As fi putut sa-ti spun multe. De exemplu. as fi putut sa-ti spun: “Te iubesc!”
Dar am tacut si te-am lasat sa pleci, privindu-ti umbrele care se strecurau parsiv devenind stapanele chipului tau.
Punandu-ti ici colo cate o culoare, schimbandu-ti fizionomia in mod dramatic.
Continui sa te privesc; cu mintea care este implicata in procesul cunoasterii. Iti privesc umbrele care te mascheaza, impiedicandu-ma sa te recunosc.
Imaginea ta deteriorata este stearsa de valurile sufletului meu, care, te simt intotdeauna, indiferent cat de multe culori sumbre iti distorsioneaza chipul.
As fi putut sa-ti spun multe la plecare. Te-am urmarit tacuta din spatele usilor de metrou care au luat forma unei cortine ce cade peste actori la sfarsitul piesei. Tu ai fost actorul si eu cea care a privit spectacolul? Am fost amandoi pe aceeasi scena in acelasi timp? Ne-am imbratisat dupa caderea cortinei? Se pare ca da.
Intotdeauna fiinta mea a fost cu tine, in tine si in fata ta.
Sufletul meu te recunoaste. El este punctul meu de referinta in mijlocul scenariului care se afla in permanenta miscare al lumii fizice.
As fi putut sa fac multe : sa fi apasat butonul rosu al metroului care deschide usile, sa fi alergat dupa tine si sa-ti spun: “Raman”!
Ce am facut? Absolut nimic.
Te-am lasat sa pleci stiind ca luminile din tine imi vor calauzi pasii pentru a ne regasi intr-o zi.
mai multe capitole in Saruti asa cum scrii
copyright by Maddie Ancuta
23.08.2014
, atingerea mainii. 
