Radio Catch22 London » April 23, 2015

Daily Archives: April 23, 2015

Mesaje de dragoste

Andrew

Published by:

Andrew- Jurnalul celor 20 de vieti

Cand iubirea nu invinge.

Imbratisarea lor puternica si prelunga mi-a sfasiat inima. Priveam impietrita imaginea celor doi,  stiind deja ce urma sa se intample. Ea sa plece cu lacrimi in ochi si inima macinata de durere, el sa ramana cu privirea pierduta, in spatele usilor duble. Sub lumina puternica a neoanelor,  pareau doi actori  pe scena unui teatru, doar ca in locul podelei de lemn, un hol lung si stralucitor reflecta fiecare pas, rezona fiecare tarsait care se misca pe el.  Erau tacuti si neclintiti in prelungirea lor. Mama si fiu. Din scena muta pe care o priveam,  se auzea puternic vocile inimilor care iubeau, fara speranta.  Pe langa ei  se prelingeau agitat  ceilalti pacienti.  Arucandu-si gandurile intr-o lume pe care ei nu o inteleg sau intr-o lume care nu -i intelege.

Eu? E u sunt ca un regizor,  cuminte si extrem de atenta, atenta la miscari, ganduri, voci, lacrimi si suferinta. Atenta la ce e spus si mai ales ce ramane nespus.

Imbratisarea lor mi-a amintit de tine. Iubirea nu invinge chiar totul sau iubirea mea nu a stiut sa te vindece.

Nu ai sa stii niciodata cat de greu imi era sa stiu, sa te stiu  si sa nu pot vorbi cu tine despre tine. Ar fi trebuit sa te apar, sa te protejez, ar fi trebuit sa fac ceva, orice altceva , dar sa nu fi tacut.  Juramantul meu a fost sa protejez si sa fac tot ce imi sta in stiinta si pricepere sa salvez, sa vindec, sa redau sperante.  Lectia primita de la viata, m-a facut sa intelege tot ce orele aride de curs nu mi-au putut explica. Atunci cand iubesti, cu inima, cu trupul, cu sufletul, cu gandurile, intri intr-o lume in care iti pierzi controlul. Nu mai eram un vraci al sufletelor, eram doar ofemeie care iubea. Este usor sa judecam, dar realizam pripeala judecatii noastre doar cand suntem pusi intr-o situatie  fara scapare sau fara control.

Poate fi ceva mai dureros decat iubirea care se pierde, care se destrama in mainile si privirile tale?O iubire care bantuie ca o fantoma in cautatea linistii?

-Tacerea este interesanta, nu-i asa? Este bine sa fi tacut, vocea baritonala si confuza a lui  Andrew mi-a  oprit sirul gandurilor.

Mi-am ridicat privirea spre el. L-am privit cu atentie in ochii sai adanci si intunecati. Ochi in care se citea efectul medicamentelor.

-Doar cand taci, poti asculta cu atentie. Tacerea este o arta, care se invata cu greu, iar unii nu o invata niciodata. Cum poti intelege pe cineva daca nu-l asculti? Cum te simti azi Andrew?l-am intrebat.

-Ma simt bine, mi-a raspuns greoi, parand ca incearca sa-si aminteasca raspunsurile.

– Andrew, ce iti place cel mai mult sa faci?

– Imi place sa citesc, mi-a raspuns, nedezlipindu-si ochii din privirea mea.

-Ce iti place sa citesti? Ce fel de carti citesti?

– Biblia, mi-a raspuns scurt, miscandu-se de pe un picior pe altul.

-Ce personaj din Biblie ti-a placut cel mai mult si mai ales de ce? am continuat intrebarile, in dorinta de a-l elibera pe Andrew de multitudinea gandurilor apasatoare

– Iisus Christos, a venit raspunsul rapid.

-Interesant, foarte interesat. De ce iti place cel mai mult de el? am mers mai departe,  privindu-l cu atentie, cum isi cauta echilibrul in ganduri si vorbire.

