Marele voievod Mihai Viteazul, care a făcut prima unire a românilor la 1600, era fiul lui Pătraşcu-Vodă cel Bun şi al Doamnei Tudora cea cu suflet milostiv. După ce-l născuse pe Petru (cel numit apoi Cercel şi trimis la învăţături prin Italia şi Franţa), Teodora aduse pe lume alt pui de domn voinic şi sănătos.
– ii punem numele Mihai! hotărî Pătraşcu. Să-i dea Dumnezeu noroc şi mărire în viaţă!
Numai că, după doi ani, bunul voievod închise ochii şi se urcă în tron un om rău, Petru cel Tânăr, care-i hărţuia pe Doamna Tudora şi pe vlăstarele sale, dorind să le piardă, pentru a nu râvni la tron.
Mihai trăia retras, pe la rude, de frica Doamnei Chiajna, mama voievodului. Dar crescuse frumos şi tare ca stejarul. Odată, aflându-se în Oltenia, domnişorul văzu mulţi oameni fugind.
– Ce este? întrebă el curios.
– Păi, colea, într-o grotă, vieţuieşte un şarpe uriaş, care dă iama în vite şi înspăimântă lumea.
– Haideţi acolo, cu mine!
Mihai era îndrăzneţ peste măsură. Scoase paloşul din teacă, o sabie ascuţită ca briciul şi plecă spre peşteră. Ţăranii îl sfătuiau să nu se ducă, rămânând în urmă. Dar Mihai coborî în culcuşul dihşniei şi, când şarpele se descolăci, îi reteză deodată capul.
Vestea despre întâmplarea din Oltenia se auzi la curte, iar Doamna Chiajna, care conducea din umbră ţara, se frământa cum să-l ucidă pe Mihai, odrasla vitează a răposatului Pătraşcu.
Mai multe legende romanesti
