In ultimii ani, peste trei milioane de romani lucreaza in strainatate. In urma lor au ramas in tara 350.000 de copii, in grija rudelor sau in cel mai bun caz doar cu unul dintre parinti. Cei mai multi dintre acesti copii au intre doi si sase ani, adica exact virsta la care au cea mai mare nevoie de afectiune din partea parintilor. Nu e greu de imaginat ca multi dintre copiii celor plecati la munca in afara tarii au trecut si trec prin traume emotionale ce pot avea urmari dramatice in evolutia lor psihica
Aproximativ 350.000 de copii din Romania traiesc fara unul sau ambii parinti plecati la munca in strainatate, multi avand depresii puternice, iar unii chiar s-au sinucis, scrie La Repubblica, subliniind ca trebuie cautate solutii la aceasta problema,precizand ca numarul romanilor din Italia a depasit un milion in 2010, fata de 8.000 in 1990.noteaza La Repubblica
, “Acesti oameni au lasat acasa 350.000 de copii, ramasi fara unul dintre parinti sau chiar fara amandoi. Jumatate dintre acesti copii au mai putin de zece ani. 16% dintre ei au petrecut mai mult de un an fara parinti, iar 3%, peste patru ani”, precizeaza publicatia italiana.
“Este vorba de copii care, in afara faptului ca au suferit daune emotionale si psihologice din cauza absentei parintilor, sunt expusi violentelor si abuzurilor, in conditiile pseudo-familiale in care se afla, in grija bunicilor, a altor rude sau a vecinilor. Cei mai multi copii abandonati sunt in judete din Moldova, in cele mai sarace zone din Romania. Legea le impune parintilor sa declare plecarea in strainatate, dar doar sapte la suta dintre parintii care parasesc Romania fac acest lucru”, precizeaza La Repubblica.
Potrivit datelor ministerului muncii, citate de agenţia Mediafax, din numărul total, o mie de copii au ajuns în sistemul de protecţie specială, iar restul au fost lăsaţi la rude sau la alte familii.
Mediafax citează şi date cu privire la copiii abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în primele 3 luni ale anului, numărul acestora este de aproape 3.000.
Dacă ne referim la această ultimă informaţie, foarte grav, conform datelor furnizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, este faptul că cele mai multe cazuri de abuz fizic, emoţional şi sexual, dar şi cele de neglijenţă au loc chiar în familie.
Acesta este contextul actual în care se află societatea românească şi implicit familia.
“Familia, părinţii se confruntă cu probleme existenţiale, de criză economică, de pierdere a serviciului, de scădere a veniturilor şi asta induce un stres foarte mare în familie şi în momentul în care părinţii sunt depăşiţi un pic de situaţie pot recurge la măsuri extreme.
“Părinţii pot avea anumite tulburări emoţionale pe fondul stresului, ori depresie, ori anxietate, nu mai sunt atenţi la nevoile copilului, nu mai au aceeaşi răbdare cu copiii şi se poate ajunge chiar până la forme de neglijare a copilului sau forme de violenţă asupra copilului”, a spus psihoterapeutul.
Situaţia copiilor poate fi traumatizantă
Situaţia copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate poate fi la fel de traumatizantă.
Odată ce nevoile materiale ale familiei trec pe prim plan, copilul trece prin crize emoţionale.
“Pentru el contează cine îl aşteaptă acasă, cine este cu el la momentul respectiv, cu cine vorbeşte el şi dacă pleacă mama şi el are o legătură foarte strânsă cu mama îl tulbură pe copil.
“Copilul poate intra în uşoare stări de tristeţe şi de depresie şi în momentul în care suntem supăraţi nu mai avem chef nici de şcoală, nici de mâncare, nici de prieteni. Asta ni se întâmplă şi nouă ca adulţi”.
Ideal ar fi ca parinţii să-şi ia copii cu ei când pleacă în străinătate.
“Dacă au posibilitatea să-l ia pe copil cu el este foarte bine. Este foarte important ca părintele să pregătească copilul, să-l pregătească pentru că el are să plece o anumită perioadă de timp, să-i dea copilului repere, am să te sun sau cum o să ţină legătura, să-i explice cum o să ţină legătura cu el.
De asemenea, să reinvestească o altă persoană care să fie importantă pentru copil. Persoana în grijă căruia rămâne copilul să fie delegată chiar de părinte, să creeze o legătură între copil şi persoana cu care copilul rămâne.
Urmatoarele declaratii sunt ale unor copii cu varste intre 5-14 ani.
