Politichie

Romania neputintei

Published by:

 ignoranta guvernantilorArticolul nu face obiectul analizei violentelor din zilele trecute pe fondul protestelor din Bucuresti, isi dirijeaza mai degraba atentia asupra realitatii, asupra informatiilor si imaginilor nesenzationale ale momentului.
Poate ca aroganta unui presedinte atoatestiutor, poate ca ignoranta guvernantilor, a puterii de la Bucuresti loveste puternic in segmentul cel mai neglijat al unui popor chinuit ai carui exponenti au gasit de cuvinta prin eforturi fizice sa fie prezenti, sa protesteze alaturi de alti cetateni.
Putem spune ca Romania suntem toti, putem spune ca de aceasta data sensul expresiei “la limita rabdarii” a fost inteles, ca oamenii, simpli protestatari, vor o alta schimbare.
Inca o data puterea s-a inselat in incercarea umilirii unui popor asuprit, unui popor care a acceptat provocarea de a lua cu asalt centrul Bucurestiului, Timisoarei, Brasovului, Clujului si a altor orase importante, dar parca niciodata imaginea optimismului imbinata cu nemultumirea celor care nu mai rabda, dar nici nu pot schimba ceva intr-o tara amortita, intr-un stat inchilozat de ani buni, ai carui conducatori ii servesc reforma de 22 de ani.
Natiunea romana isi are resursele ei, isi are huliganii ei, dar isi are mai ales cetatenii ei, acei cetateni care protesteaza. De asemenea Romania isi are presedintele ei, un presedinte cu imaginea unui om inteligent stapan pe sine, un roman care a fost sustinut de romanii sai pentru a le schimba destinele in bine, dar n-a fost sa fie. Acelasi presedinte, care inca mai are aura acelui marinar sigur pe experienta sa, incearca sa isi duca corabia la loc sigur, abordand calea directa, a provocarii uraganului de data aceasta cu chip de popor, numai ca acest comandant de nava, nu tine seama ca impotriva stihiilor naturii numai Dumnezeu este atotputernic.
De ce au devenit romanii cetateni de prisos, de ce romanii trebuie sa taca, de ce romanii trebuie sa inteleaga si mai mult, sa descopere sensul cuvintelor celui pe care ei insisi l-au sustinut, l-au propulsat, l-au ales sa ii ajute? Presedintele Basescu a fost cea mai buna investitie a momentului pentru romani, a fost revelatia política a mijlocului primului deceniu al noului secol si sustinere a avut slava Domnului… A fost pe masura iubit atat in Romania cat si in diaspora, acea diaspora careia i s-a adresat in momente de grea incercare, cand fostii activisti comunisti transformati in social-democrati mai ales, au incercat si chiar au reusit sa-l sperie. Atunci presedintele a stiut sa fie jucator, de la Roma la Madrid, si-a vizitat simpatizantii, sustinatorii, pe cei carora a considerat ca Occidentul i-a schimbat, de a caror sustinere legislativa nu a stiut sa tina cont. A fost simpatie la prima vedere intre electorat si presedintele jucator, dar acesta si-a consumat energía in a promite, in a da de pamant cu mogulii … metaforic. Pentru ca asta este presedintele Romaniei un om al metaforelor, al gesturilor ascunse, un om al jocului … de cuvinte. Numai ca romanii s-au saturat, sunt dezamagiti de ingamfarea celui care le redase candva increderea, se simt inselati, nu mai au rabdare sa asculte gogoritele unui individ care da impresia ca stie ce se afla in spatele vorbelor, dar care evita sa spuna deschis ce urmareste, pentru ca poate fi contrazis de aceasi cetateni prin puterea exemplelor: dupa sapte ani de pastorit Romania, tara este la stadiul de pasune, ale caror oi sunt doar indemnate incotro sa mearga.
Poate sugestiv am ales fotografía imaginei neputintei unui popor asociata demonstrantului de mai sus, un domn, un cetatean necunoscut, un anonim, care a avut curaj, un curaj nebun de a participa in detrimentul celor care i-au furat speranta!

Aurelian Mihai

Politichie

Intre amatorism, manipulare si saracie

Published by:

traian basescu2011
Preşedintele Traian Băsescu se declara, în urmă cu numai un an, un admirator al SMURD, Emil Boc se simţea onorat să-l felicite pe doctorul Raed Arafat, Gabriel Oprea mulţumea pentru activitatea oamenilor minunaţi iar ministrul Internelor de la acea vreme, Vasile Blaga remarca modelul de colaborare inter-instituţională oferit de SMURD.

