Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: Belgia

Politichie

Ministerul Afacerilor Externe salută ridicarea completă a restricţiilor de pe piaţa muncii din UE pentru cetăţenii români

Published by:

Atentionare calatorie

Comunicat de presă

Ministerul Afacerilor Externe salută ridicarea completă a restricţiilor de pe piaţa muncii din UE pentru cetăţenii români

 MAE

Ministerul Afacerilor Externe salută ridicarea, la 1 ianuarie 2014, a tuturor restricţiilor pe piaţa muncii din Uniunea Europeană pentru cetăţenii români, în conformitate cu prevederile Tratatului de Aderare al României la Uniunea Europeană.

Începând de astăzi, 1 ianuarie 2014, în urma ridicării restricţiilor şi de către Austria, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franţa, Malta şi Marea Britanie, cetăţenii români îşi pot exercita  pe deplin dreptul de a lucra în toate statele UE fără un permis de muncă, beneficiind astfel de toate drepturile şi libertăţile care le revin în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene.

Libera circulaţie a persoanelor reprezintă un principiu fundamental al UE şi un element constitutiv al Pieţei Unice.

Ministerul Afacerilor Externe împărtăşeşte poziţia de principiu a Comisiei Europene exprimată cel mai recent şi de comisarul european pentru muncă, Laszlo Andor, potrivit căreia libera circulaţie a lucrătorilor mobili, cetăţeni ai statelor membre UE, produce, în fapt, efecte pozitive asupra Pieţei Unice şi asupra adâncirii integrării europene.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă convingerea că cetăţenii români vor continua să aducă o contribuţie importantă şi responsabilă la consolidarea şi desăvârşirea proiectului european, în toate componentele sale.

Politichie

Circulaţia este afectată în Belgia de căderile de zăpadă

Published by:

atentionare calatorieAtenţionare de călătorie

Circulaţia este afectată în Belgia de căderile de zăpadă

 

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români aflaţi în Belgia sau care urmează să călătorească în această ţară că, în urma ninsorilor, circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate pe autostrăzi, pe o singură bandă. În Flandra occidentală, poliţia a solicitat camioanelor să rămână sau să se retragă în locurile de parcare amenajate.

Au avut loc numeroase accidente care au creat blocaje în trafic, inclusiv în oraşe, unde se circulă lent şi în coloană. Ambuteiajele la intrările în oraşe se întind pe sute de kilometri.

În Bruxelles transportul în comun de suprafaţă se desfăşoară cu dificultate.

La reţeaua de metrou şi în traficul feroviar s-au constatat întârzieri faţă de graficul afişat.

În prezent, cursele aeriene sunt afectate în mod semnificativ, înregistrându-se întârzieri şi anulări pe toate aeroporturile.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă călătorilor să consulte compania aeriană cu care urmează să zboare.