Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: cronica paranormalului

Top Secret

Mutilari de animale provocate de extraterestrii

Published by:

OZN

Mutilari de animale provocate de extraterestrii

OKLAHOMA, KANSAS Şl ARKANSAS
In ziua de 25 ianuarie 1992, în apropierea localităţii Okemah, Oklahoma, a fost găsită o vacă ucisă. Ugerul era îndepărtat printr-o tăietură fără sângerare şi zăcea pe pământ. Partea dreaptă a pieptului fusese despicată. Un adjunct aL şerifului din ţinutul Okfuscee, prezent la locul faptei, presupune că i s-a scos şI inima. Nu a fost invitat nici un veterinar pentru autopsie. In lipsa unor dovezi formale, raportul şerifului menţioneză: „Cauza: rit satanic“. Dar el  însuşi era mirat de precizia cu care fuseseră operate tăieturile, fără nici o urmă de sânge.
Sâmbătă 2 februarie, cercetătorul Chunck Pine, din cadrul organizaţiei MUFON Oklahoma, s-a deplasat succesiv la birourile şerifilor din Garfield, Kingfisher si Grand ca să adune mai multe detalii privind mutilările de animale din luna ianuarie. Şeriful din Grand County, Archie Yearick, l-a informat că în dimineaţa aceea primise o comunicare telefonică de la poliţia din Caldwell, Kansas, referitoare la mutilarea recentă a unui taur. Chunk s-a deplasat mai departe, spre nord, trecând frontiera statului, şi s-a dus la locul incidentului, împreună cu un ofiţer de poliţie. A preluat probe de ţesuturi tăiate şi de ţesuturi neafectate, pentru comparaţie, le-a introdus în soluţie de formol, pentru conservare, şi le-a trimis, cu expresul federal, doctorului John Altshuler, un specialist în patologie şi hematologie din Denver, Colorado.
Doctorul Altshuler lucrează, împreună cu mine, încă din anul 1989, la munca de colectare a unui număr cât mai mare de mostre de ţesuturi mutilate pentru examen microscopic. Până acum, cercetările microscopice au arătat că ţesuturile animalelor (iepuri, căprioare, cai şi bovine) au fost tăiate la temperaturi înalte, de sute de grade Fahrenheit, fapt demonstrat de hemoglobina „coaptă” şi de alte modificări histologice. în cazul petrecut în Oregon, în anul 1990, ţesutul era zimţuit ca şi cum ar fi fost tăiat cu o foarfecă cu vibrator.
Dr. Altshuler, precum şi Laboratorul de diagnoză al statului Oregon, au confirmat că temperatura înaltă a fost mijlocul folosit in incizii. Dr. Altshuler a identificat aceleaşi modificări celulare, cauzate de căldură, şi la mutilarea taurului din Caldwell, Kansas.
In marţea următoare, 11 februarie 1992, au sosit alte două comunicări despre mutilări de animale, în localitatea Calumet, Oklahoma, la 10 mile vest de El Reno. Prima a fost decoperită de Robert Jakobs şi fiul său, Travis Dean, în dimineaţa zilei de 6 februarie. Taurul ucis avea jumătate de limbă tăiată; organele genitale fuseseră îndepărtate printr-o incizie ovală, fără sângerare, iar rectul fusese eliminat printr-o scobitură . Nu se vedea nici un pic de sânge şi nici urme prin jur.
in seara aceea, Travis şi-a luat prietena, Julie Hamil ton, şi au pornit amândoi pe câmp, ca să-i arate ce s-a întâmplat. Era ora 20,15 când zăriră o lumină pe câmp. „Era de zece ori mai strălucitoare ca o stea — povestesc ei. Când ne-am apropiat, puteam să distingem, pe margini,, nişte lumini roşii, galbene şi albe. Pâlpâiau dezordonat, nu după o succesiune anume“.
Apropiindu-se cam la vreo trei sferturi de milă faţă de obiectul luminos, Julie a fost cuprinsă de spaimă, aşa că au făcut cale întoarsă. Obiectul s-a ridicat în aer şi i-a ur¬mărit. „Goneam cu 80 mile pe oră, iar când am ajuns în oraş trecuse demult de noi“ afirmă ei. După ce a lăsat-o pe Julie la locuinţa ei, Travis s-a întors la câmp, de data asta împreună cu tatăl său. Lumina era din nou pe câmp. Robert spunea că putea să distingă cu uşurinţă luminile colorate care clipeau pe acel obiect. Când s-au apropiat cu furgoneta, lumina s-a îndepărtat şi a dispărut. După câteva minute a reapărut, deplasându-se spre sud-est şi apoi a dispărut din nou.
Lunea următoare, 10 februarie, după-amiază, a fost găsit la Hereford un alt taur mort şi mutilat, pe aceeaşi păşune. Ca şi în cazul taurului mutilat în ziua de 6 februarie, avea jumătate de limbă tăiată, ochiul stâng scos, organele genitale extirpate, printr-o tăietură curată, şi rectul îndepărtat (vezi fotografiile).
In noaptea de 3 martie, în Okemah, Oklahoma, după miezul nopţii, trei oameni au zărit un obiect de culoare gri, ca un diamant cu „ferestre”, care a aterizat şi după aceea a plecat. Martorii apreciază că avea un diametru de peste 30 picioare.
La 9 martie, tot în Okemah, s-a găsit o vacă ucisă, cu ugerul extirpat, printr-o tăietură curată, fără sângerare. Vaca mai avea o gaură mare în partea stângă. „Ca o gaură de proiectil” spunea cineva. Dar nu se vedea nici gaura de ieşire, nici proiectilul. Lângă capul vacii, pe pământ, erau urme de sânge, fapt neobişnuit.
La 4 martie, Danny Varner, adjunctul şerifului din ţinutul Benton, s-a dus să-l întâlnească pe Bill Cowger, la ferma Tyson’s Hog, lângă Hiwasse, Arkansas. Acesta i-a arătat o vacă de opt ani, moartă, culcată pe partea dreaptă. Ii lipsea ochiul stâng şi limba, iar pielea dintre picioarele din spate fusese extirpată pe o suprafaţă de 20 pe 30 ţoli împreună cu ugerul (vezi fotografiile). Tăietura nu depăşea adâncimea pielii. Ţesuturile musculare de sub piele erau neatinse.