Traian Băsescu: “Împlinirea a 20 de ani de înfiinţarea SMURD la Tg. Mureş îmi oferă plăcutul prilej de a felicita echipa SMURD pentru realizările şi profesionalismul dovedite de-a lungul acestor ani de activitate. Vă mulţumesc pentru contribuţia semnificativă pe care SMURD a avut-o în sistemul sanitar românesc de-a lungul acestor două decenii.”

Emil Boc: “SMURD a împlinit 20 de ani. De Profesionalism. De Civism. De Omenie. SMURD a început cu o idee şi cu o inimă mare – aceea a doctorul Raed Arafat – omul care a crezut dezinteresat în români şi în dreptul lor la o asistenţă sanitară modernă. SMURD a devenit povestea de succes a acestor ani poate şi pentru că este şi a fost o idee autentică şi vie.”

Vasile Blaga: “Munca în echipă pe care o desfăşoară lucrătorii SMURD, cadre medicale şi lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, deopotrivă, reprezintă un model de colaborare inter-instituţională în efortul permanent de salvare de vieţi omeneşti.”

Gabriel Oprea: “Împlinirea a două decenii de la înfiinţarea primului Serviciu Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare reprezintă pentru mine personal şi pentru Armata României un plăcut prilej de a aprecia şi de a mulţumi pentru activitatea desfăşurată de aceşti oameni minunaţi aflaţi în linia întâi a salvării vieţii semenilor lor.”

2012 ianuarie

Traian Basescu
“Daca este vreun dusman mai mare al aparitiei unui sistem privat de sanatate, el se numeste Raed Arafat.”

Raed ARAFAT
“Am facut bine dandu-mi demisia. Astfel, ma pot exprima liber”.

Raed Arafat a demisionat, saptamana trecuta, din functia de subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii, in urma nemultumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgenta din proiectul Legii sanatatii si ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de catre presedintele Traian Basescu.

Romanii privesc neputinciosi la acest conflict. Dar cuprinsi de empatie pentru medicul Raed Arafad care a pus bazele si dezvoltat serviciul SMURD, devenit victima datorita agresiunii fara logica a presedintelui Traian Basescu, se solidarizeaza si ies in strada pentru sustinerea acestuia.  Pe langa lozincile pro Raed Arafat, apar la scurt timp si lozincile anti guvern si anti Basescu. Romanii simt din plin indolenta, umilinta, saracia. Asa ca scanteia tinde sa se transforma in flacara. Romanii se unesc de data asta si ies in strada. Miscarea ia amploare, reamintindu-ne de decembrie 1989.

Dar brusc se insinueaza si opozitia care incepe sa vorbeasca si sa ceara alegeri anticipate.

In acest timp presedintele Traian Basescu tace, se ocupa de studentii pe care i-a invitat in urma cu 2 saptamani sa ocupe cele 3 posturi de consilier de la palatul Cotroceni.

Ignora strigatele celor de afara sau cel putin se face ca nu le aude. Nu iese la declaratii asa cum ar fi facut orice alt presedinte al unei tari democrate, pentru ca

17 ianurie 2012

Omul pentru care romanii au iesit in strada se intoarce la Sanatate. Boc: “Raed Arafat revine in minister pe postul detinut anterior”

Doctorul Raed Arafat va reveni in Ministerul Sanatatii pe postul de subsecretar de stat, decizie luata in urma unei discutii pe care acesta a avut-o si cu presedintele Traian Basescu, a anuntat premierul Emil Boc, potrivit Mediafax.

S-a rezolvat problema conflictului si anume demisia lui Raed Arafat, desi probleme de saracie, coruptie, umilinta, birocratie raman.

Aceasta saptamana este decisiva. Manifestatiile se vor opri sau vor continua.  Initial s-a avut un motiv bine definit. Dl Raed Arafat s-a intors. Manifestatiile continua. Romanii nu mai pot indura saracia, umilinta, nesimtirea politicianului roman.

Privesc spre politicianul roman si incerc sa gasesc o logica a evenimentelor.

Iar asta ma duce spre  tehnica de manipulare a maselor.

Pentru ca as vrea sa pot intelege despre ce este vorba: amatorismul politicianului roman?. Dar se pare ca nu sunt atat de amatori pe cat vor sa para. Sa fie doar manipulare? Suntem niste marionete? Campania electorala s-a lansat deja?

