
Un fermier, Joe Bouldin, a spus că vaca sa avea gâtul tăiat, esofagul extirpat şi ţâţele tăiate de pe uger. „Dar nu se vedeau nici un fel de urme pe pământ, lucru absolut misterios”.
Necropsia a pus în evidenţă că vacii i se scosese aproape tot sângele. Dar pământul era uscat. „Cum să-i scoţi sângele unei vaci fără să verşi pe jos nici un pic de sânge?” se întreabă Bouldin.
„N-am purtat niciodată vreo armă asupra mea, dar a-cum am pregătit, în maşină, un pistol încărcat. Aşa mă simt după toate întâmplările astea”.
Fermiera Edwina Ragsdale era şi ea la fel de neliniştită.
„Parcă vacile erau îmbălsămate” spune ea. „Ne-am dus acolo săptămâna trecută (februarie 1992) şi mirosea slab a putreziciune, dar acum cred că s-au stricat de tot.” Intrebând-o cine crede că e vinovat mi-a replicat: „OZN- urile sau cultele satanice — ambele mă înfricoşează”.
Am văzut şi eu un animal „îmbălsămat”. în luna mai 1990, când produceam filmul O recoltă ciudată, un crescător de vite care locuia la est de Cascada Colorado Springs (statul Colorado) şi-a găsit unul din cai mort şi mutilat. Cum se întâmplă adesea, trec, mai multe zile până să ne parvină ştirile despre mutilări. în cazul respectiv, am reuşit să filmăm de abia la douăzeci de zile după ce s-a găsit cadavrul calului. Timpul fusese călduros, dar viermii nu apăruseră, după încă o săptămână, când trecuse deja o lună de la moartea calului, şi-au făcut apariţia şi viermii. Dar când am tăiat bucăţi din şalele calului ca să luăm mostre de ţesuturi, muşchii erau de un roşu viu. Am întrebat veterinarul din localitate dacă consideră faptul normal. Mi-a răspuns că nu era normal şi că ţesutul ar fi trebuit să fie în putrefacţie.
In aprilie 1992, s-au primit rapoarte despre asemenea cazuri de mutilări în Liberty, Mississippi şi Leduc, Alberta (Canada). în Liberty s-au găsit două vaci cu jumătate din pielea feţii jupuită şi cu limbile tăiate.
Un viţel de trei zile a fost găsit fără cap şi picioarele din spate, fără nici o urmă de sânge sau urme de paşi în jur.

mai multe articole in Top Secret

 

tehnoredactare si documentare Maddie Ancuta

Top Secret

Rapa Iti Insula Piramidă. Misterele oceanului

Published by:

piramidaŞi spaţiile oceanice ne prezintă surprize. Rapa Iti Insula Piramidă. Misterele oceanului

Rapa Iti este o insulă singuratică din Mările Sudului, terra ignota până în 1791, când a fost semnalată pentru prima oară de faimosul căpitan Georges Vancouver. Insula se decupează la orizont prin înălţimile; sale ce sugerează castele din poveşti. Recifurile periculoase ce-i străjuiesc ţărmurile nu-i prea îmbie pe navigatori să pătnundă în lagunele formate prin prăbuşirea unor cratere vulcanice. O înălţime domină insula: Morongo Uta, formaţie bazaltică cu povârnişuri vertiginoase şi ziduri abrupte, itaiate parcă de o lamă gigantică.

Când navele se aprropie de Rapa Iti, Morongo Uta proiectează pe albastrul limpede al cerului sudic un spectacol fascinant: ea apare ca o imensă piramidă în trepte, năpădită de verdele viu al unei vegetaţii copleşitoare. O structură geometrică sugerând desenul splendidelor tteocali maya, un templu-miraj ce pare a pluti pe valurile înspuimate ale Pacificului.

Această masă stâncoasă a fost transformată de indigeni, cândva, departe în timp, într-o adevărată fortăreaţă. Piscul a fost înconjurat de terase tăiate direct în roca vie. Nu mai puţin de optzeci de asemenea platforme au fost alcătuite din blocuri de piatră roşietică. Piatra necioplită, dar îmbinată cu deosebită pricepere, a fost atât de bine potrivită încât, după secole, mari părţi din antica alcătuire au rămas neştirbite. Din loc în loc, zidurile verticale ce sprijină platformele cuprind, bine ancorate, înguste pietre lunguieţe care ies în afară: ele slujeau ca trepte, asigurând legătura între terasele supraetajate, ce surplombau în unele locuri prăpăstii ameţitoare. Terasele descresc treptat, urmând geometria trunchiului de piramidă al colinei-suport. Privite în ansamblu, construcţiile de la Morongo Uta măsoară în înălţime cincizeci de metri; baza primei platforme a insolitului edificiu piramidal se desfăşoară în plan orizontal de-a lungul a patru sute cincizeci de metri Pe aceste platforme s-au aflat cândva rapa itistatornicite locuinţele aborigenilor, colibe ovale de bambus aco­perite cu frunziş. Din piatră îşi întocmeau doar vetrele de fontă pătrată, piua în care-şi măcinau taro-ul şi uneltele: tesle, dălţi, topoare, admirabil şlefuite. Aceşti îndemânatici mânuitori ai uneltelor neolitice au edificat nu numai impunătoarea fortăreaţă Morongo Uta, ci şi alte douăsprezece aşezări, structurate după acelaşi plan şi situate pe culmile învecinate, cătune megieşe ce zac sub încâlceala ferigilor arborescente şi a altor copaci din neamul pandanusului şi al hibiscului.