Raportul sergentului Varner precizează:
„Am constatat că limba vacii fusese tăiată cu un instrument foarte ascuţit. Tăietura era pe diagonală, dintr-o parte în cealaltă, la aproximativ 6 până la 8 ţoli faţă de dinţii din faţă. Ochiul stâng era scos. Ugerul fusese îndepărtat împreună cu pielea, folosindu-se un instrument foarte ascuţit, peretele abdominal nu era atins, iar tăieturile păreau făcute de un chirurg. Vaginul vacii era lărgit şi smuls în afară. Terenul înconjurător nu prezenta urme de luptă şi nu am putut vedea nici un fel de urme de paşi, în jur. S-a găsit o mică cantitate de sânge pe vacă şi în jurul ei.

In ziua de luni, 9 martie 1992, am luat legătura cu Dr. Marion Harris, un medic veterinar din Gravette, Arkansas. L-am întrebat pe Dr. Harris dacă organele interne ale unei vaci pot fi extirpate pe cale vaginală. Mi-a precizat că organele pot fi scoase prin vagin numai dacă vaca a fătat recent, cu maximum 6 săptămâni înaintea morţii. L-am întrebat dacă e de acord să execute o autopsie a vacii şi mi-a răspuns afirmativ.
in ziua de joi, 12 martie 1992, la ora 14,00 eu, împreună cu sergentul Sam Blankenship şi Bill Cowger ne-am întâlnit cu Dr. Harris, la proprietatea unde fusese găsită vaca. Dr. Harris nu a putut stabili dacă lipseau anumite organe, din cauză că se aşteptase prea mult timp (8 zile) înaintea practicării autopsiei.