“Violul multimilor” prin intermediul publicitatii si al propagandei politice

Un vechi banc spunea ca daca cineva l-ar fi intrebat pe cainele lui Pavlov ce crede despre stapanul sau, acesta ar fi spus: “Iata ce reflex conditionat i-am creat. Cand se aprinde beculetul imi aduce de mancare.” Pavlov a demonstrat existenta unui tip de reflexe conditionate numite intarziate, prin care putea determina aparitia unui anumit comportament, in absenta stimulului original care crease conditionarea, dar care fusese asociat cu alti stimuli.

Extrapoland la fiinta umana experimentele facute de Pavlov pe caini, studiul starilor nevrotice ne demonstreaza faptul ca aceste stari negative sunt adesea conditionate de dezechilibre care se instaleaza la nivelul sistemului nervos ca urmare a unei suprasolicitari la care este supus subiectul. Pe baza acestui principiu se bazeaza si psihologia publicitatii.

Prin intermediul publicitatii se urmareste influentarea omului obisnuit – numit consumator, prin declansarea unor reflexe conditionate in sensul dat de cel care face publicitatea prin intermediul sugestiei. Publicitatea incearca sa creeze celui caruia i se adreseaza o nevoie prin utilizarea unor scheme de reflexe conditionate abil ascunse.

Sub masca unui caracter informativ, publicitatea urmareste mai mult sa “frapeze” decat sa convinga, sa sugestioneze mai mult decat sa explice. Apoi apare obsesia si nevoia stringenta de a avea acel lucru caruia i se face publicitate, chiar daca cel manipulat nu este constient de aceasta si, mai ales, nu are nevoie de lucrul respectiv.

Publicitatea, ca si propaganda politica care se adreseaza maselor, speculeaza intens faptul ca nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de scazut. In consecinta, utilizeaza doua principii importante: prin repetitia nesfarsita a acelorasi sloganuri, imagini, sonoritati ritmice obsedante, se creeaza o stare de oboseala mentala, care este propice supunerii la vointa celui care a initiat acest proiect; al doilea principiu consta in faptul ca majoritatea oamenilor sunt inclinati sa creada in lucrurile pe care le-ar dori realizate, chiar daca acestea nu au la baza nici o motivatie reala, ci sunt doar de factura emotionala. Ne aflam astfel in fata unei adevarate imposturi psihice, un adevarat viol psihic exercitat asupra individului si a maselor de oameni.

Atunci cand un ziarist scrie un articol politic, cand un om de stat semneaza un decret, cand un cetatean depune un buletin de vot in urna, cand adversarii politici se cearta si se ataca reciproc, toate aceste acte, fara exceptie, nu sunt altceva decat reflexe conditionate de diverse grade. Iata ce spune Serghei Ceahotin: “Ceea ce caracterizeaza cu adevarat epoca in care traim este mai degraba o descrestere a influentei reale a colectivitatii asupra vietii publice; ele devin mai degraba instrumente docile in mainile dictatorilor si chiar ale uzurpatorilor care, folosind pe de o parte o cunoastere mai mult sau mai putin intuitiva a legilor psihologice si pe de alta parte dispunand de formidabilele mijloace tehnice pe care le are astazi statul modern, nelasandu-se impiedicati de nici un fel de scrupule morale, exercita asupra indivizilor care compun un popor o actiune eficace pe care am prezentat-o ca fiind un veritabil viol psihic.

Altfel spus, acestia sunt fara incetare violati psihic. E firesc ca, din cand in cand, sa fie obligati sa recurga la manifestatii zgomotoase, in care exploateaza si fac sa se dezlantuie fortele inerente multimilor.” Acest lucru – la care se refera Ceahotin in cartea sa “Violul multimilor prin propaganda politica” – se explica prin faptul ca daca un reflex conditionat nu este “reimprospatat” din cand in cand, el isi pierde din eficacitate; atunci e nevoie de evenimente exterioare (pentru aceasta au fost create “socurile viitorului”) care sa determine reaparitia sentimentului de frica, de exaltare sau chiar de debusolare pentru ca lantul cu care erau inainte legati acesti “sclavi psihici” sa se stranga si mai tare.

O alta premisa pe care se bazeaza unele tehnici de manipulare este aceea ca numai o parte dintre oameni au capacitatea de a intelege si de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire de majoritatea, care isi formeaza doar opinii superficiale si trecatoare; asa stau lucrurile in privinta tuturor problemelor societatii. Reiese astfel ca irationalitatea este predominanta la nivelul constiintei publice.

