De ce nu pot arborii umbla?

Inainte de multe mii de ani, era o vreme cand si arborii puteau imbla. Atunci traia undeva un om foarte bogat, dar zgircit. Doamne ! de sa fi putut, ar fi imbucat lumea toata, de zgircit ce era.
Odata, s-a dus omul acesta in padure, unde a vazul un stejar minunat de frumos. El avea multi copaci pe linga casa sa, dar s-a gindit ca sa aiba si pe acest stejar; deci ii zise :
-Vino cu mine la coliba mea, ca eu nu am nici un gatej.
Stejarul n-a mai stat pe ginduri, ci s-a luat cu omul catra casa.
Pe drum omul s-a obosit, deci zise copaciului :
-Tu esti tare si mare, du-ma pe mine la coliba mea, ca nu mai pot de obosit.
Stejarul a sta locului pina s-a urcat omul pe o creanga, apoi s-a dus mai departe.
Mergand asa, au ajuns la o livada frumoasa, unde pastea un bou gras. Aci iar veni zgircitului o pofta si zise stejarului :
-Lemne as avea, insa ar fi foarte bine daca as avea si carne de friptura. Cum ar fi, daca tu ai ucide boul acesta si l-am lua cu noi in coliba mea ?
Stejarul nu raspunse nici un cuvint, ci se apropia de bou si asa-l lovi cu o creanga groasa-n frunte, de-l tavali la pamint. Apoi il lua pe crengile sale si se duse mai departe.
Dar nu mult s-a dus si pe- drum au ajuns o trasura in care era o bute cu vin ; carausul dormea. Aci iar ii venira zgircitului pofte noua si zise :
— Hm ! Lemne as avea, carne as avea, dar n-am vin. Cum ar fie oare daca ai ridica tu butea aceea pe crengi tale, ca sa o ducem la coliba mea ?
Stejarul nu zise nimic, ci apropiidu-se de car, ridica butea pe crengile sale si merse mai departe.
Dupa un rastimp au ajuns linga o bisericuta. Acolo zise omul catra stejar :
— Lemne as avea, carne-as avea, vin inca as avea, dar n-am cratita unde sa-mi frig carnea. Cum ar fi oare daca ai lua tu clopotul cela din turn ? Din el mi-as putea fauri citeva cratite !
Stejarul nici acum nu a zis nimic, ci apropiindu-se de turn si-a intins o creanga inlauntru, prin gaura ferestrei a scos clopotul afara. Tocmai vrea el sa o anine de o creanga, cand deodata trasni din cer si facu tot ferferite: stejarul si omul si butea. Numai clopotul a ramas intreg, pe care oamenii l-au asezat iar in turn, la locul lui.
De atunci insa, arborilor nu le mai este iertat a se misca din locul lor.

Ion Pop Reteganul Fam, 1891, 378.
Este atesta de Transilvania

tehnoredactare : Maddie Ancuta