Dragostea mea are forma inimii tale. File de jurnal
Londra, vara 1941
File din Jurnalul Brianei
“Nu cred in promisiuni, nu fac promisiuni de teama ca nu le voi respecta, ca nu le voi putea duce la bun sfarsit. Nu promit nimic, nu-mi promit nici macar mie, de teama sa nu dezamagesc. De ce ti-as promite dragostea mea, tocmai tie barbatului pe care-l iubesc? O simti, trebuie sa o simti. O cunosti asa cum imi stii gandurile. O iubesti. Nu-ti promit dragostea mea, pentru ca deja o ai. Sunt a ta din clipa in care te-ai asezat langa mine.
Totusi gandurilor mele le sunt fidela, caut sa le implinesc.
Nu cred in a doua sansa.Nu acord a doua sansa, de ce as face-o? Cui sa acord a doua sansa? Persoanei care nu o merita? Mie cine imi acorda a doua sansa? De de mi-ar acorda-o? Daca nu am fost capabila sa o imbratisez cu putere la inceput? Nu o merit si nu o meriti. Fiecare fibra a fiintei mele este convinsa ca o sansa ratata, este ratata, sansa in forma ei pura nu se va mai intoarce niciodata. Universul ne iubeste si ne asculta gandurile fiecaruia dintre noi.
Ne dorim iubire, deschidem ochii si ne vedem inconjurati de iubire.
Un barbat ne zambeste, un copil intinde mainile spre noi, mama ne vegheaza somnul
Ce facem atunci cand cu ochii larg inchisi trecem pe langa dragostea care ne zambeste? Ramanem fideli singuratatii noastre.”
Un ciocanit puternic se aude in usa. Imi ridic privirea din jurnal, las stiloul pe hartia alba pe care imi astern stangaci gandurile.
Inima imi bate nebuneste. Sangele navaleste in obraji. Imi apas cu mainile inima incercand sa-i potolesc bataile puternice.
Ma ridic cu o miscare brusca de la masa, rasturnand scaunul. Deschid usa, cobor in viteza scarile. Rochia lunga imi incetineste pasii spre..
Deschid usa. Privirea mea dezamagita poposeste pe chipul lui John postasul, care imi inmaneaza scrisorile, spunandu-mi parca cu vinovatie.
– Domnisoara Briana, imi pare rau. Nu este nici o scrisoare de la dl locotenent Henry Taylor.
Iau scrisorile din mana postasului neputand sa-mi stapanesc lacrimile.
-De ce nu-mi scrie John? Daca a … cuvintele se blocheaza, gandurile mele refuza sa duca propozitia pana la capat
-Domnisoara Briana, atata timp cat nu primiti nici un fel de veste, cred eu ca este bine. Este in viata. In fiecare zi duc cate o scrisoare trista unei familii. Este razboi. Vestile rele circula repede. Doar scrisorile de dragoste ajung mai greu.
-Imi este dor de el am suspinat cuvintele. Imi este teama ca nu-l voi mai vedea niciodata. Ca nu ii voi putea spune niciodata ce simt. Cat de puternica este iubirea mea pentru el.
-Domnisoara Briana, o sa primiti vesti. Trebuie sa primiti. Domnul doctor este bine, salveaza vieti, a continuat John sa ma incurajeze. Vorbele lui incercau sa ma imbarbateze, doar privirea lui era batrana si lipsita de speranta. O sa vina inaintea scrisorilor.
Cu ochii inlacrimati, l-am privit pe bunul si fidelul meu prieten. L-am imbratisat cu furie si disperare.
-De ce trebuie sa fie razboi? De ce? Ce pacate trebuie sa platim? De ce atata ura? De ce? De ce ne-au furat viata? De ce ne-au furat sperantele? De ce ne-au furat dragostea? am continuat plina de furie si neintelegere
Am aruncat scrisorile primite si am urcat in goana scarile, prabusindu-ma pe pat.
In departare se auzeau sirenele care anuntau un nou raid aerian.
Nu-mi mai este frica. Nici nu stiu ce este frica. De ce sa-mi fie frica? Sa traiesc o viata fara nimic este mai cumplit decat sa mor.