– Imi place pentru ca este intelept si pentru ca vrut ca oamenii sa fie fericiti. A luat asupra sa nefericirea oamenilor. Iar asta doare, nefericirea doare.

–  Este dureror sa porti in tine durerea celorlalti. In ciuda binelui facut, El a fost omorat chiar de catre cei pe care EL i-a iubit si ocrotit.

Mi-a fixat privirea, incercand sa dea un raspuns.

Aji, a intrerupt discutia. O priveam cu admiratie. Inalta, frumoasa, intotdeauna purtand rochii elegante, pantofi cu toc, bijuterii. Extrem de cocheta si placuta.

-Andrew, tu esti Iisus, degetelele  ei lungi si ascutite s-au intreptat in semn de ruga in directia lui Andrew

-Nu, eu nu sunt Iisus, a raspuns hotarat Andrew.

– Tu esti Iisus in acest loc, a continuat la fel de hotarata Aji. Tu este mantuitorul nostru. Esti cel mai pur dintre noi. Tu esti aici sa ne vindeci pe noi.

-Nu, nu sunt Iisus. Privirea lui Andrew s-a oprit asupra mea, cerandu-mi ajutorul.

– Cine esti tu ? l-am intrebat

-Nu stiu. Nu stiu cine sunt. Asta vreau sa aflu. Vreau sa stiu care este menirea mea.  Vreau sa stiu cine sunt si unde ma indrept, a continuat pe  un ton care arata cat de greu este sa-si controleze vorbirea.

Ne-am asezat unul langa celalalt pe scaune.  Doar tacerea plutea intre noi.

-Ce ai vrea sa faci?  Ce iti  place cel mai mult sa faci?

– Mi-ar fi placut sa fiu athlet dar as vrea sa lucrez din cand in cand si ca preot. Nu vreau sa fiu platit ca preot. Nu pot cere bani pentru invatamintele din Biblie. Vreau sa-i fac fericiti pe oameni. Va trebui sa-mi gasesc un job care sa-mi asigure un trai decent in timp ce ii voi face fericiti pe oameni.

Agitatia din jurul nostru a inceput sa creasca, facand imposibila continuarea dialogului dintre noi.

Tocurile lui Ajie se auzeau strident pe hol, Catherine a venit la mine cu mainile intinse, maini pe care se vedeau cicatricile adanci ale incercarilor ei suicidare. Alain a venit cerandu-mi ajutorul legate de durerile de inima si povestindu-mi ca trebuie sa se lupte cu toti cei din jur pentru a-si recapata identitatea si viata furata.  In maini avea povestea vietii sale, scrisa pe coli mari albastre. O poveste in care spunea cum a fost ucis de 5 ori si cum a reinviat de 5 ori. Sophie, marul discordie si a certurilor declansate in numele tuturor femeile inselate de-a lungul timpului,cu  geanta pe umar, cu parul blond despletit, si-a inceput turele, in asteptarea barbatului care sa o iubeasca. Brusc holul lung, a devenit neincapator si plin de viata.

O lume in care valorile si timpul au alt ritm.

– Stii ce este cu adevarat important in viata?mi-a soptit Andrew. Cel mai important este ca la sfarsitul zilei  sa-ti gasesti linistea si fericirea. Nu este nimic mai dureros decat nefericirea.

S-a ridicat de pe scaun. Trupul inalt si atletic scotea in evidenta   frumusetea barbatului de doar 27 de ani, dupa care zeci de fete si femei ar fi intors capul in oras. Ii priveam trista  pasii tarsiti ca ai unui batran,  pasii unui barbat tanar, care a pierdut contactul cu relitatea in timp ce era in cautarea fericirii.

Trei minute mai tarziu, zgomotul agitatie a fost intrerupt de tipatul alarmei care anunta ca unul dintre pacienti a atacat pe cineva.

fragment din Jurnalul celor douazeci de vieti

copyright by Maddie Ancuta

23.04.2015