MiSSOURI

Perioada februarie-martie 1992 mai cuprinde unsprezece rapoarte referitoare la mutilări de vaci,în ţinutul Webster, Missouri, la est de Springfield. In aceeaşi perioadă, s-au primit comunicări despre apariţia unor lumini stranii pe cer, deasupra localităţii Northview. Patrula de circulaţie s-a plâns că pe şoseaua interstatală nr. 44, Northview, ieşire, parchează atâtea maşini cu persoane care vor să vadă OZN-urile, încât s-a creat un risc de accidente.

Au fost expediate doctorului Altshuler eşantioane de ţesuturi de la nouă vaci mutilate; acesta a constatat că liniile inciziilor prezintă efectele unei temperaturi ridicate şi margini întărite „plasticizate”, care nu pot fi obţinute prin folosirea laserelor obişnuite. Dar chiar şi un laser portabil are dimensiunile unui congeletor mare şi necesită un generator electric puternic.
„Dacă îţi poţi permite să dispui de un asemenea agregat, de ce să-l târăşti în miez de noapte pe un câmp, unde fermierul ţi-ar putea trage un glonţ pentru că îi omori vitele”, se întreabă Duane Bedell, coodirector al diviziunii MUFON, din ţinutul Webster. „Şi cum pot fi omorâte vitele fără o luptă, fără urme de jur-împrejur şi fără sânge?”
Un fermier, Joe Bouldin, a spus că vaca sa avea gâtul tăiat, esofagul extirpat şi ţâţele tăiate de pe uger. „Dar nu se vedeau nici un fel de urme pe pământ, lucru absolut misterios”.
Necropsia a pus în evidenţă că vacii i se scosese aproape tot sângele. Dar pământul era uscat. „Cum să-i scoţi sângele unei vaci fără să verşi pe jos nici un pic de sânge?” se întreabă Bouldin.
„N-am purtat niciodată vreo armă asupra mea, dar a-cum am pregătit, în maşină, un pistol încărcat. Aşa mă simt după toate întâmplările astea”.
Fermiera Edwina Ragsdale era şi ea la fel de neliniştită.
„Parcă vacile erau îmbălsămate” spune ea. „Ne-am dus acolo săptămâna trecută (februarie 1992) şi mirosea slab a putreziciune, dar acum cred că s-au stricat de tot.” Intrebând-o cine crede că e vinovat mi-a replicat: „OZN- urile sau cultele satanice — ambele mă înfricoşează”.
Am văzut şi eu un animal „îmbălsămat”. în luna mai 1990, când produceam filmul O recoltă ciudată, un crescător de vite care locuia la est de Cascada Colorado Springs (statul Colorado) şi-a găsit unul din cai mort şi mutilat. Cum se întâmplă adesea, trec, mai multe zile până să ne parvină ştirile despre mutilări. în cazul respectiv, am reuşit să filmăm de abia la douăzeci de zile după ce s-a găsit cadavrul calului. Timpul fusese călduros, dar viermii nu apăruseră, după încă o săptămână, când trecuse deja o lună de la moartea calului, şi-au făcut apariţia şi viermii. Dar când am tăiat bucăţi din şalele calului ca să luăm mostre de ţesuturi, muşchii erau de un roşu viu. Am întrebat veterinarul din localitate dacă consideră faptul normal. Mi-a răspuns că nu era normal şi că ţesutul ar fi trebuit să fie în putrefacţie.
In aprilie 1992, s-au primit rapoarte despre asemenea cazuri de mutilări în Liberty, Mississippi şi Leduc, Alberta (Canada). în Liberty s-au găsit două vaci cu jumătate din pielea feţii jupuită şi cu limbile tăiate.
Un viţel de trei zile a fost găsit fără cap şi picioarele din spate, fără nici o urmă de sânge sau urme de paşi în jur.

mai multe articole in Top Secret

 

tehnoredactare si documentare Maddie Ancuta

Top Secret

Combustie spontana

Published by:

foculPRIMA EXPERIENŢĂ  omului cu reacţiile chimice a necesitat fără îndoială folosirea focului- combustie spontana-. De-a lungul secolelor, omul a învăţat să-l utilizeze în folosul său şi, în cele din urmă, să-l îmblânzească pentru a fi ajutat de el în munca sa. S-a constatat însă că omul nu a reuşit să-l stăpânească pe deplin şi să-i cunoască toate secretele.

