Category Archives: Publicitate

Publicitate

Castiga o invitatie la piesa de teatru: “Dumnezeul de a doua zi”

Published by:

teatru Londra

teatru LondraDumnezeul de a doua zi (6 octombrie, 3 & 7 pm)  este al treilea spectacol din seria Poveşti spuse-n româneşte, serie iniţiată de Claudia Cirlig si susţinută de ICR Londra. Poveşti spuse-n româneşte propune publicului din Londra spectacole de mici dimensiuni pe texte contemporane româneşti sau universale având în distribuţie actori români importanţi. Acesta este primul spectacol cu supratitrare în limba engleză dând posibilitatea şi publicului englez de a cunoaşte o poveste românească.

Vlad Zamfirescu este actor al Teatrului Lucia Sturza Bulandra din Bucureşti, dar colaborează frecvent cu Teatrul Act şi Teatrul Nottara. În 2004, a primit premiul special al juriului Festivalului de Teatru Contemporan de la Braşov pentru rolul John din piesa Bash. O trilogie contemporană a lui Neil LaBute şi, un an mai târziu, UNITER-ul i-a acordat premiul de debut pentru rolul Frederick din Pelicanul lui August Strindberg. Actorul are şi o carieră cinematografică solidă, putând fi văzut în producţii precum Restul e tăcereItaliencele sau Orient Expres. În Dumnezeul de a doua zi, Vlad Zamfirescu, EL, reuşeşte să creeze un „personaj dezarmant de sincer, de uman, de chinuit de umanitatea lui, […] un personaj bun” (Oana Stoica).
Mirela Oprişor este actriţă la Teatrul de Comedie din Bucureşti, dar în ultimii ani s-a remarcat în două producţii cinematografice de mare succes, filmul Youth without Youth regizat de Francis Ford Copolla şi Marţi, după Crăciun, în regia lui Radu Muntean. De asemenea, Mirela Oprişor devine din ce în ce mai cunoscută publicului din România datorită rolului Aspirina din serialul de comedie Las Fierbinţi. În Dumnezeul de a doua zi, Mirela Oprişor, EA, întregeşte producţia printr-un joc de o simplitate cuceritoare.
Spectacolul de la The Cockpit reprezintă debutul lui Mimi Brănescu în calitate de dramaturg pe scena londoneză.

Intrebarea este:

Care este numele actorilor care joaca pe data de 6 octombrie 2013 in spectacolul Dumnezeul de a doua zi de la The Cockpit in Londra?

Regulamentul de concurs:

 

Cine poate participa?

Spectacolul de teatru se tine in Londra.

Concursul se va desfasura in perioada 10 septembrie 2013 – 4 octombrie 2013.

Concursul  se inchide pe data de  4 octombrie 2013.

Castigatorul sau castigatoare va primi o invitatie pentru doua locuri la spectacolul Dumnezeul de a doua zi 6 octombrie, ora 7.oo pm care se joaca la The Cockpit, Gateforth Street, Marylebone, London NW8 8EH.

Raspunde la intrebare, lasand numele si orasul in care domiciliezi. Nu lasa adresa sau numar de telefon. Vei fi contactat prin email de organizatori. 

Cum intru in posesia biletelor?

 Daca ai castigat acest concurs, numele tau va fi publicat in aceasta pagina dupa afisarea “Status: Concurs inchis”. Verifica adresa de email si contul de facebook pentru a afla cum poti intra in posesia premiului.
Te rugam sa ne anunti in cel mult 48 de ore pentru a fi contactat in cel mai scurt timp pentru datele necesare intrari in posesie a biletelor.
mai multe informatii despre piesa de teatru si actori aici
Te rugam sa dai SHARE public concursului pe facebook

 

Medicină naturistă Publicitate Romani in lume

Fara dureri fizice si stress. Avem solutia!

Published by:



fizioterapie LondraFiecare dintre noi la un moment dat s-a vaitat de dureri de cap, dureri de spate, lipsa de elasticitate. Cei care au suferit fracturi, luxatii au nevoie de timp indelungat pentru recuperare.

Stim ca omul a ajuns pe Luna, asa ca inlaturarea durerilor de orice natura care ne ingreuneaza viata, adesea facandu-ne morocanosi, irascibili, dezvoltand o relatie tensionata cu cei din jur care pare ca nu inteleg durerile noastre au si o rezolvare, simpla si la indemana oricui.

In urma discutiilor despre dureri si mai ales ce trebuie sa facem pentru a nu mai suferi, l-am cunoscut pe:

Adrian Bogdan Anisiei, trainer massage, specializarea : Fiziokinetoterapie si Recuperare Medicala 2003 Univ. De Medicina si Farmacie Iasi, Yumeiho Therapy (tehnica manuala japoneza)

 Adrian Bogdan Anisiei, fizioterapeut mi-a demonstratat cat de simplu putem avea o viata sanatoasa atat fizic, mental si spiritual.

