Category Archives: Mesaje de dragoste

Aici este locul de rostesc declaratiile de dragoste. Va invit sa fiti alaturi de mine. Cu o cana de ceai, o ciocolata calda sau un pahar cu vin rosu.
Eu o sa va spun povestile mele dar o sa acultam si povestile voastre. O sa va ascult cu atentie, in liniste. Avem nevoie sa fim ascultati si intelesi. Trebuie sa invatam sa ascultam. Nu este atat de simplu:)
Important este sa fim impreuna si sa ne lasam gandurile sa zboare, sufletul sa zburde, inima sa doreasca, inima sa iubeasca.
Sa radem, sa plangem, sa ne imbratisam, sa speram, sa iubim. Maddie Ancuta

Mesaje de dragoste

Nebunii (piesă de teatru )

Published by:

Despre Viorel Gongu v-am povestit in urma cu 2 saptamani. Azi va invit sa cititi o piesa de teatru scrisa de Viorel “am scris-o de nervi dintr-o bucată”.
M-a intrebat:” Vrei o piesă de teatru cu teme actuale, cu elemente de comic dar şi de critică socială?
Am spus: “Da”
Va invit sa o cititi. Mi-am reamintit de draga si inconfundabila Romanie.
teatru romanescPoftiti la teatru!:)
Nebunii
piesă de teatru
ION, bătrân la circa 65 de ani, slab, îmbrăcat sărăcăcios dar curat, cu pantaloni de camgarn cachi, primiţi de la un militar pensionar, o scurtă de piele, ponosită şi o şapcă cu cozoroc lung, pe care este vizibilă inscripţia FBI.
ORTANSA, soţia lui Ion, grasă, cu un aer suferind, cu părul alb, ivindu-se pe sub un batic alunecat spre ceafă, lăsând să se vadă părul alb şi lipit de cap. Peste rochia de diftină poartă un şorţ înflorat.
VECINUL 1, pensionar, cu chelie şi cu un pic de burtă. Poartă bască şi cămaşă cadrilată.
VECINUL 2, pensionar, slab şi înalt, cu părul tuns periuţă, cu ochelari cu dioptrii mari.
VECINA, bătrână, înălţime medie, uşor adusă de spate, păr vopsit în culoare aproape roşie. Vorbeşte defectuos, sâsâit, din cauza plăcii dentare care îi joacă în gură.
AGENT 1 Sanepid, tânăr, şters, cu diplomat şi telefon mobil, pe care nu-l lasă din mână
AGENT 2, inspector la Oficiul Pentru Protecţia Consumatorului, circa 30 de ani, îmbrăcat cu un costum maro, şifonat, cu cravată galbenă. AGENT 3 fiscal, mărunt, masiv, cu o geantă lăbărţată, pantaloni necălcaţi şi largi, căzând sub burtă, prinşi cu o curea de piele.
AGENT 4 de poliţie, plutonier, cu haine pătate de sos, purtând asupra lui sprei lacrimogen, cătuşe şi baston, alături de o gentuţă prinsă la curea, în care ţine pixul şi chitanţierul.
AGENTUL 5 civil, nu se ştie cărei structuri aparţine, cu ochelari fumurii, cu haina descheiată, lăsându-şi la vedere hamul cu pistol. Pantofi cu cioc de raţă.
ŞEFUL, bărbat la circa 50 de ani, lat în spate, ochelari de vedere cu rame subţiri, metalice, galben.

