Copilăria lui Ştefan cel Mare
(Istorisiri din popor despre copilul însemnat şi ocrotit de îngerul păzitor)
Naşterea şi copilăria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt sunt învăluite în fermecătoare legende, deoarece nu s-au păstrat documente ale vremii. Ce nu găsim în cronici, desprindem din istorioare transmise prin viu grai.
Se zice că Dumnezeu l-a însemnat pe Ştefan (fiul lui Bogdan-Vodă, cel decapitat de fratele vitreg Aron, la Reuseni) cu inteligenţă şi vitejie, pentru a conduce ţara urgisită. Maică-sa Oltea l-ar fi adus pe lume la Borzeşti, pe malul Trotuşului. Ursitoarele i-ar fi prezis, atunci, o viaţă ieşită din comun: să devină domn brav şi vestit în lume, prăpădindu-i pe duşmanii neamului său ortodox. Tot ursitoarele i-ar fi pus numele Ştefan. Tatăl ceresc i-a rânduit pruncului un înger păzitor, ca să-l apere de jivine şi duşmani.
O legendă zice că micuţul Ştefan, rătăcind prin vie, după struguri dulci, dă peste o lupoaică. In loc să-l sfâşie, fiara îl lasă să sugă lapte, ca-n legenda celebră a întemeietorilor cetăţii Roma, gemenii Romulus şi Remus, hrăniţi de altă lupoaică.
Odată, pruncul Oltei Doamna, zvăpăiat din fire, alunecă şi căzu în apa Trotuşului, iar doica înspăimântată îl scoase din puhoi.
– De ce te-ai speriat, doică? o întrebă naiv copilul. N-ai văzut cum a venit îngerul păzitor, cu aripi, şi m-a luat în braţe?
– Ingerul păzitor? se cruci femeia. Eu nu l-am văzut!
– Ba eu da!
Altădată, la 10 ani, vânjosul copilandru Ştefan ţinea în mâini doi lupi, ca pe căţei. Iar la 15 ani domnişorul se trântea cu un pui de urs, fără temere. Ingerul îl păzea.
Aron-Vodă, care retezase capul fratelui său vitreg Bogdan-Vodă, la Reuseni, căuta acum să-l ucidă şi pe fiul acesuia, Ştefan. Lefegii bine plătiţi juraseră să taie capul puiului de domn.
Ştefan se făcu nevăzut.
In cele din urmă, oştEnii cei răi aflară că Ştefan pornise spre Ţara de Jos, la moşia Borzeştilor. Vlăstarul domnesc de 12 ani se vârî într-o căruţă de saci, acoperiţi cu fân pentru cai. Urmăritorii scormoneau prin căruţe, cu nişte suliţe ascuţite. Din căruţe nu se auzi nici un ţipăt de copil. Mai întrebară ce întrebară, căutându-l pe Ştefan prin alte părţi.
După o bucată de cale, numai ce vede un cărăuş că din căruţa sa picură necoNtenit sânge. Când caută între saci, ce să-mi vadă? Un băiat împuns în şold, de unde sângele curgea încă.
– Cum de n-a zis nici cârc, atunci când l-au împuns cu suliţa? se minuna unul dintre drumeţi.
Carutasii i-au dat ingrijire si l-au tainuit pan la Galati.
Abia aici le-au spus puiul de domn ca este Stefan al lui Bogdan Voda. Iar cand se inscaunat la Suceava, l-a cautat pe cararusul care-l ocrotise si l-a omeint cu o danie insemnata.
Maddie Ancuta tehnoredactare – legende istorice