Inchid ochii si ma refugiez in bratele tale.
Este atat de bine si cald. Ma iubesti si ma protejezi.
Imi amintesc. Cu ochii inchisi, gandurile mele se intorc in timp. Eram imbracata cu o rochita de dantela alba lunga si delicata ca o rochita de mireasa, de sub rochita se vedeau varful botinelor. Pe cap purtam o palariuta cocheta de sub care ies cateve bucle negre si rebele. Palariuta incearcase in zadar sa-mi protejeze fata de soarele puternic. Pistruii au iesit o data cu soarele primavaratec, facandu-mi chipul mai copilaresc.
Privesc cu atentie tabloul din fata mea.. Venus al lui Velazques. Eram aproape pierduta in lumea impecabila a frumusetii. Cazuta pe ganduri, inconjurata de perfectiune si frumusete, te-am auzit intrebandu-ma.
– Te-ai gandit vreodata ce forma are dragostea?
Am intors capul si am vazut doi ochii negri privindu-ma curiosi, insotiti de un zambet cald.
Te-am privit uimita cateva secunde. Privirea mea osciland intre tine si tablou.
– Nu, nu m-am gandit pana acum ce forma are dragostea, ti-am raspuns usor intrigata.
Tacerea s-a asezat intre noi, in timp ce privirile noastre erau atintite asupra tabloului.
– Dragostea are culoarea albastra, ti-am spus dintr-o data. Dragostea este colorata, dar nu stiu ce forma are. Dar stiu ca este plina de culoare, optimism, speranta
– De ce albastra?, m-ai intrebat vadit curios
– Pentru mine este albastra, ti-am raspuns, facandu-ti cu ochiul smechereste. Dragostea este ca cerul senin. Cateodata apar nori, apar si ploi, furtuni. Dar dupa ce toate acestea trec, ramane puternic, albstru si infinit Iubesc cerul! Imi place sa-l pictez si sa-l scriu.
-Numele meu este Henry Taylor, te-ai inclinat devenind brusc foarte serios.
Facand o mica reverenta insotind cu un zambet generos m-am prezentat: “Briana Smith, studenta la English Literature”
– Domnisoara Briana, imi permiti sa te insotesc si sa discutam despre tablouri si ..albastrul dragostei?
-Desigur si in timp ce vom admira tablourile voi cauta raspunsul la intrebarea ta. Ce forma are dragostea? Eu intotdeauna am gandit dragostea in culori dar nu si forma.
“Vreau nemişcării inima să-mi dau,
Căci alte inimi nu mai pot mişca:
Dar chiar de pentru mine doruri n-au,
Iubesc şi-aşa!
Mi-s zilele ca galbenele foi,
Şi duse-s flori şi poame de amor;
Azi numai suferinţe şi nevoi
Mă împresor!
Iar focul ce mă arde ici, în piept,
E ca vulcanul, de cenuşă greu;
Nu torţe să aprindă mai aştept,
Ci rugul meu!”
– Foarte frumoase versuri ,mi-ai raspuns oferindu-mi bratul. Putem continua discutia in fata unei cesti cu ceai?
– Foarte frumoase intr-adevar si nu doar frumoase ci incarcate de semnificatii. Profunde, pline de intelesuri. Un barbat intre barbati care doreste sa-i dea inimi sale pline de dragoste o motivatie. Sunt gandurile lui Byron la implinirea a 36 de ani.
Tipatul sirenei imi spune ca atacul aerian s-a oprit. Cu ochii inlacrimati si sufletul greu, ma scol din pat ca dupa o boala grea si lunga.
Privesc pe geam frumusetea zilei de vara. Florile din micuta mea gradinita isi intorc fata catre mine, vesele ca si cum nimic rau nu se intampla in jurul nostru. Discutia galagioasa si zglobie a pasarelelor sunt singurele care imi arata ca traiesc. Sunt vie. Oare sunt vie? Ce ma face vie? Faptul ca respir si ma misc????. Totul este mort. Sufletele noastre sunt putrede. Tradare, mizerie, rani cangrenate, suflete sfasiate…si cateodata se mai naste un copil. El ar trebuie sa fie speranta de viata. Dar acum copii sunt omorati si adesea neplansi pentru ca nu mai are cine sa-i planga.