Uneori focul a jucat feste îngrozitoare, provocând nenorociri, relatate în articole de presă cu titluri de o şchioapă, fără ca motivul izbucnirii lui să poată primi până la urmă vreo explicaţie. Iată câteva exemple.

Intr-o luni, dimineaţa, pe 2 iulie 1951, doamna P.M. Carpenter, domiciliată în 1200 Cherry Street, Northeast, St.Petersburg, Florida, se duse la uşa cu numărul 67 a camerei ocupate de doamna Mary H.Reeser, cu care se văzuse ultima oară cu o noapte în urmă. Era cu puţine minute trecut de ora opt, moment al zilei în care cele două femei îsi serveau de obicei cafeaua de dimineata.

Doamna Carpenter avea asupra ei o telegramă pe care tanarul poştaş de la Wester Union nu o putuse lăsa destinatarului, deoarece doamna Reeser nu răspunsese la bătăile lui în uşă.

Doamna Carpenter observă că nu poate ţine mâna pe clanţa uşii chiriaşei sale, atât era de fierbinte. Speriată, ca a ieşit din clădire şi a strigat după ajutor. Câţiva zugravi care lucrau în apropiere au venit în grabă şi au lipurt uşa încăperii doamnei Reeser.

In apartament era insuportabil de cald. Ferestrele erau deschise. Lângă una din ele se aflau rămăşiţele carbonizate ale unui fotoliu, precum şi cele, la fel de carbonizate, ale lui Mary Reeser. Foarte puţin mai rămă­sese atât din fotoliu cât si din cea care îl folosise.Investigaţiile ulterioare efectuate de către detectivi, chimişti şi patologpau scos la iveală unele date care, în majoritatea lor, nu coincid cu ceea ce omul cunoaşte despre foc. Doamna Reeser fusese văzută în viaţă pentru ultima oară în jurul orei nouă a serii trecute de către fiul său, doctorul Richard Reeser, şi de către proprietara imo­bilului şi prietena ei, doamna P.M.Carpenter. In seara aceea stătuse pe fotoliul uşor în care a murit, îmbră­cată într-o cămaşă de noapte din mătase artificială, peste care îşi trecuse un halat de casă, iar în picioare avea papuci de pânză.

Când proprietăreasa şi zugravii pătrunseră a doua zi în forţă în camera ei, au constatat că cele 85 de kg ale doamnei Reeser fuseseră reduse la o masă carbonizată de mai puţin de 5 kg sub efectul unei călduri care distrusese totul, în afara craniului, a câtorva vertebre şi a piciorului stâng, care practic nici nu fusese atins de căldura ucigaşă. Fotoliul pe care şezuse nefericita vic­timă era ars complet. Nu au mai rămas din el decât arcu­rile metalice.

Incăperea în care femeia a murit în mijlocul acestui infern inexplicabil era în mod straniu neafectată de căldură.

La o înălţime de 2 metri de la podea se putea observa o linie de funingine depusă pe pereţi şi pe perdele. O oglindă de pe perete se crăpase din cauza temperaturii foarte mari. Ramele ferestrelor erau acoperite cu un strat gros de funingine.

