Alb si negru-Mesaj de dragoste

Alb si negru-Mesaj de dragoste

Ti-am promis ca iti voi scrie, desi eu nu fac promisiuni de teama ca nu voi putea sa le respect.

Meritam sa fim iubiti.

Eu! Tu! Fiecare dintre noi.

Meritam un strop de fericire si un suras in fiecare dimineata.

Nu-i asa ca nu ai mai zambit de foarte mult timp?

Nu mai tin minte pentru cine a fost primul mesaj. Cine pe cine trebuia sa salveze? Eu pe tine? Tu pe mine?

Stii despre ce vorbesc? Atunci cand am aruncat sticla cu mesajul in ea. Era pentru tine sau era pentru mine? Nu mai stiu.

Iti amintesti ca atunci cand eram copii, aveam cate un prieten imaginar. Toti copiii au cate un prieten imaginar.

Stau ore intregi pe covor jucandu-se cu masinutele sau pieptanand papusile, merg pe strada turuindu-le gura.

Parintii nu-i inteleg si fug in goana mare cu ei la doctor.

Noi suntem copii mari. Avem nevoie de un prieten, fie el si imaginar.

Eu am nevoie sa cred in tine. Tu vrei sa nu te mint.

Stiai ca animalele vad viata in alb si negru? Doar cand mor vad in culori.

Noi vedem in culori, dar,  traim viata in  alb -negru. Fara nuante si fara sa ne pese prea tare.

Stii de ce iti scriu?  Ai nevoie de mesajele mele. Stii de ce? Pentru ca eu iti inteleg tacerea, am invatat sa o ascult.

Aseaza-te comod si nu uita sa-mi zambesti.

Sa-ti spun o poveste frumoasa de dragoste. O poveste bazata pe incredere si fidelitate.

Intr-o zi un profesor a gasit un pui de caine. O rasa deosebita Akita. Rasa regala. Cainele s-a pierdut. Oare?

Destinul i-a dat sansa puiului de caine sa-si aleaga stapanul, iar stapanul s-a indragostit de frumosul catelus.

Cainele a crescut. Nu era un caine obisnuit,  sa alerge dupa bete si mingii.

Era un caine cu suflet la fel de puternic si frumos ca Universul. In fiecare zi isi conducea stapanul la gara si il astepta in fata garii in fiecare seara la ora 17.00.

Intr-o zi profesorul nu s-a mai intors. Cainele a asteptat nemiscat in fata garii sa-si vada stapanul, care nu a mai venit niciodata, pentru ca murise in timpul orei, in fata studentilor.

Fata profesorului l-a luat la ea acasa, traind intr-un alt oras. Cainele, Hatchi a fugit. De  fiecare data fugea. Alerga zeci de kilometrii pana la gara de unde trebuia sa vina stapanul sau.

Era la datorie zi si noapte. Timp de 10 ani nu s-a miscat din fata garii, decat ca sa manance. Toti locuitorii micutului orasel stiau povestea si erau impresionati de devotamentul regalului Hatchi. Cainele stia ca si-a condus la gara stapanul, dar nu l-a condus si acasa.Dupa 10 ani sotia profesorului se reintoarce in oras, ducandu-se la mormantul sotului.

Dintr-o data il vede pe Hatchi, foarte batran, asteptand trist in fata garii. S-a dus langa el, s-a asezat langa el si l-a intrebat daca poate sa-l astepte pe stapan/sot impreuna.

L-a luat in brate pe Hatchi. Acesta a  murit in bratele ei, plecand la intalnirea cu stapanul sau.

O poveste despre dragoste, fidelitate, speranta si incredere neconditionata.

Cainele nu si-a abandonat niciodata stapanul, dar cat de usor suntem noi oamenii abandonati atunci cand cerem ajutorul sau cand ne este greu, desi ni se spune ca putem avea incredere deplina.

Stii ce imi  doresc?

Sa vad viata in alb si negru, chiar daca pentru toti ceilalti pare deformata si hidoasa, dar sa o traiesc in devotament si dragoste

ps. pe maine!

Maddie Ancuta

mai multe mesaje de dragoste