Zilele trecute intrasem pe un grup de socializare pentru romanii din UK. Mi-a atras atentia o postare. Parea un anunt, am crezut citind primele cuvinte ca cineva incerca sa vanda ceva. Cuvintele erau scrise cu majuscule. Am citit. Si am zambit.
“NU ESTE NIMIC ILEGAL ! NU TE COSTA NICIUN BAN SA ITI FACI DOSARUL SI SA TE INROLEZI ! NU SUNT COSTURI ASCUNSE !”
Cuvinte de mai sus m-au determinat sa citesc toata postarea. Nu era vorba de nicio reclama, respectivul nu vroia sa vanda nimic. Isi dorea doar sa ii determine pe cati mai multi romani sa se inscrie la scoala, sa apeleze la fondurile pe care statul englez le aloca pentru cei care doresc sa studieze in Anglia dar care nu au bani pentru studii.
Stiu ca multi dintre noi s-au obisnuit sa spuna ca nimeni nu face nimic gratis, ca in spatele oricarui ajutor se ascunde ceva. In acelasi registru erau si multe dintre comentariile celor care au citit postarea lui Andrei. “Ce ai de castigat?”, “Ce se intampla daca nu ma mai duc?”, “Cat trebuie sa platesc de fapt pentru a face un asemenea colegiu?”, “Vrei sa ne furi banii!”
Nu imi mai pun de multa vreme semne de intrebare vis a vis de neincrederea parca mostenita genetic pe care o avem multi dintre noi, nu ma mai intreb nici de ce nu putem crede ca mai sunt si oameni care fac tot ce fac din pasiune sau pentru ca pur si simpu vor sa ajute pentru ca ei stiu cum nu este sa nu te ajute nimeni.
Am decis asadar sa vorbesc cu Andrei. Am vrut sa ii stiu povestea. Stiam ca are o poveste, asa cum au toti cei care au plecat din Romania.
“Am inceput facultatea in Iasi la Resurse Naturale si Protectia Mediului, dar din motive financiare nu am putut sa o termin. Viata mea a luat o intorsatura ciudata dupa un accident grav pe care l-am suferit in tara. Atunci am decis ca inainte de a face ceva trebuie sa ma gandesc de doua ori, am decis ca nu trebuie sa ma arunc niciodata cu capul inainte”.
Am venit sa fac milioane. Realitatea era insa alta.
“Povestea mea a inceput acum trei ani cand am venit in Anglia la sora mea. Am venit cu aceleasi ganduri cu care vin multi de acasa. “Ma duc in Anglia, fac milioane”. Dar nu a fost asa.
Am inceput ca multi dintre noi de jos, am lucrat ca cleaner cu 6 lire la ora, 12 ore pe zi si la sfarsitul zilei cand trageam linie aveam doar 8 ore platite deoarece patru ore le petreceam in mijloacele de transport. Avem haine murdare toata ziua si nu aveam ocazia sa schimb o vorba cu nimeni”.
continuare aici