SCENA 1 Decorul: Ieşirea dintr-un bloc vechi, fără balcoane, cu 4 etaje, fost cămin muncitoresc şi transformat într-un bloc cu garsoniere confort 3. În faţa scării, pe spaţiul verde, se află două bănci şi o măsuţă, din fier.  Mişcare: La cele două bănci se află vecinul 1 cu Vecinul 2 şi joacă table. Zarurile se aud zornăind, alături de comentariile specifice, ale celor ce joacă. Din scara blocului, unde locuieşte la parter, ION iese cu o capră legată de funie. În cealaltă mână Ion poartă o pungă de plastic în care are un clopot pentru capră, şi un lanţ.
Din sacoşă, Ion scoate clopotul şi-l pune la gâtul caprei, apoi se adresează celor ce joacă table: -Bună ziua! Zarurile se aud zornăind în cutie. Vecinul 1, cu ochelarii lăsaţi pe nas, priveşte pe deasupra lor şi răspunde: -Bună să-ţi fie inima, ca fasolea vinerea, nea Ioane! Ai ceva brânză, ceva iaurt?
Vecinul 2 intră şi el în vorbă, neaşteptând răspunsul lui nea Ion: -Scrie-mă şi pe mine pe listă, pentru mâine, cu ceva lapte bătut…Cât o fi, acolo! Ion, cu capra de funie, în zgomotul talăngii, răspunde: -Măi oameni buni, mergeţi la coana Ortansa, ea este cu PR-ul şi cu departamentul comercial. Eu sunt cu producţia! Ion îşi continuă drumul spre câmpul pe care au răsărit vilele celor ce au dorit şi au avut cu ce să-şi facă o casă pe pământ, la curte.
CORTINA SCENA 2 Decorul: Pe câmpul nemuncit, plin de gropi şi resturi de moloz, Ion este cu capra la păscut şi cântă:
-Hai la brânză, brânză, brânză Ce mai fete cu osânză! Capra trage mai tare de sfoară şi Ion zice: -Ho, fă, nebuno!, că-ţi dau liber imediat. Nu vezi că este verde? Câmpul este verde. Ion desface sfoara şi agaţă de gâtul caprei o bucată de lanţ, pe care o scoate din punga în care fusese talanga, apoi se aşază pe o piatră şi urmăreşte capra care paşte. Îşi ia poziţia gânditorului de la Hamangia şi zice: -Să-i dea Dumnezeu sănătate lui frate-miu, Vasile. Ăsta micul a fost mereu săritor şi a ajutat pe toţi chiar de i-a fost neam sau nu. După ce ne-au tăiat ăştia pensiile şi Ortansa s-a îmbolnăvit, nu mai reuşeam să mă descurc cu banii. Ăsta micul, săracul, mi-a dat capra asta şi mi-a zis: -Nene, ia-o, bre pe Sanda! Şi aşa e câmp acolo la matale. Are iezi în burtă şi o să-i tai, şi apoi o să-ţi dea şi lapte. O capră la venituri este o jumătate de vacă iar la cheltuieli este pe sfert. Pe lângă asta, la voi la oraş nu este aşa frig şi poţi s-o paşti până pe la Crăciun, că nu e pretenţioasă! Şi eu, băiat de la ţară, am strâns frunze, uscate de verzi, în saci şi le-am dus în uscătorie, sus. Vecinii, n-am ce zice, sunt înţelegători şi mai au şi ei un lapte, o brânzică, cât se poate.
Capra s-a depărtat şi Ion s-a ridicat căutând-o cu privirea -Ţa, Sandă, ţa! Capra i-a auzit glasul şi a început să behăie dintr-un şanţ. Ion se duce şi o găseşte încurcată între nişte fiare şi bălării. -Stai Sando! Ce eşti aşa zăludă? Îţi este de mârlit? Încercând să descurce lanţul, Ion dă la o parte nişte cârpe şi găseşte un pistol, învelit într-o bluză de trening -Hait, drace! Un pistol! Acesta o fi din alea de la Ciorogârla. Ion scoate încărcătorul şi se uită pe ţeavă, apoi văzând cartuşele din încărcător: -Să nu spui că este şi bun? Capra stătea liniştită lângă el. Ion priveşte o sticlă dintre gunoaie, ocheşte şi apasă pe trăgaci. Zgomotul detunăturii a fost urmat de sunetul cioburilor ce se împrăştiau. Ion privea la sticla spartă în bucăţi apoi spuse, plin de încredere şi mândrie: -Acum nu se mai face armată. Toţi nepricepuţii se angajează, ca militari pe bază de contract. Uite, acum aproape cincizeci de ani am tras ultima dată dar, instrucţia e instrucţie, ochiul e ochi şi mâna este mână! Ion înveleşte pistolul în bluza de trening, ridică o spărtură de beton, dintr-o dală şi strecoară pachetul dedesubt. -Lasă-l acolo! Cine ştie al cui o fi sau cui îi trebuie. După mormăitul acesta, Ion, mulţumit, îşi aprinde o ţigare şi scoate un petic de ziar din buzunar.
Îl despătureşte, îl netezeşte şi stă şi citeşte, încântat.
-Ochelarii ăştia nu mă mai ajută! De unde dracului să iau un milion jumătate, să pot cumpăra alţii? Întreţinerea e mare!, curentul scump, televizorul şi telefonul costă destul…bani de medicamente…, mai şi mâncăm. Noroc cu Sanda care mai munceşte pentru PIB. Mototoleşte ziarul şi-l aruncă, spunând, cu năduf:
-Şi ce să mai citesc?… minciunile şi hoţiile lor? Toţi sunt hoţi, putere şi opoziţie, când e vorba de furăciune, îşi dau mâna prin spate, şi în faţă se înjură, să vadă electoratul… Toţi sunt nişte hoţi ordinari, de la preşedinte până la ultimul numit pe la „deconectatele alea”. Să dea domnule, legea aia a lui Ceauşescu, aia cu ilicitul şi să vezi, amar de bani, la buget.
Apoi, privind spre vilele ce se profilează pe câmp:
-Şi să nu-mi spui mie, Ion, că ăştia şi-au făcut palatele alea, din muncă cinstită. Mulţi din ei lucrează de când se ştiu, la stat! Ion mai aprinde o ţigare şi strigă după capră:
-Hai Săndica! Hai tată, să mergem acasă, să bem apă şi să te mai odihneşti şi tu, ca să nu dai lapte stresat. Ion apucă capra de coarne, dezleagă lanţul şi clopotul , pune funia la gâtul caprei. Lanţul şi clopotul le pune în punga de plastic. -Hai, fată, hai!
CORTINA
Scena 3 La bloc, pe bancă, vecinul 1 şi vecinul 2 stau lângă cutia cu table strânsă.
Ion se apropie. -Nea Ioane, gata tura? -Cam gata! Dar nu te teme că mergem şi la schimbul doi, cineva trebuie să producă în ţara asta. -Coana Ortansa nu se simte prea bine şi a zis să vii matale să ne dai brânză şi lapte bătut.
-Staţi, o ţâră, să parchez Sanda, şi vin. După câteva secunde Ion iese din bloc cu o oală cu lapte bătut şi cu o pungă de plastic, atârnată de braţ, în care se văd bucăţi de brânză. Pe lângă Vecinul 1 şi Vecinul 2, care ţin banii în mână, apare şi Vecina.
-Nea Ioane, nu mă lăsa! Vreau şi eu, măcar o jumătate de lapte bătut. Nepotul a fost la ştrand şi este tot o rană, pe spate.
Ion, plin de importanţă: -La rând. Servim pe toată lumea!
Ion se aşază pe bancă, punând alături oala cu lapte bătut şi din pungă scoate o cană.
-Nimic fără măsură! Lapte bătut, cine doreşte?
Vecinul 1 spune: -Dă-mi şi mie o jumate de kilogram şi o bucată de brânză!
Ion răspunde: -Te trec pe caiet sau ai banii acum?
-Plătesc acum. Ce, nu ştii cum este cu datoriile? Odată îţi creşte dobânda sau alte chestii nasoale. Vecinii, aşezaţi în ordine, unul în spatele celuilalt, aşteptau în linişte. La bordură opreşte o maşină cu insemnele poliţiei comunitare, de sector. Din maşină coboară un poliţist comunitar şi doi băieţi mai tineri, îmbrăcaţi la costum şi cu cravată.
Poliţistul spune: -Bună ziua,… Domnul ION…, cine este DOMNUL ION? Ion, cu banii în mână, luaţi de la Vecinul 1, se ridică în picioare şi ia o oarecare poziţie de drepţi
-Eu, să trăiţi! Eu sunt Ion! -Ce faceţi aici?, întrebă poliţistul. Ion se scarpină în creştet, ţărăneşte şi răspunde cu jumătate de glas:
