Sfârsitul a venit fãrã de veste. Esti fericita? Vãd cã porti inel. Am înteles, voi trage dunga peste Nãdejdea inutilã. Fã la fel. Nu, nici un cuvant, nu-mi spune cã-i o formã. Cunosc însemnãtatea ei deplin. Stiu, voi aveti în viatã altã normã. Eu însa-n fata normei nu mã-nchin. Nu te mai cânt în versuri niciodatã, Mai mult în drumul tãu nu am sã ies. Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovatã Si n-am sã spun cã nu m-ai înteles. A fost desigur, numai o gresealã. Putea sã fie mult – nimic n-a fost. În vesnicia mea de plictisealã Tot nu-mi închipui cã puneai vre’un rost. Si totusi, totusi, câteva atingeri Au fost de-ajuns sã-mi deie ameteli. Vedeam vãzduhul fluturând de îngeri, Luminã-n noaptea mea de îndoieli. Când degete de Midas am pus, magic, Pe frageda fiintã-a ta de lut, Simteam în mine murmurul pelagic, Al sfintelor creatii de-nceput. Vedeam cum peste vremuri se înaltã Statuia ta de aur greu, masiv, Cum serioase veacuri se descaltã Si-ngenunchiate rânduri, submisiv, La soclul tãu dumnezeiesc asteaptã Sã le întinzi cu zâmbet linistit Spre sãrutare adoratã dreaptã ‘Nainte de-a se ºterge-n infinit. O, de-am fi stat alãturi doar o ora, Ai fi rãmas în auriul vis Ca o eternã, rozã, aurorã De neînteles, de nedescris. Ireversibil s-a încheiat povestea Si nici nu stiu de ai sã mai citesti Din întâmplare rândurile-acestea În care as vrea sã fii ce nu mai esti. N-am sã strivesc eu visul sub picioare, N-am sã pãtez cu vorbe ce mi-i drag. As fi putut sã spun: “Esti ca oricare”, Dar nu vreau în noroaie sã mã bag. De-ar fi mocirlã-n jurul tãu cât hãul, Tu vei rãmâne nufãrul de nea Ce-l oglideste beat de pofte tãul Ce-l tine, candid, amintirea mea. Vei fi acolo pururi neîntinatã, Te voi iubi mereu, farã cuvânt, Si lumea n-o sã stie niciodatã De ce nu pot mai mult femei sã cânt. Acolo, sub lumina de mister, Scãldatã-n apa visurilor, linã, Vei sta, iubitã, ca-ntru-un colt de cer O stea de searã blândã si seninã. Iar când viata va fi rea cu tine, Când or sã te împroaste cu noroi Tu fugi în lumea visului la mine, Vom fi acolo, singuri, amandoi. Cu lacrimi voi spãla eu orice patã, Cu versuri nemaiscrise te mângâi. În dulcea lor cadentã legãnatã Te vei simti ca-n visul tãu dintâi. Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme, Sã plec de-aicea, de la voi, curând, Când glasul tãu vreodata-o sã mã cheme, Voi reveni la tine din mormant. Iar de va fi sã nu se poatã trece Pe veci pecetluitele hotare, M-as zbate-ngrozitor în târna rece, Plângând în noaptea mare, tot mai mare

Impresia cunoasterii de-o viata a unei persoane recent intalnita, o legatura de genul acesta se poate traduce ca fiind o karma pozitiva.

O altfel de regasire este cea cu sufletul sora ori sufletul pereche, care este si cea mai intensa si mai profitabila de-a lungul vietii. Aceste relatii se pot deosebii de cele normale prin felul in care se poarta cei doi unul fata de celalalt. Scopul sufletelor pereche este de a se ajuta reciproc in evolutia vietii prezente, deoarece comunica usor, isi ghicesc gandurile, se completeaza si au o atractie deosebita unul fata de celalalt, atat fizica cat si psihica, intelectuala ori sentimentala. Toata lumea si-ar dori o astfel de regasire cu sufletul pereche, insa foarte putini avem parte de acest privilegiu.”

