Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: cetatenii romani

Politichie

Repatrierea din Siria a unui grup de 9 cetăţeni români şi sirieni

Published by:

alegeri parlamentare 2012Repatrierea din Siria a unui grup de 9 cetăţeni români şi sirieni

 

Ministerul Afacerilor Externe informează că, la data de 11 decembrie 2012, a avut loc o nouă acţiune de repatriere a unui grup de 7 cetăţeni români, însoţiţi de 2 membri de familie, cetăţeni sirieni, din Republica Arabă Siriană prin Liban.

Acţiunea a fost organizată de Ambasada României la Damasc, cu sprijinul Ambasadei României la Beirut.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează apelul către cetăţenii români aflaţi în Republica Arabă Siriană să părăsească cât mai curând posibil teritoriul sirian prin mijloacele comerciale de transport încă operaţionale. Reamintim că persoanele afectate de actuala situaţie din Siria pot suna la nr. de telefon: +40.21.319.21.37 – din cadrul Departamentului Consular din MAE, linie telefonică dedicată solicitărilor de sprijin şi informaţii consulare specializate.

 

Politichie

Tensiunile din Damasc duc la reducerea personalului Ambasadei României la Damasc

Published by:

Reducerea personalului Ambasadei României la Damasc

 

Ministerul Afacerilor Externe analizează în permanenţă dinamica situaţiei de securitate din Republica Arabă Siriană, inclusiv din perspectiva evaluării riscurilor menţinerii Ambasadei României la Damasc funcţionale, la o capacitate care să-i permită să continue să acorde sprijin specific cetăţenilor români aflaţi încă pe teritoriul acestui stat.

reducere personalului in Damasc 

Deteriorarea semnificativă a situaţiei generale de securitate, inclusiv în zone centrale din capitala siriană, a condus la necesitatea restrângerii activităţii Ambasadei României la Damasc şi la reducerea personalului diplomatic.

 

Ministerul Afacerilor Externe doreşte să informeze că, începând cu data de 7 decembrie 2012, din raţiuni de securitate a redus la minimum personalul diplomatic din cadrul Ambasadei României la Damasc. Cea mai mare parte a personalului, inclusiv ambasadorul, a fost relocat la Beirut, în Republica Libaneză, de unde va continua monitorizarea situaţiei din Siria şi, în caz de necesitate, acordarea sprijinului consular necesar.

 

Până când situaţia de securitate o va permite, în cadrul Ambasadei României la Damasc va fi menţinut personal consular, al cărui obiectiv fundamental îl reprezintă asigurarea protecţiei şi asistenţei consulare pentru cetăţenii români aflaţi încă pe teritoriul R.A. Siriene.

 

Ministerul Afacerilor Externe reiterează apelul către cetăţenii români să părăsească cât mai curând posibil teritoriul sirian prin mijloacele comerciale de transport încă operaţionale. MAE reaminteşte că în cadrul Departamentului Consular funcţionează o linie telefonică +40.21.319.21.37 la care cetăţenii români afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24/24, pentru asistenţă şi informaţii consulare. De asemenea, Departamentul Consular răspunde solicitărilor de informaţii transmise prin Internet, la adresa de email: [email protected]

 

comunicat de presa MAE

Politichie

Atenţionare călătorie Bulgaria 20 noiembrie 2012 orele 23.00 – 06.00

Published by:

Atenţionare călătorie Bulgaria 20 noiembrie 2012 – Restricţii de circulaţie la frontiera bulgaro- turcă

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în această perioadă în Bulgaria că, potrivit informaţiilor comunicate de MAI bulgar, în noaptea de 20 noiembrie 2012, între orele 23.00 – 06.00 va fi întreruptă circulaţia tuturor autovehiculelor la toate punctele de trecere a frontierei între Bulgaria şi Turcia, respectiv Căpitan Andreevo – Kapikule, Lesovo – Hamzabeyli şi Malko Tarnovo – Derekyoy, în ambele direcţii. Măsura este impusă de autorităţile turce pentru înlocuirea sistemului informatic vamal.

 

 

sursa MAE