Saptamana trecuta radiocatch22 Londra si Societatea Medicala Romana din UK (SMR-UK) au inceput un proiect pe care il speram util pentru cei care au nevoie de un sfat pe o problema medicala.
Nu de putine ori am primit telefoane, mail-uri de la romanii stabiliti in afara granitelor tarii, oameni care doreau sfaturi medicale de la un doctor roman.
Iata si raspunsurile primite la intrebarile dvs venite pe adresa radioului
1. Care sunt cauzele starii de anxietate pe care o am de cateva luni, dimineata cand ma trezesc? Uneori am senzatia ca se va intampla ceva rau, am premonitii. Desigur ca nu se adeveresc neaparat. Dar vreau sa stiu cum sa scap de ele. Dana
Draga Dana, un raspuns precis necesita o consultatie psihiatrica amanuntita, ar trebui sa stiu mult mai multe despre viata ta din copilarie si pana acuma si despre sanatatea ta mentala si fizica, dar in general starile de anxietate dimineata la trezire sunt rezultatul unei ingrijorari fata de situatiile negative pe care le avem de infruntat sau care ne asteptam ca le vom avea de infruntat odata cu inceputul unei noi zile. S-a intamplat ceva rau acum cateva luni, cand ai inceput sa simti astfel de stari de anxietate? Anxietatea e deseori asociata depresiei si odata cu trecerea starii depresive se imbunatateste si starea de anxietate. Si in anxietate si in depresie nivelul unor substante din creier (de exemplu serotonina) se pare ca e mai redus si tratamentul medicamentos consta de obicei din medicatie antideprimanta, care creste nivelul acestor neurotransmitatori, alaturi de terapie cognitiv-comportamentala, dar in cazurile mai putin severe este eficienta terapia cognitiv-comportamentala chiar in absenta medicatiei. Bineinteles ca cel mai bine ar fi sa fie indepartata cauza anxietatii si/sau a depresiei, de exemplu daca avem o slujba foarte stresanta, s-o schimbam cu una mai placuta, dar, vorba englezilor, “easier said than done”. Ce am mai observat la multi pacienti, este o anxietate crescuta dimineata la trezire, cauzata de excesul de alcool in seara precedenta, deci acestora le-as recomanda bineinteles evitarea consumului de alcool, dar nu cred ca este cazul tau! De aceea am spus de la inceput ca nu e usor de dat un raspuns precis fara luarea in consideratie a tuturor amanuntelor legate de cazul respectiv.
2. Cum stim ca grija pentru greutate a devenit obsesie? Care sunt primele semne. Vreau sa va precizez ca in adolescenta aveam o greutate mai mare decat era normal. Acum ma mentin la o gretate normala pentru varsta si inaltimea mea, dar de fiecare data cand mamanc ceva dulce am un sentiment de vina si teama. Frica ca ma voi ingrasa din nou nu imi da pace. Alina
Draga Alina, in ziua de azi e o moda ca oamenii sa arate cat mai supli, ca sa nu mai zic ca e si foarte sanatos sa nu fim supraponderali. Faptul ca erai mai rotunjoara in trecut, cred ca te-a sensibilizat. Bineinteles ca inteleg asta ca psihiatru si acum, fiindca te-ai fript cu ciorba, sufli si in iaurt, deci nu ma mira ca esti atenta la ce mananci…si foarte bine faci. E foarte greu sa tragem o linie clara intre o preocupare sanatoasa si una nesanatoasa cu propria noastra greutate, deci nu iti voi putea da un raspuns precis la intrebarea ta, din pacate, dar Aristotel avea o filozofie pe care o recomand tuturor, inclusiv tie: drumul de mijloc e cel mai bun!
3. Care sunt primele semne ale depresiei? Mariana
Draga Mariana, depresia are multe simptome, dar cele care sunt considerate primordiale sunt trei: o stare de tristete, o lipsa de energie si lipsa placerii rezultata din activitati care produceau placere in trecut. Cum incepe depresia depinde de la pacient la pacient, nu e o regula fixa. Dar pe langa simptomele de mai sus, pacientii deprimati au putina incredere in valoarea lor, se simt vinovati chiar daca nu sunt, au insomnie, se trezesc mai devreme decat de obicei, se simt mai deprimati dimineata decat seara si au de obicei lipsa de pofta pentru mancare si sex, scad in greutate, vad viitorul in negru si, ceea ce e cel mai important si foarte periculos, e ca ei nu cred, uneori, ca viata merita traita si se gandesc serios la suicid ca o solutie, o solutie irationala, bineinteles. E foarte important ca ajutorul din partea serviciilor psihiatrice sa fie oferit rapid si sa previna astfel de risc.
Claudiu Carmaciu, medic psihiatru.
CEO al firmei Consult Medical UK Ltd, lucreaza ca medic psihiatru privat in Chelmsord, Essex (Priory Hospital) si in Londra (Harley Street).
asteptam intrebarile dvs
email [email protected]
sau [email protected]
sau le puteti lasa pe site la rubrica Medicul de garda
pe pagina de face book