De doua saptamani incerc sa stau de vorba cu mine insumi. Sa ma regasesc, sa ma inteleg si mai ales sa inteleg. Craciunul se apropie, in general noi tragem linie si ne gandim la tot ce am facut in anul care se pregateste sa treaca. Punem in balanta, cantarim ce este bun si mai putin bun.

Anul asta nu am facut aceasta analiza.. poate pentru ca stiu foarte bine ce am facut si ce mai am de facut sau poate ca peste viata mea de altfel foarte linistita, echilibrata a trecut un taifun, care m-a dezechilibrat. A fost un timp in care nu am inteles ce mi se intampla. Au fost nopti in care nu am putut dormi incercand sa raspund la niste intrebari care  deveneau aproape  obsesive odata cu trecerea timpului.

Intrebarile erau De ce eu? De ce mi se intamplau toatea astea? Care era motivul?

Foarte greu am reusit sa inteleg. Dar asta m-a ravasit total. Ma simt ca si cum am scapat cu viata dintr-o furtuna. Valurile emotiilor m-au purtat in toate directiile, incat la un moment dat credeam ca o sa innebunesc. Ma intrebam daca nu cumva am luat-o razna, daca nu cumva mintea mea imi joaca feste. Simt linistea si calmul dupa trecerea furtunii..  Si cel mai important este ca am iesit din aceasta intamplare mult mai puternica si mult mai inteleapta.

De mic copil am stiu ca sunt diferita, ca vad viata altfel decat o vad ceilalti. Am fost fascinata de fenomenele paranormale, stiam ca exista pentru ca eu le traiam adeseori. Aveam intuitii fantastice, care m-au ajutat in momente foarte grele in viata.

La un moment dat nu le-am mai dat importanta. Imi doream foarte multe sa inteleg dar in acelasi timp eram si foarte tanara si doream sa dansez.  Asa ca am uitat de ele… si mi-am vazut de viata mea. Dar din cand in cand mi se intampla ceva care imi reamintea ca eu totusi nu sunt ca ceilalti.

Intotdeauna mi-am dorit ca ceva fantastic sa se intample in viata mea. Si s-au intamplat destule.. dar nu atat de fantastice precum le gandeam. Viata mea oscila intre momente de telepatie si dans nebun, sentimente de deja vu si flirturi,vise premonitorii si cariera.

Cand am simtit ca a venit momentul, m-am asezat pe o banca si m-am gandit ca e vremea sa ma opresc din goana mea nebuna.

M-am regasit, m-am linstit, viata mea era frumoasa si calma. Uitasem cu desavarsire de dorinta mea de a mi se intampla ceva deosebit, de dragoste, de suflete pereche. Viata mea calma mi-a atenuat anumite simturi.

Dar, intr-o zi, pe baza unor emotii recente avute la vederea unui tablou.. ma asez in fata calculatorului si incep sa scriu o poveste. Viteza scrierii mele era fascinanta. Scriam ca si cum as fi fost in transa. Ma intreb acum…daca chiar nu am fost in transa..

A trebuit sa ma opresc din scris pentru ca viata m-a trezit la realitate. Asa ca am lasat scrisul deoparte.. pentru a cata oara…

Uitand de cele scrise viata mea continua sa mearga mai departe. Cu rasete, dans, muzica, flirt, dragoste, fotografie, planuri, lacrimi, sentimente de neputinta.

Intr-o zi, intamplarea ma face sa ma opresc asupra ta. Nimic deosebit, nu-i asa? nu am stiut atunci furtuna care va veni peste mine.

Comunicarea si telepatia dintre noi mi-a dat putin de gandit. Destul de ciudat mai ales intre doua persoane care nu se cunosc. Dar era bine, bine pentru amandoi.

Nu era pentru mine nimic ciudat, stiam ca sunt telepata, ca am vise premonitorii. Uitasem de ele, probabil viata cu monotonia ei mi-a atenuat simturile credeam eu.

Dar ceea ce stiam sigur, era ca imi era bine si ma ajutai foarte mult.