Usa se deschide brusc, micuta mea surioara Anne navaleste si se arunca in patul meu. Este inca un copil pentru mine, desi este o adevarata domnisoara sugubeata si plina de viata de 14 ani. Parul roscat si rebel inconjoara fata ei pistruiata. Ochii verzi cu sclipiri de smarald imi aminteste de fiecare data de mare si de iarba pe care ne-am iubit. Simt mirosul crud de iarba in nari.
– Briana, Briana, ai o vizita. Locotenent Thomas Middleton este jos si a venit sa te vada.
Arunc o privire in oglinda. Fata imi este rosie si umflata de atata plans, iar ochii imi sunt tristi si resemnati.
– Anne, te rog invita-l pe dl Thomas inauntru si ofera-i o ceasca cu ceai, roaga-l sa ma scuze cateva minute. Nu pot cobora asa, trebuie sa ma schimb.
Anne a zbughit-o pe usa. As vrea sa am senitatea ei si sa uit de ororile pe care le vad zilnic. Nu inteleg multe legat de acest razboi dar stiu ca ce este mai rau inca nu s-a intamplat.
Mi-am schimbat rochia. O rochie pastelata, vesela si mult mai apropiata varstei mele de 22 de ani. Mi-am strans parul negru cu o bentita rosie. Mi-am spalat lacrimile cu apa rece si mi-am spus in gand:” De ce nu vedem paradisul de sub picioarele noastre de cate ori ne gandim si privim spre cer?. Dragostea se asterne in calea noastra ca un camp plin cu flori. Trebuie sa fim doar atenti pe unde calcam si sa ne oprim langa cea care ne alege “.
In capatul scarilor l-am vazut pe Thomas Middleton. Un barbat inalt, frumos. Inteligenta sa scanteia prin ochii care ma priveau intens. Curajul si determinarea sa au facut deja inconjurul lumii. Nu am fost niciodata prea sigura de gandurile lui. Ma place pe mine ca femeie, ma place pentru inteligenta mea, ma place pentru ca are nevoie de mine sau pentru toate la un loc.
Il plac si eu. In mod aproape malefic simt influenta lui asupra mea, m-a tulburat cu propunerea lui. Pe zi ce trece fiind tot mai tentanta, dandu-mi un motiv sa traiesc si sa ma implic in cel mai periculos mod in acest razboi nebunesc. Stiu ca este momentul in care trebuie sa ma ridic si sa fac ceva pentru a pune capat acestui razboi oribil cat mai repede.
Privirea dura a ochilor sai cenusii si-au schimbat culoarea la intalnirea privirilor noastre.
M-am apropiat de el, ignorandu-i mana intinsa catre mine. L-am luat in brate si l-am imbratisat puternic. Aveam nevoie de imbratisarea puternica a unui barbat. De sprijinul si echilibrul lui. Thomas usor uimit si stanjeni de gestul nefiresc al meu, mi-a intors imbratisarea.
In bratele lui, lipita cu fata de pieptul lui, i-am soptit ferm hotararea luata.
– Accept!
M-a indepartat usor de el pironindu-si privirea in ochii mei.
– Briana esti sigura? Nu vreau sa dai un raspuns pripit. Ma bucura raspunsul tau, dar vreau sa fii ferm convinsa de hotararea luata. Te admir foarte mult de cand te-am cunoscut. Te-am studiat adesea inainte de a-ti face aceasta propunere. Am incredere in tine asa cum am in mine. Sunt militar de profesie si mi-am asumat riscurile din prima zi cand am ales aceasta cariera, mi-am asumat toate riscurile.
Propunerea mea a fost absolut nebuneasca. Dar in acelasi timp sunt constient ca esti perfecta pentru acest proiect. Frumusetea dar mai ales inteligenta ta ne poate ajuta foarte mult. Nu vreau sa-ti fac rau, nu vreau sa te ranesc. Dar toate acestea ti se pot intampla.