Ce este fizioterapia?

Este o ramura a medicinii ce contine un pachet de terapii fizice care ajuta organismul uman sa functioneze normal.

Fizioterapeutul poate actiona direct cu mainile libere stimulind circulatia sangvina de la suprafata, elasticitatea muschilor ,tendoanelor, ligamentelor,mobilitatea articulara si activitatea nervoasa periferica.

Viata stresanta, lipsa de miscare, junk food, mancatul haotic, munca grea, aduce mari deservicii organismului nostru, care la un moment dat cedeaza.

Fizioterapeutul intervine recuperator in multiple forme traumatice (accidente, lovituri, cazaturi, eforturi bruste), reumatice, cornice (spondilite, poliartrita, spondiloze), ortopedice (fracturi, entorse, luxatii, artroze), neurologice (pareze, nevralgii, hernie de disc,sciatica, irascibilitate, insomnie), metabolice (obezitate, diabet), digestive (tranzit intestinal), circulator periferic (drenaj limfatic), oboseala cronica.

Avantajele folosirii masajului medical, al reflexoterapie, manipularii osoase si gimnasticii medicale intr-un singur pachet personalizat si adaptat necesitatilor fiecaruia, constau in rapiditatea instalarii efectului cu putine sedinte, iar sentimentul consumatorilor este de’ ‘terapie consistenta” fata de clasica modalitate stiuta de toti.

Servicii oferite:

Masaj anticelulitic
– Masaj terapeutic
– Masaj de relaxare (somatic)
– Masaj pentru sportivi
– Masaj pentru gravide
– Masaj facial
– Masaj pentru nou-nascuti, bebelusi (sugari)
– Gimnastica medicala pentru nou-nascuti, bebelusi, sugari si copii
– Gimnastica medicala pentru adolescenti, adulti si batrani
– Gimnastica medicala pentru supraponderali sau hipoponderali
– Gimnastica medicala pentru pacienti imobilizati la pat (paralizii)
– Drenaj limfatic manual
– Reflexoterapie
– Presopunctura

 In general omul se gandeste la sanatatea lui cand durerile, stressul pun stapanire pe viata lui, facandu-l nefericit.

Hai sa facem primul pas pentru a avea o relatie aromnioasa si mai ales sanatoasa cu noi insine. Asta se va reflecta si in viata noastra sociala.

 

 Am beneficiat de un astfel de tratament. Nu exista cuvinte pentru a exprima starea de bine, relaxare fizica si mentala obtinuta. Sa fiu sincera, nu as fi vrut sa se termine niciodata. 🙂

 Georgeta Alexa, sef bucatar ,Cardiff

Work hard, stress all time accumulate in my body, but the good thing happened.A friend recommended me massage.I said ,hmmm, you really think? She said,trying, if you do not try, you lose.

I can say it was miraculous. I met Adrian and after a few sessions, I actually saw results. I can even say that, I gained energy.

Thank Adrian, you ‘ve helped me

[email protected]

 

Monica Vladulescu,asistent social,Cardiff

Studiez masajul ca hobby de doi ani si ma intereseaza sa stiu cele mai eficiente metode de tratare si intretinere a coloanei vertebrale,care ma supara din adolescenta.Ma bucur ca l-am cunoscut pe Adrian care mi-a corectat tehnica de masaj invatata la curs si mi-a remediat situatia coloanei,invatindu-ma cum sa o intretin.Multumesc pentru tot Adrian

[email protected]

 

fizioterapie Londra Planul tarifar se adreseaza atat celor care solicita o singura interventie cat celor care au nevoie de citeva sedinte.

Astfel pretul per ora de terapie la domiciliu cu toate costurile de deplasare incluse este de 50 pounds.

Pachetul minim de 4 sedinte este 160 pounds.

Avantajele interventiei la domiciliu sunt in primul rind repausul post-terapie, in care organismul isi desfasoara autoreglarea circulatorie, metabolica, renala, nervoasa obligatorie atingerii efectului dorit.

 Adrian Bogdan Anisiei, fizioterapeut  poate fi contactat telephonic , email sau Face Book.

Londra sau Cardiff

Tel. 07553882210
Mail: [email protected]
Facebook: RoHelpLine

 

Pentru o viata sanatoasa si plina de energie!

Viata noastra este pretioasa. Fara sanatate nu putem munci, nu putem iubi, nu putem avea o relatie frumoaa cu familia, copii.

 

Maddie Ancuta