In ciuda sentimentului de vina care ma coplesea. Cum poti sa te simti vinovat fata de cineva in fata caruia nu ai gresit. Comunicarea era perfecta, dar sentimentul era din ce in ce mai apasator.

Intamplarea ma aduce la ce am scris si am simtit in urma cu 6-8 luni pana sa te cunosc. Din acel moment in viata mea s-a instalat furtuna.

Pentru ca nu mai intelegeam nimic. De ce am scris atunci stiam, vroiam sa scriu povestea vietii mele. De ce incepusem sa recunosc o parte din personaje, din cuvintele scrise acolo in dialogul nostru era foarte ciudat.  Nu stiam ce sa cred..totul era foarte nebunesc.. dar am mers mai departe.. pana cand intr-o zi am avut un vis foarte ciudat.. si de abia atunci mi-am pus cu adevarat intrebarea Cine esti? M-am speriat destul de rau.. pentru ca acum chiar nu intelegeam ce se intampla…Cum poti sa ai vise de iubire cu un barbat la care nu te gandesti niciodata ca la un barbat? De ce dintr-o data am inceput sa ma simt  invaluita de anumite sentimente care apar doar  intre 2 persoane care se iubesc?

Dintr-o data am inceput sa ma simt ca intr-o cursa din care doream cu disperare sa ies. Sa fug fara sa ma uit inapoi…pentru ca nu stiam cine esti.. si mai ales ce trebuia sa inteleg eu. De ce ma bantuia sentimentul de vinovatie fata de tine, de ce simteam ca eu te pot rani.. cand eu niciodata nu am gandit nimic urat despre tine. cand eu iti doresc din tot sufletul sa fi fericit…cum poti sa ranesti pe cineva.. care este atat de departe de tine.. cum poti sa simti..ca iubesti pe cineva la care nu te-ai gandit niciodata..

Nebunia furtunii in care ma zbateam mi-a alungat zambetul de pe fata si senitatea din suflet. Mai mult decat sentimentul de dragoste ma apasa sentimentul de vina…cu ce ma faceam vinovata in fata ta?  esti doar un prieten si atat…

Cu tine nu puteam vorbi..cum as fi putut vorbi cu tine sau cu oricine altcineva.. cand eu incepeam sa ma indoiesc de mine…de ce stiam ca sunt..era greu ca de data asta eu am fost protagonista unui fenomen foarte ciudat.. foarte frumos sa citesti despre vietile altora si e foarte greu cand chiar viata ta devine poveste de roman.

Asa ca cei mai buni prieteni ai mei, cartile mi-au dat raspunsul.

Am inteles ca visele, telepatia, cunoasterea ta, sentimentul de vina…toate sentimentele vin din mine, le cunosc, le traiesc, vin din trecut.

Seara trecuta care a fost de cosmar am inteles ca am o datorie karmica fata de tine. De asta te-am gasit. Eu sa te ajut pe tine, iar tu sa ma ajuti pe mine sa ma iert.. sa ma ierti si sa pot merge in sfarsit mai departe.

nnoi doi semanam foarte mult si stiu acum ca EU si alte EU-RI anterioare au gresit fata de tine. Cum? in ce fel? in ce conditii? cine am fost? nu stiu..si nu mai are nici o importanta.

Ti-am spus de atata ori ca dintre noi doi tu esti cel intelept si mi-ai demonstrat de foarte multe ori asta.

Acum 6 luni am inceput sa scriu fara sa stiu o poveste.. nu  chiar de dragoste.. nu dragostea este elementul principal sunt prea multe greseli acolo.. ci despre cautarea sufletului pereche, datoria karmica si reincarnare. Instinctiv am scris despre greselile facute. Dar nu puteam scrie despre toate astea fara sa am o motivatie. Motivul a fost o poveste de dragoste neimplinita din cauza lipsei de cunoastere, a vanitatii, superioritatii.

Suntem binele necesar.. unul pentru celalalt.  Si nu voi ma pleca niciodata!