-Ia, vând şi eu ceva lapte, ceva brînzică…
Unul dintre tinerii îmbrăcaţi la costum, slab şi înalt, cu o voce autoritară i se adresează lui Ion:
-Autorizaţie sanitar-veterinară aveţi? I
on, mirat, răspunde: -Nu am, pentru ce să am?
Celălalt tânăr, pe acelaşi ton autoritar, se adreseaza lui Ion:
-Autorizare pentru comerţ stradal, aveţi?
Ion, renunţând la poziţia de drepţi, se cocoşează şi începe să-şi schimbe greutatea ba pe un picior, ba pe celălalt:
-Nu am.
Primul tânăr, pe un ton şi mai ferm continuă:
-Dar carnet de sănătate ai? Carnet cu viza la zi!
-Nu am. Acum, când e vorba aia cu coplata sau cum îi zice, de unde bani? Nici de doctorii nu ajung banii!
Poliţistul, dregându-şi glasul: -Domnul Ion, de unde procuraţi produsele pe care le comercializaţi ilegal?
-Le fac eu. Am capră!
-Unde este capra?
-Capra e în casă, în debara, se odihneşte că mai e un pic şi începe schimbul 2.
-Aduceţi capra aici, acum, imediat! Ion lasă laptele şi brânza pe bancă şi după câteva secunde se întoarce cu capra legată cu sfoara de gât. Primul tânăr, vehement, după ce a controlat capra la urechi spune răstit:
-Nu este nici măcar crotaliată. Este clară evaziunea fiscală premeditată, se confiscă! Vecinii au început să murmure din ce în ce mai tare Vecinul 1 spune: -Lăsaţi omul în pace! Ce v-a apucat să vă legaţi ca boala de om sănătos?
Poliţistul, nervos, se adresează grupului de vecinii: -Ce este asta? E anarhie? E miting neautorizat! Vă rog să circulaţi, că vă amendez. Şovăielnici, privind în pământ, vecinii intră pe rând în scara blocului.
CORTINA
Scena 4 Poliţistul şi cei doi civili s-au aşezat pe banca părăsită de vecinul 1 şi de Vecinul 2.
Funcţionarii publici lucrau, fiecare având în mână câte un carnet.
Ion, cu capra de sfoară, aştepta. Poliţistul, după ce a şoşotit cu tinerii, a strâns ceva hârtii de la fiecare şi s-a adresat lui Ion:
-Domnul Ion, semnaţi aici, şi aici, şi aici, şi aici, şi aici… Ion semnează fără să citească ce semnează, apoi poliţistul a continuat cuvântul: -Până mâine dimineaţă să aduci capra la secţie.  Discursul poliţistului a fost întrerupt de faptul că i-a sunat telefonul mobil. Soneria este o manea.
-Da, şefu! Să trăiţi! După ultimele vorbe poliţistul ascultă atent, schimbând grimasă după grimasă apoi, luând poziţia de drepţi:
-Şefu, ştiţi, tocmai întocmeam un proces verbal…. Da! Cum închei, venim la sediu… Da, şefu, să trăiţi! Da, vin cu toată echipa mixtă. După ce închide telefonul se adresează din nou, lui Ion
-Domnul Ion, ai primit amendă de 1000 de roni pentru instigare la încălcarea ordinii publice şi la anarhie, 1000 de roni pentru comerţ neautorizat, 1000 de roni pentru punerea în circulaţie a unor produse alimentare, fără avize sanitar-veterinare şi 500 de roni pentru că nu ai carnet de sănătate. Dacă plăteşti în 48 de ore, vei achita numai jumătate din sumă.
Ion i-a privit mirat şi oarecum neâncrezător, a primit hârtiile, apoi comisia mixtă a plecat.
Ion s-a apucat să socotească pe degete. -10 şi cu 10, şi cu 10 şi cu 5 fac 35! Treizecişicinci de milioane… Dacă plătesc jumătate, înseamnă taman 17 milioane şi cincisute de mii…Din ce dracului să plătesc? Ortansa are pensie de trei milioane, eu am patru şi jumătate. Adică două luni jumătate să dăm toată pensia, să nu mai mâncăm nimic, să nu luăm doctorii, să nu plătim întreţinerea, telefonul, televizorul şi pe deasupra să le duc şi capra! Da cu Sanda ce au? Ei şi ce, dacă nu plătesc ce o să-mi facă? Doar nu ne-om strânge de gât!
CORTINA
Scena 5 Ion cu Ortansa sunt într-o cameră mobilată modest. Deasupra aragazului, pe perete, este o bucată de pânză albă pe care este brodat cu roşu CURAT ŞI BINE ARANJAT FACI DIN COLIBĂ UN PALAT!  Pe peretele care marchează intrândul în care se poate face duş se vede un alt petic de pânză pe care este brodată expresia SĂRMĂLUŢE, COZONACI, BĂRBĂŢELULUI SĂ-I FACI! Ea stă pe un fotoliu dărâmat, cu părul alb strâns în coc. Ion citeşte ziarul, apoi ridică privirea şi se adresează Ortansei:
-Ce-o face Sanda noastră?
-Dă-i dracului de nebuni! Probabil că au tăiat-o şi au făcut acte că a murit, de bolnavă sau de bătrână
-Cum s-o taie? Ce rău le-a făcut Sanda? Era cuminte, săraca, ţinea cu casa şi, cum zici tu, aducea ceva la PIB, şi ei s-o taie?
-Tu n-auzi, omule, că eu îţi toc de mult. Lui frati-tu i-a părut rău că ţi-a dat capra. Te-ai lăudat că vinzi lapte, brânză şi îl ştii pe ăla micu, e chitros1 Te-o fi blestemat! Mai ştii?
-Ăla micu??? Niciodată!- spuse Ion cu îndoială în glas. La uşa garsonierei se aude un ciocănit insistent, Ion şi Ortansa se uită unul la altul întrebători:
-Nu e factorul! Abia ieri am luat pensia! -Nici vecinii veniţi după lapte, că ştiu toţi că mijlocul de producţie a fost confiscat. Ion se ridică alene lăsând ziarul pe masă. Şezi, Ortanso, că mă duc să văd eu cine este la uşă. Ortansa a continuat tricotatul dar este cu urechea spre uşă. Ion deschide uşa. În cadrul uşii se vede un domn în vârstă, cu o servietă lăbărţată, îmbrăcat într-un costum negru şi larg, încearcă să bată din nou.
-Da! Ce este?
-Sunteţi domnul Ion?
-Da, eu sunt domnul Ion! Bătrânul cu servieta lăbărţată, îi întinde lui Ion un plic gros şi apoi îl pune să semneze de primire. Ion semnează, încruntat, şi întreabă:
-Ce este înăuntru, domnule?
-Somaţia de evacuare a locuinţei, cu toate actele susţinătoare.
Funcţionarul bătrân îşi scoate ochelarii, îi pune într-un toc rigid, pune tocul în buzunar, îşi mută geanta în cealaltă mână şi, întorcându-se, spune peste umăr:
-Bună ziua.
Ion intră în casă cu plicul în mână, mormăind:
-Bună pe dracu!
Ortansa întreabă, curioasă:
-Cine a fost, omule?
-Ei, cine să fie, unul care a adus un plic. Cică ne-au confiscat casa şi trebuie să plecăm de aici. Guvernul ne-a luat casa!
-Ioane, nu-mi arde de glume! Cum să ne ia casa?
Ion se aşază la masa pe care a abandonat ziarul, scoate din buzunar un briceag şi, tacticos, taie plicul, cu grijă şi apoi scoate hârtiile şi le citeşte. Ion îşi potriveşte ochelarii ca şi când nu vede prea bine, apoi începe să citească cu un ton oficial:
-Somaţie! în baza prevederilor ordonanţei de guvern numărul, completată şi adnotată prin ordonanţa de guvern numărul, republicată în Monitorul Oficial al României numărul, din data, domnul Ion este somat să părăsească locuinţa situată la adresa, aceasta intrând în patrimoniul Guvernului României. Ion se adresează Ortansei:
-Măi femeie, ce ne facem? Ăştia ne-au luat casa. -Ce nevoie are Guvernul de garsoniera confort trei, pe care am plătit-o cu greu, din pensiile astea amărâte? -O avea nevoie primul ministru. Nu o mai avea bani să plătească hotelurile la deputaţi şi senatori şi atunci o să mute doi mahări aici. -Da de ce s-o ia pe a noastră? -Zice aici că nu am plătit amenzile şi că am călcat legea, de aia!