Incă prea puţin cercetată, această asociere de structuri pirami­dale constituie cea mai vastă şi mai complexă construcţie din câte s-au descoperit până acum în „Triunghiul polinezian“.

Deşi despărţite de văi prăpăstioase, platformele supraetajate care înconjoară culmile stâncoase constituie un tot coerent ca factură şi ca funcţiune practică. Ele au fost gândite şi executau, cu un efort incalculabil, ca un scut de piatră în stare să asigure adăpost în faţa oricărui atac posibil. Dar cine puteau fi redutabilii năvălitori? în nici un caz insularii din Rapa Iti. Cea mai pregnanta dovadă ce sprijină acest adevăr o constituie drumurile de acces practicate la înălţimi, poteci care legau numeroasele aşezări de pe cuhni. In vreme de pace, localnicii se asociau, de bună seamă, pentru a lucra câmpurile din văi, unde cultivau taro şi alte plante; ogoarele erau udate de ape aduse prin mijlocirea unor canale de irigaţie ce conduceau lichidul preţios din văile înalte ale unor râuri – lucrări ce implicau întovărăşirea unor comunităţi. De cine se temeau atunci cei refugiaţi pe înălţimile fortificate? De unde venea primejdia? Un indicator elocvent îl constituie vestigiile unui şanţ adânc săpat pe o lungime de sute de metri, în dreptul lagunei ce asigura accesul spre interiorul insulei Rapa Iti. Un şanţ consolidat de un zid pe malul dinspre mare al lagunei ţinea piept năvălitorilor ce veneau de pe întinsul oceanului. Canibalii! Aceeaşi sâ

ngeroşi luptători porniţi din îndepărtatele insule Marchize ce debarcaseră pe ţărmul „Buricului Pământului”, Insula Paştelui; ei măcelăriseră sute de bărbaţi, femei şi copii, ospătându-se din trupurile învinşilor, întâmplare înfricoşătoare ce a ajuns până la noi prin tradiţiile pascuanilor, povestite de urmaşii celei de a treisprezecea generaţii a „urechilor lungi“. Canibalii aveau vase de război redutabile, propulsate de vele, cât şi de vâslele numeroşilor participanţi la asemenea expediţii de jaf. Nukaeva, una din cele mai mari insule din „arhipelagul canibalilor”, număra la vremea când debarca la ţărmul ei cunoscutul navigator Melville nu mai puţin de o sută de mii de locuitori…

Pe ultima platformă a insulei, la frontiera cu cerul, aborigenii au construit altare. Ascunse privirilor, în grote săpate anume pentru a adăposti idolii, aceste sanctuare au ca postament cea mai înaltă construcţie piramidală din arealul Pacificului.Inălţate în cuprinsul mai multor continente, după cum am văzut, piramidele constituie un simbol esenţial al muntelui sacru. Matrice primordială a tuturor munţilor, receptor al fluxurilor vitale şi lăcaş al divinităţii, Muntele sfânt era ţelul spre
care credincioşii îşi îndreptau năzuinţele, rugile, jertfele. în această privinţă, iată ce scria în inegalabila sa lucrare Mitologia română prof. dr. Romulus Vulcănescu, o autoritate în domeniu: „Oamenii de rând se urcau la cer prin iniţiere, tărie fizică şi morală, din dorinţa de a lua contact cu făpturile transcendente. Acţionau în virtutea imanentului care urcă, întocmai ca antecesorii lor, dacii… Cei bravi si drepţi, în sens mitic, se puteau urca pe trunchiul arborelui cosmic, din ramură în ramură, până la Cerul dorit, dar se puteau urca şi pe la Marginile Pământului, pe care se sprijineau Poalele Cerului. O dată urcaţi pe Poalele Cerului se puteau prinde de Torţile Cerului şi sălta pe Calea Laptelui, de la care urcau apoi lent, “în spirală, pe apa Duminicii”documentare si tehnoredactare: Maddie Ancuta

Mai multe articole in Top Secret