De vorba despre Dumnezeu

Recent am avut niste discutii foarte interesante.

Noi ne ocupam de povestile supravietuitorilor, ajung la noi tot felul de apeluri, oameni care sufera, pe care  viata ii supune unor mari si grele incercari.

Imi amintesc ca atunci cand eram in Romania adesea auzeam intrebarea: ” De ce Dumnezeu pemite atata suferinta, atata nedreptate, atata umilinta? ”

Foarte grea intrebare.

Imi amintesc ca la un moment dat cand eram in Romania, sprijineam o gradinita din orasul meu natal, de fapt ii ajutam pe copiii de acolo.

In general erau copii care proveneau din familii sarace, o parte erau in grija bunicilor, unii erau abuzati fizic, altii sexual, unii sufereau de diferite boli cel mai grav un baietel cu sindrom Down.

Imi amintesc perfect o zi, cand mamica baietelului cu sindrom Down ajunsa la capatul puterilor, copilul chiar in fata mea avusese o criza si era foarte greu de controlat, s-a uitat la mine si m-a intrebat: “De ce Dumnezeu permite atata durere, atata suferinta. A mea, a copilului? Imi iubesc copilul dar nu stiu cum sa-l ajut.”

Sa fiu sincera, inca aflata sub socul crizei si intregii suferinte care era in acea grupa, nu doar a baietelului cu sindrom Down, era vorba de o clasa intreaga de copii ,aproape 25 de copii cu varsta intre 5-6 ani, nu am stiut ce sa spun, ce sa raspund.

Am ramas blocata, desi undeva in adancul meu exista un raspuns.

Am cunoscut la un moment dat  un calugar cu o experienta de viata fascinanta, cu un mod de gandi extraordinar. U n om cald, intelept si bland. Un adevarat vizionar. Mi-a dat multe carti pe care le-am citit. Erau niste puncte de vedere foarte interesante.

Un fel de arta de a fi TU,  dezvoltare personala dar, nu folosind limbajul modern al unui psiholog, ci cuvinte simple dar pline de intelepciune si greutate.

Mi-a raspuns el la intrebarea mamicii.

-“Dumnezeu sufera o data cu tine” a spus el.

– “Cum?”, am intrebat

– “El este in durerea ta, a copilului, a mamici, el este ranit atunci cand tu sau oricine altcineva este ranit”.

L-am privit profund nedumerita, dar am stat si m-am gandit mai bine.

Nu sunt credincioasa sau nu in modul habotnic.

Dar stiu ca in, momentele mele mai dificile  din viata,  gandurile si rugaciunile se indreapta spre Dumnezeu.

Avem nevoie de credinta, cineva sau ceva sa ne  dea curaj, putere,incredere. Din pacate resursele noastre interne adesea sunt limitate, oamenii nu sunt intotdeauna dispusi sa ne asculte, sa ne ajute, sa ne inteleaga.

Este foarta simplu in viata sa fim furiosi.

Cu noi, cu cei din jurul nostru. Sa fim furiosi pe Dumnezeu.

Avem nevoie sa vedem miracole, sa credem in miracole.

In fiecare zi asteptam ca un miracol sa ni se intample.

Stiu sigur, ca Dumnezeu nu ne-a indus suferinta. Daca citim cu adevarat randurile si semnificatiile Bibliei vedem acolo ca Dumnezeu a venit cu  pace, cu intelepciune, cu generozitate, cu vindecare, cu miracole, intotdeauna a fost alaturi de cei bolnavi, de cei tristi, de cei suferinzi.

Cum il vad eu pe Dumnezeu?

Il vad ca pe un initiat.

Este foarte greu sa fii langa cei dragi, pe care-i iubesti si sa le vezi suferinta.

Uneori nu putem face nimic altceva decat sa ne rugam.

Si este bine sa o facem pentru noi, pentru cei dragi.

Energiile si gandurile pozitive ajuta.

Intr-o zi am auzit o poveste, spusa de cineva care lucra intr-un centru care oferea adapost si mancare copiilor strazii dintr-o tara sud americana.

El a vazut un baietel de varsta baietelului lui, 6 ani. Copilul dormea  pe podea, infasurat in sine insusi.

Vazandu-l s-a aplecat si l-a imbratisat parinteste.

In acel moment copilul a deschis ochii si a zambit.

“De cat timp esti pe strazi” a intrebat cunostinta mea.

– De cand aveam 4 ani, a raspuns baietelul.

– “Unde sunt parintii tai?” a continuat el

– “Nu am parinti” a raspuns baietelul

– “Si cine are grija de tine?”

– “Dumnezeu are grija de mine”, a raspuns copilul.

– “Cum are grija de tine?“, a continuat mirat neintelegand raspunsul copilului.

– “Noaptea trecuta inainte sa ma duc la culcare m-am rugat daca se poate sa fiu imbratisat“,a spus baiatelul

– “Iar in dimineata asta cand m-am trezit  m-am trezit in bratele tale” a raspuns zambind copilasul.

Intrebari multe, intrebari grele, intrebari care par fara raspuns.

Este foarte greu sa dai un raspuns bun unei persoane care sufera, este greu sa-i spui de ce el (ea)  sufera atat de mult.

Dar se pare ca Dumnezeu este alaturi de noi daca il lasam sa fie.

Miracole chiar se intampla daca noi credem in ele.

Important este sa fim ” mainile care imbratiseaza”  persoana care are nevoie de imbratisarea si zambetul nostru.

Maddie Ancuta

mai multe articole in Arta de a fi TU!