Fotoliul, un lampadar aflat în apropiere şi o măsuţă fuseseră distruse. Sub fotoliu, pe covor, se putea vedea o mică arsură. Martore tăcute ale îngrozitorului eveni­ment erau şi rămăşiţele a două lumânări de parafină, aşezate pe o măsuţă de toaletă la o distanţă de circa şase metri de fotoliul carbonizat. Lumânările se topi­seră şi curseseră pe marginea măsuţei, lăsând fibrele moi nearse în suporturile lor. Efectele căldurii incan­descente erau numeroase şi’ foarte clare sub nivelul de doi metri al încăperii; dincolo de această linie, focul nu lăsase nici o urmă. Investigaţiile ulterioare au dat la iveală faptul că focul topise o priză din perete, la care erau conectate lampadarul cu picior şi un ceas electronic, producând arderea siguranţei şi oprind ceasul la ora patru şi douăzeci de minute. Soba de perete, care funcţiona cu gaz, era închisă. Ciudata moarte a lui Mary Reeser a pus autorităţile într-o mare încurcătură. Edward Davies, specialist în incendii al Consiliului National al Societăţilor de Asigurări a fost adus de la Tampa să cerceteze cazul. El a declarat: “Nu mă pot pronunţa dacă a fost vorba de un incendiu. Pur şi simplu nu ne putem da seama ce a produs acest eveniment”.

Marele expert intrase într-o mare încurcătură. Profesorul Wilton Korgmann de la Facultatea de medicină a Universităţii din Pennsylvania şi-a recunoscut şi el complexitatea în faţa acestui caz.

“Niciodată nu am mai văzut un craniu uman atât de micşorat din cauza căldurii incandescente ca cel al doamnei Reeser”, a declarat el. “Contrariul rămâne valabil. Craniile fie că se umflă peste măsură, fie că se sparg in mii de aşchii de os. E cel mai uluitor fenomen care mi a fost dat să-l văd”.

Să fi fost oare posibil ca doamna Reeser să fi fost lovita de un trăsnet?

Institutul Meteorologic nu a înregistrat în noaptea aceea nici o descărcare electrică în acel centru al oraşului St. Petersburg. Să fi adormit cu ţigara în mână şi să fi ars datorită aprinderii hainelor cu care era îmbrăcată? Experţii au fost de părere că pentru producerea afectului de incendiere la care a fost supusă doamna Reeser ar fi fost necesară o temperatură de 2500-3000 C timp de mai multe ore. Explicaţia cu îmbrăcămintea aprinsă cădea din capul locului; în locuinţă soba cu gaze era oprită şi nu mai funcţiona curentul electric deoarece Incendiul produsese un scurtcircuit şi siguranţa fusese arsă.

F.B.I.-ul a analizat cenuşa trupului şi a ajuns la concluzia că nu există nici un indiciu al folosirii vreunor lichide sau substanţe chimice pentru producerea arsurii.

Incurcate, autorităţile din St. Petersburg au fost constrânse să închidă dosarul acestui caz, dând publictăţii o concluzie neconvingătoare, alta decât cea ade­vărată, care ar fi trebuit să recunoască incapacitatea lor de a soluţiona misterul. Şeful poliţiei, J.R.Reichart şi Cass Burgess, şeful detectivilor au semnat o declaraţie in care se atribuia arderea fotoliului doamnei Reeser faptului că aceasta adormise cu ţigara în mână, fiind apoi, la rândul ei, incinerată, prin arderea propriei grăsimi corporale.

Ceea ce provocase în realitate groaznicul incident, nu vom şti poate niciodată, iar teoria îmbrăcăminţii aprinse de la ţigara cu care adormise în mână victima, inadecvată judecând după principiile cunoscute, este fără îndoială numai o ipoteză comodă. Din moment ce numeroşi oameni de stiintă si multe laboratoare de specialitate care au analizat cazul nu au reuşit să-l rezolve, cu siguranţă că nu avem motive să aşteptăm mai mult de la doi poliţişti, chiar dacă aceştia şi-au dat, fără îndoială, toată silinţa să o facă.