– Thomas, Thomas opreste-te te rog, i-am spus oprind tirada locotenentului. Ma simt onorata de propunerea ta. Banuiesc ca nu faci in fiecare zi o asemenea propunere. O sa invat si o sa fiu cea mai buna. Nu o sa-ti para rau si nu te voi dezamagi niciodata. Vreau sa merg pe drumul pe care mi l-ai aratat. Pentru tara, pentru mine, pentru tine si pentru… mi-am oprit cuvintele.. si pentru tine Henry vreau sa fii la fel de mandru de mine asa cum sunt eu mandra de tine, mi-am continua fraza in minte.
– Este fantastic Briana, chiar este. Impreuna vom scrie cateva file din istoria acestui razboi. Hai sa nu mai vorbim despre asta acum. O sa fii contactata si vei incepe antrenamentele si instruirea, vei primi si un nume de cod. Vei ramane in aparenta aceeiasi dar profund schimbata in interior. Am incredere in tine, a terminat cuvinetele insotite de un sarut apasat pe buze. Esti minunata! Este o zi frumoasa de vara, hai sa o scoatem pe Anne la plimbare, ce spui?
– De acord, sa-mi iau palarie si sa o chem.
– Anne, Anne, Thomas ne invita la plimbare, grabeste-te. Mi-am luat palaria si m-am uitat in oglinda. Un zambet siret mi s-a asternut pe chip, datorita hotararii luate. Am simtit atunci ca sunt schimbata. In urma cu 1 an si jumatate eram o tanara naiva studenta la Litere, studiind arta si literatura britanica. Eram indragostita de lord Byron, Thomas Hardy, de Jane Austin si multi alti. Fiecare din ei mi-au insuflat credinta, putere, speranta, optimism, determinare, dragoste. Ei m-au ajutat sa cresc si sa ma dezvolt. In acelasi timp ma indragosteam de tine. Acum stiu raspunsul la intrebarea ta.
Dragostea mea are forma inimii tale.
De atunci a trecut un an si jumatate, de azi voi studia printre literatura, arte si cum sa devin un ofiter al serviciilor secrete Britanice.
In aceeasi zi de vara, 19 august 1941 a inceput prima mea zi de razboi oficial.
Am iesit cu Anne si Thomas sa ne plimbam. Priveam in jur lumea care vorbea galagios. Rasetele de copii inlocuisera zgomotele bombardamentului. Cerul se vedea albastru sub norii de fum ridicati datorita caselor incendiate. Baietii se jucau printre masini de-a hotii si vardistii. Fetele sareau coarda. Noi ne plimbam. Era aproape o zi obisnuita de vara, cu exceptia razboiului. O zi normala intr-o lume anormala si violenta.
Ne-am asezat pe iarba arsa care incerca sa se renasca. Mi-am sprijinit trupul de trunchiul puternic al unui copac secular. Thomas s-a asezat in fata mea uitandu-se cand la mine cand la Anne in mod protector. Anne sporovaia galagioasa cu ambii, fara sa astepte un raspuns de la nici unul dintre noi.
Urmaream razele soareleui care se strecurau printre crengile copacului. Am inchis ochii. Linistea s-a asternut brusc in jurul meu Gandul meu s-a intors in timp la primul nostru sarut.
“-Briana, Briana,vreau sa mergem intr-un loc absolut fantastic, mi-ai soptit vesel in timp ce ma imbratisai si-ti citeam fericirea pe chip. Am o surpriza pentru tine. Mergem sa ne plimbam cu bicicletele. Esti invitata mea la picnic.
Nu pot uita prima zi de primavara petrecuta impreuna si primele viorele pe care mi l-ai pus in par.
-Esti ca o zi de primavara, mi-ai soptit, in timp ce imi sarutai plin de piosenie mainile.
Ne-am suit pe biciclete si a pornit la drum razand. Incercand ca doi copii sa ne intrecem. O zi frumoasa de primavara, cu albastru mult, miros de liliac si flori de cires. Verdele stralucitor ma indemn sa alerg prin iarba si sa simt gadilatura gingasa in talpi. Dupa o iarna grea imi era dor de verdele ierbii, asa cum inimi mele ii era dor de tine.