Manipulatorii au profitat de aceasta constatare pentru a submina si distrage atentia oamenilor de la perceperea starii reale de fapt. Cu cat devin mai complexe problemele societatii industriale moderne, cu atat este mai usor sa se introduca diversiuni tot mai mari, astfel incat s-a ajuns in situatia absurda ca opiniile absolut nefundamentate ale maselor, create de niste manipulatori abili, sa dobandeasca aparentele unor realitati stiintifice.

“O minciuna repetata de o mie de ori ramane o minciuna, o minciuna repetata de un milion de ori devine un adevar”. Goebbles

Avem multe intrebari inca fara raspuns, dar stim cu certitudine niste adevaruri. Romanii sunt saraci, nemultumiti, umiliti, abuzati. Iar asta trebuie sa se schimbe. Romania este o tara democrata. Romanii au dreptul sa traiasca si sa fie respectati ca in orice alta tara democrata. Este un drept nu un favor.

 

Maddie Ancuta

 

Top Secret

Subliminal. Cele 10 strategii de manipulare a maselor

Published by:

libertate de exprimare

Cele 10 strategii de manipulare a maselor

Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor ’’Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare in masa. Evreu de sensibilitate anarhista, Chomsky sustine ca ’’libertatea de exprimare este mai importanta decat orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta il intretine cu adevarul faptelor in sine.” Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare si analizeaza discursivitatea diversiunilor. Strategia diversiunii consista in deturnarea atentiei publicului de la problemele importante si de la schimbarile hotarate de elitele politice si economice, printr-un potop continuu de distractii si de informatii neinsemnate. Chomsky analizeaza diferitele tehnici de spalare a creierului, experimentate pe masele mari de oameni. Iata cele zece tehnici de manipulare macro in versiunea lui Chomsky, de altfel, extrem de intuitive:

1. Distrage in permanenta atentia publicului, tine-l departe de adevaratele probleme sociale si capteaza-i atentia cu subiecte fara importanta. Tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara niciun pic de timp de gandire” scrie Chomsky.

2. Creaza probleme si apoi ofera solutii. Aceasta metoda se mai numeste si ’’problema – reactie – solutie”. La inceput, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sangeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, in detrimentrul libertatii.

3. Strategia “in degradeu”, mai cunoscuta drept “teoria broastei testoase”. Pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata in mod progresiv, in ’’degradeu”, pe o durata de zece ani. In acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi, au fost impuse din 1980 pana in 1990. Somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat o revolutie daca ar fi fost aplicate in mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite. O alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarare nepopulara este de a o prezenta ca “dureroasa, dar necesara’’, obtinand acordul publicului in prezent, pentru aplicarea in viitor. Este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decat al unuia apropiat. In primul rand, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui ’’totul va merge mai bine maine” si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat. In fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la un moment dat. Exemplu recent: trecerea la Euro si pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptate de tarile europene intre 1992 – 1995 si aplicate in 2002.

5. Adresarea publicului ca unor copii mici. Cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? “Daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atat de lipsita de simt critic ca al unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decat la gandire. Este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului in nestiinta si prostie.  A face in asa fel ca poporul sa nu inteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlul si inrobirea lui. Calitatea educatiei data claselor inferioare trebuie sa fie cat mai slaba, incat prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramana de neinteles de cele dintai.

8. Incurajarea publicul sa se complaca in mediocritate. A incuraja publicul sa creada ca nu este chiar atat de rau sa fi prost, vulgar si incult. Pentru asta se folosesc retetele show-urilor de Hollywood, asa numitele reality-show-uri, emisiunile de divertisment, etc.

9. Inlocuirea revoltei cu culpabilizarea. A face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria lui nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente sau a efortului redus. Astfel, in loc sa se ridice impotriva sistemului, individul se subestimeaza si se invinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, avand ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu exista revolutie !

10. Si, ultimul punct, a cunoaste oamenii mai bine decat se cunosc ei insisi. In ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescanda intre cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare. Multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoasterea avansata a fapturii omenesti, fizic si psihic. Sistemul cunoaste individul mediu mai bine decat se cunoaste el insusi. Aceasta inseamna ca, in majoritea cazurilor, sistemul detine un control mai mare si o putere mai importanta asupra oamenilor decat ei insisi.

autor: Noam Chomsky

Mai multe articole in Top secret