Ingrozitoarea moarte a doamnei Mary Reeser nu are, cu siguranţă, precedent în analele necropsiei. în ziarul englezesc Hampshire Adevertiser din 4 martie 1905 a apărut un articol despre cumplita moarte ce i-a lovit pe bătrânul Andrew Killy şi pe soţia sa în noaptea de 26 februarie sau în dimineaţa zilei următoare. Cei doi vârstnici locuiau într-o casă ţărănească din piatră în Butlock Heath, în apropiere de Southampon. In dimi­neaţa zilei de 26 februarie trecătorii au auzit scârtâituri şi bolboroseli venind din casa celor doi. Oficialităţile locale chemate la faţa locului au fost nevoite să spargă ivărul pentru a intra. Inăuntru îl găsiră zăcând pe podea pe domnul Killy, decedat în urma arsurilor, având trupul aproape în întregime carbonizat de un foc ce nu reuşise însă decât să pârlească uşor covorul de dedesubt. Soţia sa, învelită, arsese si ea de vie în uriasul fotoliu în care sezuse, la vreo sase metri de soţulei. Deşi fusese carbonizată, putea fi încă recunoscută, după spusele martorilor.Cum putuseră arde cei doi bătrâni fără ca locuinţa lor să fie distrusă? Autorităţile nu şi-au putut da seama, având foarte puţin timp la dispoziţie pentru a face investigaţii, întrucât casa însăşi a ars complet în noaptea aceea. Ziarul New York Herald din 27 decembrie 1916 a informat pe larg despre cazul lui Lillian Green, came­ristă, angajată la hotelul Lake Denmark, o staţiune situată la circa şapte mile de Doner, New Jersey.

Proprietarul hotelului, Tom Morphey, a fost trezit din somn de nişte gemete care atrăseseră atenţia raidului său. Nereuşind să-şi liniştească animalul, Morphey s-a ridicat din pat şi a început să caute sursa gemetelor. în cele din urmă, el a descoperit-o pe camerista: domnişoara Green, arsă şi muribundă pe podeaua camerei sale. Sub ea, pe podea, se putea observa o mică pată carbonizată; hainele femeii arseseră complet. Murise fără să poată spune cuiva ce se întâmplase. Autorităţile nu au putut înţelege niciodată cum un incendiu, care a fost în stare să mistuiască victima si îmbrăcămintea acesteia nu a afectat aproape deloc covo­rul pe care aceasta a fost găsită zăcând. Ziarul New York Sun din 24 ianuarie 1930 a relatat un caz şi mai uluitor. Doamna Stanley Lake din Kingston, New York, a ars de vie în împrejurări ciudate, iar ancheta parchetului, după ce a concluzionat că fusese vorba de un accident datorat unor cauze necunoscute, a adăugat: “Deşi trupul victimei a suferit arsuri severe, îmbrăcămintea ei nu a fost nici măcar pârlită”.

documentare Maddie Ancuta­

mai multe articole in Top Secret

 

 

 

 

 

 

Top Secret

Arta de a fotografia gândurile

Published by:


fotografie
Fotografiera gandurilor. Arta de a fotografia gândurile
Inventarea aparatului fotografic a pus la dispoziţia paranormalului o sabie cu două tăişuri. La început, ra­poartele prezentate pe marginea acestui fenomen se întemeiau pe simpla mărturie a protagonistului, pe schiţe şi desene făcute de acesta, „dovezi” care deschid în fapt calea spre manipulare şi exagerări. Odată cu inventa­rea aparatului fotografic şi-a făcut apariţia o modali­tate credibilă de a surprinde fenomenul prin interme­diul imaginii obiective, fără o pregătire prealabilă. în acest context, interesant este faptul că există puţine cazuri cărora le putem acorda credit. Desigur, nu tre­buie scăpat din vedere faptul că este vorba de un feno­men care se produce în mod spontan şi că este puţin probabil ca în momentul respectiv să existe în preajmă un aparat pregătit să imortalizeze fenomenul în fond, câte din miile de accidente de circulaţie au fost- filmate sau fotografiate chiar în momentul producerii lor ?

In ciuda acestei întemeiate dificultăţi, până în pre­zent ne-au fost furnizate numeroase fotografii oare sur­prind imagini ale unor fantome, extrageri de ectoplas­mă sau OZN-ul, însă, în ciuda confirmării fenomenelor de către martori, nici unul dintre acestea nu a reuşt să ne convingă asupra autenticităţii sale. Sau, dacă ne pu­tem exprima astfe], o imagine este mai relevantă decât o mie de cuvinte. Oricatre ar fi pretenţiile de autentici­tate ale acestor fotografii, aparatul nu este în fond alt­ceva decât un obiect care înregistrează fenomenul, „un observator“. Lucrurile sunt însă diferite în cazul lui Ted Serios. In 1964, el a trecut printr-o experienţă unică din care aparatul face parte integrantă.