Te-am lasat sa castigi pentru ca vroiam sa te privesc in liniste. Imi doream sa-mi trec mainile prin parul tau negru. Trupul si mainile puternice le doream in jurul meu. Visam cu ochii deschisi la momentul cand buzele mele vor gusta caldura buzelor tale. Cand te voi simti sub pielea mea, cand trupul ta imi va iubi nebuneste corpul meu care tresarea la vederea ta.
Ne-am oprit intr-o poienita plina cu ciresi infloriti. Un tablou cu roz, verde, alb, rosu, galben si noi doi in centrul lui.
Ne-am asezat pe iarba. Cu ochii tintiti spre nesfarsitul cer albastru si cu spatele imbratisat de imensitatea pamantului asteptam in liniste sa ne gasim unul in celalalt. Ne ploua cu flori de cires. O floare s-a oprit pe pleopele mele. Razand te-ai apropiat sa o mirosi.
Am simtit fierbinteala buzelor tale. Dorinta mea de a-mi trece mainile prin parul tau se implinea. Un sarut puternic ne-a unit buzele.
Ne doream cu disperare, ne cautam cu disperare. Stiam ca nu putem fii doi, noi doi alcatuim un singur Univers. Nu mai visam. Erai al meu.
Mainile tale au inceput sa-mi caute trupul fierbinte care tanjea de atata timp dupa tine. Buzele noastre au inceput sa se caute timide dar plin de pasiunea care ne-a adus impreuna. Era primul meu sarut dar dragostea mea pentru tine era fara limite. Invatasem ca trebuie sa fiu timida in bratele unui barbat, dar eu nu intelegeam de ce ar trebui sa fiu timida in bratele unui barbat pe care il iubeam atat de mult.
Degetele tale indemnatice au desfacut nasturii rochiei de sub care a tasnit obraznic sanii mei. Privirea ta s-a schimbat la vederea pielii mele albe pe care ai inceput sa o saruti cu religiozitate.
Te-am ajutat sa-mi dai rochia jos. Pielea mea era mangaiata de iarba si de mainile tale. Ne ploua cu flori de ciresi. Aerul era plin de zumzetul albinelor. Soarele ne iubea pe amandoi. Gura ta indragostita de mine a inceput sa-mi soarba pielea. Aroma de mosc a pielii tale imi inebunea simturile si imi tulbura inima indragostita.
Asteptam sa te gust si sa te simt in mine. Cu ochii larg deschisi iti priveam chipul si dragostea care se citea in privirea ta.
Cu miscari gentile, calde, atente m-ai facut femeia ta. Nimeni nu mi-a povestit niciodata cat este de placuta dragostea.
Pielea mea era absorbita de pielea ta. Sub florile de cires am stiut ca mi-am gasit sufletul pereche si jumatatea dupa care tanjeam in noptile in carea admiram stelele si ma visam calatoare printre ele.
Ne-am sarutat ore intregi, am continuat sa ne iubim, sa ne vorbim.
Sentimentul unirii noastrea nu-l voi putea nicioadata, Pofta care ne-a cuprins trupurile facandu-ne sa ne rostogolim printre florile de cires si viorele.
Te am si te mai vreau. Vreau sa ramai in mine pentru totdeauna,sa nu mai pleci niciodata.
Nu voi putea descrie niciodata in cuvinte, clipa in care ai pus stapanire pe trupul meu si cand te-am simtit fierbinte, puternic in mine, in timp ce gura ta alerga peste sanii si chipul meu.
Placerea momentul mi-a dat indrazneala de care aveam nevoie pentru a te iubi asa cum meriti. Indrazneata am inceput sa te alint si sa-ti iubesc trupul puternic. Te descopeream uimita.
– Dragostea mea are forma inimi tale, ti-am spus atunci sub apasarea trupului tau.
-Dragostea mea are forma inimii tale. Te iubesc din momentul in care te-am vazut mi-ai spus punandu-mi o floare de cires in par.
