Influenţa internetului printre copii si tinerii de astăzi
Pozitivă sau negativă?
Fie că vorbim despre copiii de grădiniţa sau de elevi pâna la vârsta maturitaţii, marea majoritate petrec din ce in ce mai mult timp la calculator şi mai ales pe internet.
Internetul s-a dezvoltat destul de mult în ultimii ani ,iar astăzi a reusit să devină foarte popular printre tinerii dinRomania.
Am observat că fenomenul “drogul virtual”,aşa cum este numit internetul este din ce in ce mai răspândit înţaranoastră şi nu numai.
Internetul este asemanator cu o capcană. Este foarte dezorganizat, iar structura lui este foarte diversificată astfel încat de multe ori se pot obţine informaţii mult prea usor, rareori exitând oarecum un control asupra restricţie în funcţie de vârsta celui care cauta o anume informatie, oferindu-se un anume continul specific aşa cum ar trebui să fie de exemplu pentru copiii de până la 10 ani.
O mare parte dintre numărul de copii şi tineri de azi au uitat practic de jocurile copilarie precum “v-ati ascunselea”, “baba oarba”,”ţara, ţara vrem ostaşi” pe care le jucam mulţi dintre noi la vârsta copilărie.De multe ori eram nerabdător să termin temele şi a ies la joacă cu prietenii mei.
Multe dintre aceste jocuri sunt înlocuite cu tot felul de jocuri precum NFS(Need for speed) , C.S(Counter Strike) ori cele online răspânditele Farmville,CityVillesauCastleVille de pe Facebook .
Azi, mai nou, nu prea mai ieşi să vorbesti sau sa îti petreci timpul cu prietenii deoarece există “socializarea online”.O socializare care mi se pare mie falsă…din moment ce tu nu cunosti persoana respectivă si o consideri doar prieten pe Facebook sau prieten din lista foarte lungă de contacte din Yahoo Messenger. O alta problemă ar fi ca nu poţi ştii cu siguranţă cine se află la celălalt capat al tastaturii.
Fenomenul Facebook este din ce in ce mai îngrijorator deoarece reţele sociale tocmai sprijină acesta socializare online dar nu numai acesta ci şi vorbitul pe chat în care tot mai mulţi copii folosesc diverse prescurtări pe care le utilizează din obisnuinţă în unele lucrări scrise la şcoala sau mai grav în vorbirea incorectă a limbii române.
De multe ori, viteza accesări informaţie într-un mod aşa rapid,are unele dezavantaje. În sensul ca multi elevi copiaza direct un referat gata facut de pe internet, fără a verifica măcar cât de adevarate sunt acele informaţii ,descurajându-se astfel lectura şi timpul petrecut pentru căutarea anumitor informaţii la bibliotecă ,acestea fiind puncte forte în dezvoltarea intelectului ale unui adolescent sau copil.
Multi psihologi trag diverse semnale de avertizare asupra influenţei internetului în rândul adolescentilor.
Probleme precum lipsa de comunicare,vorbirea dificila şi exprimarea incoerenta sau insomniile,dar şi conţinutul foarte mare de violenţa pe care îl conţin anumite ştiri,jocuri pe care tinerii le descarca sau le acceseaza de pe internet arata cat de gravă este situaţia acesta ce se inrăutaţeste zi de zi.
De asemenea psihologii atrag atenţia că şi deformările coloanei vertebrale sau petrecerea orelor multe zilnic pe scaun în faţa calculatorului duc la probleme grave de sănatate pe viitor dar şi la creşterea numarului de persoane supraponderale.
Trăim intr-o “era a vitezei” iar părinţii din cauza că au tot mai multe probleme şi tot mai putin timp liber, copiii devin foarte nesupravegheaţi şi foarte expuşi acestui pericol.
De multe ori din acest motiv relaţia copil-parinte are tot mai mult de suferit ,se inrăutaţeşte destul de mult copilul reuşeşte să se refugugieze,devenind tot mai izolat iar “prietenul online” este cel care tot timpul “îl sprijină” şi îl întelege ,lucru pe care părinţii lui nu reuşeşc să îl facă,în viziunea lui.