“Eram constienta ca imediat dupa ce parintii mei vor pleca nimic nu va mai fi la fel,insa toate acestea stiu ca ei le fac pentru mine. Pastram legatura. Zilnic vorbim la telefon iar relatiile sunt la fel de stranse.” (A. M.) fata
” Viata mea e trista pentru ca ii simt lipsa mamei, dar am parte de dragostea bunicilor care sunt ca niste parinti”( S. D.)baiat
Durere, suferinta, tristete dar si aspecte negative ce nu pot fi completate de cele pozitive. Nu banii aduc fericirea. Nu as mai vrea sa stau singur acasa nici macar o saptamana( B. C.) baiat
“Mi-e foarte greu sa fiu responsabila la aceasta vârsta”.(M. I.) fata
“>Esti pe cont propriu, fara mama si trebuie sa iti porti singur de grija. O greseala mica se poate transforma intr-una foarte mare( C. M.) baiat
Pentru mine reprezinta un moment trist, nu mai am placere sa ma intorc acasa pentru ca stiu ca nu mai am cu cine sa vorbesc, nimeni nu ma asteapta cu mancare, este mai mult o stare de depresie in care mai intervine frica( L. R.) baiat
Exodul românilor în strãinãtate, în cãutarea unei vieti mai mai bune, naste uneori drame greu de imaginat. Un copil de 12 ani s-a spânzurat dupã ce a aflat cã mama sa va pleca la muncã în Italia. Rudele spun cã bãiatul era o fire sensibilã si cã nu se putea obisnui cu gândul cã mama sa va fi departe. O situatie în care se aflã multi copii, lãsaþi de pãrinti în grija bunicilor, prietenilor sau a vecinilor. Pãrintii bãiatului sunt despãrtiti de zece ani. Copilul locuia cu mama si cu tatãl sãu vitreg. Femeia a fost anul acesta la muncã în Italia pentru câteva luni. În curând voia sã se întoarcã la lucru. Bãiatul a lãsat în urmã un bilet în care îsi ia rãmas bun de la mama si sora sa: “Îmi pare cã ne despãrtim certati. Cu înmormântarea mea nu o sã averi probleme pentru cã vine omul ãla cu banii pe lemne. Sorã-mea, tu sã te þii de scoalã. Mamã, tu sã ai grijã de tine cã lumea e rea”.
Diriginta bãiatului crede cã bãiatul a recurs la un asemenea gest pentru cã pur si simplu nu a suportat gândul sã fie despãrtit din nou de mama.
Din pacate astfel de cazuri sunt din ce in ce mai des intalnite atat in Romania cat si in celelalte tari.
Din punctul nostru de vedere solutii sunt si ar fi la indemana tuturor…tot ce trebuie sa facem este sa ne dedicam mai mult copiilor nostri ….sa ii ascultam si sa nu ii privim doar ca pe niste marionete de sticla. Parintii trebuie sa inteleaga ca un zambet, o imbratisare sau o simpla privire poate umple golul creat in sufletul copiilor…
Exista o problemã destul de delicatã care se ridicã: ar fi mai bine sã se rãmînã în România si pãrinþii sã nu aibã bani, astfel sã nu aibã posibilitatea sã-i educe si sã-i îngrijeascã sau e mai bine sã plece, eliminîndu-se problemele financiare, însã sã rãmînã copii în grija altor persoane sau doar cu un pãrinte. Lucrurile nu pot fi privite în alb si negru, însã trebuie evidentiate consecintele psihologice care apar ca urmare a absenþei numai a unuia din pãrinti pe o perioadã mai lungã. Din momentul nasterii, copilul observã cã existã douã persoane în jurul lui cu roluri diferite. Împreunã, pãrinþii îndeplinesc toate funcþiile familiale. Functia instrumentalã este legatã mai mult de tatã, iar cea afectivã de mamã. În aceste conditii apare identificarea bãiatului cu tatãl, iar a fetei cu mama, necesarã constituirii identitãtii de sine a copilului. Aceastã identitate este afectatã cînd nu existã ambele figuri parentale în preajma copilului.
Copii învatã sã accepte limitele si disciplina pe care pãrintii o impun. El poate manipula prin dualitatea lui pe pãrinþii care nu sînt uniþi. De exemplu, cînd nu reuseste sã obtinã ceva de la unul din pãrinti încearcã de la al doilea si reuseste astfel în cele mai multe cazuri si invers. La vîrsta de trei ani copilul crede cã el este cel mai puternic. Omnipotenta este o iluzie, o fantezie a copilului, pãrintii fiind cei care îl fac sã revinã cu capul pe pãmînt prin educatie si prin limitele impuse. În momentul cînd acestea nu sînt, copilul se simte puternic, cã poate sã facã orice, însã în momentul cînd nu reuseste sã facã fatã problemelor intervine dezamãgirea si frustrarea.
Va asteptam sa dezbatem aceasta tema impreuna si sa gasim solutii cat mai benefice pentru ambele tabere..
Maddie Ancuta
Andrea Baciu eleva
Comunicat de presă