La vremea respectivă, Ted Serios a susţinut că poate fotografia gânduri.

Experienţele pe care le-a efectuat în acest sens con­stau în următoarele : el a plasat în faţa ochilor un apa­rat Polaroid şi s-a concentrat intens asupra aparatului. Demonstraţia s-a desfăşurat în prezenţa unor martori oculari şi sub supravegherea atentă a cercetătorului Dr. Jule Eisenbud care îşi desfăşoară activitatea la Denver, în Statele Unite. în mare. Ted Serios a reuşit să imor­talizeze imagini ale propriului chip, marcat de o expre­sie de încredere. De asemenea, a obţinut clişee goale, fie complet „albite“ fie complet „negative“. Cu toate aces­tea, a înregistrat şi câteva fotografii „reuşite“, dintre care unele sunt incitante.

Uneori, pe clişeu apăreau imagini din locuri foarte îndepărtate de Denver, spre exemplu din Londra sau Veneţia. în mai 1965, Ted Serios a obţinut o serie de imagini ale faţadei unui magazin din Central City, Statul Colo­rado. Pe clişeu, se distingeau cuvintele : The Old Gold, Store, cu toate că în urmă cu mulţi ani, acel magazin îşi schimbase denumiera în „The Old Wells Fargo Ex­press Office“. Eisenbud nu a reuşit să găsească fotografii ale magazinului cu vechea sa denumire, însă ulterior, a intervenit un lucru şi mai bizar. Numele din fotografiile lui Ted Serios conţinea o greşeală, fiind înregistrat ca „The Wîd Gold Store“ cu litera „W“ în aceeaşi poziţie în care apăre ,,W“ în „Wells“, pe firma modernă. Şi în alte fotografii au apărut anomalii. O fotografie a gândului din momentul în care Serios se concentra la o curea in­scripţionată aparţinând Poliţiei regale canadiene a fost uşor identificată, însă cuvântul „canadian“ era ortogra­fiat incorect, „sainadan”, iar litera „O“ din „politie” semăna mai degrabă cu un „D“.

ganduri fotografiateSau, una din imaginile Grajdurilor Williams Livery din Colorado este destul de precisă în linii mari, deşi în realitate, ea prezintă o faţadă din cărămidă diferită de cea originară şi câteva ferestre zidite.

Dezvăluirile pe care le-a făcut Ted Serios au stârnit vii controverse în lumea cercetării în domeniu timp de câteva decenii. Folosirea aparatului Polaroid constituie o garanţie că nu se pot bricola imagini falsificate în ca­mera obscură, însă, în acelaşi timp, ea exclude posibi­litatea verificării fenomenului pe negativ. De când Ted Serios şi-a pierdut capacitatea paranormală şi nu a mai reuşit să obţină fotografii ale gândurilor, cercetătorii au fost privaţi de materialul necesar studiului. De fapt, în afara lui Serios, nimeni nu a mai susţinut cu asemenea dovezi că poate realiza fotografierea gândurilor. Chiar şi în cazul lui s-au făcut auzite voci care susţin că pre­tenţiile sale nu sunt altceva decât o escrocherie. Ted Serios a folosit un aparat pe care l-a denumit „gismo“ şi pe care a refuzat cu obstinaţie să îl pună la dispoziţia scep­ticilor ce încercau să îi discrediteze afirmaţiile. în opi­nia unora, acest „gismo“ putea conţne imagini preala­bile uşor reproductibile pe aparatul de fotografiere a gândurilor. Totuşi, sugestiile lor nu au fost susţinute prin dovezi.