Ortansa se opreşte din tricotat şi, după ce se gândeşte câteva clipe spune
: -Ioane, mai bine mergem la puşcărie. Acolo avem televizor, mâncare, medicamente, doctor tot timpul, nu plătim curent, întreţinere, adică scăpăm de grija zilei de mâine.
-Cum să intrăm la puşcărie? Ce am furat ceva? Tu nu vezi că nici pe Vântu, nici pe Becali nu au avut bani să-i ţină prea mult acolo?
-Păi, du-te şi fură şi tu ceva! Aduci acasă ce ai furat şi, prin urmare, tu vei fi hoţul iar eu tăinuitorul de lucruri furate şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne condamnă.
-Eu nu am mai furat niciodată, nimic, de la nimeni!
-Ei, Ioane, dacă erai hoţ ajungeai şi tu prin parlament, prin guvern, aşa…stai pe aici în garsoniera asta amărâtă.
Ion, cu figura tristă, e pe gânduri. Apoi se adresează Ortansei:
-Fată, mi-e dor de Săndica noastră! -Atunci du-te de te plimbă, poate îţi mai trece. Ion, fără să gândească prea mult, a luat punga cu clopotul, care se aude zornăind, şi iese din casă
CORTINA
Decor: Câmpul unde Ion îşi păştea capra. Pe fundal se văd vilele iar în faţa lui, iarba uscată se mişcă bătută de vânt, amestecată cu mărăcini. Ion se opreşte pe bolovanul unde stătuse ca GÂNDITORUL. Şi-a reluat poziţia de atunci şi vorbeşte, ca pentru sine:
-Cum să fur, domnule? Pe cine ştiu eu, aşa avut, să am ce fura de la el? Şi chiar dacă aş şti, cum să furi de la un om? Ochii îi cad pe bălăriile unde se încurcase capra şi unde găsise pistolul. Coboară malul, gemând bătrâneşte, şi se apleacă spre bucata de beton sub care ascunsese pistolul. A coborât malul şi a găsit bucata de beton. A ridicat-o neâncrezător, sperând că acesta nu mai este acolo. -L-o fi găsit cineva, aşa că nu am cu ce speria pe nimeni. Cu mâna tremurândă, scoate pistolul înfăşurat în bluza de trening. A desfăcut învelitoarea şi a mirosit ţeava pistolului, apoi a decretat: -Trebuie să-l curăţ! Apoi l-a înfăşurat, l-a băgat în pungă, peste lanţ şi funie, provocând zgomotul clopotului. Parcă înviorat, Ion o ia pe drumul spre casă. -Ăsta cred că face o grămadă de bani! Îl vând, plătesc datoriile şi pe urmă ne-om mai descurca. CORTINA
Ion intră în casă. Ortansa, îmbrăcată cu foi şi taior, îşi aranjează, la oglindă, nişte mărgele şi îşi pune baticul, spunând:
-Ioane, mă duc pe la doamna Marcela. Ea a fost profesoară şi e femeie cu carte. O să-i spun ce s-a întamplat şi poate mă sfătuieşte ea…
-Bine Ortanso, du-te! Ortansa a ieşit din casă, cu un mers legănat, cu poşeta ţinută larg, de toarta scurtă, legănând-o în ritmul paşilor. După plecarea Ortansei Ion scoate pistolul şi-l aşază pe o cârpă în mijlocul mesei. Ia punga cu clopotul, cu lanţul şi sfoara şi le duce în debara. Privind în debaraua goală Ion spune:
-Ce-o fi în sufletul tău, Sando? Închide uşa la debara şi se apucă să demonteze pistolul, piesă cu piesă. Îl curăţă metodic fredonând o melodie de cătănie. Se uită pe ţeava armei şi plescăie mulţumit, se duce la telefonul de ebonită, mare, negru şi îl ia de pe măsuţa unde trona, pe cartea de telefoane. Deasupra cărţii de telefoane se află un caiet al Ortansei în care erau notate numerele de telefon importante. Ion răsfoieşte caietul: -Ortansa este memoria mea. Sigur a scris aici, în caiet, numărul de telerfon al lui Gicu. Găseşte ce caută şi chipul i se luminează. Formează numărul, rar, cu atenţie:
-Alo! Gicule! Tu eşti? Aici este Ion. După zâmbetul larg al lui Ion puteai să-ţi dai seama că Gicu îl recunoscuse.
-Băi Gicule! Tu mai vinzi piese din alea vechi? Sau chestii mai deosebite…?
Probabil că Gicu a intrebat ce piesă… -Lasă, bă că-ţi spun eu, mâine. Vin la tine pe la 8.
Zâmbind, Ion închide telefonul, cu mulţumirea întipărită pe faţă, apoi vorbeşte singur:
-Gicule, cinşpe milioane, restul, ce iei peste, e al tău! Aşa o să-i spun! Apoi a continuat gândul, privind pe fereastră la câmpul pe care se văd vilele, parcă socotindu-se cu Ortansa:
-Cinşpe milioane, şi cu ce-om mai pune din pensie, plătim! Dă-i dracului şi poate o iau şi pe Sănduţa mea înapoi… Ce le trebuie lor o sandă? Apoi, ridicând privirea în tavan, deasupra uşii de la debara. Bicicleta era agăţată de coarne în nişte cârlige prinse în dibluri. Este o bicicletă de damă, fără cadru, cu pompa prinsă sub axul de la şa. Ion coboară bicicleta, o unge, îi umflă roţile şi apoi o pune la loc. Tot acest şir de activităţi este însoţit de un cântecel vesel, fredonat. Ion înfăşoară pistolul într-un maiou vechi şi rupt şi îl pune într-o pungă pe care o aşază lângă uşă. Se aude cheia în broască. După zornăitul lanţului de chei, Ion o recunoaşte pe Ortansa:
-Aha, a venit Ortansa… Ortansa intră şi spune:
-Te pup, băieţel! Ce faci? Hai să-i dea mama de mâncare. Ion s-a spălat pe mâini la chiuveta din cameră apoi se aşază la masă. Ortansa a privit mândră la pânza pe care scria chestia cu sărmăluţele şi cozonacii. După ce au mâncat, timp în care au purtat un dialog banal despre mâncare, Ion spune:
-Hai Ortanso, să mergem la plimbare. Se îmbracă ceva mai îngrijit şi ies pe uşa garsonierei. La uşa blocului, pe geamul uşii este lipită, de curând, o hârtie ce anunţă evacuarea lui Ion şi a Ortansei.
Vecinul 1 joacă table cu vecinul 2. Vecina, stând în picioare lângă cei doi care joacă table, spune:
-Nea Ioane, ăştia scriu aici că îţi iau casa. Aşa o fi? -Ei, pe dracu! Mâine fac rost de bani, poimâine le plătesc tot ce am de plătit şi…asta este! Ion cu Ortansa se ţin de mână, ca doi copii neajutoraţi şi privesc la jocul de table. Ortansa se smulge din contemplare şi spune:
-Băieţel, hai să mergem în casă. Parcă mă simt obosită şi nu aş merge la plimbare. Ion, o prinde pe după umeri şi o conduce spre scara blocului spunând: -Hai, fato! Hai acasă la noi!
CORTINA
Dimineaţa, devreme, Ortansa i-a făcut cafea şi pâine prăjită lui Ion. El, în faţa oglinzii de la chiuvetă, se bărbiereşte cântând vesel: Figaro-n sus Figaro-n jos Sunt bărbierul cel iscusit Cel iscusit…
-Eşti vesel, nevoie mare! Spuneai că faci rost de bani, dar nu mi-ai spus de unde!
-Surpriză!!! Mă văd cu Gicu şi fac rost de bani, am intrat în afaceri…
-Ce afaceri, omule? Şi câţi bani sunt partea ta? -Cinşpe milioane! -Doar nu vă duceţi la furat?
-Nu, Ortensico! Ţi-am spus, afaceri!
Ortansa a plecat la biserică, gătită, rujată şi cu baticul legat la gât. Ion a pus cana de cafea în chiuvetă şi a spus tare, chiar dacă Ortansa plecase:
-Sărutmâna pentru cafea, apoi a continuat: -Sărutmâna pentru masă!
Apoi Ion s-a închinat, a dat jos bicicleta, a băgat pistolul în sân şi a ieşit pe uşă. Avea de parcurs un drum lung dar bicicleta era bună şi el avea încă, picioare puternice.
-Am făcut armata la infanterie, am picioare de soldat, spuse Ion, împingând puternic în pedale. După puţin timp , Ion a ajuns aproape de centru. Pe stradă, pe trotuare, erau oameni care huiduiau. Un grup de manifestanţi se îmbrâncea cu jandarmii. Din mulţime agitată se aude un:
-Ieşi afară, javră ordinară! Acest slogan, inventat ad-hoc, se auzea dinspre grupul unor poliţişti ce manifestau. Ion a coborât de pe bicicletă şi s-a strecurat printre oameni, încercând să traverseze strada. Semaforul era pe verde. Ion, pe lângă bicicletă, se angajează în traversare. O maşină neagră, oficială, neprecedată de antemergător, trece rapid pe lângă Ion şi-l şterge cu aripa dreaptă, din faţă. Bicicleta este aruncată câţiva metri, Ion se prăbuşeşte pe asfalt şi, din sân, îi cade pistolul. Câţiva agenţi în civil se reped asupra lui Ion, în timp ce vorbeau precipitat spre reverele hainelor. Căştile audio, de care atârnau cablurile spiralate, le dădeau aere de mafioţi. Ochelarii fumurii le ascundeau privirile. Ion este încătuşat, o maşină cu geamuri fumurii stopează alături şi Ion este băgat în maşină. Maşina pleacă şi în urma ei se vede pe asfalt bicicleta sfărâmată.
CORTINA
Decorul este constituit din patru birouri joase, opt scaune şi un cuier pom, confecţionat din fier forjat. Ion este anchetat de către un tip lat în spate cu aer de brută.
-Cine te-a plătit? -Nu m-a plătit nimeni.
-Ce organizaţie criminală te plăteşte, mă? De la ce partid ai primit bani? -N-auzi dom-le că nu m-a plătit nimeni! -Ai primit un pistol şi ai primit ordin să-l omori pe primul ministru! Avem informaţii precise! Recunoaşte, nemernicule, recunoaşte! Sau ai vrut să-l asasinezi pe preşedinte?
Ion, zâmbind unui gând răspunde:
-Nu pe el!
-Dar pe cine, mă, criminalule!
Acel cuvânt, criminalule, a fost însoţit de o lovitură puternică, dată îndesat, mai mult cu podul palmei. Ion nu mai primise o palmă de când îl lovise tata, la 14 ani, când l-a prins fumând. Amintindu-şi acel eveniment, Ion a început să plângă, ca atunci, trăgându-şi nasul şi simţind în gură gustul sărat de sânge.
-Stai jos şi scrie! Ion s-a aşezat. Agentul în civil a început să-i dicteze:
-Subsemnatul Ion, fiul lui… şi al….. declar că, în ziua de… am plănuit să-l asasinez pe…şi acum spune tu pe cine ai vrut să omori. Spune, mă, tot! Pe cine, cum, cu cine ai complotat, cine te-a plătit…tot!
-Ce să vă spun?
-Spune tot, de la început până la sfârşit.
-Mi-au confiscat capra şi mi-au dat amendă că nu am carnet de sănătate, că nu am autorizaţie de comerţ să vând brânză şi lapte bătut, la bloc că…
-Băi boule! Mă tu eşti idiot? Tu mă iei de prost? Eu te-am întrebat pe cine voiai să omori iar tu îmi spui de capră, de amenzi?
În încăperea sobră intră un domn în vârstă, purtând ochelari cu ramă subţire, aurie.
-Şefu, nu cooperează criminalul ăsta! Mă ia de dobitoc şi-mi înşiră baliverne cu o capră, şi cu lapte bătut, şi cu brânză. Cel căruia i se spunea şeful s-a oprit din mişcare, l-a privit pe Ion cu atenţie şi i s-a adresat cu un ton cald:
-Ia spune omule, ce s-a întâmplat?
-Fratele meu mi-a dat o capră…
Auzind aceste cuvinte, braţul scurt şi gros al şefului s-a încordat şi pumnul l-a lovit pe Ion în tâmplă, cu forţă. Ion a căzut de pe scaun şi din urechea lui Ion a început să curgă sânge. Şeful, nervos, s-a adresat primului anchetator.
-Măi, pentru tentativă de crimă, nu merge! Pe cine a vrut să omoare? Pe premier sau pe preşedinte? Şi de ce? Care este mobilul? Şi atât ne trebuie să-l facem pe hodorogul acesta erou. Toate televiziunile şi ziarele ne mănâncă de vii. Când ne-om vedea la ziar ne manâncă şeful cel mare! Faceţi, bă, un proces verbal că pistolul l-a găsit un poliţist în Cişmigiu. Găseşte tu un băiat de-al nostru, care să spună că l-a găsit el, şi o să-l avansăm în grad şi poate îi dăm şi o decoraţie.. Pe moşul acesta duceţi-l la balamuc!
Ion dă semne că-şi revine.
-Nu vreau la balamuc! Mai bine e la puşcărie! La balamuc nu au medicamente suficiente de la ăştia de la sănătate iar mâncarea e foarte proastă. La puşcărie suma alocată pe zi pentru un om e mai mare decât am eu din pensie. Şefu! Vă rog condamnaţi-mă pe viaţă! Pe viaţă! Imediat gândul îi fuge la Ortansa şi i se pare nedrept să o părăsească pentru un trai bun şi lniştit şi pe ea să o lase în mizerie.
-Am avut şi un complice care mai este şi tăinuitor! Ortansa, nevasta mea mi-a fost complice! Să o băgaţi şi pe ea, tot pe viaţă! Amândoi am plănuit să-l omorâm pe….pe cine ziceţi voi. Ziceţi cum vă vine mai bine. Pledoaria lui Ion este ascultată cu surprindere de şeful. Acesta îl ajută pe Ion să se ridice şi îi dă batista lui să se şteargă de sânge apoi, privindu-l în ochi decretează:
-Băi, eşti nebun de legat! La balamuc!
CORTINA Scena se petrece la un spital de psihiatrie. Ion este internat şi Ortansa a venit la el în vizită. Ortansa insistă la supraveghetori să o lase să-l vadă
-Măi oameni buni, e omul meu de o viaţă. Vă rog lăsaţi-mă să-l văd, să vorbesc cu el.
-Ion este un pericol pentru societate, este periculos şi nu este permisă vizita. Ortansa insistă şi începe să plângă. -N-auzi femeie că Ion este un nebun periculos? -Nebuni sunteţi voi!
Ortansa a a începu să ţipe şi a încercat să intre cu forţa în spital. Infirmieri, oameni de pază, brancardieri, s-au repezit să o oprească. Ortansa ţipa şi se zbătea să scape. Un infirmier cu o seringă în mână încerca să-i facă o injecţie.
-Ioaneeee, ăştia mă omoară. Sări Ionică, sări! Ion aude glasul Ortansei şi năvăleşte spre uşă. Brancardierii se reped să-l ţină pe Ion. Ortansa l-a văzut pe Ion împresurat şi a aruncat cu geanta întrun geam. Cineva se aude cum cheamă poliţia Apare un poliţist:
-Cum te cheamă, femeie?
-Ortansa, nevasta lui Ionică -Îţi dau amendă pentru tulburarea liniştii publice…
Când a auzit cuvântul amendă Ortansa s-a enervat şi l-a lovit pe poliţist cu piciorul. Agentul s-a prins de locul lovit, infirmierii au imobilizat-o pe Ortansa şi i-au pus cătuşele. Aceeaşi încăpere cu cele 4 birouri. Agentul care-l anchetase pe Ion începe interogatoriul
-Numele -Ortansa, nevasta lui Ionică -Care Ion, criminalul? Întreabă agentul tresărind de furie şi uimire.
-Nu acela! Nebunul! -Amândoi am vrut să-i omorâm pe preşedinte şi pe premier pentru că nu mai avem capră că ne-a luat-o premierul… Pe uşă intră şeful:
-Tu eşti nevasta lui Ion?
-Da, şefu! A privit-o atent şi apoi a dat ordin:
-La nebuni! Să nu cumva să o trimiteţi la puşcărie, că o să cadă guvernul. Ce, mă, noi avem nevoie de alegeri anticipate pentru capra ăstora? CORTINA
Scena este în sala de mese a ospiciului. La o masă Ortansa cu Ion discută:
-Ioane, ne-a luat preşedintele garsoniera -Ce, primul ministru e mai breaz?
Ăsta ne-a luat capra! –Tot răul spre bine, Ionică, acum avem un acoperiş deasupra capului, avem mâncare, avem doctorii şi nu ne mai batem capul cu gigacaloria aia a lor şi să tot socotim ce să cumpărăm mai întâi şi ce să tăiem. Ion şi Ortansa se îmbrăzişează. Pe uşă, în sala de mese intră o capră. Pacienţii se uită miraţi dar Ion şi Ortansa se ridică şi strigă în cor -Săndica!!!
Cortina de final.
Viorel Gongu
Mesaje de dragoste

