Relatii si sex

Nu te suna… Ce se intampla?

Published by:

Nu te suna… Ce se intampla?femeia te respinge

Este o zi ploiasa de martie in Londra.

Initial doream sa scriu despre site-urile de dating, matrimoniale, sex , cheating etc.

Cum sa reusim sa ne facem vizibili in aceasta lumea uriasa a intalnirilor online si cum putem sa ne ferim de  persoanele care nu sunt chiar oneste.

O sa revin cu detalii asupra acestui subiect.

Dar am sa discut putin despre urmatoarea situatie.

Ai intalnit o femeie care iti place ( la bar, la scoala, la locul de munca, la o petrecere etc) . Ati vorbit, ati flirtat chiar, ati petrecut cateva ore placute impreuna asa ca la plecare ai luat si numarul ei de telefon.

Dupa cateva zile o suni ca sa vorbesti cu ea, sa afli noutati,  sa-i auzi vocea dar tu nu auzi decat mesajul telefonic.

Esti trist, nedumerit. De ce nu te suna inapoi?

Nu este corect, iti spui.

Eu obisnuiam sa spun la plecare: ” Da-mi tu numarul de telefon si o sa te sun eu” si niciodata nu sunam. Asta era mesajul meu ca nu sunt interesata.

De ce? pentru ca nu aveam nici un motiv sa sun.

Sunt o multime de femeie care au fost invatate si stiu de la prietenele lor ca sa “agati” un barbat trebuie sa joci tare, sa-l faci pe barbat sa te doreasca mai mult. Sa nu intorci apelul telefonic este una dintre tehnicile femeilor folosite. Este adevarat, dar…

Este mult mai usor si simplu sa oferi numarul de telefon unui barbat decat sa-i spui direct in fata : “Imi pare rau, nu sunt interesata”

Mie mi-a fost intotdeauna greu sa resping un barbat care a fost dragut, asa ca preferam si speram ca prin tacerea mea sa inteleaga ca nu sunt interesata.

Dragi barbati trebuie sa va ganditi cu mare atentia la cateva lucruri si iar ne intoarcem la limbajul corporal, semne, felul in care raspundem, vorbim, apropierea fizica etc.

Esti interesant sau plictisitor pentru ea?

Esti provocator sau patetic?

Ai spus sau ai facut ceva ofensator la adresa ei intentionat sau nu?

Cumva ea a descoperit ceva legat de tine si a facut-o sa se razgandeasca in ceea ce te priveste asta fiind un motiv pentru care nu-ti raspunde la telefon?

Adesea o femeie care a parut interesata la inceput se poate razgandi, se sperie.

Sfatul meu este sa astepti cateva zile si vezi ce se intampla. Daca totusi nu-ti rasunde, nu te suna inapoi acestea sunt semne clare ca ea nu este interesata de tine, are o alta relatie, a fost o ratacire de moment. motive pot fi foarte multe. Daca observi toate acestea este momentul sa mergi mai departe.

Nu-ti mai pierde timpul.

Chiar daca iti place mult si iti este greu sa renunti la idee, in nici un caz nu o cauta, nu o astepta la locul de munca sau unde locuieste, nu o urmari.

Nu vrei sa te transformi intr-un hartuitor.

mai multe articole in relatii si sex

O sambata placuta si iubiti-va mult:)

Maddie Ancuta

Politichie

Anunţul SUA privind Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea Antirachetă din Europa (EPAA)

Published by:

comunicat MAEPrecizări MAE

referitoare la anunţul SUA privind Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea Antirachetă din Europa (EPAA)


În cursul zilei de 15 martie 2013, secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu Rose Gottemoeller, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională în Departamentul de Stat american, la solicitarea părţii americane.

Oficialul american a arătat că partea americană doreşte să informeze partea română, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral şi în calitate de aliat NATO, asupra deciziei de modificare a structurii sistemului de apărare antirachetă al SUA (Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea Antirachetă din Europa – EPAA), informarea părţii române fiind realizată în prealabil efectuării anunţului public în acest sens.

Oficialul american a arătat că Administraţia SUA a decis să ajusteze EPAA prin renunţarea la faza a 4-a a acesteia, care presupunea în principal introducerea în uz a unui nou tip de rachete interceptoare. În acelaşi timp, partea americană va dezvolta o serie de măsuri de protecţie antirachetă pe teritoriul SUA.  Această decizie a fost motivată de necesitatea de a ţine cont de evoluţiile ameninţărilor cu eventuale atacuri cu rachete balistice la adresa teritoriului SUA din partea RPD Coreene.