IMAGINI ALE GÂNDURILOR DE DINCOLO

Fotografia metapsihică, complet diferită de fotogra­fia gândurilor nu este un fenomen nou. Spre exemplu, după dispariţia RMS Titanic care s-a produs în 1912 — subiect tratat pe larg în capitolul dedicat ,cunoaşterii anticipative” din  cartea Paranormal  — un anume domn Wil liam Walker a initat o serie de conferinţe despre foto­grafierea metapsihică ca urmare a legăturii sale cu spi­ritismul W.T. Stead. Walker obţinuse câteva ,.fotografii ale spiritelor“, imagini pe care intenţiona să i le pre­zinte lui Stead. După ce Stead şi-a găsit moartea pe Titanic, acest lucru nu a mai fost posibil, însă Walker a sperat că poate menţine legătura cu Stead „în lumea de dincolo“. In timpul şedinţei de spiritism, pe câteva plăci s-au imprimat imagini ale lui Stead şi câteva mesaje scrise de acesta şi adresate „gazdei“ sale. Cu toate aces­tea, părerea general împărtăşită de cercetători este că aceste fotografii, ca şi majoritatea fotografiilor spirite­lor făcute în acea perioadă, sunt contrafăcute.

Totuşi, fotografierea gândurilor constituie o tematică aparte. Poate că Ted Serios a reuşit să păcălească o lume întreagă, fiind în fond un prestigitator talentat, capabil de scamatorii pe care nimeni nu le-a mai făcut până la el. Dacă. însă capacitatea sa paranormală a fost auten­tică, atunci această eventualitate ar avea implicaţii deo­sebite şi consecinţe uriaşe asupra interpretării imaginlor fotografice obţinute în alte domenii ale paranorma­lului. Fotografiile fantomelor, OZN-urilor, etc. ar putea fi oare rodul imaginaţiei, surprins pe peliculă fotogra­fica ? Ar putea oare explica măcar câteva din nenumă­ratele fotografii surprinse de fotografi care pretind că „Nu am văzut nimic în clipa în care am făcut poza“ ? Oare adevărul să fie imprimat pe retina celui care face fotografia, iar acesta, folosindu-şi o formă specifică de PK, să transfere imaginea pe film astfel încât şi ceilalţi să îl poată vizualiza ?

FANTOME

Una dintre teoriile populare care circulă pe seama fantomelor este că acestea sunt spiritele celor morţi. Cea mai răspândită rămâne însă explicaţia spiritiştilor. Cercetătorii au încercat să ofere diverse explicaţii aces­tui fenomen, printre altele ei susţinând că imaginea sta­fiilor nu reprezintă altceva decât o clipă de alunecare a timpului — deci viziuni între două falii ale timpului — sau că ar reprezenta „înregistrarea” unor evenimente care s-au petrecut anterior surprinderii lor în prezent şi care acum se reiau datorită unei suite de circumstanţe naturale, ca rezultat al combinării unor condiţii atmos­ferice, geologice şi psihice specifice.

Dacă acceptăm faptul că fantomele pot fi fotografiate, sau că orice manifestare a paranormalului poate fi înre­gistrată pe film sau peliculă, atunci problema înregis­trării gândurilor nu face decât să complice şi mai mult lucrurile. Dacă spiritul uman este capabil să se desprin­dă de corpul său fizic şi să proiecteze o lume în plan astral, sau dacă el poate crea imagini şi obiecte aparent fizice cât se află în plan fizic, putem oare considera că unele imagini de stafii, OZN-uri, etc. reprezintă în fapt o punte de trecere între înregistrarea gândurilor şi PK ?

T.C. Lethbridge, gânditor radical care a întreprins numeroase cercetări în domeniul fenomenelor metapsice, argumentează că, în opinia sa, fantomele ar putea reprezenta o proiecţie mentală a observatorului, sau chiar a unei a treia persoane care nu este nici marto­rul, nici fantoma. Ne întrebăm dacă putem extinde ipo­teza afirmând că atâta vreme cât imaginea fantomei a fost proiectată de o persoană, o altă persoană o poate fotografia.
documentare si tehnoredactare Maddie Ancuta
mai multe articole in Top Secret