Dragoste in versuri

Published by:

           poeti romani                   Iubitorilor,  autorilor de poezie le dedicam o rubrica speciala. Am avut si eu incercari de a scrie poezie, dar raman la proza. Las creatorii de poezie sa ne umple sufletul de placere si visare..

Invit pe aceasta cale pe cei care scriu poezie dar si proza, pe cei care doresc sa publice sa ne contacteze.

Azi va prezint un tanar indragostit de frumos, arta si poezie

                        POEZIA… … este versul inimii … e ceea ce noi cei care o scriem nu o putem reda verbal, pentru ca Ea este glasul inimii noastre, a sentimentelor ce ne apasa, a cuvintelor pe care gura nu le poate grai ci doar mana le poate aseza in versuri.

                                                                                                                                                  Morar Calin Lucian( 09.09.1980  Oradea jud Bihor)

Cu respect ne inclinam in fata voastra.

Maddie Ancuta

 

                   Ninge

Ninge, cu fulgi mari si albi,

Prin geam mã uit, încerc sã-i ocolesc

Departe printre ei, chipul tau îl zãresc

La el încerc s-ajung, însã nu reusesc.

 

Sã fie doar o nalucire sau doar visul

Unei priviri de dragoste atinse?

Sã-ncerc sa te ating dar tu sa fii departe

Si-n ochii mei sa mi te-nchipui,

Si sã te vad atât de-aproape?

Plutind usor, si strãlucind…..

Asemeni unui fulg de nea?

 

E ger, e frig, tu esti departe,

Mã-ntreb de ce în iarnã m-ai lasat

Inima mea inghetata, de dorinta arde

Sã te ating, sã-ti spun din nou cât te iubesc!

 

Privesc spre fulgii mari care danseazã,

În jurul unui felinar batrân,

Îi rog pe ei sa imi îndeplineascã,

Dorinta , de a te aduce înapoi.