În acelaşi timp, Rose Gottemoeller a subliniat foarte clar şi ferm că această decizie de ajustare a EPAA nu afectează în niciun fel România, faza a 2-a a EPAA – care presupune operaţionalizarea Bazei Deveselu la orizontul anului 2015 – urmând să se desfăşoare conform calendarului stabilit, fără niciun fel de modificări sau întârzieri. De altfel – a reconfirmat oficialul american – tipul de interceptor care urma să fie introdus în uz în cursul fazei a 4-a nu a fost, încă de la începutul proiectului, planificat a fi instalat la Deveselu. Oficialul american a reiterat angajamentul SUA fata de protecţia teritoriului, populaţiilor şi forţelor membrilor europeni ai NATO.

Bogdan Aurescu a luat notă de cele comunicate şi a mulţumit pentru informarea părţii române în prealabil anunţului public privind adaptarea EPAA, ceea ce reprezintă un gest firesc subscris Parteneriatului Strategic. A arătat că partea română este angajată în operaţionalizarea fără întârzieri a Bazei Deveselu, în cadrul fazei a 2-a a EPAA, şi a subliniat că este important că ajustarea proiectului sistemului antirachetă nu aduce nicio atingere acestei etape în care este implicată România.

Bogdan Aurescu a informat asupra desfăşurării Dialogului Strategic pe teme de securitate romano-polonez din cursul zilei, pe agenda căruia s-a aflat şi apărarea antirachetă. Totodată, oficialul român a propus subsecretarului de stat american organizarea de consultări pe teme de securitate la Bucureşti, în perioada următoare, invitaţie acceptată cu plăcere de omologul american.

 

Politichie

Situaţie drumuri Ungaria. Cod portocaliu şi galben de vânt puternic în R. Croaţia

Published by:

Comunicat de presă

Situaţie drumuri Ungaria

UPDATE 17 MARTIE 2013

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Ungariei că Autorităţile maghiare au emis, în dimineaţa zilei de 17 martie 2013, o avertizare meteorologică cod galben de ploaie, ninsoare şi ploaie îngheţată, pentru judeţele Komarom-Esztergom, Fejer, Pest, Nograd, Heves şi Borsod-Abauj-Zemplen, avertizare valabilă până luni, 18 martie 2013, la miezul nopţii.

Inspectoratul de poliţie al judeţului Komárom – Esztergom, cel mai afectat de viscol, recomandă, în continuare, evitarea călătoriilor în zona Gyor-Tatabanya.

În cazul în care cetăţenii sunt nevoiţi să pornească la drum, aceştia trebuie să fie pregătiţi pentru condiţii meteo dificile (din cauza  temperaturilor scăzute şoselele sunt acoperite cu polei), să aibă asupra lor haine groase, pături, apă şi alimente, iar maşinile să fie în stare tehnică bună, alimentate cu combustibil şi echipate cu anvelope de iarnă.

UPDATE 16 MARTIE 2013

Precizări MAE

referitoare la situaţia drumurilor din Ungaria


Ministerul Afacerilor Externe informează că, 
la ora 15:30 (ora locală), pe autostrada M1, în sensul de circulaţie dinspre Budapesta spre Viena, exista în continuare blocaj în zona Tatabanya-Gyor, din cauza lucrărilor de debarasare a autovehiculelor rămase pe carosabil, ale căror proprietari au fost cazaţi peste noapte în adăposturi. Autorităţile ungare deviază circulaţia la intrarea pe M1, dinspre Budapesta, în special pe drumul naţional 1 pe care este permisă doar circulaţia autoturismelor.

Autostrada M1 pe sensul de circulaţie dinspre Viena către Budapesta a fost redată circulaţiei, dar cozile sunt foarte lungi şi deplasarea se desfăşoară cu viteze reduse.

Pe drumul naţional nr. 1, circulaţia se desfăşoară, de asemenea, cu viteze reduse din cauza aglomeraţiei.

Conform estimărilor poliţiei ungare, traficul pe autostrada M1 pe direcţia Budapesta – Viena s-ar putea relua în cursul acestei seri.

Pe autostrada M7 se circulă pe ambele sensuri, în condiţii de iarnă.

Serviciul de meteorologie ungar nu a emis avertizări meteorologice pentru data de 17 martie 2013, rămânând în vigoare însă avertizările de cod galben de viscol pentru seara zilei de 16 martie 2013, pentru zona situată la intersecţia judeţelor Veszprem, Komarom-Esztergom şi Fejer.

Potrivit comunicatului poliţiei ungare, nu există persoane blocate în autoturisme înzăpezite în trafic.

Ambasada României la Budapesta continuă să fie contactată în special de cetăţeni români aflaţi în România sau în Austria care solicită informaţii referitoare la starea drumurilor din Ungaria înaintea efectuării călătoriei.

 

avertisment calatorieMinisterul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află pe teritoriul Ungariei că, potrivit site-ului Poliţiei ungare, în judeţul Pest, şoseaua principală nr. 7 a fost deblocată pe ambele sensuri de circulaţie.

Pe porţiunile de autostradă M1 şi M7 din judeţul Pest, autovehiculele blocate au fost conduse de către poliţie în parcările hipermarket-urilor din Budaors, unde oamenii au primit hrană şi băuturi calde.