Această problemă trebuie să aiba soluţii cât mai rapide, altfel riscăm să fie prea târziu şi nu se va mai putea rezolva nimic.
Educaţia este cea mai importantă.La gradiniţa şi la şcoala , la orele de dirigenţie (care am observat că încep să lipsească tot mai des în şcolile din România, ar trebuie atrasă atenţia copiilor ,iar aceştia ar trebui invaţaţi cum sa evite aceasta capcana,care sunt avantajele şi dezavantajele folosirii internetului şi cum trebuie el folosit în mod util .
În fiecare şcoală şi gradiniţă ar trebui să existe un psiholog care să ajute, alături de profesori şi educatori la dezvoltarea cât mai corecta a copiilor şi tinerilor.
De asemenea cred că mass-media ar trebui să aibă o atitudine mai promptă şi mai îndelungată ,şi să acorde o importanţă mai mare acestei chestiuni deosebit de gravă.
Internetul este ceva foarte captivant dupa cum ştim şi noi adulţii de multe ori cădem in capcana dependenţei dar ce să mai vorbim despre un copil care are o minte mult mai firavă şi discerne mai greu binele de rău,ar trebui să privim problemă din această privinţa.
Dumneavoastră ce pare aveţi?
Articol scris de Marius Creangă
Pingback: Mamicile in dificultate
Pingback: Vieti secrete in viata ta!
Inca o parte mai urata este aceea ca majoritatea lucrurilor care le vad pe internet nu sunt deloc relevante, interesante sau utile cu adevarat. Informatiile care le-ar fi utile sunt blocate de valuri de prostii incredibile care le iau locul.
Exista o multime de comunitati pe internet care discuta despre o gama larga de subiecte. In plus de cele mai multe ori nu se rezuma doar pe internet si ajungi sa te intalnesti cu acei oameni din spatele calculatorului in realitate.
Nu sunt in schimb de acord deloc cu retelele de socializare. Cea mai mare pierdere de timp pe care am vazut-o. Exista 5 categorii de poze care le vad de obicei pe facebook. Si inca 5 categorii de comentarii. E altfel cand stai in fata unui calculator “protejat” sa postezi ce vrei tu si cum ti se pare tie mai convenabil pe facebook si e altfel cand esti fata in fata cu acea persoana.
Nu exista “prieteni” pe internet decat daca poate au o pasiune si ceva mai complex in comun si se intalnesc si in viata reala.
Face book ar trebuie sa fie doar pentru promovare idee, afacere diferite proiecte. In nici un caz un loc unde sa-ti postezi viata, fotografiile. Si eu ma uit la fotografii… si este incredibil. Mi se pare de multe ori o prostitutie din cea mai ieftina.
Mesaje care sunt in razboi direct cu limba romana, tinerii nu stiu sa scrie romaneste
Fete mai mult sau mai putin dezbracate, care isi doresc sa fie ceea ce nu vor fi niciodata. Vor sa fie “mici vedete” si cum la moda este sa te dezbraci.. de ce ?
ideea este de raspandire a prostului gust, prostiei de cele mai multe ori, nimic creativ, in general toate blogurile sunt pe principiul copy paste.Actul creator este complicat.
Eu am observat ca de foarte multe ori sunt oameni care dau instanteu LIKE la un articol… fara sa aiba nici cea mai mica idee despre ce e vorba. Pe mine personal nu ma interseza like-ul ci doar daca mesajul care este original a ajuns acolo unde trebuie.
Parintii care-si posteaza fotografiile copiilor pe face book si fac apel la like ptr nu stiu ce concurs. Totul e superficial si degradant
Foarte adevarat articolul… TRIST dar ADEVARAT!!!
Peste 10 ani, copiii nu o sa mai stie ce e aia o masinuta, o papusa sau o sanie…:-j
Toti sunt stau pe net se joaca 🙁
Este in puterea noastra a adultilor sa schimbam ceva. Din pacate adultii dau primul exemplu negativ.
Nu-si implica copii in activitati specifice varstei lor. Este mult mai simplu sa-l lasi in fata calculatorului sau TV si sa-l uiti acolo.