 

În dansul lor timid spre caldarâm,

Parcã-mi soptesc cu totii-n cor, pe-acelasi glas

Sã ma intorc încet, în zare sã privesc,

Dar totul e-nghetat in jur, e-ntunecat,

La fel ca sufletul, de iubire brãzdat.

 

                       

                                      Cu gândul la tine sunt acum

Cu gândul la tine sunt acum

Chiar dacã tu departe esti acum de mine,

In sufletul meu esti aici si-ti spun

Cât mi-e de greu fara de tine.

 

As vrea sa fiu oceanul cel abastru,

Care te mangâie cu valul sau,

Sã fiu eu soarele cel cald si blând de la amiazã

Ce- ti mângâie tot trupul.

 

Astept sa vii napoi, în brate sã te iau

Sã-ti simt din nou bataia inimii,

Astept sã vii napoi, da mana sã te tin din nou

Sã-ti spun cat mi-ai lipsit…

 

                        De ce?

Zac singur in fata unui bec ce luminează slab,

Privesc cu drag  o poză , cu noi doi

O lacrima agale îmi spintecă obrazul

Si mă intreb de repetate ori: De ce?

 

De ce? tu ai plecat, de ce? nu esti acum cu mine

De ce? mă chinui ca pe un necunoscut

De ce? eu stau in fata becului cu poza ta in mână

De ce? eu te iubesc, si tu m-ai dat uitării?

 

Sunt zile-n tregi si nopti la rând,

De când m-am năpustit în întuneric

Astept, astept, să vină raza mea de soare

Si să străpungă bezna care mă cuprinde.

 

Privesc cu ochii-n-lăcrimati în depărtare

Si sper în fiecare clipă să te văd venind

Astept la fiecar ticăit al ceasului să vii

Si tremur în nestire când telefonul sună.

 

                                                              Dragoste in versuri

Doar pentru tine vreau sã scriu

În versuri, dragostea ce-ti port sa o descriu

Sã-ti spun din inima, cu glasul viu

Cã te iubesc, asa cum doar eu stiu.

 

Cu tine viata vreau sã mi-o trãiesc,

În brate sã te strâng, usor sã îti soptesc,

Vorbe de-amor, si sentimentele ce izbucnesc

Din inimã si suflet, pentru fiinta ce-o iubesc.

 

În fiecare clipã, când, de mana ne tineam,

Stiam cã am gãsit ceea ce imi doream

Si fericit, cu patimã, în ochii tãi adânc priveam,

În clarul lor, iubirea ta eu o vedeam.

 

Nimic nu-i mai frumos decât sã stii iubi,

Si sã te lasi purtat de valul fericirii,

Sã-ti tii iubita-n brate în fiecare zi

Si împreunã sã plutiti, spre un tarâm al nemuririi.

 

                                             

Nostalgie

 

Aprind din nou o tigaretă si privesc

Cum fumul ei s-evaporă în depărtare

În fiecare clipă mă gîndesc la ce era-ntre noi,

Si cum s-a stins, ca fumul de ţigare.

 

Dar timpul a trecut, si-am încercat să las in departare amintirea,

A tot ce-a fost frumos, a tot ne-a legat

Am încercat să uit că nu eşti lângă mine

Si să mai fac un pas, ca să te pot uita.

 

Un timp ce trece spune, că vindecă o rană

Dar o iubire stinsă, de-a fost adevărată, va rămâne

O poartă către suferinţa cea eternă,

O rană ce nici timpul n-o mai poate vindeca.

 

Mă mai gandesc şi-acum cu nostalgie

La tot ce între noi a fost… o dată,

Si din ţigară, un fum, adânc mai trag în piept,

As vrea să-ntreb destinul…de ce a fost nedrept.

 

Mesaje de dragoste

Cafea cu aroma de femeie…

Published by:

poveste de dragosteBand cafeaua mi-am amintit cuvintele tale: “O cafea cu aroma de femeie frumoasa”.

Soarele se strecoara temerar printre perdelele lasciv matasoase care imi imbraca adesea umerii goi cand privesc pe geam.

Din totdeauna mi-am dorit ca perdelele casei mele sa fie asemeni unei rochii care imbratiseaza languros trupul delicat de femeie.

Privesc adancita in ganduri, aburul cald al cafelei care vine lenes spre mine purtand cu el mirosul dulce amarui de boabe de cafea proaspat macinate.

Sorb cu inghitituri mici cafeaua care in dimineata asta are aroma ta, aroma trupului tau puternic, al gandurilor tale care ma incolacesc si ma seduc.

Simt gustul salbatic al buzelor tale. Degetele mele se plimba pe urmele lasate de buzele tale pe gura mea fierbinte si pofticioasa.

Inchid ochii si te vad invaluindu-ma. Ma simti?

Sunt dependenta de tine de cand te-am sorbit prima data.

Incet, mi-ai invadat mintea, gandurile, trupul.

Cu doua luni inainte

24 decembrie…

Am coborat in graba din taxi. Din cerul intunecat cadea o ploaie monotona, dar specifica lui decembrie londonez.

Mi-am strans haina in jurul meu, cautand in acelasi timp cu infrigurare manusile, evident uitate pe masa din bucatarie.

Aerul umed si rece mi-a adus lacrimi de frig in ochi.

Imi era foarte frig si nu-mi puteam stapani tremuratul.

Am intrat in gara din care tocmai plecase trenul.

Nu, nu aveam intalnire cu nimeni sau atunci nu stiam ca de fapt venisem sa dansez cu tine.

Imi place linistea din gara dupa ce pleaca calatorii. Iubesc sa merg cu trenul. Iubesc sa merg cu trenul cand ploua. Privesc prin ferestrele murdare, pe care ploaia le spala cu delicatete , lasand in urma desene ciudate. Gandurile mele se lasa plimbate in ritmul sacadat al ploii. Poate pentru ca imi aminteste de copilarie, cand plecam cu bunicii mei sa descoperim lumea. Priveam cu ochii mari si plini de curiozitate locurile, casele, oamenii,imaginile care se desfasurau cu rapiditatea in fata mea. Cateodata ploua. Bunica mea ne invelea, pe mine si fratele meu.

Cuibarita in canapeaua masinii, priveam raurile formate pe geam si incepeam sa scriu.

Cu cateva clipe inainte, lumea cobora sau urca galagioasa in tren.

Intalniri, rasete, despartiri, promisiuni, imbratisari, sarutari. Cele mai sincere. Te-ai gandit vreodata ca gara este locul intalnirilor perfecte, dar si al regretelor. Locul dragostei impartasite,  despartirilor, regasirilor si sperantelor?

Iubesc lumea galagioasa printre care ma strecor adesea tacuta.

M-am asezat pe banca din gara imbratisand in palme cana fierbinte cu delicioasa cafea.

