Romani in lume

Decizia grea a emigrarii-povesti de viata. Spania-Londra-Italia

Published by:

emigrareora19.30 Londra 21.30 Romania

Emisiune cu un subiect de actualitate. Emigrarea romanilor si consecintele aceste decizii radicale si foarte grele. Vom dezbate impreuna cu dl Mitica Orjan acest subiect.  Londra-Spania-Romania

El impreuna cu familia sa traiesc in Spania.

Vom aduce in dezbatere argumenele pro si contra.

Un alt subiect fierbinte este legat tot de emigrare si felul in care suntem priviti in afara Romaniei.

Recent a aparut in “La Gazzetta di Parma” un material despre un cititor român, Cristian Cosma, care a criticat modul în care sunt văzuţi românii, prin prisma unor articole de cronică neagră. Prejudecăţile legate de români şi alimentate de presa italiană au avut efecte negative şi asupra fiicei sale, care a venit într-o zi de la şcoală şi a mărturisit părinţilor că îi e ruşine câteodată să spună că e româncă. Iată mai jos materialul publicat de “La Gazzetta di Parma”.


„Cât eram de supărat în acea zi…”. Acea zi în care Cristian Cosma, metalmecanic român rezident la Parma din 2007, era în faţa  computerului pentru a citi comentariile „puţin diplomatice” a unor cititori privind prezenţa străinilor în Italia. Şi a scris şi el la Gazzettadiparma.it.

O răbufnire, da, cu ton hotărât dar niciodată exagerat. Şi cu scuze finale: „Ştiţi, fiica mea de 8 ani s-a întors acasă de la şcoală spunându-mi că-i este ruşine să le spună colegilor că este româncă…”

Din această ultimă frază s-a născut ideea unei întâlniri. Şi ceea ce a ieşit nu e numai povestea unei integrări fericite, ci şi o mărturie directă privind sistemul de ajutoare pus în practică de instituţii şi de asociaţii de voluntariat şi o analiză lucidă – dintr-un punct de vedere „original” – a chestiunii străini.

“Câte dificultăţi să te pui în regulă”

Cristian, de 35 de ani, trăieşte la Vicopò de un an cu familia. Soţia Ana este custode a micii biserici care se înalţă pe via Mantova, şi parohia le-a pus la dispoziţie apartamentul situat alături. Sunt creştini ortodocşi, cei din familia Cosma, însă acest fapt nu a fost un obstacol pentru don Francesco Rossolini şi pentru credincioşii din zonă. Şi duminica micuţa Larisa îmbracă cu mândrie tunica pentru cor.

Prima care a sosit în Italia a fost de fapt Anna, care şi-a găsit de lucru ca îngrijitoare la Bari şi lunar trimitea acasă banii câştigaţi. “A fost foarte dificil să ne separăm. Într-o zi soţia mea m-a sunat şi mi-a spus că familia la care stătea o acuza că a furat 50 de euro – povesteşte Cristian -. Am plâns la telefon: nu ştiam cum e în Italia, dar ştiam că Ana nu era o hoaţă şi i-am spus să plece din acea casă”. A găsit un alt loc de muncă şi între timp a venit şi Cristian.

Începuturile au fost foarte dure, mai ales având de-a face cu birocraţia. Aici este totul un cerc vicios: ca să ai loc de muncă îţi trebuie documente, ca să ai documentele îţi trebuie un loc de muncă. De multe ori m-am gândit că nu voi reuşi şi să mă întorc în ţara mea. Venisem aici pentru a lucra, nu pentru a fura, însă nu reuşeam să mă pun în regulă”. În acea perioadă, banii pe care îi câştiga soţia erau folosiţi pentru a-i plăti lui un loc de dormit cu subînchiriere. “Pentru a mânca, în schimb, a trebuit să se descurce singur”, povesteşte femeia, de 31 de ani.

Astfel Cristian a cunoscut Caritas-ul de la parohia San Paolo. “Am avut norocul să întâlnesc o doamnă, Enrica, care mi-a dat totul: ajutor pentru casă, ajutor pentru muncă. Ea şi don Francesco au fost cei care până la urmă mi-au găsit un loc de muncă la o firmă metalmecanică şi care apoi ne-au oferit posibilitatea să venim aici la Vicopò. Dar dacă nu aş fi avut ce mânca, dacă nu aş fi primit ajutor?”, se întreabă astăzi bărbatul de 35 de ani, răspunzând în mod ideal celor care critică sprijinul oferit de asociaţiile de voluntariat.

