A nu spune

Nu ma pot declara satisfacut de 0 comunicare decit daca ii accept limitele. Nu este posibil sa spui totul “A-si spune totul” ramine 0 iluzie si a capcana – este tentatia contopirii.
A nu spune este uneori 0 forma de a-mi marca teritoriul.
Nu doresc sa abordez un subiect sau altul cu acea persoana, chiar daca ea ma intreaba despre acel lucru. Anumite intrebari sint indiscrete si pot sa nu raspund, nu trebuie sa ma simt obligat sa raspund.
Ii povestesc unui coleg despre ce am facut am vacanta:

“- Cu cine ai fost in voiaj? se intereseaza el.
– Vreau sa-ti povestesc despre Praga, dar nu am chef sa-ti vorbesc de viata mea afectiva in acest moment.”
A nu spune este legat de asemenea de atentia acordata celuilalt (“E obosit asta-seara, nu e disponibil”) si de alegerea momentului potrivit pentru a fi ascultat (“Astazi simte atit de tare nevoia sa vorbeasca, incit nu mai e loc si de cuvintele mele”). Uneori este necesar sa astepti momentul cel mai potrivit sau sa-ti clarifici lucrurile fata de tine insuti inainte de a indrazni sa revii asupra a ceea ce ai trait intr-un anumit moment.
A nu spune, a nu spune prea mult permite evitarea unei anumite “poluari a relatiei”. Voi fi foarte atent sa nu ma servesc de celalalt ca de un cos de gunoi, deversind asupra lui cantitati enorme de griji, ganduri deprimante, minti si frustrari.
Multi par sa gandeasca astfel: “Cu cat sunt mai aproape de cineva, cu atit mai mult mi se cuvine sa-i spun ce nu-mi merge, ce nu-mi convine, pana aduc la saturatie.”
Tocmai celor mai dragi le rezervam partea cea mai rea din noi insine. Mai ales in relatiile de iubire, in care nu ezitam sa “revarsam” din belsug, grijile si nefericirile noastre asupra celuilalt.
Ne purtam ca si cum dragostea ne-ar da dreptul sa poluam persoana pe care 0 iubim. “0are chiar are dreptul sa fie vesel sau fericit cind eu sunt trist si nefericit?”
Acest “a nu spune“, care nu trebuie confundat cu “a ascund ede celalalt”, este a forma de autoreglare a comunicarii, care-i permite fiecaruia sa-si protejeze zonele de intimitate.
In absenta ta, am descoperit cit de important este pentru relatia noastra sa pastram pentru fiecare dintre noi un spatiu intim, al singuratatii. Eu, aici, simtindu-te aproape si  in acelasi timp tu, simtind, sau poate nu, intesitatea
acestui moment de dinaintea noptii, cand soarele straluceste inca.”
Sa fii singur in prezenta celuilalt. O comunicare subtila intre doua fiinte care se ascund in ele insele, in vreme ce 0 forta magnetica se naste din aceste doua curente paralele si distincte

Asa se intimpla uneori dupa consumarea pasiunii. Fiecare este singur, fericit ca exista, domolit si fara dorinta de a interactiona sau a comunica activ. Totusi, in aceasta stare fara scop si fara obligatii, prezenta celuilalt conteaza pentru fiecare, il confirma  si amplifica pana in strafundurile fiintei.
Relatiile de lunga durata au nevoie de aceste taceri de calitate, marturie a placerii intime de a trai propriile senzatii, simtind in acela~i timp aprobarea (in sensul armonios al termenului) celuilalt.
Acest echilibru delicat pare uneori dificil de gasit. Mult prea adesea prezenta celuilalt, privirea lui  chiar daca el nu ma priveste – capata a importanta care dauneaza relatiei mele cu mine insumi. Sa fii mai constient de prezenta celuilalt decit de sine … E mai usor sa te bucuri de singuratate cand nu este nimeni in camera, chiar in apartament. Iar prezenta parintilor pare sa compromita posibilitatea unei incantatoare retrageri in sine mai mult decta in prezenta partenerului, a partenerei sau a copiilor ..
Si totusi, copilul mic ar trebui sa-si dezvolte aceasta capacitate de a fi singur in prezenta celorlalti tocmai alaturi de mama sa. Fiind sigur de atentia mamei sale, el poate fi singur, poate visa sau se poate juca. Intra intr-un spatiu in care, in mod paradoxal, poate uita de prezenta celuilalt, pentru ca stie ca e acolo. Se poate izola de celalalt in acest spatiu tocmai pentru stie ca nu-l va pierde.
Multe mame patrund in acest spatiu fragil, impiedicandu-i pe copii sa invete aceasta lectie fundamentala: singuratatea.
Mamele intervin, comenteaza jocul, pun intrebari, isi manifesta interesul si distrug, prin bunele lor intentii, aceasta clipa suspendata pe care copilul a traia izolat de ele. El era pe muchie de cutit intre abandonul in singuratate si dependenta de relatie. Isi explora capacitatea de a fi a entitate separata si nu a parte dependenta de existenta celuilalt, care ii este totusi necesara.
In relatiile de cuplu sau de prietenie aceste momente de tacere impartasita imi par miraculoase, tocmai pentru ca adesea apare acest decalaj intre asteptarile celor doi sau pentru ca nu avem capacitatea de a refuza sa ne lasam invadati ori parazitati de prezenta celui de alaturi.

La fel se intimpla cu acest barbat care conduce si care se lasa leganat de miscarea lina a masinii, intr-un decor acoperit de zapada. E relaxat, pluteste intre visare si cugetare, retras in el insusi, multumit sa simta prezenta femeii de linga el fara sa se gindeasca la ea. Dar ea este nelinistita de aceasta tacere, pe care 0 percepe ca pe a retragere, jena sau respingere. Si apoi ea ar vrea sa reia conversatia intrerupta in ajun, sa profite de acest moment pentru a-i spune ce are pe suflet inca de ieri, pentru a-L face sa spuna ce simte.
Poate ca va intrerupe tacerea cu un: “Nu mai zici nimic?” plin de repros, de neliniste sau de asteptari.
Comunicarea libera are la baza acceptarea si placerea de a duce a viata dubla: viata mea cu celalalt, cu ceilaltii o alta viata numai a mea, in care imi sunt cu adevarat suficient mie insumi.

Daca m-as asculta, m-as intelege.