Poliţia a deblocat,  între timp, Autostrada M7, pe care se poate circula în ambele sensuri.

Au fost deblocate atât şoseaua principală nr.1, cat si autostrada M1, pe sensul de mers dintre Tata şi Budapesta.

De asemenea, tronsonul de autostradă dintre Gyor si Hegyeshalom este deblocat pe ambele sensuri.

Atât Ambasada României la Budapesta cât şi oficiile consulare la Szeged şi Gyula, sunt pregătite să acorde cetăţenilor români asistenţa consulară necesară în astfel situaţii, în limitele competenţelor conferite de către legislaţia internă şi internaţională.

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Ungariei că Serviciul Naţional Ungar de Meteorologie a emis la data de 15 martie 2013 o atenţionare de cod portocaliu de viscol şi rafale puternice de vânt, valabilă pentru judeţele Komarom-Eszergom, Fejer, Veszprem, Pest, Somogy, situate în partea de vest a Ungariei, şi cod galben pentru judeţului Borsod-Abauj-Zemplen, situat în partea de nord-est a Ungariei

 

Ministerul Afacerilor Externe informează  cetăţenii români că,  potrivit ultimelor informaţii venite de la misiunea diplomatică din Budapesta, situaţia este neschimbată în judeţul Komarom-Esztergom,vântul troienind în continuare zăpada.

Autorităţile maghiare au reiterat apelul de a se evita  pornirea  la drum, porţiunea de autostradă M1 din cadrul acestui judeţ fiind blocată.

Starea critică se înregistrează între kilometrii 90 şi 110, mai ales spre Győr, unde zăpada a ridicat parapeţi de 3 metri.

La ora 14:23 a fost deschisă circulaţiei autostrada M7 de la graniţa ţării spre Budapesta numai pe partea stângă a autostrăzii. Autovehiculele sunt însoţite de o escortă a poliţiei.

În judeţul Fejer, pe drumul naţional 7, a fost reluată circulaţia.

Ministerul Afacerilor Externe a emis încă din data de 14 martie 2013 o avertizare de cod roşu de viscol pentru Ungaria.

Reprezentanţii misiunii diplomatice se află în contact permanent cu autorităţile locale pentru a obţine informaţii actualizate cu privire la starea drumurilor şi întreprind toate demersurile necesare pentru identificarea unei soluţii concrete de sprijin pentru cetăţenii români.

Totodată, precizăm faptul că misiunea diplomatică a preluat toate apelurile primite din partea cetăţenilor români blocaţi în trafic.

Atât misiunea diplomatică a României la Budapesta, cât şi oficiile consulare la Szeged şi Gyula sunt pregătite să asigure asistenţa consulară necesară în astfel de situaţii.

 

Atenţionare de călătorie – Cod portocaliu şi galben de vânt puternic în R. Croaţia

 

 Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români aflaţi în Republica Croaţia sau care urmează să călătorească în această ţară că a fost emisă o avertizare meteorologică de cod portocaliu de vânt puternic, în regiunile Dubrovnik şi Split şi cod galben de vânt puternic în regiunile Osijek, Zagreb şi Knin.

În prezent, circulaţia rutieră este închisă din cauza vântului puternic pe autostrada A1, porţiunea cuprinsă între localităţile Sveti Rok şi Posedarje, drumul naţional D54, porţiunea cuprinsă între localităţile Maslenica şi Zaton Obrovacki, drumul naţional D218, porţiunea cuprinsă între localităţile Dobroselo şi Mazin şi podul ce face legătura cu insula Pag.

Pe drumul naţional D8, porţiunea cuprinsă între localităţile Karlobaga şi Sveta Marija Magdalena, şi D25, porţiunea cuprinsă între localităţile Gospic şi Karlobag, precum şi pe podul care face legătura cu insula Krk, este permisă circulaţia numai pentru automobilele personale.

În Republica Croaţia traficul se desfăşoară în condiţii de vânt puternic şi există restricţii de viteză.

Nu există autostrăzi (cu excepţia autostrăzii A1 porţiunea cuprinsă între localităţile Sveti Rok şi Posedarje), căi ferate, porturi sau aeroporturi închise. Cetăţenii români care doresc să se deplaseze sau să tranziteze Republica Croaţia sunt sfătuiţi ca înainte de a pleca la drum să consulte paginile de internet ale Ministerului Afacerilor Externe – http://www.mae.ro, Companiei Naţionale Croate de Autostrăzi –http://www.hak.hr, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate – http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate – http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr.

Pentru evitarea eventualelor probleme, recomandăm ca autovehiculele să fie dotate corespunzător pentru trafic pe timp de iarnă şi, cu precădere în cursul nopţii, să existe provizii suficiente de combustibil şi alimente.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români care călătoresc pe şoselele din Republica Croaţia, că pe marea majoritate a drumurilor din ţară, echiparea mijloacelor de transport cu anvelope de iarnă este obligatorie.