Între timp, Ana şi Cristian, odată atinsă stabilitatea în muncă, s-au dus să o ia şi pe Larisa, care astăzi frecventează şcoala elementară. “Dacă ascultăm muzică românească în maşină, ea mă pune să schimb imediat ce ajungem în apropierea şcolii: se simte foarte bine aici la Parma dar în acelaşi timp îi este teamă să nu râdă colegii de ea. Şi ea aude zilnic toate comentariile privind românii, albanezii, moldovenii... Un adult se poate apăra, dar un copil este mai fragil. Iar eu încerc să-i explic că nu are de ce să-i fie ruşine. Dar am trecut şi eu prin asta: o dată eram în autobuz şi ascultam două persoane care vorbeau între ele: «Animalele le ducem la veterinar, dar pe aceşti străini, care aduc atâtea boli, unde îi trimitem?»”.

“Sunt necesare legi severe pentru cei care fură”

Cristian nu foloseşte jumătăţi de măsură privind chestiunea siguranţei: “Hoţii trebuie să meargă la puşcărie, indiferent de ce naţionalitate sunt: dar din păcate aici lipsesc regulile şi apoi mai este problema închisorilor pline care nu ajută: îi eliberează imediat. Este adevărat, citesc despre atâţi străini arestaţi sau denunţaţi. Dar eu cred că sunt oameni care vin aici special pentru a fura. În România un salariu mediu lunar este de 200 de euro: dacă ajungi în două zile, comiţi un furt de o mie de euro şi apoi te întorci acasă, poţi sta fără a lucra jumătate de an. Lucrul curios e că acolo nu prea sunt furturi: legile sunt mult mai severe”. Şi nu lipseşte o reflecţie în plus: “Droguri, prostituţie: dar dacă nu ar fi cerere oferta nu ar exista, corect? E ca şi la muncă: firma mea e în criză fiindcă nu mai sunt vânzări…”.

Cristian face un apel concetăţenilor săi de adopţie: “Nu ne consideraţi pe toţi la fel. Parma este un oraş foarte frumos, care ne-a oferit o primire adevărată: persoanele îţi dau totul dacă eşti de treabă”. “Şi ei sunt cu adevărat – povestesc enoriaşii din Vicopò -. Au meritat tot ceea ce le-a fost dat”.

Soţilor Cosma le mai rămâne doar un vis de realizat: “Să ne aducem aici mamele: nu este uşor să fie departe. Însă înainte trebuie să reuşească să iasă la pensie. Şi acolo e o problemă…”.

 

sursa

Va invitam sa dezbatem in direct acest subiect sau pe chatul de radio. Va astept pe radiocatch22 adresa de mess

Maddie Ancuta Londra

Hafize Londra

 

Romani in lume

Mitica Orjan sau drumul greu al emigrantului roman in Spania

Published by:

Emigrant roman in SpaniaAstazi vom discuta despre viata dura a emigrantului roman in Spania.

Ieri am primit o scrisoare de la  Mitica Orjan care a simtit nevoia sa spuna povestea sa, tuturor romanilor. Eu ii multumesc pentru  increderea acordata.

Aceasta scrisoare ca multe altele trebuie sa fie citita si de catre politicieni, de cei care datorita guvernarii execrabile a Romaniei ne-au facut pe toti cei aproape 3.000.000 de romani din Diaspora sa parasim tara.

Sa ne putem sustine familiile din Romania. Cu banii “capsunarilor”,  Romaniei i-a fost tare bine. Eram in tara in perioada aceea si-mi amintesc cu tristete, de bucuria pe care mass media  romaneasca o afisa la reintoarcerea in preajma sarbatorilor Craciun si Paste in tara, a celor din Spania.

S-au reintors “capsunarii”, aparea cu litere mari in ziare si peste tot de altfel,  analistii economicii faceau calculele cu bucurie, a milionelor de euro bagati in tara de cei care erau plecati prin lume.

“Ma numesc Mitica Orjan, nascut in Romania, judetul Braila.