Priveam cenusiul garii. Picaturile de ploaie dansau in baltoaca formata. Maine este Craciunul.

Lumea agitata si grabita in cautarea cadourilor perfecte.

Pun cana  fierbinte langa mine, ma asez turceste pe banca si incep sa scriu.

Gandurile mele iau forma cuvintele care acopera foile asemeni pasilor in parcuri.

Incep sa ma incalzesc, asa ca imi dau jos esarfa de la gat si ma deschei la haina.

Parul meu este umed de la ploaie si mi s-a lipit de fata.

Adancita in ganduri si in randuri, am tresarit la auzul vocii tale.

– Dansezi? mi-ai zambit sugubat

Mi-am ridicat privirea din foile deja raspandite in jurul meu.

Te priveam dezorientata, desi un suras mi s-a desenat pe fata la imaginea ta. Un barbat inalt, cu zambet seducator, purtand o camasa albastra, blugi care cadeau senzual pe soldurile care dezvaluiau un trup atletic. Purtand peste camasa un sacou elegant. . Ochii negri ma fixau insistent. Privirea mea coborand intre timp spre buzele care se miscau, lasand sa se vada dantura puternica si frumoasa.

In mijlocul garii si al ploii, ma priveai amuzat.

-Dansezi? m-ai intrebat  zambindu-mi din nou.-Ploua, tu esti singura. Ploua, sunt singur si te privesc de o jumatate de ora intrebandu-ma ce face o femeie care sta turceste pe o banca intr-o gara in Ajunul Craciunului.

– Scriu, ti-am raspuns zambind, amuzata de privirea ta jucausa.

-Dansezi? nu am dansat niciodata in gara si ma intrebam ce as simti, ai continuat sa vorbesti privindu-ma la fel de curios. In timp ce dansam imi poti povesti despre ce scrii.

Ai venit in fata mea, te-ai inclinat ceremonios si mi-ai zambit continuand sa ma privesti in ochi.

Hipnotizata de privirea ta si  de gestul tau excentric m-am ridicat, lasandu-ma imbratisata de bratele tale puternice.

Caldura trupului tau imbratisandu-l pe al meu m-a facut sa realizez frigul care ma cuprinsese. Era bine si cald. M-am lasat purtata de pasii tai pe muzica doar de tine auzita. Eu auzeam doar muzica ploii si te simteam.

-Dansand in ploaie, am simtit cuvintele tale cum se rostogoleau deasupra crestetului meu. Ce scriai? Erai foarte adancita in ganduri.

– Scriu despre ploaie si.., mi-am oprit  vorbele

-Si despre mai ce?

-Dansul cu un barbat necunoscut in ploaie, am continuat incet.

-Crezi ca as putea fi eu barbatul necunoscut din povestea ta? vocea ta spargand gandurile mele care ma intrebau de ce dansez in mijlocul garii cu un barbat strain.

Dintr-o data, linistea garii a fost umpluta de anuntul sosirii unui nou tren.

Ne-am oprit din dans, eu m-am desprins usor din bratele tale, multumindu-ti pentru senzatia traita.

-Multumesc pentru ca ai acceptat sa dansezi cu mine. Ce cauti in gara, astepti pe cineva? Numele meu este Christian

– Nu, nu astept pe nimeni, imi place sa scriu, imi place ploaia, trenurile si aglomeratia din gara. Imi place sa privesc pe cei care vin si pleaca. Adeseori personajele mele sunt calatorii care trec pe langa mine fara sa ma priveasca. Numele meu este Dora. Tu pe cine astepti in gara?

-Sa fiu sincer? m-ai intrebat privindu-ma intens.

-Evident, chiar te rog, inca nu avem motive sa ne mintim, am raspuns izbucnind in ras.

-Nu am mai fost de ani de zile in gara. Sunt in drum spre petrecerea de Craciun, cand dintr-o data am ajuns in dreptul garii si am simtit nevoia sa ma opresc.

-Am parcat masina, am intra in gara si te-am vazut. Am stat si te-am privit cum erai concentrata si inconjurata de hartii. Asta m-a facut curios, mi-ai spus facandu-mi cu ochiul. Si dintr-o data in mintea mea a rasunat Dancing in the rain! asa ca te-am invitat la dans.

Am continuat sa te privesc amuzata.

-Chiar am sa scriu despre dansul in ploaie cu un barbat necunoscut, ti-am raspuns fixandu-ti privirea. Acum este momentul sa plec si sa ne luam ramas bun. Dansul cu tine chiar a fost ceva deosebit si-ti multumesc.

-Doar atat? Crezi ca m-am oprit in gara doar pentru un dans in ploaie cu o femeie frumoasa? Cafeaua ta s-a racit iar eu nu ma grabesc dupa cum vezi spre petrecerea de Craciun. Este Ajunul Craciunului si momentul exprimarii dorintelor, ai continuat cu o voce calda pe care am simtit-o cum vibreaza in toata fiinta mea.

-Nici eu nu ma grabesc, venisem in gara sa scriu, asta pana cand ai aparut tu si m-ai invitat sa dansam. Imi place ploaia desi as fi vrut sa ninga, privirea mea a plecat de la chipul tau spre ploaia monotona din gara.

– Pana acum niciodata nu am dansat nici in ploaie, nici in gara si in nici un caz cu o femeie destul de excentrica care isi cauta inspiratia in Ajunul Craciunului, tremurand de frig. Dar recunosc ca m-am simtit bine. Si pentru ca tot sunt pus pe declaratii si marturisiri, iti mai spun un secret.

– Te ascult, mi-am intors privirea de la gara spre tine. Un val de caldura mi-a cuprins corpul. As vrea sa dansez din nou, ti-am soptit in gand. Te ascult, am spus cu voce tare.

– Este o cafenea,  nu foarte departe de aici. Cafeaua este buna desi ii lipseste ceva si sunt aproape sigur ca tu esti ceea ce lipseste, mi-ai spus cautandu-mi privirea. Vreau sa beau o “cafea cu aroma de femeie frumoasa”.

M-am lasat sedusa de cuvintele tentante si gustata de aroma salbatica a buzelor tale.

Intr-o zi ploioasa de 24 decembrie, gandurile mele te-au oprit si te-au adus intr-o gara unde m-ai gasit scriind despre ploaie, dragoste si calatorii.

Ma simti acum, gustul buzelor tale m-au facut dependenta de tine.

Stiu ca iubesti “cafeaua cu aroma de femeie frumoasa” iar eu sunt dependenta de dansul in ploaie:)

Maddie Ancuta

mai multe povesti in…povestea de seara

copierea sau preluarea fara acordul in scris al autoarei este interzisa

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Gandurile mele se pare ca te-au chemat.