Craciun decembrie 1943
Sala Oglinzilor de Cristal. O sala impunatoare, plina de oglinzi imense care te surprindeau in orice pozitie. Luminile, muzica aratau ca viata merge inainte in ciuda crimelor oribile care ne mutilau sufletele si ne-au macinat vietile
Impreuna cu Thomas Middleton prezidam acest bal. Purtam o rochie ampla, avand umerii goi. O bijuterie simpla purtam la baza gatului. Thomas purta cu mandrie costumul de ofiter pe care se intindeau numeroasele medalii primite pentru actiunile sale pline de curaj.
Sala gazduia nu doar celebrarea Craciunului ci si un important eveniment social care ne ajuta sa strangem fonduri pentru copiii orfani, o buna oportunitate de schimb de informatii si socializare. Imi cunosteam foarte bine meseria. Tanara si naiva fata a disparut complet, lasand locul unei femei puternice in a carui viata ajungand unele dintre cele dintre cele mai importante informatii ale acestui razboi care a distrus Europa si s-a intins ca o adevarata ciuma imbolnavind intreaga lume.
La aceste bal erau nu doar ofiterii si doamnele sale, ci si cei mai importanti reprezentanti ai serviciilor secrete din Europa, Marea Britanie, SUA.
In spatele dansurilor, al rochiilor si al uniformelor se luau deciziile care urmau sa duca la terminarea acestui razboi care a facut intre peste 24 de milioane de victime civile în acte atent plănuite, care pot fi caracterizate doar ca genocid și crimă în masă, acțiuni care aveau de multe ori prioritate în fața nevoilor militare presante. Toate aceste date, informatii legate de lagare, experimentele facute in lagarele germane m-au facut o femeie puternica si bine determinata. Desi mi-am pus viata in pericol adesea ori nu am fost inspaimantata niciodata. O viata fara dragoste, fara motivatie era ceea ce ma infricosa. Preferam sa mor de zeci de ori decat sa traiesc fara motiv.
Dragostea mea care avea forma inimii tale s-a ratacit undeva pe frontul din Africa, acolo stiam cel putin ca ai fost ultima oara.
Nu voi putea uita niciodata prima noapte de dragoste si nici prima zi de razboi. Ambele apartin trecutului meu.
Dragostea mea are acum o alta forma. Si-a mai pierdut din culori, desi inca sunt convinsa ca dragostea are culoare albastra. Doar ca acum cerul este plin de nori grei de fum.
Am deschis Balul in bratele lui Thomas pasii nostri dansand in ritmul valsului vienez. Eram frumosi, tineri si puternici.
Ma simteam puternica sub privirea lui Thomas care m-a crescut sa fiu ceea ce sunt.
Alaturi de noi au venit si alte perechi, sala frematand sub fosnetul rochiilor si pasilor dansati.
La un moment dat inima a inceput sa-mi bata nebuneste crezand ca iti vad pentru o fractiune de secunda ochii negrii atintiti asupra mea. Privirea s-a pierdut printre zecile de perechi care dansau. Mi-am sprijinit fruntea de Thomas. Eram foarte obosita. M-am asezat in bratele lui, uitand sa dansez. In jurul nostru perechile continua sa danseze, lumea mea s-a oprit. S-a oprit in clipa cand tu mi-ai spus ca vei pleca in razboi.
Gandurile mele au fost intrerupte de aplauzele dansatorilor. M-am dus sa-mi iau un pahar de sampanie. Simteam nevoia sa ies sa iau o gura de aer curat.
M-am dus pe terasa. Era racoare si aerul parea curat. Stelele luminau cerul senin.
-Domnisoara Briana, aveti un biletel. Langa mine s-a oprit un valet care mi-a adus pe o tavita un biletel si o crenguta de cires.
Am luat uimita biletului si crenguta de cires, gandindu-ma cine ar putea sa-mi trimita asa ceva aici. Majoritatea erau persoane cunoscute mie, colaboratori.
Am deschis biletelul pe care era scrise cateva randuri.
“Dragostea mea are forma inimii tale. Te iubesc din momentul in care te-am vazut. Dragostea ta, gandurile tale mi-au salvat viata de fiecare data. Esti foarte frumoasa iar rochia este perfecta . Henry”
Maddie Ancuta
dedicatie putinelor promisiuni facute
copierea sau preluarea articolelor este interzisa
mai multe povesti in Povestea de seara
Nocturna
UITARE