In 1997 am ramas fara munca. Am primit somaj si o indemnizatie de la FMI in functie de anii munciti. Am inceput sa-mi caut de munca prin intermediul fortelor de munca in afara tarii. Indiferent de tara. Dupa mai multe asteptari si zeci de telefoane date, am hotarat sa plec in afara tarii in 2000.

Impreuna cu un prieten am ajuns in Murcia-Spania, la niste cunostinte ale acestui baiat. Acestia nu m-au putut ajuta cu munca, dar mi-au dat niste sfaturi unde as putea gasi de munca (in agricultura). Timpul se scurgea nemilos in defavoarea mea. Baiatul care m-a insotit a decis sa se intoarca in Romania.

Eu am decis sa raman si sa caut pe cont propriu. Mi-am cumparat o harta a Spaniei si am inceput sa o studiez pe unde as putea gasi locuri de munca, urmand sfaturile unor alti romani.

Dupa mai multe plimbari cu autocarul si pe jos in cautarea muncii am ajuns in Madrid cu foarte putini bani care imi ajungeau pentru o zi sau doua.

Acolo am gasit si alti romani in aceeasi situatie ca si mine, fara bani, unii mai munceau in agricultura la negru o data pe saptamana. Dormeau in parc. Tot acolo am cunoscut si niste bulgari.

Prima noapte am dormit pe o banca, a doua zi o parte dintre romani mi-au spus sa vin cu ei sa dorm in parc.

Unii dintre ei m-au ajutat sa-mi fac un “abonament” la o cantina sociala unde mancam o mancare calda pe zi. A fost o adevarata binecuvantare.

Inte timp m-am imprietenit si cu niste bulgari ,impreuna mergeam la niste biserici care ne oferea cate un sandwich. Aceste drumuri deja incepusera sa fie o rutina.

Am ramas impresionat de povestea trista a celorlalti romani din parc.

De multe ori ziua o petreceam in statia de autobuz unde era mai bine pentru siguranta mea impreuna cu alti romanii.

Mai primeam cate o tigara de la ei ceea ce insemna foarte mult pentru mine.

Situatia era foarte proasta pentru fiecare din noi, dar traiam cu speranta ca a doua zi va fi ziua care ne va scoate din impas.

Timp de o luna nu am luat legatura cu familia mea pentru ca nu aveam bani sa sun.

Am fost martor la atrocitatile pe care le faceau romanii altor romani.

Acolo era o banda de romani care talhareau sau luat fetele de acolo.

Doi stateau in afara, erau corpolenti, solizi si pretindeau a fii politisiti si alti 2- 3 lucrau in interior.

Modul de operare era diferit dupa cum era cazul.

Daca cel care venea din Romania, nu era asteptat sau cel care ar fi trebuit sa-l astepte intarzia, acestia intreveneau si-l trageau de limba incercand sa afle cat mai multe informatii. Asta il informa pe un altul. Astaa trebuia sa-l scoata din sala de asteptare a statiei de autobuz si se dadea drept cunostinta cu persoana respectiva care ar fi trebuit sa-i astepte.

La un moment dat am avertizat o fata sa nu se duca cu ei, pentru ca sunt niste excrocii, dara fata nu m-a crezut si a iesit impreuna cu ei din statia de autobuz si nu a mai fost vazuta.

Rezultatul intreventiei mele a fost ca a venit un ins si mi-a spus ca daca nu-mi vad de treaba mea o sa-mi taia gatul.

Am vazut foarte multe cazuri.

Pe unii dintre noi veniti i-am ajutat cu informatii despre cantinele sociale sau cu cei de la firmele de transport romana sau spaniole.

O alta poveste, o familie din Osturia se pregateau sa plece in tara sa-si imbrace copii pentru scoala au fost talhariti.

Un alt baiat mai tanar decat mine, se pregatea sa plece in Portugalia singur la munca. Avea biletul cumparat pentru Portugalia. Dar vrand sa-si vada fratele din Madrid inainte de a pleca, a ajuns in statia de autobuz pentru ca metroul era inchis a fost talharit si el.

L-am ajutat totusi sa plece in Portugalia.

Cum am reusit sa plec din statia de autobuz.

Bulgarii aveau bani de o tigara si paine. Cum ii faceau? Luau carutul pentru bagaje dar mai faceau o smecherie cu telefonul fix. Claputa de la telefonul fix unde se dadea restul de la convorbire. Lipeam guma de mestecat, claputa se bloca si restul nu se mai putea scoate. Cand gaseam oportunitatea ne duceam si luam banutii de acolo.

