Radio Catch22 London » July 18, 2013

Daily Archives: July 18, 2013

Politichie

Repatriere a unui grup de 7 cetăţeni români din Siria

Published by:

Comunicat de presă

 Ministerul-Afacerilor-Externe-al-Romaniei

Ministerul Afacerilor Externe informează că, la data de 17 iulie 2013, a fost realizată o nouă acţiune de repatriere a unui grup de 7 cetăţeni români din Siria, pe ruta Damasc – Beirut .

Reprezentanţii Ambasadei României la Damasc au escortat grupul cetăţenilor până la frontiera siriano-libaneză şi au sprijinit efectuarea formalităţilor vamale.

La frontiera Republicii Libaneze, cetăţenii români au fost preluaţi de către reprezentanţii misiunii diplomatice de la Beirut. Aceştia au fost conduşi până la aeroportul Rafic Hariri şi au fost asistaţi până la îmbarcare.

Autorităţile libaneze au oferit sprijin autorităţilor române pentru desfăşurarea în bune condiţii a formalităţilor tehnice necesare repatrierii.

De la începutul conflictelor din Siria, Ambasada României la Damasc a repatriat prin proceduri proprii 337 de cetăţeni români.

Totodată, în perioada 21 august 2012 – 15 ianuarie 2013, misiunea diplomatică, împreună cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (O.I.M.), a sprijinit, prin zborurile de linie disponibile până în acest moment, evacuarea/repatrierea unui număr de 127 cetăţeni români, membri de familie ai acestora, precum şi 49 cetăţeni ai Republicii Moldova.

Politichie

Atenţionare de călătorie Belgia si Brazilia

Published by:

Atenţionare de călătorie Belgia

 Ministerul-Afacerilor-Externe-al-Romaniei

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Belgia ca în data de 21 iulie 2013, pe aeroportul din Bruxelles, între orele 17.00 si 18.00, nu va avea loc nicio aterizare din cauza defilării militare aeriene cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale a Belgiei.

Datorita repetiţiilor pentru defilare este posibil ca şi în data de 18 iulie 2013, să nu aibă loc aterizări pe aeroportul din Bruxelles, între orele 15.00 şi 16.00. Se estimează că decolările nu vor fi perturbate de defilarea aeriană şi de repetiţii.

MAE recomandă cetăţenilor români care urmează să aterizeze pe acest aeroport, să se informeze la compania aeriană cu care călătoresc, iar persoanele care aşteaptă călători pe acest aeroport pot găsi informaţii pe site-ul  www.brusselsairport.be

Atenţionare de călătorie Brazilia

 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Brazilia sau se află pe teritoriul acestui stat asupra faptului că oraşul Rio de Janeiro găzduieşte în perioada 22 – 29 iulie 2013, Ziua Mondială a Tineretului, la care participă şi Suveranul Pontif, Papa Francisc.

Datorită manifestaţiilor populare care au avut loc în ultima perioadă în Brazilia, precum şi a problemelor de securitate din oraşul Rio de Janeiro, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care doresc să participe la acest eveniment să nu se implice în eventuale manifestaţii.