Asa am facut banii de plecare pentru 4 persoane sa plecam la cules de struguri in Toledo.

Am ajuns in minunatul orasel Villacanas unde ne-am cazat.

Dupa o saptamana am gasit de munca toti patru.

Familia (un impresar) avea casa mare, noua undeva in camp. Munca la cules de struguri incepea la ora 8.00 pana la ora 16.00

Era foarte bine.

Imi amintesc de mos Alexandru, pensionar de la caile ferate spaniole.

La ora 10.00 se facea un mic gratarel, se manca chorizo, pescado si se bea vin.

La ora 14.00 mancam mancare spaniola paella, orez cu multa carne sau alte mancaruri calde care se putea manca in camp. Toate astea ni le aducea mos Alexandru, fratele celui care ne-a contractat.

Daca ploua, nu munceam dar ne plateau.

Cat am stat la aceasta familie nu am cheltit nimic (ei ne ofereau mancare si tot ce ne era necesar). Dupa o luna de zile am primit primii banii in plic.

Am fost foarte fericit. Mi-am putut cumpara un telefon mobil, sa-mi sun familia in tara,sa vorbesc cu ei si cu ceilalti cunsocuti din Spania si sa trimit si niste bani acasa.

Toti si-au sunat familiile si au luat legatura cu acestia. Era pentru mine un lucru aproape maret sa am telefonul meu.

S-a terminta munca si a trebuit sa plec sigur la drum spre Granada unde am cules castraveti si rosii din sere.

Aici am gasit oameni calzi si saritori care mi-au dat de munca si un loc de dormit pentru o perioada.

Se apropiau sarbatorile de iarna iar munca in sere se oprea, productivitatea mai mica. Deci  iar am ramas fara munca.

Mi s-a propus sa ma duc la cules de maslini in Nord de Malaga.

 

Aici a dormit la un satan pe durata de 3 luni si mancam pe camp unde culegeam maslinii. Nu prea erau romanii, iar cei care erau cereau bani pentru un loc de munca asa ca i-am evitat.

In primavara am plecat prin intermediul unui cunoscut din parc, in Salamanca la o ferma de tauri pentru corrida. Se platea prost si nu erau seriosi.

Cu ajutorul unui spaniol am plecat la o alta ferma unde mi-am facut si actele. Dar ca oricare altcineva imi doream si eu un salariu mai bun.

Dupa o mica discutie cu proprietarul fermei , am plecat in Andalucia. Acolo sotia mea si-a gasit de munca cu ora la curatenie iar eu m-am anagajat la o firma de constructii.

Dupa 3 ani de la plecarea din tara mi-am adus si copilul de 11 ani, reusind astfel sa reunim familia.

La putin timp in familia noastra a aparut un nou membru.

Viata merge ianinte cu bune si rele, dar niciodata nu m-am indoit de increderea bunului Dumnezeu.

Cu putin timp in urma datorita crizei am ramas din nou fara munca, doar sotia munceste. Copii sunt bine, se duc la scoala.

Sunt optimist si increzator ca voi trece si peste acest obsatcol al vietii.

Va multumesc tuturor celor care au citit si celor care au facut acest radio catch22 Londra.

Aceasta este scrisoarea emotionanta, scrisoare prin care domnul Mitica Orjan a ales sa-si descarce sufletul.

Aceasta poveste este doar una dintre cele 3.000.000 de povesti a romanilor plecati in strainatatea sa munceasca.

Pentru ca Romania, politicienii romani nu sunt capabili sa guverneze tara, nu sunt capabili sa sprijine micii intreprinzatori. De fapt capabili sunt, dar nu ii intereseaza de romani si Romania.

 

redactare Maddie Ancuta

 

 

 

 

Diverse

Carpe diem-Traieste clipa.

Published by:

relatia de cupluora 19.00 Londra, 21.oo Romania

o noua emisiune

Subiecte :
1.Iubirea adevarata – despre iubire
2.Enigmele descifrate ale barbatilor
 3.5 avertismente de pericol intr-o relatie de prietenie
4.10 moduri in care poti sa ii spui partenerului ca il iubesti
5.Alte 3 lucruri care pot distruge o relatie
glume, muzica
Hafize  va asteapta la ora 19.00 ora Londrei